Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

Spiritul este nemuritor, el vine de undeva din Univers continuand evolutia


În anul 553 la cel de al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea, doctrina reîncarnării a fost respinsă, fiind considerată o eroare dogmatică. Împăratul Justinian care a condus conciliul a impus clerului propriul său crez, l-a pus sub aresteze pe Papa Virgilius și a obligat episcopii să accepte noua dogmă.

Justinian a considerat că teza reîncarnării acordă omenirii o prea lungă perioadă de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a conștiinței. Noua teză a lui Justinian a dus la erori de comportament al oamenilor, aceștia încercând să-și trăiască din plin viața.

Biserica a exclus cele 31 de evanghelii apocrife, neconforme cu noile dogme trasate. Motivul pentru care Justinian a luat această decizie a fost chiar soția sa, Teodora.

Teodora și cele două surori ale sale au rămas orfane de mici și au fost obligate să cerșească în arena circului, pentru a nu muri de foame.

Mai târziu, Teodora ajunge dansatoare de circ, actriță și prostituată. După câțiva ani, renunță la viața artistică și are o relație cu un guvernator din nordul Africii. Se reîntoarce la Constantinopol și se mută într-o casă din apropierea palatului imperial, unde își câștigă existența torcând lână.

Narses, unul dintre eunucii de la palat, are un vis profetic. În vis îi apare o maimuțică care îi spune că va deveni servitorul unei femei celebre care se numește Teodora. Mare i-a fost mirarea când frumoasa curtezană a devenit împărăteasă.

După moartea soției lui Justinian, Teodora ajunge împărăteasă, încălcându-se regulile că a fost prostituată. Teribilul cuplu imperial asasinaseră doi papi și mai mulți episcopi. Biserica era sub teroare.

Împărăteasa Teodora își dorea ca după moarte să fie divinizată ca marii împărați romani. Un lucru o neliniștea, învățăturile lui Origene, marele creștin specialist în reîncarnare, care spuneau că cel care și-a asasinat aproape se va reîncarna pentru a-și plăti crimele. Teodora avea mâinile pătate de sânge.

După ani și ani, credința că există un corp energetic a început să-i preocupe pe mulți cercetători. În anul 1939, s-a constatat că fiecare obiect are o aură care este constantă, în timp ce la om ea este variabilă. Emoțiile și sentimentele influențează aura. Câmpurile a două persoane nu se întrepătrund, între ele existând o barieră.

Aceste câmpuri se alimentează din marele câmp energetic al Universului. Au existat cazuri în care unei persoane i-a fost amputată o mână. După o perioadă mare de timp, persoana pretindea că are dureri la mână, cu toate că aceasta era amputată. Durerea era dată de câmpul energetic existent și după amputare.

Medicul francez Banaduc și-a fotografiat fiul la o oră după deces. În fotografie a descoperit niște vârtejuri deasupra capului decedatului.

Reîncarnarea este o lege fundamentală, care se regăsește la oricare corp din Univers. Ea se produce după o perioadă mai lungă de timp, sau chiar imediat. Există un fel de moștenire cosmică care deține toate informațiile trecutului și se transmite.



Spiritul este nemuritor și se transmite. El vine de undeva din Univers și dă viață materiei. El animă diferite structuri, continuând evoluția.
Continue reading

Iisus a fost insurat cu Maria Magdalena?

Un manuscris antic, descoperit recent, sugerează că Iisus a fost însurat cu Maria Magdalena și au avut copii.

Manuscrisul a fost descoperit în Biblioteca Britanică și are o vechime de cel puțin 1500 de ani. A fost scris de către un călugăr și conținutul său dă peste cap tot ceea ce știam despre Iisus.



Până în prezent, Biserica îl prezenta pe Iisus precum un pustnic, care nu a experimentat niciodată instituia căsătoriei și nu a avut niciun copil.

Acest manuscris antic, prezintă cu lux de detalii viața socială și personală a lui Iisus. În consecință, el a fost însurat pentru mai mulți ani cu Maria Magdalena și acest fapt este unul dintre cele mai mari secrete ale Vaticanului.

Mai mult de atât, Iisus a avut cu Maria Magdalena doi copii. Interesant este faptul că în manuscrisul misterios este menționat faptul că înainte cu 13 ani de răstignirea lui Iisus, s-a încercat un atentat la familia sa. Au existat mai mulți atacatori, care au încercat să-i omoare soția și copiii lui Iisus.



Acest atentat nu a reușit și astfel cei trei au reușit să supraviețuiască.

Potrivit experţilor, Iisus s-a născut în anul 5 Î. Hr. și a murit în jurul anului 30. Cu toate acestea, se pare că povestea lui Iisus a fost mult mai complexă și cu mult mai multe peripeții decât ne este prezentată de Biserică.

Specialiștii susțin că Biserica ascunde numeroase aspecte din viața lui Iisus în mod intenționat pentru a clădi un personaj intangibil pentru enoriași.

Un alt fapt fascinant susținut de manuscrisul în cauză se referă la numele Mântuitorului și cel al soției sale. Acesta nu a purtat niciodată numele de Iisus, ci de Josef, iar pe soția sa o chema Aseneth. Cei doi au avut relații sexuale în urma cărora s-au născut Manase și fratele lui Efraim.


Continue reading

Puterea numarului 33 si catedrala sagrada

Lucrările la catedrala Sagrada Familia, Barcelona, au început în anul 1882, dar nici în ziua de astăzi nu este finalizată. Se preconizează că lucrările vor fi finalizate în anul 2030.

Celebrul Antonio Gaudi a dedicat aproape 50 de ani din viața sa acestei construcții. El a murit în anul 1926, călcat de un tramvai. El a lăsat cu limbă de moarte ca schițele sale să fie respectate întocmai.

După moartea lui, biserica catolică a refuzat să sponsorizeze construcția acestei catedrale. Aceasta s-a înălțat numai din donații publice.



Catedrala este un puzzle de dimensiuni gigantice. Catedrala are trei fațade, cea a Nașterii, a Pasiunii și a Gloriei.

Pe una dintre fațade se poate observa pătratul magic format după cum urmează
1, 14, 14, 4
11, 7, 6, 9,
8,10,10,5
13,2,3,15

Chiar și pe ușile masive există acest pătrat magic. Rezultatul adunării este 33 pe coloană, rând, diagonală. Numerele care ies în evidență sunt 14, 10 și 33.

Numărul 33 este format din cifra 3 iterata în majoritatea religiilor, creștinism, budhism, hinduism. La creștini este Tatăl, Fiul, Sfântul Duh.

Iisus a fost răstignit la 33 de ani, în anul 33. Se spune că la vârsta de 33 de ani omul atinge perfecțiunea fizică și psihică.
Coloana vertebrală are 33 de vertebre.

33 reprezintă cel mai înalt rang din consiliul suprem al lojelor masonice.

33 este format din adunarea lui 11 și 22, două numere cu puteri deosebite.



În Biblie, numărul 11 este al Antihristului, el urmează pe 10 care înseamnă cele zece porunci.

Pe una dintre fețele catedralei există două statui care ne pun pe gânduri. Ne referim la statuia lui George Washington, cunoscut mason, și pe cea a lui Baphomet, zeitate satanică, adulată de masoni.

Pe o altă ușă este încrustat textul, Și ce este adevărul? Aceasta a fost întrebarea pe care i-a adresat-o Pilat din Pont lui Iisus. Iisus a răspuns, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.
Continue reading

Divinitatea completeaza stiinta

Anul 1633, Roma. În fața marelui inchizitor stătea un dosar gros. Acuzatul era Galileo Galilei. Încă din anul 1543, Nicolaus Copernicus formulase modelul heliocentric pentru sistemul nostru planetar, iar în anul 1619, Kepler îi întărise teoria în lucrarea Armonia lumii.


Galileo nu aducea nimic nou, decât calcule. Foarte puțin a lipsit ca rugul să fie aprins. Galileo avea să rămână sub arest la domiciliu, până în anul 1642, când a murit.

Biserica, împărăteasa supremă a evului mediu, călca în picioare știința. În anul 1860, evoluționistul Thomas Huxley îngenunchea Biserica cu teoria darwinistă.


65 de ani mai târziu, avea să aibă loc Procesul Maimuțelor, în care dascălul Scopes fusese dat în judecată pentru că predase teoria evoluționistă într-o școală. Știința a triumfat și dascălul a fost achitat.

Știința și religia deveniseră două domenii inamice, ireconciliabile. Amândouă pretind că dețin adevărul și totuși. Este un conflict real sau unul fals? Dețin adevărul amândouă sau numai una dintre ele?

În timp ce știința are legi și principii după care se dezvoltă, religia pune înainte de aceste legi divinitatea. Divinitatea se afirmă ca fiind creatorul vieții. Divinitatea este supranaturalul, este Dumnezeu care este așteptat să facă minuni. Domeniul religiei este miracolul, vezi învierea lui Iisus.

Știința are legi exacte cu ajutorul cărora prevede evenimente. Atunci când natura nu se manifestă cu normalitate, nerespectând legile, știința nu mai are răspunsuri.


Știința lasă loc miracolului, divinității și în unele cazuri se completează. Se spune că știința nu ar fi existat în veci dacă, mai întâi, nu ar fi existat religia.

Einstein spunea că religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea științifică. Cel care nu l-a cunoscut mi se pare mort sau orb. Recunoașterea existenței a ceea ce este de nepătruns pentru noi. Recunoașterea manifestării rațiunii mai înalte, față de care mintea noastră este primitivă, acesta este adevăratul sentiment religios.



Faptul că Vaticanul a admis existența vieții extraterestre, în anul 2008, poate fi un prim spre o reconciliere între Biserică și lumea științifică. Universul nu reprezintă un cosmos inert din teoriile fizicienilor și ale clericilor. Universul înseamnă viață, și toată infrastructura necesară ei este în jurul nostru. Cu siguranță există miliarde de biosfere generate și susținute de Univers.
Continue reading

Pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor


Copilul care vrea sa se elibereze de povara pacatelor parintilor trebuie sa-si ierte parintii si sa se roage pentru iertarea lor.

In primul rand un parinte care a facut pacate, a facut pacat fata de mine. Eu trebuie sa spun: „Tata a tacut pacate fata de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea sa-l iert. Te rog iarta-l!”.

Tata o batea pe mama, acesta este un pacat, m-a ranit pe mine, mi-a fost frica, mi-a ranit copilaria, mi-a ranit viata. Tata a baut, a tacut pacat pentru mine, l-am urat, l-am judecat, m-a complexat, radeau copiii de mine in sat, am suferit.

„Doamne, iarta-l pe el” si impaca-te cu tatal tau in tine, urand pacatul din el si iertand suferinta pe care ti-a pricinuit-o. Un copil e rupt launtric atunci cand isi uraste parintii. Parintii sunt prezenti in noi, in trupul nostru, in celula noastra, (cu ADN-ul, cum spune stiinta), in felul nostru de a vedea viata si oamenii.

Pacatul omului isi pune pecetea pe trup, pe relatii, pe toata viata lui. Ei, parintii sunt in noi mai mult decat ne dam noi seama. E nevoie sa ne eliberam de robia mostenirii pacatoase. si ne putem elibera numai prin iertare. Nu exista alta cale de vindecare decat iertarea.

Sa nu ne amagim ca am iertat, pentru ca am uitat. Pana nu-mi voi vindeca celula de pacatul meu, care e ura impotriva celui care mi-a facut rau, cu puterea iubirii si iertarii lui Hristos Dumnezeu. Multi oameni scapa de boli grave impacandu-se cu parintii, iertand.

Cunosc un tanar care avea un tata alcoolic si nu putea sa se impace cu el. Intr-o noapte, de inviere, era pregatit pentru impartasanie si tatal sau se imbatase in seara aceea, vorbise urat despre Biserica si despre inviere si despre el ca se face popa si ca e prost, ca nu exista Dumnezeu. si atunci el l-a zgaltait, l-a cam impins, aproape ca l-a lovit. si a venit disperat la mine si a zis: „Ce sa fac?

Nu ma mai pot impartasi!”. si am zis: „Copile, cum sa nu poti sa te impartasesti? Pai, ce zice Mantuitorul? Du-te si te impaca cu cel care are ceva impotriva ta si vino la altar. Du-te si cere iertare tatalui tau”. „Imposibil! in primul rand ca el m-a suparat Pe mine”. „Tu fa porunca! Du-te si te impaca cu el, du-te si cere-i iertare ca l-ai zgaltait. Puteai sa rabzi. si dupa aceea te duci si te spovedesti repede la parintele”.

Asta era in Sambata Mare la ora sase. S-a dus acasa si la ora opt a venit la mine transfigurat. A zis “Doamna – eram inca in invatamant – va multumesc, mi-am gasit tata.

Cand i-am zis „tata, iarta-ma” m-a luat in brate, a inceput sa Planga”. A descoperit ca-si iubeste tatal si ca tatal il iubea; dar pentru ca tatal stia ca fiul il dispretuieste pentru toata mizeria lui, devenea si mai rau si mai abuziv, simtea nevoia sa-l loveasca. Fiul nu putea sa-l iubeasca pentru ca il confunda cu rautatea pe care o vedea, nu putea sa vada dincolo.





Dar a facut porunca Mantuitorului cu ce-a avut, cu vointa, formal, n-a simtit nevoia sa-i ceara iertare. A crezut insa in nebunia cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta este credinta noastra. si Dumnezeu a tacut o minune. si face mereu, trebuie doar sa vrem.
Continue reading

Parul si forta energetica mai putin cunoscuta

Din cele mai vechi timpuri, se considera o ruşine să se reteze părul fetelor şi al femeilor, deoarece părul lung, împletit în cozi, era semnul bunului renume al acestora.
Fetele tinere purtau cozi impletite, lăsate pe spate, iar femeile măritate îşi purtau părul împletit într-o cunună în jurul capului, sau în formă de coc, la ceafă. Dintotdeauna, magii, vrăjtorii şi vrăjitoarele au purtat părul lung, lăsat să cadă pe umeri sau pe spate. În Evul Mediu, cînd o vrăjitoare urma să fie arsă pe rug, mai întîi i se reteza părul, deoarece judecătorii erau convinşi că părul lung le-ar fi dat putere, ca să se salveze. La acea vreme, oamenii credeau că puterea celor care se ocupau cu făcutul vrăjilor, venea din părul lor, fiind cu atît mai mare, cu cît părul era mai lung şi mai bogat.
De regulă, femeile bănuite a fi vrăjitoare, purtau părul despletit, lăsat liber pe spate. În ceea ce priveşte faptul că cei care erau condamnaţi erau tunşi, acest lucru nu avea drept scop igiena, ci servea la recunoaştere, limitîndu-le, totodată, puterea, deoarece lungimea părului putea să le dea puteri neobişnuite nu doar în sens pozitiv, ci şi negativ. Iar acest fenomen depinde de structura spirituală a omului. De exemplu, un om rău, cu păr lung, putea să facă mai multe rele decît un om cu părul scurt. La fel şi un om bun, dacă structura lui spirituală este una bună, părul lung îi oferă posibilitatea de a face chiar şi mai mult bine.
 Fiecare parte a corpului, cît şi fiecare organ, are propriile funcţii strict determinate, avînd drept scop supravieţuirea omului şi buna funcţionare a intregului organism. Părul reprezintă o extensie a sistemului nervos şi prin urmare, părul poate fi văzut ca nişte nervi existenţi la suprafaţa corpului; un fel de antene ce transmit o cantitate imensă de informaţii către trunchiul cerebral, sistemul limbic şi neocortex. (Trunchiul cerebral şi sistemul limbic constituie creierul „reptilian“ de supravieţuire iar neocortexul reprezintă creierul recent – „materia cenuşie“).
Părul omenesc, incluzîndu-l şi pe cel de pe faţa bărbaţilor, nu doar că alimentează în mod direct corpul cu informaţii, ci emană şi energie electromagnetică produsă de către creier. Acest lucru a fost demonstrat prin efectul Kirlian, care se poate observa foarte clar în două fotografii în care este prezentat un ins înainte şi imediat după ce şi-a tuns părul. Cele două fotografii prezintă diferenţe energetice remarcabile. Atunci cînd părul este tuns sau este scurt, emisia şi recepţia semnalelor din mediul înconjurător este foarte mult îngreunată. Drept rezultat, apare starea de slăbiciune, negăsirea soluţiilor şi a rezolvărilor unor probleme aparent simple. Acest lucru a fost deja demonstrat prin experimentele efectuate asupra indienilor, care, după ce le-a fost tăiat părul, nu au mai fost capabili să detecteze pericolele existente în imediata lor apropiere. Scurtarea părului contribuie, în mod dramatic, la neconştientizarea pericolelor existente într-o comunitate.
Conculzie: Pentru a rezolva problemele existente în lumea care ne înconjoară, în primul rînd trebuie să recunoaştem că majoritatea fanteziilor noastre despre realitate sînt false sau, să zicem, greşite. Putem spune că elementul de bază al rezolvării problemelor din viaţa noastră ne scrutează, în fiecare dimineaţă, din oglindă. Istoria biblică a lui Samson şi a Dalilei conţine foarte multe enigme pentru noi. Nu întîmplător, părului i se spune „podoaba capilară”. Părul este un organ al percepţiei şi al acumulării energiilor fine. Cu cît părul omului este mai lung, cu atît mai multă putere spirituală primeşte de la Dumnezeu, deoarece această putere hrăneşte tot organismul omului.
 În scrierile vedice, se spune clar: „A-i tunde omului părul şi a-i rade mustaţa şi barba este totuna cu a-l ucide pe acel om”. Doar în condiţii extrem de importante şi necesare şi doar pentru a dobîndi anumite capacităţi, omul putea să-şi îndrepte toate energiile negative în păr şi să-l tundă, eliberîndu-se în felul acesta de energiile care îl opreau din evoluţie. În acest lucru constă sensul ritualul rasului în cap pentru călugării budişti. Slavii vechi tundeau părul copiilor numai cînd aceştia atingeau vîrsta de 7 ani şi îl ascundeau între grinzile de lemn ale caselor. Dacă părul copilului este tuns pînă la 1 an, se încetineşte dezvoltarea vorbirii. Un astfel de copil va începe să vorbească foarte clar mult mai tîrziu. Dacă părul unui copil este tuns pînă la vîrsta de 7 ani, atunci acelui copil părinţii i-au încetinit, dramatic, dezvoltarea capacităţilor mentale. Bărbaţii mireni au început să îşi taie părul pînă la umăr şi să îl împletească în Sec. XII-XV.
În Secolele XV-XVI, au început să apară coafuri bărbăteşti mult mai scurte, ca urmare a pierderii culturii vedice. În acele vremuri, aceştia erau numiţi bărbaţi scurţi (minte scurtă), deoarece s-a constatat că aceia care purtau părul scurt erau foarte buni la rezolvarea problemelor imediate, dar nu puteau vedea evoluţia hotărîrilor şi faptelor lor în viitor. Cei cu părul lung erau mai lenţi în luarea deciziilor imediate, dar hotărîrile şi faptele lor aveau efect benefic atît în prezent, cît şi în viitor. În prezent, oamenii care locuiesc în oraşe şi care sînt implicaţi în activităţi sociale, oameni care duc un mod de viaţă obişnuit trebuie să înţeleagă că o atitudine corectă faţă de propriul păr, ca un garant al sănătăţii fizice şi energetice, se determină printr-o gîndire raţională şi trează. Fanatismul a încurcat întotdeauna alegerea corectă a coafurii şi a acoperămîntului capului, ceea ce, de cele mai multe ori, reprezintă o cauză a îmbolnăvirii oamenilor. Pe capul omului sînt poziţionate cîteva centre energetice extrem de importante. În frunte (chiar în locul unde începe linia părului), se află centrul legăturilor cu energiile duhovniceşti; în creştet, se găseşte centrul legăturii cu egregorul neamului, iar între sprîncene, este centrul clarviziunii.
Părul este un organ al asimilării şi acumulării energiilor fine din mediul înconjurător şi din Cosmos. De aici vine şi denumirea din slava veche a „cosiţelor” = cosme – cosmos – cooperare (operăm împreună cu cosmosul) – coordonare (ordine în conformitate cu Cosmosul) – coabitare (viaţa sincronizată cu Cosmosul). De exemplu, pînă la apariţia Creştinismului în Rusia, slavii trăiau în uniune cu natura, utilizîndu-i forţele dătătoare de viaţă pentru propria lor existenţă şi activitate. Atît la ei, cît şi la noi, oamenii foloseau, din cele mai vechi timpuri, diverse coroniţe, deseori făcute din flori, fără ca acestea să acopere fontanela.
 Pe timp de iarnă, părul proteja capul împotriva frigului. Odată cu dezvoltarea şi evoluţia civilizaţiei, au început să se schimbe şi acoperămintele strămoşilor noştri. Bentiţele şi coroniţele au început, treptat, să se modifice, acoperind capul pînă la sprîncene şi coborînd din ce in ce mai mult, astfel apărînd coifurile, şalurile, basmalele sau pălăriile. Pierzîndu-se sensul adevărat al împodobirii capului, femeile au ajuns să poarte diferite tulpane cusute cu pietre preţioase şi aur, care, uneori, cîntăreau pînă la 12 kg. În părţile de nord ale Rusiei, sensul profund al acoperămîntului capului s-a păstrat mult timp. În acele zone, femeile nu au acceptat, foarte mult timp, regulile creştine de acoperire a capului, dorind să fie cuprinse de strălucirea zeiţei soarelui lor, Iarila. Abia în Secolul XVI a intrat în rutina zilnică obiceiul ca femeile măritate să aibă capul acoperit cu basma.
În aceeaşi perioadă, Biserica Creştină a început un adevărat război pentru distrugerea diverselor simboluri ale belşugului şi ale uniunii celor două începuturi, ying si yang, principiul Cerului şi al Pămîntului, marea structură a orice există, părinţii schimbării, rădăcina şi începutul vieţii şi al morţii, cît şi pedepsirea celor care le purtau. Creştinii le explicau acestora că acoperămîntul pe capul femeii reprezintă semnul supremaţiei bărbatului asupra acesteia. În realitate, femeia slavă nu a devenit niciodată sclava bărbatului său. Ea a rămas mereu prietena dragă şi soţia credincioasă a soţului ei. Dacă bărbatul atingea părul soţiei sale, acesta era un semn al încrederii reciproce, al gingăşiei şi al schimbului energetic. În casă, în ciuda tuturor interdicţiilor religioase, fiecare femeie slavă continua să umble cu părul neacoperit şi despletit. Atunci cînd ieşeau în lume, femeile măritate îşi ascundeau părul sub batic, sub o căciulă de blana, pentru a-şi proteja părul şi energia acestuia de influenţele negative exterioare.
O cosiţă lungă, împletită, coborîtă de-a lungul coloanei vertebrale, unde se află o grămadă de canale energetice, reprezenta şi îndeplinea funcţia de protecţie şi de uniune a celor trei lumi : Navi (lumea viziunilor şi a gîndurilor), Iavi (planul material) şi Pravi (infinitul luminos – nivelul Creatorului şi al Omului – Desăvîrşirea – nivel de neatins altor esenţe universale). Pentru amplificarea forţei de apărare a cosiţei, între şuviţele de păr se adăuga o bentiţă colorată, pe care ţigăncile le folosesc şi astăzi. Foarte des, îşi înfrumuseţau terminaţiile cosiţelor cu diferite elemente: flori, pamblici, iarbă etc. Pînă şi în prezent s-a păstrat tradiţia ca la sărbătorile de Bobotează, femeile din Rusia Siberiana  să apară cu părul despletit, dar şi cu bentiţe şi coroniţe de flori aşezate în jurul capului, deoarece între ai lor, prieteni şi rude, acestea nu trebuie să se protejeze de cineva.
 Vopsirea părului într-o altă culoare încurcă organismul să emită şi să recepţioneze spectrul necesar de bioenergii. Organismul încearcă să elimine părul vopsit, să îl respingă, făcînd să crească altul nou, ca nişte antene nedeteriorate, naturale ale organismului nostru, care atrag energia vitală în corp. Podoaba capilară nu ne este dată doar pentru frumuseţe. Părul este purtătorul legăturii noastre cu lumile superioare şi subtile, şi înglobează forţele mistice şi magice. Cîndva, în Rusia, dar şi la noi, simbolul frumuseţii feminine era considerat o coadă de grosimea încheieturii mîinii purtătoarei acesteia.
Despre cosiţe şi importanţa părului, mai ales la femei, putem să vorbim la nesfîrşit. În triburile dacice şi tracice, părul nu se tăia. Acest obicei s-a păstrat şi astăzi în mînăstiri. Din acest motiv, încă din Antichitate, oamenii se fereau să fie conduşi de persoane fără podoabă capilară. De exemplu, în Rusia, a ajuns la putere Lenin, care era chel. Ştim cu toţii ce a putut să facă. Iar Gorbaciov, care suferea de alopecie, a ajuns să conducă destinele Rusiei după 70 de ani. Fetele tinere, încă din copilărie, îşi împleteau părul într-o singură coadă, aceasta fiind împletită din 3 şuviţe. Cînd fata se mărita, coada se despletea şi, în locul acesteia, se împletea o alta, făcută din două cosiţe, deoarece, din momentul căsătoriei, femeia trebuia să recepţioneze prin păr energiile universale vitale nu doar pentru sine, ci şi pentru viitorul copil.
 Părul are nu numai diferite culori, dar şi o structură diferită. Poate fi gros, subţire, drept, cîrlionţat, ondulat. Şi firul de păr are diferite forme: rotund, pătrat, triunghiular, plat. Părul ne arată legătura multilaterală a omului cu universul şi poate recepţiona o gamă vastă de unde. Omul simplu  are părul rigid şi gros şi de aceea captează un spectru constant de unde. Se ştie că oamenii care au firul de păr subţire se rătăcesc mai uşor şi mai des, pot fi mai uşor păcăliţi şi abătuţi de la calea lor, decît cei cu firul gros. În schimb, aceştia se refac mai uşor după orice încercări ale vieţii, după boli sau despărţiri.
Părul cîrlionţat deţine un mare potenţial de bruiaj şi de turbulenţe şi, drept rezultat, cei care au un astfel de păr se diferenţiază printr-o emotivitate şi spontaneitate crescute. În vremuri de demult, se credea că dacă părul cîrlionţat începea să se îndrepte, în mod sigur persoana respectivă a ajuns pe un drum mult mai drept al vieţii ei. Atunci cînd părul încărunţeşte, îşi schimbă şi structura. S-a observat că atîta timp cît omul nu încărunţeşte, acesta îşi trăieşte propria viaţă. Dar imediat ce încep să apară firele albe, omul intră în rezonanţă cu ceilalţi oameni. Adică nu îşi trăieşte numai propria viaţă, ci, fiind în permanentă rezonanţă cu ceilalţi, trăieşte atît viaţa lui, cît şi viaţa celor cu care rezonează.
Puterea stă în lungimea părului. În simbolistica mistică hindusă, părul era considerat ca şi firul dintr-o pînză de păianjen. Un fel de „linii de forţă” ale Universului, care pătrund prin „părul lui Shiva şi îi dă omului puterea unui zeu“. Zeii antici, propovăduitorii Evangheliei şi apostolii erau pictaţi ca avînd părul lung, ceea ce demonstrează puterea lor spirituală. În trecut, se considera că în păr sălăsluieşte sufletul. Iar dacă părul este tăiat, omul va fi lipsit de forţă fizică şi psihică. Nu trebuie să mai repetăm încă o dată povestea biblică a lui Samson. Ştiind tot ce s-a scris pînă acum despre Samson şi Dalila, vom observa că atunci cînd lui Samson i-a crescut, din nou, părul, puterea i-a revenit şi a reuşit să distrugă clădirea în care se aflau duşmanii săi. A-ţi tăia părul, înseamnă să-ţi schimbi viaţa. Acest lucru era bine cunoscut în Antichitate. Foarte puţine femei îşi tund părul fără să existe un motiv emoţional. Părul şi-l tăiau numai acei oameni care se aflau într-o stare de extaz spiritual sau tulburare psihologică, urmînd preceptele Vechiului Testament, care spunea că atunci cînd eşti într-o stare depresivă „să te desparţi de părul tău şi să arunci în el tot răul”.
Dacă părul este sursa forţelor noastre cosmice, înseamnă că tot ce se întîmplă cu el va schimba cursul unui rău nevăzut al vieţii noastre. Astfel, orice acţiune asupra părului nostru poate influenţa, într-o anumită direcţie, nu numai imaginea noastră exterioară, ci însăşi viaţa noastră. Probabil de aceea se spune că în nici un caz „femeii gravide să nu i se taie părul“.
Pînă la vîrsta de 1 an, nu se recomanda pieptănarea sau tăierea părului copilului. Copiilor pînă la vîrsta de 12 ani nu li se tăiau nici măcar vîrfurile, pentru a nu li se scurta mintea care cunoaştea viaţa, legea neamului şi a Universului, pentru ca nu cumva să îi lipsească pe aceştia de forţa vitală dăruită de natură ca forţă de protecţie. Operaţiunea de tăiere a vîrfurilor de lungimea unei unghii se făcea doar în zilele în care apărea luna nouă. Pieptănarea părului reprezintă un fel de ritual sfînt, în timpul căruia puteai atinge curenţii cosmici şi puteai simţi forţa vitală care cobora din ceruri. În trecut, pieptănarea se făcea doar cu ajutorul pieptenului, care trebuia să fie făcut dintr-un metal preţios sau din lemn, lemnul unui copac tăiat într-o anumită perioadă a anului şi a lunii. Doar dintr-un astfel de copac se făcea pieptenele, şi niciodată din altul. Copiilor mici, părul le era pieptănat numai de părinţi şi de nimeni altcineva. Abia mai tîrziu copiilor le era permis să se pieptene singuri. A te lăsa pieptănat/ă de altcineva era un semn de mare încredere, iar acela putea fi doar un om iubit. O femeie putea să îi permită doar alesului sau soţului să o pieptene.
Pentru ce are nevoie omul de păr?
Foarte puţini sînt cei care şi-au pus întrebarea: „la ce îi serveşte omului părul?”. Părul nu ne este dat numai pentru frumuseţe. Podoaba capilară îndeplineşte cîteva funcţii foarte importante pentru om.
În primul rînd, părul este un cumul de antene care asimileaza energia cosmică şi cea din mediul înconjurător.
Părul îndeplineşte funcţia de acumulare. El acumulează energia, forţa proprie omului. Omul cu părul lung are întotdeauna o intuiţie mai bună.
Părul întăreşte memoria omului.
Îmi aduc aminte despre povestea unei prietene. Aceasta nu era strălucită la învăţătură, era sportivă şi avea o coadă pînă la brîu. Pe la sfîrşitul anului şcolar, a împins-o „cel rău” să îşi taie părul, exact cu două săptămîni înainte de examene. Ce credeţi că s-a întîmplat? A căzut la examene. Şi nu doar la unul. Îmi povestea că, pur şi simplu, nu reuşea să îşi amintească nimic din ceea  ce învăţase cu două săptămîni înainte. Odată cu tăierea părului, ea şi-a scurtat şi memoria. Din acest motiv, pentru a uita mai repede, în cultura dacică, oamenilor care trecuseră printr-un mare necaz şi fuseseră marcaţi profund, li se tăia părul.
Astăzi, nu este bine să scurtăm părul copiilor mici. Mai nou, există credinţa că noul născut trebuie tuns 0, pînă cînd împlineşte 1 an de zile, pentru îndesirea părului. Acest lucru este o absurditate. În această perioadă, copilul cunoaşte foarte activ lumea, învaţă în fiecare secundă a vieţii lui, iar părinţii care îi tund le retează memoria. Copilul va creşte, se va dezvolta fizic, dar nu va mai avea acele amintiri profunde ale primelor lui zile şi luni de viaţă. Şi aici nu vorbesc despre memoria de lungă durată, ci de memoria fizică a corpului, de abilităţile şi capacităţile pe care le dezvoltă mai tîrziu organismul pe baza acestor informaţii. În momentul în care copilului i s-a tăiat părul, e ca şi cum acesta ar începe să înveţe din nou şi apare, imediat, o oarecare încetinire a dezvoltării acestuia. De ce credeţi că, de regulă, fetiţele se dezvoltă mai repede decît băieţii? Pentru că, din copilărie şi pînă în adolescenţă, fetiţelor nu li se taie părul atît de des.
Este demonstrat ştiinţific, deşi aceasta nu este o informaţie agreată, faptul că acei copii cărora nu li s-a tuns părul se dezvoltă mult mai rapid atît fizic, mintal, cît şi emoţional. Unul dintre sfaturile străvechi spunea: „Nu tăiaţi părul alb, nici brunet, nici şaten, nici cărunt, pentru că  nu veţi atinge înţelepciunea Domnului, şi veţi pierde sănătatea şi puterea”. Ştim deja că, în trecut, oameni nu îşi tăiau părul. Femeia cu părul scurtat era batjocorită, blamată, înjosită, pedepsită. Acest lucru îl întîlnim la toate popoarele. Nici măcar barbaţii nu îşi tundeau prea uşor părul. La unele popoare, era acceptată scurtarea părului la bărbaţi, dar trebuie să remarc faptul că, şi după scurtare, părul era destul de lung. În nici un caz părul nu trebuie vopsit. Toţi am studiat fizica în şcoală. Culoarea obiectelor din mediul înconjurător apare în urma asimilării undelor electromagnetice de o anumită lungime, adică de o anumită culoare.
 Un obiect de culoare roşie ne apare ca fiind roşu pentru că asimilează toate celelalte culori, adică unde electromagnetice şi reflectă doar culoarea roşie. Atunci cînd spunem: „această cană este roşie”, avem în realitate în vedere faptul că structura moleculară a suprafeţei acelei căni absoarbe toate celelalte unde electromagnetice şi reflectă doar unda corespunzătoare spectrului electromagnetic al culorii roşii. Deci, iată! Părul nostru are o anumită culoare. Din cîte ştim, nu există o culoare exactă a părului. Părul natural are tot felul de nuanţe, iar acest spectru este foarte larg şi complicat.
Continue reading

Copila ce vorbeste cu mortii, caz incredibil

• Fata posedata de diavol isi petrece noptile cu spiritele rudelor decedate • Florentina vorbeste cu fratele sau, decedat acum un an, care ii spune ce se va intampla a doua zi • Satenii cred in puterile fetei si apeleaza la ea pentru a-i citi in icoana Maicii Domnului • Florentina este chinuita de fortele malefice seara de seara

Amanunte socante ies la iveala in cazul copilei posedate de diavol. Fata isi petrece noptile cu spiritele rudelor decedate. Florentina a povestit ca vorbeste in fiecare seara cu fratele decedat acum un an, care ii spune ce se va intampla a doua zi. Desi la inceput a crezut ca viseaza, acum isi petrece noptile urmand povetele mortilor.

Fratele copilei a murit in urma cu un an, dupa ce si-a pus streangul de gat. Acesta o indruma cum sa faca ca sa izbaveasca familia de fortele malefice. „Vorbesc cu el in fiecare seara. Mi-a spus ca e rau acolo si sa-i dam de pomana multa mancare. Nu vrea sa-i ducem flori la cimitir, nu-i place”, a spus Florentina.

La indrumarea fratelui sau, in urma cu cateva zile, copila a ars toate hainele lui, dar si copacul in care s-a spanzurat, iar cenusa a ingropat-o pe malul stang al unui parau. „Probabil de la asta au venit toate nenorocirile. Fata ne-a spus sa ardem hainele baiatului, dar si copacul unde s-a spanzurat.

Am dus cenusa unde a spus el. Nu mai stim ce sa facem”, a spus Ana Pristavu, mama fetei. Satenii cred in puterile fetei si apeleaza la ea pentru a-i citi in icoana Maicii Domnului. Florentina este chinuita de fortele malefice seara de seara.

„A aruncat dulapuri si a scos tot din casa. Se zbatea si se zvarcolea, iar necuratul din ea tipa la noi ca de ce am dus-o la biserica”, a spus Mihai Pristavu, tatal fetei.

Satenii, sub teroarea diavolului

Sambata noaptea, putin dupa miezul noptii, zeci de sateni au fost treziti din somn de tipetele si urletele fetei. „Ziua am fost la biserica si m-am rugat, nu le-a convenit.

Mi-au spus sa trec de partea lor. Au inceput sa-mi arda buzele ca sa nu mai sarut icoanele si sa-mi loveasca mainile sa nu mai bat matanii. Ajutati-ma va rog sa scap de chinul asta”, a spus ieri Florentina.

Familia fetei a cerut ajutorul mai multor preoti, insa acestia i-au intors spatele. Potrivit acestora, fetele bisericesti nu se incumeta sa intre in casa familiei la miez de noapte. „Am cautat preoti sa-i faca Sfantul Maslu, dar nimeni nu vrea. Toti mi-au spus ca sunt ocupati ori merg in concediu. Nu stim la cine sa ne mai adresam.

Va faceti o pomana cu noi daca ne ajutati sa gasim un preot. Vrem sa ne scapam fata de povara asta”, a spus mama fetei, cu lacrimi in ochi. Chinurile fetei au inceput acum doua saptamani, cand fata posedata de diavol nu-si mai recunostea parintii. La miezul noptii, fata isi pierdea ratiunea si ducea o lupta continua cu necuratul.

A fost la un pas sa dea foc la toate icoanele din casa, sa calce in picioare tamaia si sa puna pe fuga preotii veniti sa slujeasca. Copila are premonitii si stie exact cand trupul si sufletul ii vor cadea in pacat. Fata este posedata de fortele demonice de la lasarea intunericului pana la cantatul cocosului.

„Nici sapte barbati nu o pot tine cand o apuca. Cand vine necuratul trebuie sa stam langa ea si sa o supraveghem. Incepe sa fuga, sa tipe, sa se zbata”, a povestit Maria Pristavu, bunica fetei. Satenii sustin ca fata are puteri supranaturale, iar Fecioara Maria i se arata in fata. Copila are o icoana facatoare de minuni care o indruma ce sa faca.
Continue reading

Drumul catre Dumnezeu si fara biserica

La vârsta de 17 ani a început să disece cadavre din cimitirul bisericii locale. Între 1508 și 1512 a pictat plafonul Capelei Sixtine din Roma. Michelangelo Buonaroti, cunoscut în întreaga lume drept un geniu artistic cu realizări excepționale în pictură, sculptură și arhitectură, a fost totodată și un foarte bun anatomist, secret pe care l-a ascuns prin distrugerea tuturor schițelor și notelor sale anatomice.

Cu toate acestea, secretul său a fost dezvăluit mulțumită unei analize efectuate la mai bine de 500 de ani după ce acesta a fost ascuns de ochii Papei Iulius al II-lea, chiar în trupul lui Dumnezeu.

Aceasta este concluzia a doi cercetători specialiști în neuroanatomie de la Universitatea Baltimore, Maryland. Cei doi experți au analizat Separarea luminii de întuneric o scenă din Facerea lumii pe care Michelangelo a pictat-o pe plafonul Capelei Sixtine, și au ajuns la concluzia că artistul a ascuns imaginea unui creier uman în chipul lui Dumnezeu.

Cercetătorii afirmă că pictura este o reprezentare foarte precisă a creierului uman, a măduvei spinării și a trunchiului cerebral.
Michelangelo a împrejmuit Divinitate cu un giulgiu similar creierului uman pentru a sugera că Dumnezeu îl înzestra pe Adam nu doar cu viață, ci și cu inteligența supremă de care dau dovadă oamenii.

Michelangelo a pictat plafonul în patru ani, realizând imaginile de la est spre vest, începând de la intrarea în capelă și încheind deasupra altarului. Ultima scenă pictată îl reprezintă pe Dumnezeu care separă lumina de întuneric. În această regiune, cercetătorii au descoperit că Michelangelo a ascuns trunchiul cerebral, nervul optic și ochii.

Criticii de artă și istoricii au fost surprinși de anumite nereguli anatomice în modul în care Michelangelo a înfățișat gâtul lui Dumnezeu și de modul ciudat în care era luminată această zonă.

Nu este vorba despre erori, ci de un mesaj ascuns. Cercetătorii spun că nervii optici sunt reprezentați în aceeași manieră în care au fost ilustrați de Leonardo da Vinci, în anul 1487.

 Nu este un secret faptul că relația lui Michelangelo cu Biserica catolică a devenit încordată spre sfârșitul vieții sale. De altfel în capodopera sa, Michelangelo și-a pictat chipul în două locuri, în ambele fiind torturat. Unii experți afirmă că mesajul secret este acela că inteligența și organul trupesc permit oamenilor să ajungă la Dumnezeu, fără ca această relație să mai fie intermediată de Biserică
Continue reading

Extraterestrii sunt fratii nostri, secretele Vaticanului

Se spune că, Vaticanul deține în misterioasele și ermeticele sale biblioteci o serie de documente care, dacă ar fi dezvăluite, ar schimba istoria lumii.

În aceste condiții, o poveste despre o rasă de extratereștri de pe planeta UMMO care ar trăi printre noi este cunoscută Vaticanului.

Jose Gabriel Funes este directorul Observatorului Vaticanului și a declarat că teoria Big Bang-ului nu este în contradicție cu religia. Acum 14 miliarde de ani a început procesul creației, cu o explozie colosală, în care spațiul, timpul, energia și materia au fost create și galaxiile, stelele și planetele, care sunt într-o continuă expansiune, au devenit realitate.

În anul 1810, împăratul Napoleon a dat un ordin prin care toată arhiva Vaticanului să fie dusă la Paris. Peste 3300 de documente secrete au fost transportate la Paris.

A fost pentru prima oară când Napoleon și apropiații săi au intrat în posesia unor informații secrete. Printre acestea, documente care susțineau existența unor civilizații extraterestre.

Biserica ortodoxă a abordat foarte puțin problema legată de existența extratereștrilor. Biserica nu a avut o poziție oficială față de existența unor ființe extraterestre.

Informațiile despre documentele pe care arhiva Vaticanului le are au apărut din diverse surse. Ziaristul italian Cristoforo Barbato a publicat mai multe articole cu privire la aceste documente. În anul 2005, el a publicat un articol cu privire la existența unui film care a intrat în posesia Vaticanului, cu privire la apariția în sistemul nostru solar a planetei Nibiru și la eventualele consecințe.
Totodată el a mai susținut că Vaticanul are un observator secret în Alaska și o sondă spațială care a filmat această misterioasă planetă în anul 1995.

În anul 2008, Gabriel Funes, șeful Observatorului Astronomic de la Vatican făcea următoarea declarație. Extratereștrii există și sunt frații noştri. Nu putem exclude faptul că viața există și pe alte planete.

Existența extratereștrilor nu trebuie să fie o problemă pentru credința noastră. Cardinalul Nicolaus Krebs declara că nu există nicio stea de pe care am fi îndreptățiți să excludem existența unor ființe chiar diferite de noi. Lumile care ne înconjoară nu sunt niște imense deșerturi.

Atotputernica putere a lui Dumnezeu nu se reduce la mica noastră planetă, declara Padre Pio care a fost canonizat de către Vatican, în anul 2002.

În ziua morții papei Ioan Paul al II-lea, 2 aprilie 2005, deasupra Bazilicii Sfântul Petru, a apărut un OZN care a fost filmat și fotografiat de sute de martori.

E firesc să ne întrebăm de unde vine această preocupare a Vaticanului, față de fenomenul extraterestru? Gabriel Funes declara că astronomia este singura știință care are de-a face cu Universul, deci, cu Dumnezeu. Credința și rațiunea sunt cele două aripi cu care se înalță spiritul uman.
Continue reading

Secrete pentru o evolutie spirituala

Cele mai mari tendinte gresite in care se incadreaza bisericile sunt egoismul, lipsa de viziune si lipsa de compasiune fata de oricine patrunde pe usa bisericii pentru prima data. Va prezentam mai jos cateva lucruri pe care le-a spus Iisus si pe care crestinii le uita intentionat:

10. Prima afirmatie a lui Iisus care nu este respectata este „sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti”. Pastorul McKeever declara ca aceasta porunca nu este respectata din cauza conceptiei eronate ca religia este ceva privat, ce este doar intre credincios si Dumnezeu. Cu toate acestea, afirmatia lui Iisus vine chiar sub forma unei porunci (Evanghelia dupa Matei, capitolul 22), prin urmare nu este ceva facultativ.

9. A doua porunca pe care credinciosii nu o pun in practica este cea legata de hranirea celor infometati, imbracarea celor saraci, vizitarea celor bolnavi sau in inchisoare din Evanghelia dupa Matei, capitolul 25. Iisus Christos cere tuturor ccredinciosilor sa faca asta, la fel cum a facut-o si El cand a trait pe Pamant. De aceea, oricand avem ocazia, este bine sa avem grija de cei sarmani.

8. Un al treilea aspect pe care il uitam este ca iubirea semenilor si a lui Dumnezeu nu este o emotie, ci o actiune, relevata in versetul in care Domnul Iisus ne-a cerut sa ne iubim dusmanii (Evanghelia dupa Luca, capitolul 6). Nimeni nu le poate comanda emotiilor, dar actiunea presupune rugaciune, binecuvantare, ajutor concret – toate fiind actiuni voite, afirma McKeever pentru Christian Post.

7. Un al patrulea aspect pe care uitam ca ni l-a spus Iisus este ca trebuie sa ne asteptam sa fim tratati rau (Ioan 16:2). De cele mai multe ori, crestinii asteapta sa fie iubiti si apreciati, dar in schimb sunt priviti cu ostilitate. Asemenea asteptari, diferite de cele afirmate de Mantuitorul, denota o intelegere gresita a Bibliei, conchide pastorul.

6. Din ultimele doua aspecte deriva si iubirea dusmanilor. Din pacate, crestinii dau adeseori dovada de o ostilitate iesita din comun, fata de cei care nu le impartasesc opiniile. Pastorul da cateva exemple pe care le-a observat in retelele sociale, unde comunicarea faciliteaza ascunderea in spatele unui avatar sau pseudonim.

5. De asemenea, crestinii uita si de invitarea la masa a celor „saraci, pe schilozi, pe schiopi, pe orbi” (Evanghelia dupa Luca, capitolul 14). Chiar daca in ochii societatii, acestia sunt „cetateni de calitatea a doua”, McKeever subliniaza ca acestia sunt la fel de valorosi ca oricine altcineva in ochii lui Dumnezeu si ca jertfa lui Iisus pe crucea Golgotei acopera si pacatele acestora.

4. Al saptelea element despre care a vorbit Iisus si pe care crestinii il uita este faptul ca El mantuieste, iar ei sunt chemati sa prezinte acest adevar si celor care nu il cunosc. Chiar daca ii ajuta pe cei in nevoie, crestinii au o chemare mai inalta: sa ofere oamenilor o alta perspectiva si anume posibilitatea de a fi mantuiti.

3. In al optulea rand, crestinii uita ca a-L urma pe Iisus presupune schimbare. Desi este dificil sa iesi din inertie si din zona personala de confort, Dumnezeu ne indeamna sa renuntam la obiceiurile daunatoare pentru a avea o viata autentica de credinta.

2. Un alt lucru pe care crestinii il disconsidera este scopul credintei, care nu este ascultarea de legi si de reguli, ci ascultarea de Dumnezeu. Legalismul conduce, intre altele, la omiterea lucrurilor esentiale, care fac parte din perspectiva mai larga a trairii crestine.

1. Iar in ultimul, dar nu in cel din urma rand, crestinii omit sa citeasca Biblia, dar aleg sa scoata din context anumite versete. Pericolul este acela ca acestea pot fi folosite ca argumente, desi in context ele inseamna altceva si crestinii le pot folosi si intelege gresit.

Continue reading

Lucruri despre evolutia vrajitoriei si istoria sa

Magia şi vrăjitoria, pe cât de fascinante au fost privite cu scepticism, dar şi cu curiozitate. Iată zece lucruri despre evoluţia vrăjitoriei, istoria sa, dar şi istoria condamnării de către Biserică.

Vrăjitoria a fost definită ca acel complex de credinţe superstiţioase având drept scop obţinerea intervenţiei unor genii malefice sau a diavolului pentru a comite sacrilegii.

Vrăjitoria reprezintă un fenomen tipic în Europa creştină, deşi există antecedente şi mărturii în culturi necreştine sau precreştine.
Prezenţa practicilor magice este documentată din Paleoliticul superior, la toate civilizaţiile. În culturile orientale era răspândită prezicerea viitorului, dar şi curentele şamanice.

În timpul perioadei elenistice au cuprins spaţiul mediteranean ritualuri magice, astrologice şi alchimiste, care împreună cu elementele filosofice de origine gnostică, într-o sinteză care a funcţionat în mediul arab şi ebraic, au influentat magia medievală şi renascentistă europeană.

În majoritatea secolelor ce au cuprins Evul Mediu, activitatea vrăjitoarelor şi a vrăjitorilor, chiar dacă, oficial, era condamnată, nu a dus, practic la persecuţii.
Începând cu secolele XIV-XV, cei acuzaţi de vrăjitorie au început să fie judecaţi şi condamnaţi la arderea pe rug în cadrul unei persecuţii veritabile, caracterizată prin violenţă, în Germania, Spania, Anglia, avându-i ca autori nu numai pe catolici, dar şi pe protestanţi.

Magia a găsit o puternică opoziţie în Biserică, astfel că magii şi vrăjitoarele, împreună cu ereticii, au reprezentat principala ţintă a tribunalelor Inchiziţiei.

Alături de un aspect rural al vrăjitoriei care a evoluat datorită unui amestec de credinţe păgâne sau precreştine, ca licantropia sau transformarea omului în lup, şi credinţe creştine, dând naştere unor ritualuri ca sabatul şi orgiile demonice, a existat şi un aspect orăşenesc, legat mai mult de fenomenele de posedare de către demoni, la care se reacţiona prin exorcisme.

Începând din secolul al XVIII-lea, asprimea persecuţiilor s-a temperat treptat. O dată cu afirmarea ştiintei în secolul al XVII-lea, magia a fost considerată ca ţinând de domeniul superstiţiilor, Cultura iluministă condamnând nu numai superstiţiile şi ritualurile magice, dar şi persecuţiile împotriva acestora.
Continue reading

Cum putem vorbi cu ingerii pazitori

Sărbătoarea îngerilor păzitori, care se celebrează în ritul latin la 2 octombrie, aminteşte faptul că Dumnezeu a încredinţat fiecărei fiinţe umane un înger cu misiunea „personalizată” de a o păzi, a o ocroti, a o conduce, adică a fi cel mai bun prieten al său, apărătorul său. Jurnalistul Renzo Allegri, care a scris articole ample pe tema îngerilor, a stat recent de vorbă despre îngeri „cu un teolog care aparţine ultimei şi tinerei generaţii a marilor teologi, un cercetător modern deschis şi apropiat de sensibilitatea şi de problemele timpului nostru.

Se numeşte pr. Zdzislaw Kijas, franciscan conventual polonez, preşedinte al Facultăţii Pontificale Sfântul Bonaventura – Seraphicum, care a acordat agenţiei Zenit un lung interviu despre îngerii păzitori, apărut în traducere pe Ercis.ro.

– Părinte Kijas, existenţa îngerilor este o tradiţie pioasă sau un adevăr de credinţă?

– Aşa cum spune Catehismul Bisericii Catolice, existenţa îngerilor este un adevăr de credinţă. Nu este o dogmă proclamată de Biserică, ci un adevăr care provine din Revelaţia biblică. Paragraful 328 este explicit: „Existenţa fiinţelor spirituale, netrupeşti, pe care Sfânta Scriptură le numeşte în mod obişnuit îngeri, este un adevăr de credinţă. Mărturia Scripturii este la fel de clară ca şi caracterul unanim al Tradiţiei”. În afară de aceasta, mărturisirea de credinţă de la Conciliul al IV-lea din Lateran afirmă că Dumnezeu „încă de la începutul timpului, a creat din nimic şi una şi cealaltă ordine de creaturi, cea spirituală şi cea materială, adică pe îngeri şi lumea pământească; şi apoi pe om, aproape părtaş de una şi de cealaltă, compus din suflet şi din trup”.

– În Compendiul Catehismului Bisericii Catolice se citeşte: „Îngerii sunt creaturi pur spirituale, netrupeşti, invizibile şi nemuritoare, fiinţe personale cu inteligenţă şi voinţă. Ei, contemplându-l fără încetare pe Dumnezeu faţă în faţă, îl preamăresc, îl slujesc şi sunt mesagerii săi în împlinirea misiunii de mântuire pentru toţi oamenii”.

– Este o definiţie minunată şi perfectă, care sintetizează toate caracteristicile acestor fiinţe. Sunt „creaturi pur spirituale”, deci mai perfecte decât fiinţele umane, dar mai puţin complete. De fapt, omul rezumă în sine însuşi dimensiunea spirituală şi materială, pe care îngerii nu o au. Omul poartă aşadar în sine însuşi cerul şi pământul. Îngerii, ca şi fiinţele umane, sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi sunt înzestraţi, ca şi omul, cu inteligenţă şi cu libertate. Este vorba despre daruri pe care nu şi le-au dat ei înşişi, ci le-au primit de la Creator. Aceasta înseamnă că nu sunt aproape numai de natura umană, ci şi de cea divină.

Ca fiinţe spirituale, însă, se bucură de o inteligenţă şi libertate mult mai mari decât cea a oamenilor. Natura umană este mai puţin perfectă pentru că este limitată de trup şi de dimensiunea spaţio-temporală. Şi cunoaşterea şi perfecţiunea omului sunt limitate de aceste condiţii. Existenţa pământească a omului este aşadar în evoluţie spre libertatea deplină (prin intermediul ascezei) şi spre o cunoaştere deplină (prin intermediul studiilor, aprofundărilor, etc.). Aceasta înseamnă că, neavând cunoaşterea deplină, omul poate greşi şi se poate corecta, cerând iertare şi reluând drumul corect. Îngerii, în schimb, fiind spirite pure, au o cunoaştere deplină şi perfectă şi, de aceea, nu pot să se scuze că au greşit, pentru că nu pot spune că nu ştiu. Cunoaşterea lor nu este însă nelimitată, ca aceea a lui Dumnezeu, dar este mult mai perfectă decât a noastră. Ea nu este de tip senzorial, adică nu trece, ca pentru noi, prin simţurile fizice care sunt pasibile de eroare şi limitează. Este o cunoaştere în întregime spirituală, care merge mult „mai departe”.

– Ce mai spune Catehismul Bisericii Catolice despre îngeri?

– Spune că sunt „fiinţe personale care îl contemplă fără încetare pe Dumnezeu faţă în faţă… Îl preamăresc, îl slujesc şi sunt mesagerii Săi în împlinirea misiunii de mântuire pentru toţi oamenii”. Sunt mesageri ai lui Dumnezeu. Aşa cum învaţă Biblia, prin îngeri Dumnezeu comunică cu oamenii. De exemplu: arhanghelul Gabriel îi vesteşte Mariei naşterea Fiului lui Dumnezeu; Rafael devine însoţitor de călătorie al lui Tobia şi îl învaţă cum să îl vindece pe tatăl său; Mihail apără numele lui Dumnezeu etc. Dacă îngerii, ca mesageri ai lui Dumnezeu, comunică cu fiinţele umane, la rândul lor fiinţele umane pot să comunice cu îngerii, care devin astfel „purtători de cuvânt” ai oamenilor faţă de Dumnezeu.

– Părinte Kijas, ce tip ce comunicare „concretă” putem avea cu îngerii?

– O comunicare de tip spiritual, prin rugăciune, dialog, liturgie. O persoană nu îi poate constrânge pe îngeri să facă ceea ce doreşte ea, poate doar să îi implore, să îi roage. Şi ceea ce îngerii vor pentru noi nu este numai o dorinţă personală a lor, ci ei realizează voinţa iubitoare a lui Dumnezeu. Biserica, în numele „poporului lui Dumnezeu”, recurge adesea în liturgie la ajutorul îngerilor pentru a face să ajungă rugăciunile sale la Dumnezeu. La Liturghie, când se ajunge la „Sanctus”, Biserica se uneşte cu corul îngerilor pentru a-l proclama pe Dumnezeu de trei ori sfânt. La liturgia pentru răposaţi, cere îngerilor „să însoţească în paradis” sufletul persoanei care a părăsit acest pământ. Şi aşa în foarte multe alte rugăciuni liturgice.

– În biografiile sfinţilor şi în evlavia populară se aude adesea vorbindu-se despre îngerul păzitor. Care este adevărul teologic despre această temă?

– Existenţa îngerului păzitor este un adevăr de credinţă. Catehismul Bisericii Catolice exprimă acest adevăr cu trei afirmaţii foarte frumoase care se găsesc la paragraful 336: „Din copilărie până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea îngerilor”. „Fiecare credincios are alături un înger ca apărător şi păstor care să îl îndrume la viaţă”. „Încă de pe pământ, viaţa creştină participă, în credinţă, la comunitatea preafericită a îngerilor şi a oamenilor, uniţi în Dumnezeu”.

– Care este misiunea specifică a îngerului păzitor?

– Să se îngrijească „în toate şi pentru toate de creatura care i-a fost încredinţată”. Deci va face tot posibilul pentru a ne ţine departe de necazuri şi a ne ajuta la realizarea deplină de noi înşine conform voinţei lui Dumnezeu. Biserica crede în îngerii păzitori şi îi venerează cu o sărbătoare specială la 2 octombrie. În rugăciunile sale, îi cere Domnului ca ei să îl apere pe om de păcat, de atacul celui rău, ca să se îngrijească de fiecare om, ca să păzească inima sa şi să o facă liberă pentru slujirea lui Dumnezeu. Biserica îi cere lui Dumnezeu ca îngerii păzitori să îndepărteze pericolul războiului, să păstreze pacea în ţări şi în familii, în aşa fel încât toţi să poată trăi în bucurie şi în sănătate.

– Cum comunică îngerul păzitor cu noi?

– Aşa cum am spus, cunoaşterea îngerului nu este nelimitată, dar este mult mai perfectă decât a noastră. Pentru aceasta, îngerul păzitor ne poate atenţiona cu privire la pericolele care ne ameninţă, pe care noi nu le cunoaştem, deoarece nu suntem în măsură să percepem viitorul cu simţurile noastre. Şi poate face aceasta cu sugestii, inspiraţii, intuiţii, prin evenimente, persoane, situaţii. Pentru a capta semnalele îngerului trebuie să avem atenţie, sensibilitate, inimă curată, ochi interiori vigilenţi. Îngerul păzitor poate influenţa intelectul nostru în mod „nemijlocit”, dar nu şi voinţa noastră. Acţiunea îngerilor asupra voinţei noastre este „mediată” şi se realizează prin intermediul intelectului nostru. Omul nu îşi pierde niciodată propria libertate. Îngerul nu ne constrânge să acţionăm, ci ne „sugerează” numai să facem anumite lucruri.

– Aşa stând lucrurile, îngerul păzitor ar trebui să fie prietenul nostru cel mai sigur, fidel, pasionat. Aşa este?

– Aş spune că este chiar aşa. Primind de la Dumnezeu misiunea de a ne păzi, se realizează pe deplin pe sine însuşi tocmai exercitând la perfecţiune această misiune. Noi trebuie să îi permitem să facă aceasta. Există o rugăciune antică foarte frumoasă pe care ar trebui să o repetăm de mai multe ori pe zi: „Îngerul lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care îţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Amin”.

– Este adevărat că îngerul păzitor va face totul pentru a conduce spre Adevăr chiar şi pe cel care nu crede?

– Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor, chiar şi al celor care nu cred. Mai mult, se preocupă mai mult de aceştia decât de aceia care cred, aşa cum ne-a învăţat Isus cu parabola oiţei rătăcite. „Bunul Păstor” (care este Dumnezeu) lasă cele nouăzeci şi nouă de oi în staul şi merge să o caute pe cea care s-a pierdut. Dumnezeu a dat îngeri păzitori tuturor fiinţelor umane, şi fiindcă veni vorba, va cere mai multă angajare de la îngerii păzitori ai celor care nu cred, tocmai pentru că doreşte ca ei să salveze oiţele rătăcite.

– Putem vorbi deschis cu îngerul păzitor sau trebuie să urmăm nişte reguli, nişte rituri?

– Nici un rit, nici o regulă, nici o formulă prestabilită. Îngerul păzitor este mereu lângă noi, mereu atent, doritor să asculte cererile noastre şi gata să facă totul pentru a ne ajuta.

– Pentru a comunica cu persoanele îndepărtate, noi folosim telefonul. Sfinţii recurgeau la îngerul păzitor şi spuneau că era un mijloc sigur. Exagerau ei?

– Îngerul păzitor, ca legătură de iubire, comunică iubirea noastră şi celorlalţi. Putem să îi cerem să îi ocrotească pe cei care ne sunt dragi. El este o „punte invizibilă” în legăturile de prietenie şi are grijă de persoanele pe care i le încredinţăm. De vreme ce este trimis (înger înseamnă trimis) de Dumnezeu ca Iubire pură, nu doreşte niciodată să închidă persoana în iubirea de sine, ci să o deschidă spre ceilalţi şi să o înveţe să îi iubească, în Dumnezeu, ca pe sine însăşi. Am putea spune că şi îngerii au legături între ei, relaţii de iubire fraternă şi toţi sunt angajaţi, împreună, pentru binele nostru, deci şi în a crea între noi legăturile care ne fac mai mult bine.



– Studiat din cărţi, acest adevăr pare fantastic, de vis, prea frumos pentru a fi adevărat. Şi mulţi ajung să îl considere fantezist.

– Este un adevăr extraordinar. Demonstrează că lumea nu este goală, rece, întunecată, obscură, aşa cum ar vrea unele ideologii să ne facă să credem. Dumnezeul nostru nu este solitar şi nici străin, nu stă departe de creatura Sa. Este aproape de noi cu iubirea Sa infinită de Tată şi pune lângă noi şi atâţia prieteni puternici. Autentice „gărzi de corp” împotriva duşmanilor noştri spirituali.
Continue reading


Pe peretii unei biserici din Sighisoara e un ozn

Cel mai vechi monument din Cetatea Medievală a Sighișoarei, Biserica Mănăstirii, datând din secolul a XIII-lea, adăpostește un triptic, iar pe unul dintre cele trei panouri pictate cu scene religioase, realizate în secolul a XVIII-lea, există reprezentarea a ceea ce astăzi se numește Obiect Zburător Neidentificat (OZN).

„Biserica Mănăstirii este cel mai vechi monument din Sighișoara, datează din secolul XIII. În secolul al XVII-lea suferă de pe urma unui puternic incendiu, toată biserica arde, este refăcută și atunci sunt adăugate o serie de picturi cum ar fi altarul, iar breslele își vor pune, la rândul lor, însemnele în locurile în care aveau băncile. Cu această ocazie apar și o serie de reprezentări mai mult stilizate. Biserica este una evanghelică și rolul imaginii este unul secundar sau puțin reprezentativ. Într-adevăr, în sacristia bisericii există o pictură cu o scenă religioasă, care reprezintă un nor – probabil că este vorba de ridicarea lui Ilie către cer – care seamănă cu o calotă și poate duce la o reprezentare mult mai modernă, care să ne ducă cu gândul la un OZN. Dar este vorba despre viziunea artistului de la acea vreme care a făcut acest triptic. Posibil să fi fost un artist sighișorean, deoarece Sighișoara a avut în secolul al XVIII-lea câteva ateliere de tâmplărie de artă, oameni care făceau atât altare pentru bisericile protestante, cât și mobilier orășenesc pictat”, a declarat Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.

El a spus că viziunea pare îndrăzneață și ține probabil de conceptul baroc, fiind vorba despre o pictură apărută în secolul XVIII, fiind considerată „o idee interesantă”.

„Sincer, eu am văzut demult tripticul, nu prea i-am dat importanță, dar cu ocazia vernisajului unei expoziții cineva de la Biserica Mănăstirii mi-a spus că acesta parcă e un OZN. Mulți spun că e un OZN, seamănă, e o viziune a unui artist. Sunt ca desenele lui Leonardo da Vinci, poți să le interpretezi”, a mai spus Teșculă.

Biserica Mănăstirii deține și primul izvor scris cu referire la Sighișoara, actul de atestare al orașului din 1298, un act emis de Papa Bonifaciu al VIII-lea.

Potrivit directorului Muzeului de Istorie a Sighișoarei, Biserica Mănăstirii a fost inițial o mănăstire dominicană și în 1298 Papa Bonifaciu al VIII-lea „întărește fraților dominicani din Sighișoara dreptul de a acorda indulgențe”.

„Cu această ocazie apare prima denumire a orașului, probabil orașul fondat cu 50-60 de ani mai devreme, de altfel și cronicarii orașului menționează că în jurul anului 1180 – 1191 este fondat orașul. Prezența unei mănăstiri și a ordinului dominican arată că deja localitatea era mare. Nu avea încă statut de oraș, statutul de oraș îl dobândește în 1337, când primește denumirea de civitas, ulterior devine oraș regal. Biserica Mănăstirii a fost inițial o mănăstire dominicană, până la adoptarea reformei de către sași, ulterior devine, cum este și astăzi, biserică evanghelică, și ceea ce păstrează este doar denumirea — în limba germană Klosterkirche, adică Biserica Mănăstirii”, a arătat Nicolae Teșculă.

Biserica Mănăstirii este situată în mijlocul Cetății Medievale, este o biserică parohială transformată după ce a ars de două ori, iar din acest motiv interiorul acesteia cuprinde un amalgam de stiluri: biserica este construită în stil gotic, în aceasta se mai păstrează un vechi ancadrament din perioada Renașterii la una dintre uși, iar în urma ultimei remodelări, în secolul al XVII-lea, după incendii, altarul și orga au fost construite în stil baroc.

Din acest motiv aproape toate stilurile epocii medievale și ale epocii premoderne sunt combinate în cadrul bisericii.

Biserica Mănăstirii este importantă și prin faptul că deține numeroase covoare orientale de rugăciune, a doua colecție din țară după cea de la Biserica Neagră din Brașov.

„După adoptarea reformei de către sași, mulți dintre comercianții care ajungeau în Orient — și prezența covoarelor în toate bisericile evanghelice din oraș arată legătura pe care Transilvania o avea cu părțile orientale, comerțul est-vest care se crea și era dezvoltat în epocă – după ce se întorcea cu bine dintr-o astfel de călătorie, care putea să dureze și o jumătate de an, dona bisericii un covor.

Covorul era și atunci valoros și biserica putea, prin vânzarea lui ulterioară, să obțină bani pentru reparații sau alte lucrări. Ei fiind protestanți nu se permitea aducea de odoare, de icoane, de statui și așa mai departe, și atunci comercianții au apelat la aceste covoare pentru a mulțumi Divinității că au scăpat cu bine dintr-un voiaj de călătorie”, a mai spus Nicolae Teșculă.
Continue reading

”Nu poţi să opri vântul, dar îi poţi sta împotriva, adică nu-ţi poţi opri gândurile, dar le poţi controla”, spune părintele Dorel Gălan din Cluj. Acesta este un exemplu dintr-o carte religioasă cu învăţături ale sfinţilor din pustia egipteană, volum plin de sfaturi şi exemple care, traduse pe înţelesul oamenilor de rând, poate fi aşezat pe acelaşi raft cu zecile de bestselleruri de dezvoltare personală vândute în toată lumea.

”Cine n-are bătrâni să-şi cumpere”, spune un vechi proverb românesc. Zicerea face referire la vorbele pline de înţeleptciune ale vârstnicilor, la experinţele prin care au trecut de-a lungul vieţii şi la modul în care au ştiut să-şi înfrâneze pornirile în situaţii de mare tensiune, dar şi la modul în care au gândit în anumite momente şi au reuşit să depăşească greutăţi pe care le credeau imposibil de trecut. Bătrânii înţelepţi ai pustei egiptene şi poveţele lor date ucenicilor au fost adunate, ani buni în urmă, într-o carte religioasă deloc cunoscută omului de rând. Ea se numeşte ”Pateric” şi cuprinde învăţături şi experienţe duhovniceşti. I se mai spune ”Cartea bătrânilor”, “Învăţături ale părinţilor duhovniceşti” sau “Învăţături ale bătrânilor” pentru că, etimologic vorbind, ”pateric” vine din grecescul ”patir” ce se traduce în româneşte prin ”tată”. Părintele Dorel Gălan din Cluj a luat câteva dintre învăţăturile acestor sfinţi ai pustiului şi le-a interpretat într-o manieră inteligibilă omului de azi, din era tehnologiei, care citeşte şi cărţi de dezvoltare personală pe tabletă şi caută să ţină pasul cu timpul şi timpurile. Analizând câteva exemple luate întâmplător, preotul clujean spune că poveţele sfinţilor părinţi sunt extrem de actuale şi pot fi privite ca nişte sfaturi prin care noi, ca indivizi, putem să ne dezvoltăm personal.


La emisiunea ”Sfinţii, contemporanii noştri” de la Radio Renaşterea din Cluj, preotul Gălan a vorbit despre autocontrol, dezvoltarea de competenţe şi cum evenimentele nu determină stările noastre, ci felul în care noi le interpretăm (idee din psihologia modernă), dar şi cum să facem ordine în mintea noastră, controlându-ne gândurile. Despre toate acestea a discutat cu exemple concrete din ”Pateric/Cartea bătrânilor” arătând cum o carte religioasă, citită cu atenţie şi interpretată cu puţin ajutor, ajută omul să vadă lucrurile dintr-o perspectivă străină lui până atunci.

Autocontrol, şef de promoţie la Oxford şi inteligenţa emoţională


”Bine este pentru om să stea împotriva sa întru toate. Asta spune Avva Zaharia când e întrebat ce să facă monahul. Însă noi putem extinde şi zice: ce să facă omul pentru că monahul e şi el om, are aceleaşi trăiri, aceleaşi neputinţe. Însă ce a vrut să spună Avva Zaharia? Într-o epocă a educaţiei s-a pus accentul pe cultura generală, să se ştie cât mai multe despre ce ne înconjoară. Însă, nu doar inteligenţa, IQ-ul şi logica sunt importante, ci şi inteligenţa emoţională pentru că te poate educa. Pe înţeles, degeaba este cineva şef de promoţie la Oxford dacă nu se poate stăpâni pe sine însuşi sau e prea timid. Cu alte cuvinte, în vorbele sfântului părinte se arată cât de important este autocontrolul, însă el formulează ideea altfel”, explică preotul.

Într-un alt exemplu din ”Pateric”, părintele clujean redă un dialog dintre Sfântul Părinte Avram şi un credincios. Acesta din urmă îl întreabă ce va face dacă pe rogojina sa din chilie va găsi o femeie: va spune că ea nu e acolo? Iar bătrânul i-a răspuns că nu va nega existenţa ei acolo, ci se va lupta cu gândul să nu o atingă. ”Patima există, dar ea este legată, spune Avva Avram. Deci – completează preotul Gălan – mă lupt cu gândul rău. Concluzia e că patimile continuă să trăiască, Sfinţii Părinţi nu au negat impulsurile, ci doar le-au controlat. Aşadar, inteligenţa emoţională îţi permite să controlezi o stare. Şi avem dreptul să fim furioşi, dar nu să permanentizăm acel sentiment ajungând la ură şi la alte lucruri nefolositoare pentru suflet”. Moştenirea experienţei Mulţi dintre monahii pustiei din Egipt au fost ţărani simpli care - după criteriile de azi – analfabeţi sau semianalfabeţi. ”Actualul sistem educativ clasic e încă orientat spre acumularea de cunoştinţe, iar evaluarea se face prin reproducerea a ceea ce ai învăţat, deci nu pe competenţe. Însă, educaţia are mai multe trepte: a spune, a demonstra şi a face, adică a te implica. Cunoaşterea înseamnă competenţe în orice domeniu. Cum ilustrează Patericul ideea dezvoltării competenţei? Printr-o discuţie dintre doi intelectuali ai pustiei, Avva Evagrie şi Avva Arsenie. Evagrie l-a întrebat pe Arsenie: «cum se face că noi, cu toată învăţătura noastră, suntem mult în urma acestor ţărani egipteni?». Arsenie îi răspunde: «pentru că noi ne bazăm doar pe învăţătura noastră, pe achiziţiile intelectuale pe care le avem din cărţile pe care le-am citit. În schimb, ţăranii ştiu din osteneala lor, şi-au dovedit virtuţile». Deci, virtuţi înseamnă competenţe spirituale, iar a fi competent spiritual înseamnă a fi virtuos”, povesteşte preotul clujean. Acesta subliniază că e important să ştii să transformi experienţele pe care le ai în situaţii de învăţare: să vezi ce ai făcut bine şi ce ai putea să îmbunătăţeşti şi să faci diferit de experienţa iniţială. ”Doar din lupta cu tine însuţi poţi deveni mai bun. Experienţa nu e neapărat ceea ce ţi se întâmplă, ci ceea ce faci tu din ceea ce ţi se întâmplă”, subliniază preotul.

Idei din psihologia de azi în poveţe de acum sute de ani Una dintre ideile psihologiei moderne spune că nu evenimentele determină stările noastre, ci interpretările pe care noi le dăm realităţii ce ni se întâmplă. ”Într-o lecţie pe care a dat-o unui ucenic, Avva Pimen l-a scos afară şi l-a pus să simtă vântul. I-a zis să încerce să oprească vântul. Ucenicul i-a zis că nu poate, la care sfântul a replicat: «nu poţi opri vântul, dar poţi să-i stai împotrivă»”, povesteşte preotul. La fel şi cu gândurile, adaugă acesta.


Continue reading