Parul si forta energetica mai putin cunoscuta

Parul si forta energetica mai putin cunoscuta

Din cele mai vechi timpuri, se considera o ruşine să se reteze părul fetelor şi al femeilor, deoarece părul lung, împletit în cozi, era semnul bunului renume al acestora.
Fetele tinere purtau cozi impletite, lăsate pe spate, iar femeile măritate îşi purtau părul împletit într-o cunună în jurul capului, sau în formă de coc, la ceafă. Dintotdeauna, magii, vrăjtorii şi vrăjitoarele au purtat părul lung, lăsat să cadă pe umeri sau pe spate. În Evul Mediu, cînd o vrăjitoare urma să fie arsă pe rug, mai întîi i se reteza părul, deoarece judecătorii erau convinşi că părul lung le-ar fi dat putere, ca să se salveze. La acea vreme, oamenii credeau că puterea celor care se ocupau cu făcutul vrăjilor, venea din părul lor, fiind cu atît mai mare, cu cît părul era mai lung şi mai bogat.
De regulă, femeile bănuite a fi vrăjitoare, purtau părul despletit, lăsat liber pe spate. În ceea ce priveşte faptul că cei care erau condamnaţi erau tunşi, acest lucru nu avea drept scop igiena, ci servea la recunoaştere, limitîndu-le, totodată, puterea, deoarece lungimea părului putea să le dea puteri neobişnuite nu doar în sens pozitiv, ci şi negativ. Iar acest fenomen depinde de structura spirituală a omului. De exemplu, un om rău, cu păr lung, putea să facă mai multe rele decît un om cu părul scurt. La fel şi un om bun, dacă structura lui spirituală este una bună, părul lung îi oferă posibilitatea de a face chiar şi mai mult bine.
 Fiecare parte a corpului, cît şi fiecare organ, are propriile funcţii strict determinate, avînd drept scop supravieţuirea omului şi buna funcţionare a intregului organism. Părul reprezintă o extensie a sistemului nervos şi prin urmare, părul poate fi văzut ca nişte nervi existenţi la suprafaţa corpului; un fel de antene ce transmit o cantitate imensă de informaţii către trunchiul cerebral, sistemul limbic şi neocortex. (Trunchiul cerebral şi sistemul limbic constituie creierul „reptilian“ de supravieţuire iar neocortexul reprezintă creierul recent – „materia cenuşie“).
Părul omenesc, incluzîndu-l şi pe cel de pe faţa bărbaţilor, nu doar că alimentează în mod direct corpul cu informaţii, ci emană şi energie electromagnetică produsă de către creier. Acest lucru a fost demonstrat prin efectul Kirlian, care se poate observa foarte clar în două fotografii în care este prezentat un ins înainte şi imediat după ce şi-a tuns părul. Cele două fotografii prezintă diferenţe energetice remarcabile. Atunci cînd părul este tuns sau este scurt, emisia şi recepţia semnalelor din mediul înconjurător este foarte mult îngreunată. Drept rezultat, apare starea de slăbiciune, negăsirea soluţiilor şi a rezolvărilor unor probleme aparent simple. Acest lucru a fost deja demonstrat prin experimentele efectuate asupra indienilor, care, după ce le-a fost tăiat părul, nu au mai fost capabili să detecteze pericolele existente în imediata lor apropiere. Scurtarea părului contribuie, în mod dramatic, la neconştientizarea pericolelor existente într-o comunitate.
Conculzie: Pentru a rezolva problemele existente în lumea care ne înconjoară, în primul rînd trebuie să recunoaştem că majoritatea fanteziilor noastre despre realitate sînt false sau, să zicem, greşite. Putem spune că elementul de bază al rezolvării problemelor din viaţa noastră ne scrutează, în fiecare dimineaţă, din oglindă. Istoria biblică a lui Samson şi a Dalilei conţine foarte multe enigme pentru noi. Nu întîmplător, părului i se spune „podoaba capilară”. Părul este un organ al percepţiei şi al acumulării energiilor fine. Cu cît părul omului este mai lung, cu atît mai multă putere spirituală primeşte de la Dumnezeu, deoarece această putere hrăneşte tot organismul omului.
 În scrierile vedice, se spune clar: „A-i tunde omului părul şi a-i rade mustaţa şi barba este totuna cu a-l ucide pe acel om”. Doar în condiţii extrem de importante şi necesare şi doar pentru a dobîndi anumite capacităţi, omul putea să-şi îndrepte toate energiile negative în păr şi să-l tundă, eliberîndu-se în felul acesta de energiile care îl opreau din evoluţie. În acest lucru constă sensul ritualul rasului în cap pentru călugării budişti. Slavii vechi tundeau părul copiilor numai cînd aceştia atingeau vîrsta de 7 ani şi îl ascundeau între grinzile de lemn ale caselor. Dacă părul copilului este tuns pînă la 1 an, se încetineşte dezvoltarea vorbirii. Un astfel de copil va începe să vorbească foarte clar mult mai tîrziu. Dacă părul unui copil este tuns pînă la vîrsta de 7 ani, atunci acelui copil părinţii i-au încetinit, dramatic, dezvoltarea capacităţilor mentale. Bărbaţii mireni au început să îşi taie părul pînă la umăr şi să îl împletească în Sec. XII-XV.
În Secolele XV-XVI, au început să apară coafuri bărbăteşti mult mai scurte, ca urmare a pierderii culturii vedice. În acele vremuri, aceştia erau numiţi bărbaţi scurţi (minte scurtă), deoarece s-a constatat că aceia care purtau părul scurt erau foarte buni la rezolvarea problemelor imediate, dar nu puteau vedea evoluţia hotărîrilor şi faptelor lor în viitor. Cei cu părul lung erau mai lenţi în luarea deciziilor imediate, dar hotărîrile şi faptele lor aveau efect benefic atît în prezent, cît şi în viitor. În prezent, oamenii care locuiesc în oraşe şi care sînt implicaţi în activităţi sociale, oameni care duc un mod de viaţă obişnuit trebuie să înţeleagă că o atitudine corectă faţă de propriul păr, ca un garant al sănătăţii fizice şi energetice, se determină printr-o gîndire raţională şi trează. Fanatismul a încurcat întotdeauna alegerea corectă a coafurii şi a acoperămîntului capului, ceea ce, de cele mai multe ori, reprezintă o cauză a îmbolnăvirii oamenilor. Pe capul omului sînt poziţionate cîteva centre energetice extrem de importante. În frunte (chiar în locul unde începe linia părului), se află centrul legăturilor cu energiile duhovniceşti; în creştet, se găseşte centrul legăturii cu egregorul neamului, iar între sprîncene, este centrul clarviziunii.
Părul este un organ al asimilării şi acumulării energiilor fine din mediul înconjurător şi din Cosmos. De aici vine şi denumirea din slava veche a „cosiţelor” = cosme – cosmos – cooperare (operăm împreună cu cosmosul) – coordonare (ordine în conformitate cu Cosmosul) – coabitare (viaţa sincronizată cu Cosmosul). De exemplu, pînă la apariţia Creştinismului în Rusia, slavii trăiau în uniune cu natura, utilizîndu-i forţele dătătoare de viaţă pentru propria lor existenţă şi activitate. Atît la ei, cît şi la noi, oamenii foloseau, din cele mai vechi timpuri, diverse coroniţe, deseori făcute din flori, fără ca acestea să acopere fontanela.
 Pe timp de iarnă, părul proteja capul împotriva frigului. Odată cu dezvoltarea şi evoluţia civilizaţiei, au început să se schimbe şi acoperămintele strămoşilor noştri. Bentiţele şi coroniţele au început, treptat, să se modifice, acoperind capul pînă la sprîncene şi coborînd din ce in ce mai mult, astfel apărînd coifurile, şalurile, basmalele sau pălăriile. Pierzîndu-se sensul adevărat al împodobirii capului, femeile au ajuns să poarte diferite tulpane cusute cu pietre preţioase şi aur, care, uneori, cîntăreau pînă la 12 kg. În părţile de nord ale Rusiei, sensul profund al acoperămîntului capului s-a păstrat mult timp. În acele zone, femeile nu au acceptat, foarte mult timp, regulile creştine de acoperire a capului, dorind să fie cuprinse de strălucirea zeiţei soarelui lor, Iarila. Abia în Secolul XVI a intrat în rutina zilnică obiceiul ca femeile măritate să aibă capul acoperit cu basma.
În aceeaşi perioadă, Biserica Creştină a început un adevărat război pentru distrugerea diverselor simboluri ale belşugului şi ale uniunii celor două începuturi, ying si yang, principiul Cerului şi al Pămîntului, marea structură a orice există, părinţii schimbării, rădăcina şi începutul vieţii şi al morţii, cît şi pedepsirea celor care le purtau. Creştinii le explicau acestora că acoperămîntul pe capul femeii reprezintă semnul supremaţiei bărbatului asupra acesteia. În realitate, femeia slavă nu a devenit niciodată sclava bărbatului său. Ea a rămas mereu prietena dragă şi soţia credincioasă a soţului ei. Dacă bărbatul atingea părul soţiei sale, acesta era un semn al încrederii reciproce, al gingăşiei şi al schimbului energetic. În casă, în ciuda tuturor interdicţiilor religioase, fiecare femeie slavă continua să umble cu părul neacoperit şi despletit. Atunci cînd ieşeau în lume, femeile măritate îşi ascundeau părul sub batic, sub o căciulă de blana, pentru a-şi proteja părul şi energia acestuia de influenţele negative exterioare.
O cosiţă lungă, împletită, coborîtă de-a lungul coloanei vertebrale, unde se află o grămadă de canale energetice, reprezenta şi îndeplinea funcţia de protecţie şi de uniune a celor trei lumi : Navi (lumea viziunilor şi a gîndurilor), Iavi (planul material) şi Pravi (infinitul luminos – nivelul Creatorului şi al Omului – Desăvîrşirea – nivel de neatins altor esenţe universale). Pentru amplificarea forţei de apărare a cosiţei, între şuviţele de păr se adăuga o bentiţă colorată, pe care ţigăncile le folosesc şi astăzi. Foarte des, îşi înfrumuseţau terminaţiile cosiţelor cu diferite elemente: flori, pamblici, iarbă etc. Pînă şi în prezent s-a păstrat tradiţia ca la sărbătorile de Bobotează, femeile din Rusia Siberiana  să apară cu părul despletit, dar şi cu bentiţe şi coroniţe de flori aşezate în jurul capului, deoarece între ai lor, prieteni şi rude, acestea nu trebuie să se protejeze de cineva.
 Vopsirea părului într-o altă culoare încurcă organismul să emită şi să recepţioneze spectrul necesar de bioenergii. Organismul încearcă să elimine părul vopsit, să îl respingă, făcînd să crească altul nou, ca nişte antene nedeteriorate, naturale ale organismului nostru, care atrag energia vitală în corp. Podoaba capilară nu ne este dată doar pentru frumuseţe. Părul este purtătorul legăturii noastre cu lumile superioare şi subtile, şi înglobează forţele mistice şi magice. Cîndva, în Rusia, dar şi la noi, simbolul frumuseţii feminine era considerat o coadă de grosimea încheieturii mîinii purtătoarei acesteia.
Despre cosiţe şi importanţa părului, mai ales la femei, putem să vorbim la nesfîrşit. În triburile dacice şi tracice, părul nu se tăia. Acest obicei s-a păstrat şi astăzi în mînăstiri. Din acest motiv, încă din Antichitate, oamenii se fereau să fie conduşi de persoane fără podoabă capilară. De exemplu, în Rusia, a ajuns la putere Lenin, care era chel. Ştim cu toţii ce a putut să facă. Iar Gorbaciov, care suferea de alopecie, a ajuns să conducă destinele Rusiei după 70 de ani. Fetele tinere, încă din copilărie, îşi împleteau părul într-o singură coadă, aceasta fiind împletită din 3 şuviţe. Cînd fata se mărita, coada se despletea şi, în locul acesteia, se împletea o alta, făcută din două cosiţe, deoarece, din momentul căsătoriei, femeia trebuia să recepţioneze prin păr energiile universale vitale nu doar pentru sine, ci şi pentru viitorul copil.
 Părul are nu numai diferite culori, dar şi o structură diferită. Poate fi gros, subţire, drept, cîrlionţat, ondulat. Şi firul de păr are diferite forme: rotund, pătrat, triunghiular, plat. Părul ne arată legătura multilaterală a omului cu universul şi poate recepţiona o gamă vastă de unde. Omul simplu  are părul rigid şi gros şi de aceea captează un spectru constant de unde. Se ştie că oamenii care au firul de păr subţire se rătăcesc mai uşor şi mai des, pot fi mai uşor păcăliţi şi abătuţi de la calea lor, decît cei cu firul gros. În schimb, aceştia se refac mai uşor după orice încercări ale vieţii, după boli sau despărţiri.
Părul cîrlionţat deţine un mare potenţial de bruiaj şi de turbulenţe şi, drept rezultat, cei care au un astfel de păr se diferenţiază printr-o emotivitate şi spontaneitate crescute. În vremuri de demult, se credea că dacă părul cîrlionţat începea să se îndrepte, în mod sigur persoana respectivă a ajuns pe un drum mult mai drept al vieţii ei. Atunci cînd părul încărunţeşte, îşi schimbă şi structura. S-a observat că atîta timp cît omul nu încărunţeşte, acesta îşi trăieşte propria viaţă. Dar imediat ce încep să apară firele albe, omul intră în rezonanţă cu ceilalţi oameni. Adică nu îşi trăieşte numai propria viaţă, ci, fiind în permanentă rezonanţă cu ceilalţi, trăieşte atît viaţa lui, cît şi viaţa celor cu care rezonează.
Puterea stă în lungimea părului. În simbolistica mistică hindusă, părul era considerat ca şi firul dintr-o pînză de păianjen. Un fel de „linii de forţă” ale Universului, care pătrund prin „părul lui Shiva şi îi dă omului puterea unui zeu“. Zeii antici, propovăduitorii Evangheliei şi apostolii erau pictaţi ca avînd părul lung, ceea ce demonstrează puterea lor spirituală. În trecut, se considera că în păr sălăsluieşte sufletul. Iar dacă părul este tăiat, omul va fi lipsit de forţă fizică şi psihică. Nu trebuie să mai repetăm încă o dată povestea biblică a lui Samson. Ştiind tot ce s-a scris pînă acum despre Samson şi Dalila, vom observa că atunci cînd lui Samson i-a crescut, din nou, părul, puterea i-a revenit şi a reuşit să distrugă clădirea în care se aflau duşmanii săi. A-ţi tăia părul, înseamnă să-ţi schimbi viaţa. Acest lucru era bine cunoscut în Antichitate. Foarte puţine femei îşi tund părul fără să existe un motiv emoţional. Părul şi-l tăiau numai acei oameni care se aflau într-o stare de extaz spiritual sau tulburare psihologică, urmînd preceptele Vechiului Testament, care spunea că atunci cînd eşti într-o stare depresivă „să te desparţi de părul tău şi să arunci în el tot răul”.
Dacă părul este sursa forţelor noastre cosmice, înseamnă că tot ce se întîmplă cu el va schimba cursul unui rău nevăzut al vieţii noastre. Astfel, orice acţiune asupra părului nostru poate influenţa, într-o anumită direcţie, nu numai imaginea noastră exterioară, ci însăşi viaţa noastră. Probabil de aceea se spune că în nici un caz „femeii gravide să nu i se taie părul“.
Pînă la vîrsta de 1 an, nu se recomanda pieptănarea sau tăierea părului copilului. Copiilor pînă la vîrsta de 12 ani nu li se tăiau nici măcar vîrfurile, pentru a nu li se scurta mintea care cunoaştea viaţa, legea neamului şi a Universului, pentru ca nu cumva să îi lipsească pe aceştia de forţa vitală dăruită de natură ca forţă de protecţie. Operaţiunea de tăiere a vîrfurilor de lungimea unei unghii se făcea doar în zilele în care apărea luna nouă. Pieptănarea părului reprezintă un fel de ritual sfînt, în timpul căruia puteai atinge curenţii cosmici şi puteai simţi forţa vitală care cobora din ceruri. În trecut, pieptănarea se făcea doar cu ajutorul pieptenului, care trebuia să fie făcut dintr-un metal preţios sau din lemn, lemnul unui copac tăiat într-o anumită perioadă a anului şi a lunii. Doar dintr-un astfel de copac se făcea pieptenele, şi niciodată din altul. Copiilor mici, părul le era pieptănat numai de părinţi şi de nimeni altcineva. Abia mai tîrziu copiilor le era permis să se pieptene singuri. A te lăsa pieptănat/ă de altcineva era un semn de mare încredere, iar acela putea fi doar un om iubit. O femeie putea să îi permită doar alesului sau soţului să o pieptene.
Pentru ce are nevoie omul de păr?
Foarte puţini sînt cei care şi-au pus întrebarea: „la ce îi serveşte omului părul?”. Părul nu ne este dat numai pentru frumuseţe. Podoaba capilară îndeplineşte cîteva funcţii foarte importante pentru om.
În primul rînd, părul este un cumul de antene care asimileaza energia cosmică şi cea din mediul înconjurător.
Părul îndeplineşte funcţia de acumulare. El acumulează energia, forţa proprie omului. Omul cu părul lung are întotdeauna o intuiţie mai bună.
Părul întăreşte memoria omului.
Îmi aduc aminte despre povestea unei prietene. Aceasta nu era strălucită la învăţătură, era sportivă şi avea o coadă pînă la brîu. Pe la sfîrşitul anului şcolar, a împins-o „cel rău” să îşi taie părul, exact cu două săptămîni înainte de examene. Ce credeţi că s-a întîmplat? A căzut la examene. Şi nu doar la unul. Îmi povestea că, pur şi simplu, nu reuşea să îşi amintească nimic din ceea  ce învăţase cu două săptămîni înainte. Odată cu tăierea părului, ea şi-a scurtat şi memoria. Din acest motiv, pentru a uita mai repede, în cultura dacică, oamenilor care trecuseră printr-un mare necaz şi fuseseră marcaţi profund, li se tăia părul.
Astăzi, nu este bine să scurtăm părul copiilor mici. Mai nou, există credinţa că noul născut trebuie tuns 0, pînă cînd împlineşte 1 an de zile, pentru îndesirea părului. Acest lucru este o absurditate. În această perioadă, copilul cunoaşte foarte activ lumea, învaţă în fiecare secundă a vieţii lui, iar părinţii care îi tund le retează memoria. Copilul va creşte, se va dezvolta fizic, dar nu va mai avea acele amintiri profunde ale primelor lui zile şi luni de viaţă. Şi aici nu vorbesc despre memoria de lungă durată, ci de memoria fizică a corpului, de abilităţile şi capacităţile pe care le dezvoltă mai tîrziu organismul pe baza acestor informaţii. În momentul în care copilului i s-a tăiat părul, e ca şi cum acesta ar începe să înveţe din nou şi apare, imediat, o oarecare încetinire a dezvoltării acestuia. De ce credeţi că, de regulă, fetiţele se dezvoltă mai repede decît băieţii? Pentru că, din copilărie şi pînă în adolescenţă, fetiţelor nu li se taie părul atît de des.
Este demonstrat ştiinţific, deşi aceasta nu este o informaţie agreată, faptul că acei copii cărora nu li s-a tuns părul se dezvoltă mult mai rapid atît fizic, mintal, cît şi emoţional. Unul dintre sfaturile străvechi spunea: „Nu tăiaţi părul alb, nici brunet, nici şaten, nici cărunt, pentru că  nu veţi atinge înţelepciunea Domnului, şi veţi pierde sănătatea şi puterea”. Ştim deja că, în trecut, oameni nu îşi tăiau părul. Femeia cu părul scurtat era batjocorită, blamată, înjosită, pedepsită. Acest lucru îl întîlnim la toate popoarele. Nici măcar barbaţii nu îşi tundeau prea uşor părul. La unele popoare, era acceptată scurtarea părului la bărbaţi, dar trebuie să remarc faptul că, şi după scurtare, părul era destul de lung. În nici un caz părul nu trebuie vopsit. Toţi am studiat fizica în şcoală. Culoarea obiectelor din mediul înconjurător apare în urma asimilării undelor electromagnetice de o anumită lungime, adică de o anumită culoare.
 Un obiect de culoare roşie ne apare ca fiind roşu pentru că asimilează toate celelalte culori, adică unde electromagnetice şi reflectă doar culoarea roşie. Atunci cînd spunem: „această cană este roşie”, avem în realitate în vedere faptul că structura moleculară a suprafeţei acelei căni absoarbe toate celelalte unde electromagnetice şi reflectă doar unda corespunzătoare spectrului electromagnetic al culorii roşii. Deci, iată! Părul nostru are o anumită culoare. Din cîte ştim, nu există o culoare exactă a părului. Părul natural are tot felul de nuanţe, iar acest spectru este foarte larg şi complicat.