Lucruri fascinante despre Zamolxis

Lucruri fascinante despre Zamolxis

Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte. Zamolxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.

Zamolxis, considerat divinitatea supemă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichităţii. Zeu al dacilor sau mare înţelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui său au fost create numeroase controverse.

Iată 20 dintre mărturiile fascinante despre Zamolxis:

1. I-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Dacii „se credeau nemuritori”, datorită zeului lor Zamolxis, afirma Herodot, în „Istorii”, în urmă cu aproape două milenii şi jumătate. „Îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.

2. Credinţa în Zamolxis alunga teama dacilor

Credinţa în Zamolxis a făcut ca geto-dacii să fie singurul popor care a îndrăznit să înfrunte puternica armată persană a regelui Darius. “Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”. “Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal”, arăta Lucian Blaga, în articolul „Getica”, publicat în revista de filozofie Saeculum, în 1943.


3. Zamolxis „primea“ sacrificii umane

Istoricul Herodot relata despre obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimiţându-i ca soli zeului Zamolxis. “Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii. „Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol spre a- trimite semizeului Zamolxis. Aşadar, este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofie, Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit”, relata istoricul antic Clement din Alexandria.
4. Zamolxis a fost discipol al lui Pitagora

Potrivit lui Herodot, cel care avea să fie numit zeu al dacilor a fost un discipol al înţeleptului Pitagora, o figură de seamă a Antichităţii elene. Alţi istorici relatau că Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora, trăind în Grecia şi întorcându-se apoi în Tracia. “Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon, un alt mare istoric al Antichităţii. Potrivit istoricului I. H. Crişan, grecii au fost frapaţi de similitudinea dintre Pitagora şi Zamolxis şi de aceea au creat legenda cu privire la sclavia lui Zamolxis, pe care istoricul Herodot a transmis-o, fără însă a o crede.
5. Ospeţele înţeleptului

Istoricul antic Herodot scria despre faptul că Zamolxis ar fi pus să i se construiască o sală unde cetăţenii de frunte din triburile dace erau ospeţiţi. La aceste banchete, oamenii erau instruiţi de înţeleptul Zamolxis. „Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, informa Herodot.
6. Misterul dispariţiei subpământene a lui Zamolxis

O altă istorisire a lui Herodot prezenta dispariţia acestuia îndelungată, sub pământ. “Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui. Iată ce povestesc c-ar fi făcut el”, afirma Herodot.
7. Zeu sau om

Herodot a fost unul dintre istoricii antici care au furnizat cele mai multe informaţii despre Zamolxis. Nu a fost convins că era zeu, însă nici nu a spus că ar fi fost un simplu om. “Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius Grec.

8. Prorocirile lui Zamolxis

Strabon (n. 63 î. Hr. – d. 26 d. Hr.), un istoric important al lumii antice, scria că Zamolxis era iubit de poporul dacilor pentru puterea sa de a vedea în viitor. “Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor”, scria Strabon, în Geografia.
9. Zamolxis, regele erudit al dacilor

Iordanes, un istoric got care a trăit în secolul IV, relata despre Zamolxis că era rege al dacilor, filosof şi erudit. “În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică Dacia, Tracia şi Moesia,, geţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat”, scria Iordanes, în Getica.

10. Cum a devenit zeu Zamolxis

Strabon relata despre ascensiunea lui Zamolxis, datorată înţelepciunii sale şi a relaţiilor sale cu căpeteniile dacilor. “La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu”, arăta Strabon.
11. Unde locuia Zamolxis

Acelaşi Strabon susţinea că Zamolxis îşi avea lăcaşul într-o peşteră, inaccesibilă oamenilor de rând. Avea un mod de viaţă retras, asemeni unui călugăr. “Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon.
12. Muntele sfânt al lui dacilor

Peştera în care locuia Zamolxis se afla pe muntele Kogaionon, potrivit istoricului antic Strabon. Unii cercetători susţin că muntele sfânt, aşa cum era socotit de daci, poate fi identificat cu Godeanu, în timp ce alţi cercetători au susţinut teoria că ar fi vorba de Vârful Gugu. “Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia. Un munte sfânt al dacilor exista şi corespunde Dealului Grădiştii, unde se află Sarmizegetusa Regia, relatează istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).

13. Puterea vindecătoare a lui Zamolxis

Ucenicii lui Zamolxis învăţau de la acesta descântece, susţinea filosoful grec Platon, în opera sa Charmide. Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască. “Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.

14. De unde provine numele lui Zamolxis

Un alt istoric grec, Porphyr, relata despre Zamolxis că a fost discipol al lui Pitagora, iar numele său îi fusese dat astfel pentru că la naştere fusese înfăşurat într-o blană de urs, numită de traci zalmos. Alţi cercetători au dedus, pe baza etimologiei cuvântului Zamolxis, că acesta ar fi fost un zeu-urs sau un zeu get aşezat printre urşii adormiţi. Mircea Eliade susţinea că numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, iar istoricul Nicolae Densuşianu susţinea că numele însemna „zeul-moş”
15. Legile lui Zamolxis

Iamblichos, un istoric grec, relata că Zamolxis a fost un trac aflat în slujba lui Pitagora. Întors în ţinuturile Daciei, i-a învăţat pe oameni să fie curajoşi în faţa morţii, convingându-I că sufletele lor sunt nemuritoare. “Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise, Zamolxis este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei”, scria Iamblichos, în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”. Unii autori antici îl vedeau pe Zamolxis ca pe un reformator care a lăsat moştenire poporului dac un sistem de legi şi norme morale.
16. Gebeleizis, confundat cu Zamolxis

Gebeleizis era zeul fulgerelor şi tunetelor la daci, susţin istoricii, dar era confundat cu Zamolxis, zeul suprem. “Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, relata Herodot. Unii dintre istoricii români au susţinut că Zamolxis şi Gebeleizis erau unul şi acelaşi zeu.
17. Zamolxis, un înţelept grec

Hellancios din Mitilene relata, în opera sa “Obiceirui barbare”, că Zamolxis ar fi fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritul iniţierii religioase. “El le spunea că nici el, nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile”, relata istoricul antic, citat de Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).
18. Le-ar fi poruncit dacilor să se abţină de la carne

Una dintre interdicţiile pe care dacii le-ar fi primit, datorită cultului pentru Zamolxis, era abţinerea de la mâncarea animalelor vânate. “De la Strabon aflăm că din porunca lui Zamolxis, geţii se abţineau de la carne, obicei care s-a păstrat până în vremea lui Burebista”, scria istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986). Istoricul român susţinea că relatarea lui Strabon se referea însă doar la o parte a dacilor.
19. Zamolxis, considerat mijlocitor între popor şi zeul suprem

O altă ipoteză menţionată de istorici despre Zamolxis a fost cea de mijlocitor între o zeitate şi poporul geto-dac. “Zamolxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor”, afirma istoricul Diodor din Sicilia, citat de Ion Horaţiu Crişan. Astfel Zamolxis intra în categoria marilor profeţi Zarathustra, la ariani, şi Moise, la iudei.
20. Legenda lacrimilor lui



 Zamolxis Una dintre legendele despre zeitatea dacică provine din Polovragi, zona din Munţii Parâng în care se află Peştera Polovragi. Se spune că aici ar fi locuit Zamolxis şi în aceeaşi peşteră, vracii se foloseau de o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, ca remediu împotriva bolilor. Legenda lui Zamolxe a fost redată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”. Era descris ca un zeu protector care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplângeau soarta poporului dac cucerit de romani.