Solomonarii, oamenii care dirijau ploaia si demonii

Solomonarii, oamenii care dirijau ploaia si demonii

Dacii au fost un popor enigmatic, evoluați spiritual, un popor inițiat. Steagul dacic era reprezentat de capul de lup cu trup de șarpe sau dragon.

Dragonul este un animal fantastic pe care dacii l-au cunoscut înaintea chinezilor. Lupul este reprezentarea totemică a poporului lui Zamolxis, în condițiile în care dragonul era considerat stăpânul norilor. Dacii erau asemeni dragonilor stăpâni pe o lume care se afla dincolo de nori.

Corpul dragonului reprezintă furtuna însăși. Denumirea de dragon a fost preluată de credințele populare sub forma zmeilor.
Zmeii erau întruchiparea unor puteri negative care făceau rău oamenilor.



Istoricul Vasile Pârvan considera că steagul dacilor reprezenta mai mult un triumf al dacilor asupra celebrei fiare. Dacii voiau să demonstreze că au trecut dincolo de granițele inițiatice ale vieții, că au reușit să ajungă deasupra condiției umane.

Dacii nu credeau în moartea propriu-zisă. Pentru ei era o călătorie în ținuturile lui Zamolxis, unde ajungeau cei curajoși, cei care își depășeau condiția.

Când era înnorat sau furtună, dacii săgetau norii. Au fost un popor care au avut curajul să se lupte cu demonii. Ei considerau că îl ajută pe Gebeleizis, zeul solar, să învingă demonii.

Solomonarii erau oamenii cu puteri supranaturale care puteau dirija ploaia, grindina, furtuna dar, și pe demoni. Ei puteau ridica balaurii în aer cu ajutorul unor cuvinte misterioase rostite pe malul unui lac de munte, ținând în mână un cârlig și un frâu.

Când terminau de rostit cuvintele, loveau apa, după care cu ajutorul frâului prindeau demonul. Solomonarii erau stăpânii vânturilor, ai norilor, ei erau oamenii sfinți care știau să citească în stele.

Solomonarii trăiau în munți și de acolo coborau în sate ca cerșetori pentru a pune la încercare inima oamenilor. Dacă oamenii le dădeau de pomană, deveneau protectorii lor, în caz contrar aduceau nenorociri asupra oamenilor.

Pe Columa lui Traian apare un dragon ucis de daci. Traian nu a învins un popor oarecare, ci un popor ales care triumfase deasupra dragonilor.

Continue reading

Zamolxis

Zamolxis si renasterea

Zamolxis si renasterea

La fiecare cinci ani, geții îi trimiteau zeului Zamolxis un mesager ales prin tragere la sorți și aruncat deasupra unor sulițe. Cel care nu murea era considerat nedemn.

Conform lui Eliade, trăsăturile acestui cult erau de tip misteric. Zamolxis ar fi revelat posibilitatea de a obține nemurirea cu ajutorul unei inițieri care comporta o moarte rituală urmată de o renaștere.

Cultul zamolxian a fost îmbrățișat de aristocrație și preoțime. Zamolxis își datorează notorietatea vechilor greci din cetățile de pe malul Pontului Euxin, care, frapați de asemănarea dintre doctrina lui și cea a lui Pitagora, au creat legenda cu privire la sclavia lui Zamolxe în Samos.

Relatând campania regelui persan Darius împotriva sciților, Herodot pomenește de geți care știu să se facă nemuritori. Ei cred că nu mor și acela care dispare se duce la daimonul Zamolxe, completa Herodot.

Herodot și alți autori antici îl prezintă pe Zamolxis ca pe o personalitate istorică, un preot reformator, un legiuitor ce a fost zeificat. Conform istoricului Mircea Eliade, avem de-a face cu o religie inițiatică, aparținând unei elite restrânse.

Zamolxis trăia într-o singurătate inaccesibilă în vârful Kogaiononului. Legendele spun că Vârful Gugu din Munții Godeanu ar fi fost sălașul lui Zamolxis. Vârful Gugu mai este numit și muntele care dispare pentru că în anumite ore din zi nu poate fi văzut.

Pe Vârful Gugu există un loc numit Cracul Peșterii, unde se spune că Zamolxis s-a retras timp de trei ani. În peșteră se produce un fenomen neobișnuit. Din peșteră se poate studia cerul și ziua, nu doar noaptea, și asta pentru că există un fenomen de reflexie al razelor solare care permite vizualizarea stelelor și ziua.

Zamolxe pe lângă faptul că îi făcea pe geto-daci să se creadă nemuritori, le alunga și teama de dușmani. Lucian Blaga scria că getul nu se ferește să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obțină o nemurire a dubletului său corporal.

Strabon afirma că Zamolxis a deprins multe cunoștințe de la Pitagora și de la egipteni, căci cutreierările sale l-au dus până acolo.
O altă istorisire a lui Herodot prezintă dispariția lui Zamolxis. Pusese să i se facă o locuință sub pământ.

Când locuința îi fu gata s-a făcut nevăzut timp de trei ani. În toată această perioadă, dacii l-au jelit ca pe un mort. În al patrulea an a apărut printre daci.

O altă scriere a lui Herodot face referire la faptul că nu știa dacă Zamolxis a fost om sau zeu. Cu privire la etimologia numelui Zamolxis, Mircea Eliade scria că provine din frigianul zalmos care înseamnă lup.

De la Strabon aflăm că din porunca lui Zamolxis, dacii se abțineau de la carne, obicei care s-a păstrat până la Burebista.

Continue reading

Zamolxis

Masivul lui Zamolxis - Muntele Ceahlau

Masivul lui Zamolxis - Muntele Ceahlau

Un munte renumit, nu este neapărat să fie cel mai înalt. Muntele Ceahlău din Carpați, este cunoscut drept unul încărcat cu numeroase fenomene stranii și mituri. Mai mulți cercetători istorici renumiți, susțin că Ceahlăul era un munte sacru pentru strămoșii daci. Încărcătura istorică a acestui loc, captează atenția la tot mai mulți turiști, muntele Ceahlău fiind o locație asemeni Olimpului.

Prima relatare scrisă în care se vorbeşte că un munte al Moldovei ar fi similar cu Olimpul grecilor a fost a domnitorului Dimitrie Cantemir. În lucrarea „Descriptio Moldavie” („Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” – „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”), scrisă între anii 1714-1716, în limba latină, este astfel descris muntele Ceahlău:

„Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias. Este aşezat în părţile Neamţului, nu departe de izvorul Tazlăului, iar mijlocul lui este acoperit de zăpezi veşnice; pe vârful lui însă nu se găseşte pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se năpusteşte cu mare larmă peste o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, înfăţişând, de nu mă înşel, o bătrână cu douăzeci de mioare”.

O sută ani mai târziu, în anul 1813, scriitorul francez Fabre d’Olivet îl considera pe Orfeu „un pastor, preot şi profet” ce locuia în munţii care „despart Moldova de Transilvania”, aşa cum menţionează criticul literar Edgard Papu. Istoricul Vasile Pârvan (1926), criticul literar Vasile Lovinescu (1994) şi, mai nou profesorul Nicolae Ţicleanu (1999) sunt alţi trei susţinători ai teoriei că Ceahlăul era muntele sacru al dacilor, aşa cum Olimpul era muntele sfânt al grecilor. În lucrarea Geographia (VII,3,5), geograful şi istoricul grec Strabon menţiona că Zamolxis, la început mare preot şi apoi zeu suprem, trăia într-o peşteră inaccesibilă altora şi că, anual, venea la el regele, pentru sfat de taină. Referindu-se la muntele pe care acesta trăia, Strabon spunea:

”Pâna şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lânga el”.

Nicolae Ţicleanu (1943-2009), fost profesor la catedra de Geologie şi Paleontologie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti, susţinea că plasarea zeilor celeşti pe vârful munţilor era un fapt obişnuit şi la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani şi celţi, pentru care munţii erau sălaşuri ale zeilor, aşa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci.

„Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta, prin urcarea rituală a munţilor, a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la vârful muntelui, aşa cum este cazul Grădiştei Muncelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au funcţionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat, neclintită, peste două milenii”, spunea profesorul N. Ţicleanu.

Kogaiononul – muntele sacru Existenţa Kogaiononului ca munte sacru este confirmată şi de poetul roman Papinius Statius, care plasa Muntele Sfânt al dacilor în apropiere de Tapae. Amplasarea muntelui sfânt al daco-geţilor a fost pe trei masive muntoase: Ceahlăul, Grădiştea Muncelului şi Bucegi.

„Dintre cei pentru care muntele sfânt al dacilor ar fi fost în Masivul Bucegi amintim pe N. Densuşianu (1913) şi pe I. Bucurescu (1997); acesta din urmă, pe baza descifrării unei inscripţii de la Romula, considera ca Sfinxul din Bucegi se află pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion şi Capul Magnificului). Pornind de la existenţa hieropolei de la Sarmisegetusa, mai mulţi autori şi-au exprimat opinia că Gradiştea Muncelului ar fi fost Kogaionon-ul”, mai arată Nicolae Ţicleanu. Argumente pentru Ceahlău = Kogaionon

Cel mai important argument pentru identificarea muntelui Ceahlău cu muntele sacru pleacă de la numele Cogaionon. Soţii Elena şi Nicolae Ţicleanu, care au făcut o pasiune în cercetarea masivului, pleacă de la existenţa pe platoul superior a vârfului Bâtca Ghedeonului, şi a pâraul Ghedeonului, care devine ulterior Izvorul Muntelui.

„Dupa opinia noastră, toate aceste denumiri disimulează vechiul nume Kogaionon. Apoi, dacă ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici că se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un amfiteatru natural constituit de însuşi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului”.

Umbra piramidală care poate fi observată la intensitate maximă de pe vârful Toaca în fiecare an la începutul lunii august este un alt argument, pentru identificarea Ceahlăului drept Kogaiononul sau adevăratul Olimp al românilor.

”În prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală gigantică, incredibilă şi terifiantă, cu aspect de piramidă perfectă, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida”, susţine N. Ţicleanu.

Profesorul mai spune că Umbra Piramida a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, „o autentică hierofanie şi, după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5000 de ani, peste care s-a suprapus o sărbătoare creştină (Schimbarea la Faţă, n.n.)”

Un alt fenomen optic vizibil la formarea hologramei naturale este adus de asemenea ca argument pentru a întări cracaterul sacru al muntelui.

„Acest fenomen constă în apariţia, spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiecteaza pe cer, pierzându-se în adâncimile acestuia, astfel încât pare că între cer şi pamânt s-a deschis un imens şi nesfârşit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos.

Ori, este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri”, mai notează profesorul Ţicleanu.

Continue reading

zeul suprem

Lucruri fascinante despre Zamolxis

Lucruri fascinante despre Zamolxis

Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte. Zamolxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.

Zamolxis, considerat divinitatea supemă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichităţii. Zeu al dacilor sau mare înţelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui său au fost create numeroase controverse.

Iată 20 dintre mărturiile fascinante despre Zamolxis:

1. I-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Dacii „se credeau nemuritori”, datorită zeului lor Zamolxis, afirma Herodot, în „Istorii”, în urmă cu aproape două milenii şi jumătate. „Îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.

2. Credinţa în Zamolxis alunga teama dacilor

Credinţa în Zamolxis a făcut ca geto-dacii să fie singurul popor care a îndrăznit să înfrunte puternica armată persană a regelui Darius. “Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”. “Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal”, arăta Lucian Blaga, în articolul „Getica”, publicat în revista de filozofie Saeculum, în 1943.


3. Zamolxis „primea“ sacrificii umane

Istoricul Herodot relata despre obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimiţându-i ca soli zeului Zamolxis. “Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii. „Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol spre a- trimite semizeului Zamolxis. Aşadar, este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofie, Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit”, relata istoricul antic Clement din Alexandria.
4. Zamolxis a fost discipol al lui Pitagora

Potrivit lui Herodot, cel care avea să fie numit zeu al dacilor a fost un discipol al înţeleptului Pitagora, o figură de seamă a Antichităţii elene. Alţi istorici relatau că Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora, trăind în Grecia şi întorcându-se apoi în Tracia. “Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon, un alt mare istoric al Antichităţii. Potrivit istoricului I. H. Crişan, grecii au fost frapaţi de similitudinea dintre Pitagora şi Zamolxis şi de aceea au creat legenda cu privire la sclavia lui Zamolxis, pe care istoricul Herodot a transmis-o, fără însă a o crede.
5. Ospeţele înţeleptului

Istoricul antic Herodot scria despre faptul că Zamolxis ar fi pus să i se construiască o sală unde cetăţenii de frunte din triburile dace erau ospeţiţi. La aceste banchete, oamenii erau instruiţi de înţeleptul Zamolxis. „Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, informa Herodot.
6. Misterul dispariţiei subpământene a lui Zamolxis

O altă istorisire a lui Herodot prezenta dispariţia acestuia îndelungată, sub pământ. “Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui. Iată ce povestesc c-ar fi făcut el”, afirma Herodot.
7. Zeu sau om

Herodot a fost unul dintre istoricii antici care au furnizat cele mai multe informaţii despre Zamolxis. Nu a fost convins că era zeu, însă nici nu a spus că ar fi fost un simplu om. “Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius Grec.

8. Prorocirile lui Zamolxis

Strabon (n. 63 î. Hr. – d. 26 d. Hr.), un istoric important al lumii antice, scria că Zamolxis era iubit de poporul dacilor pentru puterea sa de a vedea în viitor. “Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor”, scria Strabon, în Geografia.
9. Zamolxis, regele erudit al dacilor

Iordanes, un istoric got care a trăit în secolul IV, relata despre Zamolxis că era rege al dacilor, filosof şi erudit. “În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică Dacia, Tracia şi Moesia,, geţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat”, scria Iordanes, în Getica.

10. Cum a devenit zeu Zamolxis

Strabon relata despre ascensiunea lui Zamolxis, datorată înţelepciunii sale şi a relaţiilor sale cu căpeteniile dacilor. “La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu”, arăta Strabon.
11. Unde locuia Zamolxis

Acelaşi Strabon susţinea că Zamolxis îşi avea lăcaşul într-o peşteră, inaccesibilă oamenilor de rând. Avea un mod de viaţă retras, asemeni unui călugăr. “Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon.
12. Muntele sfânt al lui dacilor

Peştera în care locuia Zamolxis se afla pe muntele Kogaionon, potrivit istoricului antic Strabon. Unii cercetători susţin că muntele sfânt, aşa cum era socotit de daci, poate fi identificat cu Godeanu, în timp ce alţi cercetători au susţinut teoria că ar fi vorba de Vârful Gugu. “Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia. Un munte sfânt al dacilor exista şi corespunde Dealului Grădiştii, unde se află Sarmizegetusa Regia, relatează istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).

13. Puterea vindecătoare a lui Zamolxis

Ucenicii lui Zamolxis învăţau de la acesta descântece, susţinea filosoful grec Platon, în opera sa Charmide. Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască. “Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.

14. De unde provine numele lui Zamolxis

Un alt istoric grec, Porphyr, relata despre Zamolxis că a fost discipol al lui Pitagora, iar numele său îi fusese dat astfel pentru că la naştere fusese înfăşurat într-o blană de urs, numită de traci zalmos. Alţi cercetători au dedus, pe baza etimologiei cuvântului Zamolxis, că acesta ar fi fost un zeu-urs sau un zeu get aşezat printre urşii adormiţi. Mircea Eliade susţinea că numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, iar istoricul Nicolae Densuşianu susţinea că numele însemna „zeul-moş”
15. Legile lui Zamolxis

Iamblichos, un istoric grec, relata că Zamolxis a fost un trac aflat în slujba lui Pitagora. Întors în ţinuturile Daciei, i-a învăţat pe oameni să fie curajoşi în faţa morţii, convingându-I că sufletele lor sunt nemuritoare. “Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise, Zamolxis este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei”, scria Iamblichos, în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”. Unii autori antici îl vedeau pe Zamolxis ca pe un reformator care a lăsat moştenire poporului dac un sistem de legi şi norme morale.
16. Gebeleizis, confundat cu Zamolxis

Gebeleizis era zeul fulgerelor şi tunetelor la daci, susţin istoricii, dar era confundat cu Zamolxis, zeul suprem. “Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, relata Herodot. Unii dintre istoricii români au susţinut că Zamolxis şi Gebeleizis erau unul şi acelaşi zeu.
17. Zamolxis, un înţelept grec

Hellancios din Mitilene relata, în opera sa “Obiceirui barbare”, că Zamolxis ar fi fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritul iniţierii religioase. “El le spunea că nici el, nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile”, relata istoricul antic, citat de Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).
18. Le-ar fi poruncit dacilor să se abţină de la carne

Una dintre interdicţiile pe care dacii le-ar fi primit, datorită cultului pentru Zamolxis, era abţinerea de la mâncarea animalelor vânate. “De la Strabon aflăm că din porunca lui Zamolxis, geţii se abţineau de la carne, obicei care s-a păstrat până în vremea lui Burebista”, scria istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986). Istoricul român susţinea că relatarea lui Strabon se referea însă doar la o parte a dacilor.
19. Zamolxis, considerat mijlocitor între popor şi zeul suprem

O altă ipoteză menţionată de istorici despre Zamolxis a fost cea de mijlocitor între o zeitate şi poporul geto-dac. “Zamolxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor”, afirma istoricul Diodor din Sicilia, citat de Ion Horaţiu Crişan. Astfel Zamolxis intra în categoria marilor profeţi Zarathustra, la ariani, şi Moise, la iudei.
20. Legenda lacrimilor lui



 Zamolxis Una dintre legendele despre zeitatea dacică provine din Polovragi, zona din Munţii Parâng în care se află Peştera Polovragi. Se spune că aici ar fi locuit Zamolxis şi în aceeaşi peşteră, vracii se foloseau de o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, ca remediu împotriva bolilor. Legenda lui Zamolxe a fost redată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”. Era descris ca un zeu protector care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplângeau soarta poporului dac cucerit de romani.

Continue reading

Zamolxis

Zamolxis i-a invatat pe daci sa ajunga nemuritori

Romanii au avut un adevărat cult al misterelor. Viața eternă, lumea de dincolo, reînvierea, ritualurile, erau câteva din conceptele în care romanii credeau cu tărie.

Civilizația geto-dacă a avut un cult față de mistere. Zamolxis însuși este un mister. După unii istorici, Zamolxis a fost un prinţ, după alții a fost un intermediar între oameni și divinitate.

Această teorie o susține și Mircea Eliade. Dispariția lui, timp de trei ani, retragerea într-o grotă, revenirea sa, cunoștințele și învățămintele sale, toate sunt pline de mister.

A fost Zamolxis om sau divinitate? Nu este clară nici relația pe care Zamolxis a avut-o cu Pitagora. A fost Zamolxis un discipol al lui Pitagora sau un simplu sclav?


Cert este că, între cei doi există multe similitudini. Sacrificiile pe care geto-dacii le făceau o dată la patru ani, pentru divinitatea supremă, ritualurile, credinţa în viața eternă. După unii specialiști, lamaismul este religia cu cele mai puternice accente misterioase. Lamaismul este practicat în Tibet și Mongolia.

Există o adevărată filosofie a vieții și a morții, karma în timpul vieții și după moarte, renașterea și legile Universului. Pe lângă cele patru elemente fundamentale, apa, aerul focul și pământul, în religia lamaistă un loc aparte îl ocupă eterul, care este calea spre Univers.

Toate discuțiile despre Zalmoxis pornesc de la un text al istoricului antic Herodot care îl menționează când vorbește despre geți. Alte surse sunt mai ales Strabon șiIordanes care, chiar dacă adăugă multe amănunte, îl copiază pe Herodot, după cum arată tânărul cercetător Dan Dana care i-a dedicat teza sa de doctorat lui Zalmoxis, opera care este până acum cea mai completă existentă despre acest subiect.

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis, ceea ce a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus – munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor, făcând de Gebeleizis un zeu specific trac. Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizeinnu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”. Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”.

Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții  și reîntoarcerii pe pământ . Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintregeți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism.

Continue reading

zeul

Casa lui Zamolxis plina de mistere

La patru ore de mers cu maşina din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră. Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza.

O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a stâncii o fac mai mult din întâmplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă Gorjul de Alba.

Deşi nu are „camere” spectaculoase de peste o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din Slovenia, grota gorjeană este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km şi specialiştii nu sunt siguri dacă i-au dat de capăt.

Pe drumul spre Zamolxis sar păstrăvii din râul Olteţul

Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se ajungă la destinație, se merge spre Râmnicu Vâlcea, se trece de Horezu şi apoi va ieși, undeva în cale, şi localitatea Polovragi. Se poate ajunge uşor şi fără automobil. Dacă se ia autobuzul spre Târgu Jiu, trebuie doar să se ceară la șofer o staţie în comuna cu pricina aşezată la poalele masivilor Capăţânii şi Parâng. Odată ce se ajunge în localitate, mai întâi se dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII şi e realizată în stil bizantin.

Nu e mare aşa că se bifează rapid vizitarea ei! După ce se ieşe din Casă Domnului, urmează drumul forestier spre grota unui alt zeu. Sună bine! Până la destinație e timp să se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Olteţului sunt magnifice. Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos pe temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte urcă şi păstrăvii care sar uneori din apă ajutaţi de micile cascade formate de pietrele din albie. Peisajul te fură, aşa că nici nu nu-ţi dai seama că ai şi ajuns la peşteră.

Acasă la zeul dacilor Din cei 10 km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, în rest doar speologii au acces. În grotă este cald şi umed (temperatură constantă este de 9 grade Celsius şi umiditate medie de vreo 90%, spune ghidul).

Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, şi la “uau, ce ciudat e”! Dar pentru a depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană (complexul e deschis doar de vineri și până duminică, între orele 11.00-17.00) Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.

În interior îţi atrage atenţia:

• scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune că stătea zeul

• cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga

• pictura realizată de către un călugăr în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morţii. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, alături de vietăţile subpământene, vreme de şaşe luni.

• Izvorul Speranţelor, din spatele căruia se întrezăreşte Maica Domnului cu Pruncul în braţe

• Bolta însângerată

• Camera Albă

• Bolta Divină

Cam vreo 45 de minute durează traseul până se ajunge iar la ieşire. Înainte de a spune “la revedere” ghidul aminteşte vizitatorilor că pe vârful de deasupra se găsesc ruinele unei cetăţi dacice, despre care se spune că a fost cetatea lui Zamolxis, cetate la care se ajunge după un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin pădure. Datorita oxigenului eliminat din apă (umiditatea este foarte mare), aerul îţi dă o energie nemaiîntâlnită aşa că noul drum pare floare-la-ureche. LEGENDELE

Casa lui Zamolxis În Peştera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnătorie de metale de către daci, iar o legendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis. Legătură cu realitatea este că deasupra peşterii se află o cetate geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte Zamolxis, iar picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate de el după cucerirea Daciei.

Planta magică care dă numele grotei În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Ieşirea, la Sarmisegetuza Alt mit ar fi că ieşirea din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă. Aurul Unul dintre miturile străjuite de localnicii din Polovragi, judeţul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns în peştera lui Zamolxis.

Căutatorii de comori continuă să vină aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii, apoi se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de comoară, povești oferite de ghid la o „pauză” de bârfă. Sursă de energie La “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să simti furnicături pe mâini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele de biocurenti o iau razna, învârtindu-se făra noima, ca în prezenta unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.

Tudor Vladimirescu nu a fost ucis O întâmplare demnă de reținut este cea care îl vizează pe Tudor Vladimirescu. Acesta avea ca obicei să vină pentru rugăciune în preajma zidurilor Mânăstirii Polovragi. O iscălitura de-a sa a rămas în mânăstire și a dat apă la moară celor care susțin varianta neoficială în care o sosie de-a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe cand Tudor a rămas în mânăstire unde a trăit deghizat în călugar.

Datele peşterii Are o vechime de peste şapte milioane de ani. Aici s-au găsit desene rupestre, dar şi texte cu scriere cuneiforma săpate în piatră. Denivelarea este de 87 m (-62, +25). După unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, în care „Da” înseamnă zeu, iar „Ksha”, țară.

Continue reading

Zamolxis