Se afișează postările cu eticheta antichitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antichitate. Afișați toate postările

Marea Neagra si Triunghiul Bermudelor, mistere si vartejuri

Marea Neagră, un spațiu viu și straniu decât s-ar crede, a creat o serie de mituri și legende în primul rând pentru că a fost străbătută încă din Antichitate de navigatori. În același timp, Marea cea mare, cum era numită în Evul Mediu, a fost scena unor peripeții bizare.

Dincolo de toate acestea persistă și astăzi o enigmă care îi face să tresară pe oamenii de știință, și anume așa-numitul Vârtej al Morții, aflat în apropierea Deltei Dunării. În imediata apropiere a Insulei Șerpilor, la 45 de kilometri de portul Sulina, se află un spațiu asemuit cu Triunghiul Bermudelor, cu diferența că acest triunghi își schimbă locul.

Primele relatări referitoare la această zonă datează încă din Evul Mediu și poartă amprenta marinarilor turci, care au făcut primii cunoștință cu Vârtejul Morții, pe care tot ei l-au botezat astfel și au menționat că acesta călătorește.

Nenumărate povestiri, mai mult sau mai puțin fanteziste evocă dispariții care se petreceau în ape liniștite, și mai ales, la lumina zilei.

Cronici rusești ce datează din secolul al XIII-lea, relatează despre un vârtej alb, care târa la fundul mării păsări, corăbii și chiar insule. Mărturiile aparțin mai multor oameni care au fost de față la asemenea momente teribile și care au reușit să scape de magnetismul infernal creat de acele vârtejuri.

În timp, savanții au concluzionat că este vorba despre o suprafață triunghiulară de aproximativ 10 kilometri, în care se manifestă o formă ciudată de atracție a Pământului, modificată vizibil față de cea normală. Cercetătorii români, ruși, ucraineni au afirmat că falia magnetică din straniul triunghi mobil se poate deschide pe o perioadă variabilă de la o secundă la câteva minute. Anomalia magnetică se deplasează ușor prin zona Mării Negre și, la ora actuală, se îndreaptă chiar către litoralul românesc, mai exact spre direcția Sulina.

După dizolvarea fostei URSS au ieșit la iveală mai multe documente secretizate de Armata Roșie. Astfel, am putut afla povestea crucișătorului Tiolkovloi, care s-a pierdut la 70 de kilometri în sudul Crimeei, în plină zi, la 31 mai 1944. Vremea era frumoasă iar nava era escortată de câteva vapoare. Căpitanul unui vas vecin a declarat la anchetă că respectivul crucișător a fost învăluit de o ceață neagră cu sclipiri verzi, după care a dispărut brusc de pe ecranele radarelor.

La numai câteva luni a avut loc o altă dispariție misterioasă. Nu mai puțin de cinci avioane militare s-au evaporat în aceeași ceață neagră, au dispărut de pe ecranele radarelor și nu s-au mai întors niciodată. În 5 decembrie 1945, alte cinci bombardiere rusești au dispărut în interiorul Vârtejului Morții, la numai 70 de kilometri de țărm. În aceeași zi, cinci bombardiere americane s-au pierdut în Triunghiul Bermudelor.

Potrivit surselor sovietice, ultimile transmisii ale piloților relatau despre o ceață deasă din care avioanele nu puteau ieși. Dosarele secrete americane, date ulterior publicității, notau exact același lucru.


Continue reading

Atlantii, oamenii cu par blond ce aveau puteri misterioase

Atlantida este un subiect care în ultimii 120 de ani a stârnit multe controverse. S-au scris cărți, s-au emis ipoteze. Singurul care oferă informații privind poziționarea Atlantidei este Platon.

Conform spuselor sale, localizarea acestei mase insulare este dincolo de coloanele lui Heracles. Așadar, Atlantida se află dincolo de strâmtoarea Gibraltar, iar dincolo de acestea se găseau acele mari pământuri despre care vorbește la rândul său Seneca și pe care astronomul Ptolomeus, ceva mai târziu, le-a însemnat pe hartă.

Nimeni nu poate să conteste faptul că Platon a avut la dispoziție surse nebănuite, începând cu cele din templul Săis din Egipt și terminând cu pergamentele care vor forma mai târziu marea bibliotecă din Alexandria.

Platon descria existența elefanților și a maimuțelor în acest areal. Mulți au contestat veridicitatea acestor informații. Mai târziu, s-a demonstrat faptul că Europa, Africa și America erau unite și formau un singur continent. În Columbia au fost descoperite plăci pe care sunt gravați elefanți, maimuțe și cămile.

În textele indiene, Atlantida este descrisă a fiind formată din șapte insule care se aflau în Marea de vest și că acestea au fost distruse prin armele marelui zeu Brahma.

Platon mai spune, atunci au alunecat locuitorii în păcat. Din această cauză Zeus a hotărât să-i pedepsească pentru ca să se îndrepte.

Nu există o explicație la faptul că în Antichitate, spaniolii îi numeau pe catalani și berberi atlanți. Aztecii susțineau că provin dintr-o zonă numită Aztlan, care se afla la răsăritul soarelui și care s-ar fi scufundat în mare.

Populația guanchos care trăia în arhipelagul Canarelor avea trăsături atlante. Înălțimea de doi metri, ochi albaștri, părul blond sau roșcat și aveau o cultură aparte. Se spune că aceștia erau urmașii atlanților.

Berberii erau înalți, blonzi, cu ochii albaștri, purtau săbii lungi cu mânerul în formă de cruce. Ultimele descoperiri au arătat că în zona centrală a Atlanticului, acum 12000 de ani, a avut loc fenomenul de coborâre a plăcii tectonice. Cauzele ar fi vulcanismul sau ciocnirea pământului cu un asteroid, după care au urmat evenimente fără precedent care s-au soldat cu schimbarea înclinării axei terestre sau fenomene climatice. În urma acestui eveniment platforma tectonică a coborât cu 5 kilometri.

A existat un cataclism și atlanții au dispărut. Supraviețuitorii au migrat în mai multe colțuri ale lumii. Ei au pus bazele culturii mayașe, aztece, egiptene.

Se spune că cele 13 cranii de cristal descoperite în diverse colțuri al lumii au fost create de către atlanți. Craniile au fost depozitate într-o piramidă de către olmeci, după care, fiind descoperite de către azteci au fost răspândite în diverse colțuri ale lumii.
Piramidele și sfincșii care se găsesc în diverse colțuri ale lumii sunt creația atlanților.

Aceste structuri nu au fost construite la întâmplare, ci în zonele puternic energetice. Ele făceau legătura între Pământ și Univers, lucru pe care atlanții îl cunoșteau.

Cum au dispărut atlanții este un mister. Poate că ei au plecat acolo de unde au venit, într-un Univers necunoscut
Continue reading

Piramidele facute cu tehnologie extraterestra si amplasate pe Pamant

Vizibilă de pe teritoriul României în perioada aprilie-noiembrie constelația Orion este cunoscută și drept Vărsătorul. Prin mijlocul ei trece ecuatorul ceresc și este una dintre cele mai cunoscute constelații încă din Antichitate.

Stelele erau asociate cu Osiris, zeul morții și al Lumii de Jos în Egiptul Antic. Sumerienii credeau că aceste stele formează imaginea unui păstor.

Cea mai importantă stea din această constelație este Rigel care este albastră și puternic luminată. Marea piramidă a lui Keops, piramida lui Kefren și cea a lui Mykerinos sunt dispuse identic cu cele trei stele, cele mai importante din această constelație.

În podișul dogonilor există o peșteră plină de mistere. Această grotă conține informații care sfidează imaginația omului modern. Cel mai important desen este o schemă astronomică, care se referă la cel mai strălucitor corp celest cunoscută sub numele de Sirius A.

Poziționarea celor trei planete este înfățișată precum limbile unui ceas care indică ora 12 și 10 minute. Constelația Orion era binecunoscută de dogoni.

Herodot scria în lucrările sale că piramidele au fost construite de sclavi evrei, în onoarea faraonului și lucrau echipe de 100000 de oameni care se schimbau la câteva luni, pe o perioadă de 20 de ani. Aceasta însemna că timp de 24 de ore, la fiecare trei minute și jumătate, un bloc masiv de piatră trebuia așezat la locul lui.

Cei care susțin această teorie nu au luat în considerare de unde ar fi provenit această enormă forță de muncă și cum au putut ridica uriașele blocuri de piatră, în condițiile în care în Egipt, singurul arbore care crește este palmierul și are un lemn moale. Ar fi fost imposibil ca trunchiurile de palmier să fie utilizate în ridicarea imenselor blocuri de piatră.

S-a spus că piramidele sunt morminte regale pentru conservarea trupurilor care își continuau viața în lumea de dincolo. Ne punem întrebarea de ce nu a fost găsit niciun corp în interiorul piramidelor?

Cei care au petrecut o noapte în interiorul acestor piramide au declarat că au avut viziuni teribile. Însuși Napoleon, după ce a petrecut o noapte în piramida lui Keops a spus că a avut viziuni care l-au tulburat.

Unii cercetători susțin că granitul negru crează astfel de halucinații. Datorită granitului pot fi transmise și recepționate unde radio și semnale de microunde. Spiralele de energie din vârful piramidei iau forma unui cerc care pătrunde în atmosferă. Piramida este un fel de far destinat Universului.

Nu se poate explica în mod rațional, descoperirea unor cercetători care susțin că vârful piramidei este mai vechi cu o mie de ani față de bază.

A fost lansată ipoteza că piramida a fost construită în aer, cu tehnologie extraterestră și mai apoi amplasată pe Pământ.
Continue reading

Sub Marea Neagra exista Atlantida?

Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Atlantidă românească
Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“.
Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gînditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă cînd de gîndire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.
Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent
Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“.
Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.
Atlanţi la Şinca Veche?
Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia (foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor.
Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină.
Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Din ce cauză s-a scufundat?
• Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută.
Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.
Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.
Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:  “În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Memento mori
de Mihai Eminescu
” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”
Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.
Sfinxul, ce s-a dovedit a fi cheia, « farul » Kogaionului, o infatiseaza pe Marea Mama – personificare a Pamantului, matrice si receptacul al vietii…. Principala functie a Sfinxului din Bucegi se identifica in structura atributiva a Zeitei numita Tara, din traditiile Indiei si Tibetului . In limba sanscrita Tara (Târa) inseamna Stea, iar Tara (Târâ) inseamna Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea calauzitoare; ea este cea care arata drumul si conduce pana la pragul realizarii supreme.
“Daci montibus inhaerent”, adica “Dacii (care) stau aninati de munti”, scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar “neam de piatra”, dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai romantici decat cei de mai incoace.

Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc “atlante”, altii “pelasgice”. In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.


Pământul  uitat de timp
Tuathanii sau hiperboreii nu au dispărut aşa cum lasă să se înţeleagă legenda Atlantidei. Ei există si au existat  întotdeauna. „ În sfârşit cât despre superioritatea  tradiţiei dacice până în Evul mediu, în epoca întemeierii principatelor române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmie mai putin consistentă; evident este destul de dificil să găseşti ceva care să permită să fii absolut afirmativ în această  problemă, ca şi atunci când este vorba să ştii până în ce moment tradiţia druidică, pe de altă parte, a rămas cu adevărat vie…
Acesta (Regele Lumii-n.n) joacă un rol important în istoria Ioanei d’Arc, şi unii o consideră ca titlu al şefului unui anumit centru spiritual care, în acea epocă, ar fi existat încă undeva în Europa, fără să poată fi localizat însă într-un mod precis. Mă întreb dacă nu se poate face o apropiere cu numele acela de Căliman, Caraiman al cărui sens este în orice caz foarte apropiat” spune R. Guenon în corespondenţa sa cu V Lovinescu.
Însuşi Lovinescu ne spune următoarele: „ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat numai de la 110 la 275 d.Ch, în total 185 de ani.Şi mai puţin de o treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot restul ţării  dacismul  a subzistat fără să fie tulburat….Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către romani , avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de ani, s-a preciptat peste Dacia făcând astfel imposibilă nu numai viaţa citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali inaccesibili…
În jur, barbarii goţi, ostrogoţi, vandali,gepizi,slavi,cumani,pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid. Să lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că  că acest fapt a  ocrotit  tot ceea ce trebuia să rămână neviolat…Tradiţia dacică a continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în jurul ei. Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele  Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze  România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat”!
„Apa trece , pietrele rămân” spune tradiţia românescă şi  acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor,puţini şi bătrânicare mai stiu  legendele  şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia se încăpăţânează  cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sf Graal şi inviolabilitatea  misteriosului Avalon, locul unde se ascunde aceasta.

Continue reading

Cine au fost primii regi egipteni

Ce s-a întâmplat cu Nefertiti? Cât de vechi este Sfinxul? Cine au fost primii regi egipteni? Câte piramide există, de fapt?

Numeroase controverse învăluie istoria celei mai exotice civilizații antice. O parte dintre aceste mistere ne-au fost prezentate de Marc Ulieru.

În jurul anului 1350 î.Hr., în urma unei revelații, faraonul Amanhotep al IV-lea și-a schimbat numele în Akhenaten. Cinci ani mai târziu, el a construit un oraș pe care l-a numit Akhetaten, Slujitorul Soarelui. În plus, odată mutat aici, faraonul a impus monoteismul, credința într-un singur zeu, Aten, realizând astfel cea mai radicală schimbare religioasă a Antichității.

La un moment dat, în timpul domniei lui Akhetanen, soția acestuia, Nefertiti, a dispărut. Până în prezent, nu s-a descoperit nici măcar o singură referire la moartea lui Nefertiti sau la circumstanțele în care s-a produs dispariția ei.

Unii egiptologi cred că regina a revenit și a continuat să conducă alături de soțul ei, luându-și o nouă identitate, Smenkhkare, o figură bizară, fără nici un trecut, care apare mereu alături de faraon.

După moartea faraonului, civilizația egipteană s-a întors la politeism iar orașul a fost părăsit și nici un mormânt nu a fost descoperit.

Se spune că locația camerelor funerare a rămas un mister, ele existând într-un loc care nu a fost descoperit. Tot un mister rămâne și cauza pentru care faraonul a schimbat religia, impunând o simbolistică bizară, practici ritualice noi și construind un nou oraș unde s-a izolat.

Un alt mister al platoului de la Gizeh este Sfinxul. Cine l-a construit și de ce este mai vechi decât piramidele? Un alt mister al civilizației egiptene îl constituie orașul Kahun.





După ce a fost construit, la câțiva ani a fost abandonat. Cercetătorii consideră că motive intempestive i-au determinat să părăsească orașul. Nu se cunoaște natura acestor motive. Arheologii au descoperit ciocane și dălți de bronz asemănătoare cu cele din zilele noastre.

Un alt mister este cel al unui vas placat cu aramă și care datează din anul 3100 î.Hr. Pe suprafața vasului sunt desenați draci înconjurați de sulițe. Desenele mai reprezintă și puterea faraonului primită de la entități cosmice.

În antichitate au existat peste 300 de piramide. În prezent mai sunt 80. Imagini din satelit indică faptul că la o adâncime de peste 90 de metri există și alte piramide pe platoul de la Gizeh.
Continue reading

Suntem vizitati constant de numeroase specii extraterestre?

Oficial, UNESCO a recunoscut existența a peste 140000 de petroglife în Val Camonica, Italia, unele dintre ele având vechime de peste 10000 de ani.

Și totuși, ce este atât de ciudat la petroglifele italiene încât să atragă atenția ufologilor și a adepților teoriei astronauților preistorici?

Ei bine, dacă cele mai vechi petroglife înfățișează animale specifice sfârșitului ultimei mari glaciațiuni, o practică des întâlnită la popoarele primitive, unele dintre imaginile reprezentate par să nu își găsească locul în niciun timp istoric.

Cele mai bizare dintre ele înfățișează creaturi cu aspect uman, îmbrăcate aidoma astronauților. Frapante sunt căștile de pe capul siluetelor, prevăzute cu antene, la fel ca și impresia că personajele par să leviteze sau să zboare.

Mărturii bizare ale unor creaturi sau obiecte zburătoare neidentificate nu vin numai din Antichitate sau din timpurile moderne. Una dintre cele mai frapante și mai misterioase mărturii vine din anul 776 e.n., la opt ani după încoronarea împăratului Carol cel Mare, în timpul unui asediu al saxonilor asupra castelului Sigiburg, Franța.

Evenimentul a fost menționat în Annales Laurisenses, unul dintre cele mai importante documente medievale. Ce s-a întâmplat atunci?

Profitând de lipsa împăratului Carol cel Mare, aflat în război cu cetățile italiene, trupele saxone au asediat castelul Sigiburg cu intenția de a-l cuceri. Un fenomen misterios a oprit atacul și a determinat retragerea atacatorilor. Martorii au declarat că, la un moment dat, pe cer și-au făcut apariția mai multe discuri luminoase, pe care localnicii le-au numit scuturi de foc. Ele pluteau deasupra bisericii din cetate. Înspăimântați, saxonii au aruncat armele și s-au retras în dezordine, convinși fiind că au asistat la manifestarea unei forțe divine.

Spre deosebire de europeni, vechile civilizații indiene numeau carele de foc, vimana. În vechile texte indiene apar referiri la aceste misterioase obiecte zburătoare, dar și la modul de construire.





O astfel de mașinărie zburătoare este descrisă ca un veritabil avion de luptă capabil să se facă invizibil și să lanseze arme distrugătoare, numite săgeata lui Indra, a cărei explozie poate fi asemuită cu o armă nucleară.

Autorii acestor texte aveau cunoștințe de fizică și aerodinamică. În textele vechi există și recomandări cu privire la cei care au fost afectați de o astfel de armă. În text se spune să-și lepede hainele, să se spele, măsuri care sunt recomandate și astăzi, în cazul unui cataclism nuclear.

O altă descoperire arheologică care a făcut senzație în lumea științifică se referă la o plăcuță sumeriană pe care sunt gravate cinci planete care se văd cu ochiul liber, Luna, Soarele și misterioasa planetră Nibiru.
Continue reading

Parul si forta energetica mai putin cunoscuta

Din cele mai vechi timpuri, se considera o ruşine să se reteze părul fetelor şi al femeilor, deoarece părul lung, împletit în cozi, era semnul bunului renume al acestora.
Fetele tinere purtau cozi impletite, lăsate pe spate, iar femeile măritate îşi purtau părul împletit într-o cunună în jurul capului, sau în formă de coc, la ceafă. Dintotdeauna, magii, vrăjtorii şi vrăjitoarele au purtat părul lung, lăsat să cadă pe umeri sau pe spate. În Evul Mediu, cînd o vrăjitoare urma să fie arsă pe rug, mai întîi i se reteza părul, deoarece judecătorii erau convinşi că părul lung le-ar fi dat putere, ca să se salveze. La acea vreme, oamenii credeau că puterea celor care se ocupau cu făcutul vrăjilor, venea din părul lor, fiind cu atît mai mare, cu cît părul era mai lung şi mai bogat.
De regulă, femeile bănuite a fi vrăjitoare, purtau părul despletit, lăsat liber pe spate. În ceea ce priveşte faptul că cei care erau condamnaţi erau tunşi, acest lucru nu avea drept scop igiena, ci servea la recunoaştere, limitîndu-le, totodată, puterea, deoarece lungimea părului putea să le dea puteri neobişnuite nu doar în sens pozitiv, ci şi negativ. Iar acest fenomen depinde de structura spirituală a omului. De exemplu, un om rău, cu păr lung, putea să facă mai multe rele decît un om cu părul scurt. La fel şi un om bun, dacă structura lui spirituală este una bună, părul lung îi oferă posibilitatea de a face chiar şi mai mult bine.
 Fiecare parte a corpului, cît şi fiecare organ, are propriile funcţii strict determinate, avînd drept scop supravieţuirea omului şi buna funcţionare a intregului organism. Părul reprezintă o extensie a sistemului nervos şi prin urmare, părul poate fi văzut ca nişte nervi existenţi la suprafaţa corpului; un fel de antene ce transmit o cantitate imensă de informaţii către trunchiul cerebral, sistemul limbic şi neocortex. (Trunchiul cerebral şi sistemul limbic constituie creierul „reptilian“ de supravieţuire iar neocortexul reprezintă creierul recent – „materia cenuşie“).
Părul omenesc, incluzîndu-l şi pe cel de pe faţa bărbaţilor, nu doar că alimentează în mod direct corpul cu informaţii, ci emană şi energie electromagnetică produsă de către creier. Acest lucru a fost demonstrat prin efectul Kirlian, care se poate observa foarte clar în două fotografii în care este prezentat un ins înainte şi imediat după ce şi-a tuns părul. Cele două fotografii prezintă diferenţe energetice remarcabile. Atunci cînd părul este tuns sau este scurt, emisia şi recepţia semnalelor din mediul înconjurător este foarte mult îngreunată. Drept rezultat, apare starea de slăbiciune, negăsirea soluţiilor şi a rezolvărilor unor probleme aparent simple. Acest lucru a fost deja demonstrat prin experimentele efectuate asupra indienilor, care, după ce le-a fost tăiat părul, nu au mai fost capabili să detecteze pericolele existente în imediata lor apropiere. Scurtarea părului contribuie, în mod dramatic, la neconştientizarea pericolelor existente într-o comunitate.
Conculzie: Pentru a rezolva problemele existente în lumea care ne înconjoară, în primul rînd trebuie să recunoaştem că majoritatea fanteziilor noastre despre realitate sînt false sau, să zicem, greşite. Putem spune că elementul de bază al rezolvării problemelor din viaţa noastră ne scrutează, în fiecare dimineaţă, din oglindă. Istoria biblică a lui Samson şi a Dalilei conţine foarte multe enigme pentru noi. Nu întîmplător, părului i se spune „podoaba capilară”. Părul este un organ al percepţiei şi al acumulării energiilor fine. Cu cît părul omului este mai lung, cu atît mai multă putere spirituală primeşte de la Dumnezeu, deoarece această putere hrăneşte tot organismul omului.
 În scrierile vedice, se spune clar: „A-i tunde omului părul şi a-i rade mustaţa şi barba este totuna cu a-l ucide pe acel om”. Doar în condiţii extrem de importante şi necesare şi doar pentru a dobîndi anumite capacităţi, omul putea să-şi îndrepte toate energiile negative în păr şi să-l tundă, eliberîndu-se în felul acesta de energiile care îl opreau din evoluţie. În acest lucru constă sensul ritualul rasului în cap pentru călugării budişti. Slavii vechi tundeau părul copiilor numai cînd aceştia atingeau vîrsta de 7 ani şi îl ascundeau între grinzile de lemn ale caselor. Dacă părul copilului este tuns pînă la 1 an, se încetineşte dezvoltarea vorbirii. Un astfel de copil va începe să vorbească foarte clar mult mai tîrziu. Dacă părul unui copil este tuns pînă la vîrsta de 7 ani, atunci acelui copil părinţii i-au încetinit, dramatic, dezvoltarea capacităţilor mentale. Bărbaţii mireni au început să îşi taie părul pînă la umăr şi să îl împletească în Sec. XII-XV.
În Secolele XV-XVI, au început să apară coafuri bărbăteşti mult mai scurte, ca urmare a pierderii culturii vedice. În acele vremuri, aceştia erau numiţi bărbaţi scurţi (minte scurtă), deoarece s-a constatat că aceia care purtau părul scurt erau foarte buni la rezolvarea problemelor imediate, dar nu puteau vedea evoluţia hotărîrilor şi faptelor lor în viitor. Cei cu părul lung erau mai lenţi în luarea deciziilor imediate, dar hotărîrile şi faptele lor aveau efect benefic atît în prezent, cît şi în viitor. În prezent, oamenii care locuiesc în oraşe şi care sînt implicaţi în activităţi sociale, oameni care duc un mod de viaţă obişnuit trebuie să înţeleagă că o atitudine corectă faţă de propriul păr, ca un garant al sănătăţii fizice şi energetice, se determină printr-o gîndire raţională şi trează. Fanatismul a încurcat întotdeauna alegerea corectă a coafurii şi a acoperămîntului capului, ceea ce, de cele mai multe ori, reprezintă o cauză a îmbolnăvirii oamenilor. Pe capul omului sînt poziţionate cîteva centre energetice extrem de importante. În frunte (chiar în locul unde începe linia părului), se află centrul legăturilor cu energiile duhovniceşti; în creştet, se găseşte centrul legăturii cu egregorul neamului, iar între sprîncene, este centrul clarviziunii.
Părul este un organ al asimilării şi acumulării energiilor fine din mediul înconjurător şi din Cosmos. De aici vine şi denumirea din slava veche a „cosiţelor” = cosme – cosmos – cooperare (operăm împreună cu cosmosul) – coordonare (ordine în conformitate cu Cosmosul) – coabitare (viaţa sincronizată cu Cosmosul). De exemplu, pînă la apariţia Creştinismului în Rusia, slavii trăiau în uniune cu natura, utilizîndu-i forţele dătătoare de viaţă pentru propria lor existenţă şi activitate. Atît la ei, cît şi la noi, oamenii foloseau, din cele mai vechi timpuri, diverse coroniţe, deseori făcute din flori, fără ca acestea să acopere fontanela.
 Pe timp de iarnă, părul proteja capul împotriva frigului. Odată cu dezvoltarea şi evoluţia civilizaţiei, au început să se schimbe şi acoperămintele strămoşilor noştri. Bentiţele şi coroniţele au început, treptat, să se modifice, acoperind capul pînă la sprîncene şi coborînd din ce in ce mai mult, astfel apărînd coifurile, şalurile, basmalele sau pălăriile. Pierzîndu-se sensul adevărat al împodobirii capului, femeile au ajuns să poarte diferite tulpane cusute cu pietre preţioase şi aur, care, uneori, cîntăreau pînă la 12 kg. În părţile de nord ale Rusiei, sensul profund al acoperămîntului capului s-a păstrat mult timp. În acele zone, femeile nu au acceptat, foarte mult timp, regulile creştine de acoperire a capului, dorind să fie cuprinse de strălucirea zeiţei soarelui lor, Iarila. Abia în Secolul XVI a intrat în rutina zilnică obiceiul ca femeile măritate să aibă capul acoperit cu basma.
În aceeaşi perioadă, Biserica Creştină a început un adevărat război pentru distrugerea diverselor simboluri ale belşugului şi ale uniunii celor două începuturi, ying si yang, principiul Cerului şi al Pămîntului, marea structură a orice există, părinţii schimbării, rădăcina şi începutul vieţii şi al morţii, cît şi pedepsirea celor care le purtau. Creştinii le explicau acestora că acoperămîntul pe capul femeii reprezintă semnul supremaţiei bărbatului asupra acesteia. În realitate, femeia slavă nu a devenit niciodată sclava bărbatului său. Ea a rămas mereu prietena dragă şi soţia credincioasă a soţului ei. Dacă bărbatul atingea părul soţiei sale, acesta era un semn al încrederii reciproce, al gingăşiei şi al schimbului energetic. În casă, în ciuda tuturor interdicţiilor religioase, fiecare femeie slavă continua să umble cu părul neacoperit şi despletit. Atunci cînd ieşeau în lume, femeile măritate îşi ascundeau părul sub batic, sub o căciulă de blana, pentru a-şi proteja părul şi energia acestuia de influenţele negative exterioare.
O cosiţă lungă, împletită, coborîtă de-a lungul coloanei vertebrale, unde se află o grămadă de canale energetice, reprezenta şi îndeplinea funcţia de protecţie şi de uniune a celor trei lumi : Navi (lumea viziunilor şi a gîndurilor), Iavi (planul material) şi Pravi (infinitul luminos – nivelul Creatorului şi al Omului – Desăvîrşirea – nivel de neatins altor esenţe universale). Pentru amplificarea forţei de apărare a cosiţei, între şuviţele de păr se adăuga o bentiţă colorată, pe care ţigăncile le folosesc şi astăzi. Foarte des, îşi înfrumuseţau terminaţiile cosiţelor cu diferite elemente: flori, pamblici, iarbă etc. Pînă şi în prezent s-a păstrat tradiţia ca la sărbătorile de Bobotează, femeile din Rusia Siberiana  să apară cu părul despletit, dar şi cu bentiţe şi coroniţe de flori aşezate în jurul capului, deoarece între ai lor, prieteni şi rude, acestea nu trebuie să se protejeze de cineva.
 Vopsirea părului într-o altă culoare încurcă organismul să emită şi să recepţioneze spectrul necesar de bioenergii. Organismul încearcă să elimine părul vopsit, să îl respingă, făcînd să crească altul nou, ca nişte antene nedeteriorate, naturale ale organismului nostru, care atrag energia vitală în corp. Podoaba capilară nu ne este dată doar pentru frumuseţe. Părul este purtătorul legăturii noastre cu lumile superioare şi subtile, şi înglobează forţele mistice şi magice. Cîndva, în Rusia, dar şi la noi, simbolul frumuseţii feminine era considerat o coadă de grosimea încheieturii mîinii purtătoarei acesteia.
Despre cosiţe şi importanţa părului, mai ales la femei, putem să vorbim la nesfîrşit. În triburile dacice şi tracice, părul nu se tăia. Acest obicei s-a păstrat şi astăzi în mînăstiri. Din acest motiv, încă din Antichitate, oamenii se fereau să fie conduşi de persoane fără podoabă capilară. De exemplu, în Rusia, a ajuns la putere Lenin, care era chel. Ştim cu toţii ce a putut să facă. Iar Gorbaciov, care suferea de alopecie, a ajuns să conducă destinele Rusiei după 70 de ani. Fetele tinere, încă din copilărie, îşi împleteau părul într-o singură coadă, aceasta fiind împletită din 3 şuviţe. Cînd fata se mărita, coada se despletea şi, în locul acesteia, se împletea o alta, făcută din două cosiţe, deoarece, din momentul căsătoriei, femeia trebuia să recepţioneze prin păr energiile universale vitale nu doar pentru sine, ci şi pentru viitorul copil.
 Părul are nu numai diferite culori, dar şi o structură diferită. Poate fi gros, subţire, drept, cîrlionţat, ondulat. Şi firul de păr are diferite forme: rotund, pătrat, triunghiular, plat. Părul ne arată legătura multilaterală a omului cu universul şi poate recepţiona o gamă vastă de unde. Omul simplu  are părul rigid şi gros şi de aceea captează un spectru constant de unde. Se ştie că oamenii care au firul de păr subţire se rătăcesc mai uşor şi mai des, pot fi mai uşor păcăliţi şi abătuţi de la calea lor, decît cei cu firul gros. În schimb, aceştia se refac mai uşor după orice încercări ale vieţii, după boli sau despărţiri.
Părul cîrlionţat deţine un mare potenţial de bruiaj şi de turbulenţe şi, drept rezultat, cei care au un astfel de păr se diferenţiază printr-o emotivitate şi spontaneitate crescute. În vremuri de demult, se credea că dacă părul cîrlionţat începea să se îndrepte, în mod sigur persoana respectivă a ajuns pe un drum mult mai drept al vieţii ei. Atunci cînd părul încărunţeşte, îşi schimbă şi structura. S-a observat că atîta timp cît omul nu încărunţeşte, acesta îşi trăieşte propria viaţă. Dar imediat ce încep să apară firele albe, omul intră în rezonanţă cu ceilalţi oameni. Adică nu îşi trăieşte numai propria viaţă, ci, fiind în permanentă rezonanţă cu ceilalţi, trăieşte atît viaţa lui, cît şi viaţa celor cu care rezonează.
Puterea stă în lungimea părului. În simbolistica mistică hindusă, părul era considerat ca şi firul dintr-o pînză de păianjen. Un fel de „linii de forţă” ale Universului, care pătrund prin „părul lui Shiva şi îi dă omului puterea unui zeu“. Zeii antici, propovăduitorii Evangheliei şi apostolii erau pictaţi ca avînd părul lung, ceea ce demonstrează puterea lor spirituală. În trecut, se considera că în păr sălăsluieşte sufletul. Iar dacă părul este tăiat, omul va fi lipsit de forţă fizică şi psihică. Nu trebuie să mai repetăm încă o dată povestea biblică a lui Samson. Ştiind tot ce s-a scris pînă acum despre Samson şi Dalila, vom observa că atunci cînd lui Samson i-a crescut, din nou, părul, puterea i-a revenit şi a reuşit să distrugă clădirea în care se aflau duşmanii săi. A-ţi tăia părul, înseamnă să-ţi schimbi viaţa. Acest lucru era bine cunoscut în Antichitate. Foarte puţine femei îşi tund părul fără să existe un motiv emoţional. Părul şi-l tăiau numai acei oameni care se aflau într-o stare de extaz spiritual sau tulburare psihologică, urmînd preceptele Vechiului Testament, care spunea că atunci cînd eşti într-o stare depresivă „să te desparţi de părul tău şi să arunci în el tot răul”.
Dacă părul este sursa forţelor noastre cosmice, înseamnă că tot ce se întîmplă cu el va schimba cursul unui rău nevăzut al vieţii noastre. Astfel, orice acţiune asupra părului nostru poate influenţa, într-o anumită direcţie, nu numai imaginea noastră exterioară, ci însăşi viaţa noastră. Probabil de aceea se spune că în nici un caz „femeii gravide să nu i se taie părul“.
Pînă la vîrsta de 1 an, nu se recomanda pieptănarea sau tăierea părului copilului. Copiilor pînă la vîrsta de 12 ani nu li se tăiau nici măcar vîrfurile, pentru a nu li se scurta mintea care cunoaştea viaţa, legea neamului şi a Universului, pentru ca nu cumva să îi lipsească pe aceştia de forţa vitală dăruită de natură ca forţă de protecţie. Operaţiunea de tăiere a vîrfurilor de lungimea unei unghii se făcea doar în zilele în care apărea luna nouă. Pieptănarea părului reprezintă un fel de ritual sfînt, în timpul căruia puteai atinge curenţii cosmici şi puteai simţi forţa vitală care cobora din ceruri. În trecut, pieptănarea se făcea doar cu ajutorul pieptenului, care trebuia să fie făcut dintr-un metal preţios sau din lemn, lemnul unui copac tăiat într-o anumită perioadă a anului şi a lunii. Doar dintr-un astfel de copac se făcea pieptenele, şi niciodată din altul. Copiilor mici, părul le era pieptănat numai de părinţi şi de nimeni altcineva. Abia mai tîrziu copiilor le era permis să se pieptene singuri. A te lăsa pieptănat/ă de altcineva era un semn de mare încredere, iar acela putea fi doar un om iubit. O femeie putea să îi permită doar alesului sau soţului să o pieptene.
Pentru ce are nevoie omul de păr?
Foarte puţini sînt cei care şi-au pus întrebarea: „la ce îi serveşte omului părul?”. Părul nu ne este dat numai pentru frumuseţe. Podoaba capilară îndeplineşte cîteva funcţii foarte importante pentru om.
În primul rînd, părul este un cumul de antene care asimileaza energia cosmică şi cea din mediul înconjurător.
Părul îndeplineşte funcţia de acumulare. El acumulează energia, forţa proprie omului. Omul cu părul lung are întotdeauna o intuiţie mai bună.
Părul întăreşte memoria omului.
Îmi aduc aminte despre povestea unei prietene. Aceasta nu era strălucită la învăţătură, era sportivă şi avea o coadă pînă la brîu. Pe la sfîrşitul anului şcolar, a împins-o „cel rău” să îşi taie părul, exact cu două săptămîni înainte de examene. Ce credeţi că s-a întîmplat? A căzut la examene. Şi nu doar la unul. Îmi povestea că, pur şi simplu, nu reuşea să îşi amintească nimic din ceea  ce învăţase cu două săptămîni înainte. Odată cu tăierea părului, ea şi-a scurtat şi memoria. Din acest motiv, pentru a uita mai repede, în cultura dacică, oamenilor care trecuseră printr-un mare necaz şi fuseseră marcaţi profund, li se tăia părul.
Astăzi, nu este bine să scurtăm părul copiilor mici. Mai nou, există credinţa că noul născut trebuie tuns 0, pînă cînd împlineşte 1 an de zile, pentru îndesirea părului. Acest lucru este o absurditate. În această perioadă, copilul cunoaşte foarte activ lumea, învaţă în fiecare secundă a vieţii lui, iar părinţii care îi tund le retează memoria. Copilul va creşte, se va dezvolta fizic, dar nu va mai avea acele amintiri profunde ale primelor lui zile şi luni de viaţă. Şi aici nu vorbesc despre memoria de lungă durată, ci de memoria fizică a corpului, de abilităţile şi capacităţile pe care le dezvoltă mai tîrziu organismul pe baza acestor informaţii. În momentul în care copilului i s-a tăiat părul, e ca şi cum acesta ar începe să înveţe din nou şi apare, imediat, o oarecare încetinire a dezvoltării acestuia. De ce credeţi că, de regulă, fetiţele se dezvoltă mai repede decît băieţii? Pentru că, din copilărie şi pînă în adolescenţă, fetiţelor nu li se taie părul atît de des.
Este demonstrat ştiinţific, deşi aceasta nu este o informaţie agreată, faptul că acei copii cărora nu li s-a tuns părul se dezvoltă mult mai rapid atît fizic, mintal, cît şi emoţional. Unul dintre sfaturile străvechi spunea: „Nu tăiaţi părul alb, nici brunet, nici şaten, nici cărunt, pentru că  nu veţi atinge înţelepciunea Domnului, şi veţi pierde sănătatea şi puterea”. Ştim deja că, în trecut, oameni nu îşi tăiau părul. Femeia cu părul scurtat era batjocorită, blamată, înjosită, pedepsită. Acest lucru îl întîlnim la toate popoarele. Nici măcar barbaţii nu îşi tundeau prea uşor părul. La unele popoare, era acceptată scurtarea părului la bărbaţi, dar trebuie să remarc faptul că, şi după scurtare, părul era destul de lung. În nici un caz părul nu trebuie vopsit. Toţi am studiat fizica în şcoală. Culoarea obiectelor din mediul înconjurător apare în urma asimilării undelor electromagnetice de o anumită lungime, adică de o anumită culoare.
 Un obiect de culoare roşie ne apare ca fiind roşu pentru că asimilează toate celelalte culori, adică unde electromagnetice şi reflectă doar culoarea roşie. Atunci cînd spunem: „această cană este roşie”, avem în realitate în vedere faptul că structura moleculară a suprafeţei acelei căni absoarbe toate celelalte unde electromagnetice şi reflectă doar unda corespunzătoare spectrului electromagnetic al culorii roşii. Deci, iată! Părul nostru are o anumită culoare. Din cîte ştim, nu există o culoare exactă a părului. Părul natural are tot felul de nuanţe, iar acest spectru este foarte larg şi complicat.
Continue reading

Originea OZN-urilor, India antica sau Atlantida?

Multi ufologi si cercetatori ale enigmelor trec cu vederea un fapt important. In timp ce noi consideram OZN-urile ca provenind de pe alte planete, dimensiuni sau ca fiind trimise de agentii secrete guvernamentale, o alta origine posibila a unor OZN-uri ar fi India antica sau Atlantida.

Ceea ce stim despre vehiculele zburatoare indiene vine din surse antice indiene: texte scrise care s-au pastrat de-a lungul secolelor. Bineinteles, foarte multe din acestea sunt autentice; multe sunt binecunoscute poeme indiene. Cele mai multe dintre ele nu au fost inca traduse in engleza din sanscrita veche.

Imparatul indian Ashoka a fondat ” Societatea secreta a celor 9 oameni necunoscuti”: mari oameni de stiinta indieni care se presupunea ca stapanesc bine multe stiinte. Ashoka a pastrat in secret lucrarile lor pentru ca se temea ca scrierile acestor oameni, selectate din surse indiene antice vor fi folosite in scopuri distructive, de razboi, lucru cu care Ashoka era impotriva. El fusese convertit la budism dupa infrangerea unei armate rivale intr-un razboi sangeros.

Cei „9 oameni necunoscuti” au scris 9 carti in total, probabil fiecare dintre ei a scris cate una. Una din carti se intitula:”Secretele gravitatiei”. Aceasta carte, cunoscuta de istorici, dar nu prea vazuta ca avand legaturi in cea mai mare parte cu controlul gravitatiei. Aceasta exista inca undeva, tinute in biblioteci secrete in India, Tibet sau altundeva (probabil ar putea fi si in America de Nord undeva).

Cineva sigur stie motivul pentru care Ashoka a vrut sa tina secrete cartile. Daca nazistii ar fi avut asemenea arme la dispozitiein timpul celui de-al 2-lea razboi mondial. Ashoka a fost de asemenea constient de razboaiele devastatoare folosind tot vehicule sofisticate si alte arme futuriste care au distrus imperiul antic Rama. Cu mai multe mii de ani in urma.

Cu numai cativa ani in urma, chinezii au descoperit niste documente sanscrite in Lhasa, Tibet si le-au trimis la Universitatea din Chandrigarh, ca sa fie traduse. Dr. Ruth Reyna de la universitate a afirmat recent ca documentele contin instructiuni pentru construirea de nave spatiale!

Metodele lor de propulsie sunt cele antigravitationale si sunt bazate pe un sistem analog cu cel de laghima, puterea necunoscuta a eului omenesc, ” o forta centrifuga suficient de puternica pentru a neutraliza toata forta gravitationala”.

Dupa cum spune Hindu Yoghis, este aceasta „laghima” care permite persoanelor sa leviteze. Dr. Reyna a spus ca la bordul acestor masini numite „Astras” din text, au fost trimisi oameni pe o alta planeta, dupa ce scrie in documente, care sunt estimate ca avand mii de ani.

Manuscrisele au revelat si secretul „antimei”, „calota invizibilului(the cap of invisibility)” si „garima”, „cum sa fii greu ca un munte de plumb”.

Bineinteles, oamenii de stiinta indieni nu au luat textele foarte in serios, dar atunci au avut atitudini mai pozitive asupra lor, cand chinezii i-au anuntat ca ei au inclus cateva parti din studiul asupra programului lor spatial. Acesta a fost primul primul fapt al unui guvern care a recunoscut descoperirea antigravitatiei.

Manuscrisele nu nu au spus concret despre existenta unei calatorii interplanetare, dar a mentionat printre altele despre planificarea unei calatorii pe Luna.

Oricum, una dintre cele mai celebre poeme indiene, Ramayana, a descris detaliat o calatorie pe Luna cu un Vimana(Astra) si o batalie purtata pe Luna, intre o Vimana indiana si o nava atlanta. S-au scris date despre tehnologia spatiala antica si antigravitatie. Ca sa intelegem pe deplin acele tehnologii, trebuie sa ne intoarcem cu mult timp in urma.

Imperiul Rama situat in nordul Indiei si Pakistan s-a dezvoltat cu cel putin 15 000 de ani in urma si a fost un imperiu cu multe orase mari si sofisticate, multe dintre ele gasindu-se in deserturile Pakistanului si in nordul si vestul Indiei.

Imperiul Rama a existat in paralel cu Atlantida din mijlocul Oceanului Atlantic, si a fost condus de „Preotii-Regi iluminati” care guvernau orasele.

Cele 7 mari orase ale Imperiului Rama au fost cunoscute in textele indiene drept „Cele 7 Orase Rishi”.

Dand crezare textelor indiene antice, oamenii aveau aparate de zbor numite Vimana. Textele indiene descriau Vimanaurile ca fiind aparate circulare cu doua etaje mai mult decat niste farfurii zburatoare.

Acesta a zburat cu viteza vantului si emiteau un sunet melodios.

Au existat in cele din urma 4 tipuri de Vimana; unele in forma de farfurie, altele in forma de cilindru(adica trabuc). Textele indiene antice despre Vimana sunt foarte numeroase, ele ar lua volume intregi ca sa relateze totul.Indienii antici care au fabricat insisi aceste nave au scris si manuale de zbor pentru acestea, multe dintre ele pastrandu-se si azi, unele chiar traduse in engleza.

Samara Sutradhara e un tratat stiintific despre diferite unghiuri de zbor dintr-o Vimana, despre decolare, zbor de croaziera, aterizari normale si fortate si chiar despre posibile coliziuni cu pasari.

In 1875, Vaimanika Sastra, in text din sec. Al IV-lea i.e.n. Scris de Bharadvajy inteleptul, utilizand surse mai vechi, a fost descoperit intr-un templu din India. Cuprindea informatii despre zborul Vimana-urilor, precautii pentru zboruri pe distante mari, protectia navei impotriva furtunii si a fulgerului si cum sa se comute sursa de energie a navei pe energie solara de pe o alta energie de genul antigravitatiei.

Vimanika Sastra are 8 capitole cu diagrame, descriind 3 tipuri de aeronave incluzand si aparatura lor. Se mentioneaza de asemenea 31 de parti componente ale vehiculelor si 16 materiale din care au fost construite, care absorb lumina si caldura, din care cauza au fost considerate indicate pentru constructia Vimana-urilor.

Vimana-urile aveau decolare verticala, erau capabile sa pluteasca in vazduh ca un elicopter sau dirijabil.Bharadvajy cel intelept a facut referiri si la 70 de autoritati si 10 experti in ale zborului din antichitate. Aceste surse sunt acum pierdute.

Vimana-urile au fost tinute intr-un Vimana Griha, un fel de hangar, si uneori se scria ca functionau cu un lichid galbui, alteori se scria ca functionau cu mercur.Acel lichid galbui ne-ar duce cu gandul la gaz, petrol, poate si kerosen.

Si probabil ca o vimana avea mai multe astfel de propulsoare, incluzand propulsoare pe combustie si motoare”pulse-jet”. Este interesant ca nazistii au inventat primul aparat cu propulsie „pulse-jet” pentru niste rachete. Hitler si cu tot personalul nazist erau interesati de Tibet, India antica si au facut expeditii in ambele tari, incepand cu 1930, cu scopul de a strange evidente ezoterice ce au si facut.

Luandu-ne dupa Dronaprava, o parte din Mahabharatasi Ramayana, o Vimana este descrisa ca aratand cu o sfera, avand viteza unui vant puternic, datorita propulsiei cu mercur. Se misca precum un OZN, coborand, urcand, inainte, inapoi, dupa preferintele pilotului. Intr-o alta sursa indiana, Samar, Vimana erau niste masini de fier, solide, netede, cu o incarcatura de mercur, care emitea in spate o flama zgomotoasa. O alta lucrare, Samaranganasutradhara descrie cum sunt construite acestea.

Mercurul ar fi posibil sa aiba de a face cu propulsia si cu ghidajul. In mod curios, sovieticii au descoperit ceea ce au numit „instrument vechi de navigare pentru vehiculele cosmice” in Turkmenistan si Desertul Gobi. Ar fi fost acesta o relicva a civilizatiei Mu? Aparatul este semisferic, de sticla sau portelan terminandu-se cu un con cu o picatura de mercur in interior.

Indienii antici zburau cu aceste aparate peste toata Asia, Atlantida,si America de Sud. Scrierea gasita la Mohenjodaro in Pakistan(presupunandu-se a fi unul din cele 7 orase Rishi ale Imperiului Rama)este inca indescifrabila si a fost gasita o copie a ei in alt colt al lumii: Insula Pastelui.

Scrierea din Insula Pastelui, numita scrierea Rongo-Rongo este de asemenea indescifrabila si similara cu scrierea din Mohenjodaro.A fost cumva Insula Pastelui o baza aeriana pentru ruta aeriana a Imperiului Rama?(La Mohenjodaro, la Vimanadrome, pasagerii puteau auzi sunetul melodios al anuntului, in niste difuzoare: „Zborul Liniilor Aeriene Rama, numarul 7 pentru Bali, Insula Pastelui, Nazca, si Atlantida este gata de decolare.”).

In Tibet, nu la mare distanta de India, se vorbea in acest fel despre Vimana: „Bhima zbura impreuna cu acest vehicul, ca o flama pe cerul noptii de vara, strabatandu-l ca o cometa. A fost ca si cum doua sori ar fi stralucit.”

Textele vedice descriu aparatele Vimana ca fiind de mai multe tipuri: Ahnihotra-Vimana, cu 2 motoare, Elephant-Vimana, cu mai multe motoare si alte tipuri.

Ca si alte descoperiri stiintifice si Vimana-urile au fost folosite in scopuri razboinice. Atlantii au folosit aeronavele lor, numite Vailixi, ceva similar cu Vimana. Atlantii sunt numiti in poemele indiene „Asvini”. Ei au fost aparent mult mai dezvoltati tehnologic decat indienii.si cu tendinte de a cuceri.Vailixi-urile aveau tot o forma de trabuc si aveau o manevrabilitate mare atat in aer cat si sub apa.

Dand crezare lui Eklal Kueshana, autorul cartii „Ultima frontiera”, intr-un articol scris in 1966, Vailixi-urile au fost construite prima data in Atlantida acum 20.000 de ani, cele mai comune forme erau cele de farfurie cu trei motoare. Acestea dezvoltau 80 000 cai putere.

 Cand Alexandru Macedon a patruns cu armata in India, acum 2000 de ani, intr-un loc au fost atacati de „scuturi zburatoare incandescente”.

Momentan se considera ca mai multe Vimana si Vailixi sunt tinute in adaposturi ascunse in Tibet si alte locuri din Asia.
Continue reading

Profetie despre judecata de apoi, Leonardo Da Vinci

Savantul Leonardo Da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii se va produce pe 1 noiembrie 4006, potrivit unei cercetătoare de la Vatican.

Sabrina Sforza Galitzia susţine că a descoperit o serie de indicii înpictura murală “Cina cea de Taină” realizată de Leonardo Da Vinci.

Partea centrală a ferestrei de deasupra lui Iisus şi a discipolilor săi, reuniţi pentru ultima lor masăîmpreună, înainte de crucificarea lui Cristos, conţine, în opinia acestei cercetătoareitaliene, “un puzzle matematic şi astrologic“, pe care ea ar fi reuşit să îl descifreze.

Cercetătoarea susţine că Da Vinci ar fi prezis că sfârşitul lumii va avea loc în urmaunui “potop universal”, care va începe pe 21 martie 4006 şi se va încheia pe 1 noiembrie în acelaşi an.



Documentele pe care le-a descoperit cercetătoarea italianăar susţine faptul că Leonardo Da Vinci ar fi considerat acest potop universal drept “un nou început pentru omenire“.

“Există cu adevărat un cod al lui Da Vinci, însă nu estecel care a fost făcut celebru de Dan Brown”, a declarat Sabrina Sforza Galitzia. Aceasta, care a studiat în trecut manuscrisele lui Da Vinci în calitate de cercetător al Universităţii California din Los Angeles, lucrează în prezent la arhivele Vaticanului.

În 2009, Vaticanul a publicat studiul acestei cercetătoare, intitulat “The Last Supper of Leonardo in the Vatican”, în care Sabrina Sforza Galitzia analiza o tapiserie cu “Cinacea de Taină” făcută pentru regele Louis al XIII-lea al Franţei, după modelul celebreipicturi murale a lui Leonardo da Vinci, care se află în Milano.

Cercetătoarea italiană a declarat că lucrează la o continuare a acestui studiu, în care va explica în detaliuacest “cod ascuns” al lui Da Vinci, care ar avea legătură cu semnele zodiacale şifolosirea celor 24 litere ale alfabetului latin pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei.

Leonardo Da Vinci ar fi considerat că istoria omenirii se îndreaptă către “suma tuturorlucrurilor, către judecata finală“, descrisă în “Cartea Apocalipsei“, dar şi de autori din antichitate, precum Platon şi Aristotel, a explicat cercetătoarea italiană, într-uninterviu acordat cotidianului La Repubblica.

Da Vinci a fost atât un savant, cât şi un om religios, care a trăit într-o “epocă dificilă” şi a preferat să îşi ascundă mesajele, “pentru a nu fi atacat“.

Pictura “Cina cea de Taină“, care măsoară 460 centimetri x 880 centimetri, acoperăun zid întreg în Biserica dominicană Santa Maria delle Grazie din Milano. Da Vinci a început lucrările la această pictură în 1495 şi le-a finalizat în 1498.

Lucrarea a fostrestaurată între anii 1978 şi 1999, deoarece fusese grav deteriorată. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo Da Vinci a fost declarată de către UNESCO parte din patrimoniul umanităţii


Continue reading

Realitate sau superstitie, ce este deochiul

Deochiul este raspandit peste tot in lume, inca din antichitate, “ochiul rau“ fiind considerat vinovat pentru boli, nenorociri, chiar si moartea celui agresat.
Canaanitii aveau nenumarate ritualuri si procedee magice de protectie impotriva “celor care otravesc cu privirea“. Arheologii au descoperit la Ghezer nenumarate talismane de protectie in forma de ochi. Desi legea biblica le interzice israelitilor sa imprumute din practicile pagane, metodele de protectie anti-deochi au continuat sa existe si chiar sa dezvolte pana astazi.
Anumiti rabini rationalsti au incercat sa explice efectele malefice ale privirii, punandu-le pe seama unor mari defecte sufletesti: gelozie, rautate, zgarcenie, invidie. In Biblie, in interepretarile textelor hagadice, se vorbeste despre puterea diabolica a deochiului care i-a vatamat pe Iacob si Iosif, care a inspirat idolatria Vitelului de Aur, care a distrus primele table ale Legii si a condus la moartea majoritatii celor care il asteptau pe Moise sa coboare de pe Muntele Sfant.
Desi iudaismul dogmatic, ca si crestinismul catolic, ulterior, au combatut cu forta credintele magice populare, nu au reusit sa elimine din constiinta publica, realitatea si mai ales puterea deochiului. De aceea, pana astazi au fost pastrate cateva tehnici de protectie, la indemana oricui: frumuesetea femeilor si bogatiile se tin ascunse, se schimba numele copiilor, se poarta talsimane si amulte, se utilizeaza culori de protectie care sa abata privirea otravitoare, de regula rosu si albastru.
In ciuda combaterii teologice a superstitiei si astazi in traditia iudeo-crestina, se sparge un pahar la nunta pentru a risipi ghinionul. Sefarzii isi vopsesc tocurile usii de la casa in albastru si poarta talismane cabalistice sau amulte cu texte biblice impotriva duhurilor necurate care se pot manifesta prin privirea unui om rau. Cele mai des intalnite talismane sunt: mana cu degetele rasfirate pentru a prinde sau imprastia razele deochiului si Ochiul lui Horus. Aschenazii leaga o panglica rosie la mana pruncilor, iar fiilor nu li se da niciodata prenumele tatalui, atat timp cat acesta se afla in viata. Expresia romaneasca: sa nu-ti fie de deochi provinde din idisul: kain ain hora care ar putea insemna : deochiul sa nu se prinda de tine.
Continue reading

Cercetătorii americani au descoperit o nouă planetă, pe care au numit-o Planeta X. Este de 10 ori mai mare decât planeta noastră. Specialiștii susțin că din Antichitate și până în prezent, au existat trei reveniri ale acestei planete, în sistemul nostru solar.

Sumerienii au descris această planetă ca fiind mult mai mare decât Terra și că este aducătoare de catastrofe naturale. Ea orbitează în jurul unei planete pitice, Pluton, care nu poate împiedica reacțiile termonucleare produse de misterioasa planetă.

În anul 2008, un politician norvegian a trimis o scrisoare mai multor ziare norvegiene, în care afirma că autoritățile norvegiene au cunoștință de apariția în sistemul nostru solar a unei planete misterioase, care va provoca catastrofe naturale.

Politicianul susținea că, alături de Israel, Norvegia a început construcția unor buncăre, în scopul protejării populației de catastrofele care vor veni. Scrisoarea a fost considerată o fantasmagorie și multe persoane s-au întrebat de starea de sănătate a politicianului.

Lucrurile nu au stat așa cum opinia publică a crezut. Prin hazard, doi astronomi americani, care studiau planeta Pluton, au descoperit această planetă, care are dimensiuni gigantice. Politicianul norvegian este convins că toate guvernele lumii cunosc această situație și pericolul în care se află planeta noastră.

Planeta X are o evoluție în jurul Soarelui, pe o orbită eliptică, înclinată față de cea a Pământului, având o perioadă de revoluție de 15000 de ani.

Se spune că prima sa apariție a fost acum 4,5 miliarde de ani, când sistemul nostru solar era la începutul existenței lui. Compoziția chimică a planetei este gazoasă și seamănă cu cele de pe Uranus și Neptun.

Planeta a fost numită Planeta 9 și se află la miliarde de kilometri de Neptun. După ce a fost descoperită planeta Pluton, în anul 1930, specialiștii și-au pus multe întrebări cu privire la influența pe care Pluton o are asupra planetelor Uranus și Neptun.

Pluton este o planetă mică, pitică și nu ar avea forța ca să poată influența două planete de dimensiuni mari. Specialiștii și-au pus întrebarea dacă această influență nu vine de undeva din zona transplutoniană.

În anul 1982, NASA a dat un comunicat în care susținea că este posibil ca un obiect gigant să influențeze planetele Uranus și Neptun. Este Planeta X cauza producerii unor catastrofe?

Sunt tot mai multe voci care susțin că dispariția Atlantidei a fost cauzată de apariția acestei planete.

În prima fază s-a produs un cutremur uriaș, continentul s-a rupt în bucăți, după care, din cauza producerii unui tsunami, pământul a fost înghițit de ape.

Conform statisticilor, într-un an, în lume, se produc 20 de cutremure cu magnitudine de 7 sau 8 pe scara Richter și două sau trei cutremure care depășesc magnitudinea 8. Până în prezent, pentru ianuarie 2016, cel mai puternic cutremur a fost de 6,2 pe Richter și s-a produs în Marea Mediterană.
Continue reading

Ingrediente superconcentrate, care erau folosite pentru a da gustul dorit mancarurilor. Scrierile antice le amintesc, iar arheologii au reusit chiar sa le identifice, sa le clasifice, sa le... expuna in muzee. Delicate si deloc efemere, amforele isi dezvaluie astazi secretele. Scoase din pantecele corabiilor, de pe fundul marii unde au stat ascunse mii de ani sau de sub pamant, de sub ziduri de cetati trecute prin lupte, ele sunt martorele deloc tacute ale altor vremuri. Povestile sunt scrijelite in lut, uneori in modelele ce le dau personalitate. Inauntru se gaseau cele mai importante marfuri de schimb: ulei de masline, cereale, vin, masline culese din Grecia insorita sau garum din Imperiul Roman. Marile drumuri comerciale au unit Europa in Antichitate, iar amforele au gazduit tot ce avea fiecare popor mai de pret. O intreaga lume prinde astazi contur datorita siluetei gratioase a unei... amfore.
La Pompei, de sub cenusa vulcanului care a nimicit o intreaga civilizatie au fost scoase la iveala amfore in care se pastra garum - condimentul fabulos al lumii romane. Era obtinut din intestine si mai tarziu carne de macrou sau ton, amestecata cu vin, otet, boabe de piper negru si ulei de masline, lasata la fermentat in soare. Aceasta pasta extrem de aromata era folosita pentru a innobila preparatele pe baza de carne (in general, doar familiile bogate isi permiteau sa se bucure de gustul acestui condiment). Apicius, primul autor de carti de bucate, il adauga printre ingredientele retetelor sale. Daca pasta de garum era diluata cu apa, putea fi folosita ca o bautura digestiva, medicament (se considera ca era eficienta impotriva muscaturilor, durerilor de stomac si constipatiei) sau chiar produs cosmetic (desi pare neobisnuit, statea la baza unora dintre parfumurile create special pentru cei mai norocosi dintre romani).
Continue reading