Bolile pot fi citite in ochi, semne
Ochii sunt un bun indicator al problemelor tale de sanatate. Nu este vorba doar de afectiunile oculare, precum cataracta sau glaucomul, ci si despre afectiuni sistemice, precum diabetul zaharat sau bolile cardiovasculare. Uneori, semnele acestor boli se pot vedea in ochi sau in zona ochilor cu mult inainte ca simptomele specifice bolii sa apara."Ochii sunt singurul loc din corp unde se poate vedea un nerv, o artera, o vena, fara sa fie nevoie de nici o taietura", explica Andrew Iwach, profesor de oftalmologie la University of California at San Francisco, citat de webmd.com. Astfel, "procesele pe care le remarcam analizand ochii se petrec probabil si in restul organismului".
Lista bolilor sistemice care au manifestari la nivelul ochilor este una lunga: pe langa diabet si boli cardiovasculare, aceasta include anevrismele, SIDA, cancerul, si boli rare ereditare. "Toata lumea trebuie sa faca un examen oftalmologic complet pana la varsta de 40 de ani", spune oftalmologul Ruth D. Williams, purtator de cuvant al Academiei Americane de Oftalmologie.
Persoanelele care au rude care sufera de boli oftalmologice ar trebui sa isi faca un consult cat mai devreme, iar cei care remarca probleme la nivelul ochilor trebuie sa mearga cat mai repede la medic. Nu ar trebui totusi sa asteptati pana cand apar simptomele, pentru a consulta un doctor, deoarece "multe din bolile ochilor sunt silentioase".
Semne de boala care pot fi "citite in ochi"
Unele pot fi depistate fara ajutorul medicului, in timp ce altele pot fi descifrate doar de un specialist
1. Ochii rosii. Ochiul are un invelis transparent, numit conjuntiva, care este hranit de numeroase vase de sange. Daca unul din acestea se sparge, sangele poate inunda albul ochiului (sclera). O hemoragie subconjunctivala poate fi cauzata de o lovitura in ochi, dar in majoritatea cazurilor nu are cauze evidente. In unele situatii, aceasta poate semnala o hipertensiune arteriala severa sau o afectiune hematologica.
2. Ochii "bulbucati" (exoftalmici). Desi aceasta poate fi o trasatura de familie, in unele cazuri poate indica o afectiune tiroidiana.
3. Pleoapele cazute. Aceasta stare, care in termeni medicali are denumirea de ptoza, poate fi un simplu semn al imbatranirii. Totusi, sunt cazuri in care semnaleaza prezenta unei tumori cerebrale sau a unei afectiuni neuromusculare, numita miastenia gravis. Aceasta se manifesta prin slabirea musculaturii.
4. Anormalitati ale pupilei. Pupilele oamenilor sanatosi sunt de obicei, dar nu intotdeauna, simetrice si se micsoreaza la lumina. Uneori, una din pupile este mai mare decat cealalta, sau se micsoreaza mai putin, sau mai incet atunci cand e expusa la o sursa de lumina. Aceste situatii pot indica prezenta unor afectiuni precum accidentul vascular cerebral, scleroza multipla, sifilisul, anevrismul cerebral sau prezenta unei tumori cerebrale sau la nivelul nervului optic.
5. Inele brun-roscate pe cornee. O boala ereditara rara, boala Wilson, poate cauza acumularea de cupru la nivelul anumitor organe, inclusiv la nivelul ficatului si creierului. Acestea se pot acumula si pe suprafata corneei si sunt inofensive, insa, netratata, boala Wilson poate fi fatala.
6. Ingrosarea pleoapei. In unele cazuri, foarte rare, ingrosarea sau deformarea pleoapei este un semn de neurofibromatoza, o boala ereditara caracterizata de prezenta unor tumori, care pot aparea la nivelul oricarui organ, inclusiv pe nervii oculari.
7. Ochii galbeni. Bolile ficatului, inclusiv hepatita si ciroza, pot da ochilor o nuanta galbena. Culoarea este cauzata de acumularea de bilirubina.
Indicii pe care le poate constata numai un cadru medical de specialitate:
8. Depuneri arteriale. Ateroscleroza este o boala caracterizata de ingrosarea peretilor arterelor datorita depunerilor de grasimi si colesterol pe peretele intern al arterelor. Uneori, cantitati mici de colesterol se pot desprinde si migra prin fluxul sanguin pana in ochi, unde se pot depune pe arterele mici de la nivelul retinei.
9. Anomalii ale nervului optic. Nervul optic este cel care transmite informatia vizuala de la retina la creier si este vizibil cu ochiul liber. In mod normal, acesta are culoarea roz. Daca culoarea este una pala, poate fi unul din primele semne ale unei scleroze multiple, tumori cerebrale sau al unui anevrism.
10. Defecte retiniene. Numeroase afectiuni, precum diabetul sau hipertensiunea arteriala, pot afecta vasele de sange si nervii de la nivelul retinei, care poate fi astfel afectata. De asemenea, petele albe de pe retina pot indica o infectie cu virusul citomegalic, care poate fi cauzata chiar de infectia cu virusul HIV.
Daca remarcati prezenta oricaruia din aceste semne, consultati cat mai repede posibil un doctor. Acesta va va recomanda un set de analize si va studia istoricul medical al familiei dvs. "Ultimul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa ignorati aceste semne, mai ales daca au aparut recent", sustine prof. Iwach.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu