Se afișează postările cu eticheta tratament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tratament. Afișați toate postările

Bulionul de pe piata nu contine rosii mai deloc

80% din ce găsim in piaţă e făcut din concentrat de roşii, importat din China, ne avertizează specialiştii. Produsul e plin de chimicale şi sare iodată, care este interzisă, printr-o normativă europeană. Puţini români însă ştiu ce cumpără. Şi mai puţini sunt cei care merg la piaţă ca să cumpere bulion natural, făcut de gospodine, după reţeţe româneşti.

-Prima dat opresc roşiile, le decojesc, le dau prin maşină, le fierb până scad ele, în momentul când scad pun puţină sare la ele, după aceea le pun în borcane care au fost sterilizate.

E o reţetă pe care a furat-o de la mama ei. Doamna Elena foloseşte la bulion roşiile pe care le cultivă în grădină. În afară de puţină sare nu mai pune nimic.

-Un borcan de 400 de grame, pentru care e nevoie de două kilograme de roşii, costă 20 de lei. De trei ori mai mult decât aceeaşi cantitate, făcută însă din concentrat de roşii. 78% din bulionul şi pasta de roşii din comerţ nu au în compoziţie roşii, ci concentrat, importat din China.

-În China, roşiile nu se cultivă pe pământ, ci pe strat mineral, practic planta respectivă stă într-un compost în care se află îngrăşăminte, se află substanţe chimice. În felul acesta se explică şi recolta mare, adică se obţin 500 de tone la hectar, faţă de România unde pe un hectar de teren, cultivat cu roşii, se obţin 50 de tone.


Concentratul este diluat cu apă şi îmbogăţit, de cele mai multe ori cu sare iodată. Aşa apare mare parte din bulionul pe care îl găsim în magazine.

-Ajungem să consumăm un colorant nesănătos. De ce spun acest lucrul. Pentru că, acea pastă, deşi este nesănătoasă, mai este supusă încă o dată unui tratament termic.

Un ordin al Ministerului Agriculturii stabileşte clar din ce trebuie făcut bulionul.
„Bulionul şi pasta de tomate sunt produse obţinute prin zdrobirea şi uscarea tomatelor, la care se adaugă sare sau zahăr, urmate de concentrarea prin fierbere a sucului obţinut(…)”

Ce substanţe conţine concentratul importat nu se ştie, pentru că nimeni nu a făcut analize. Cert este că utilizarea sării iodate în bulion sau suc de roşii este interzisă printr-o directivă europeană. Este permisă doar în industria de panificaţie.


În plus, în unele produse se regăseşte acidul citric care în exces provoaca afecţiuni digestive.
Diferenţa între bulionul obţinut din roşii şi cel din concentrat este vizibilă. De la textură, la culoare şi consistenţă.

Puţini români ştiu însă ce cumpără. Aleg produsele în funcţie de firmă, fără să citească etichetele.

Anual, românii consumă 25.000 de tone de pastă de tomate făcută din concentrat importat. Doar un procent din bulionul de pe piaţă este făcut din roşii.
Continue reading

Stai ca zapada este ca un leac pentru oameni


Zapada nu e doar cauza racelii si a suferintelor de tot felul, ci si sursa de sanatate. Numai ca noi ne-am obisnuit sa o consideram o intemperie a naturii care provoaca numai neplaceri.

Am uitat anii copilariei cand ne jucam in zapada si eram mai imbujorati si mai zdraveni ca acum. Zapada este factor terapeutic cu efecte extraordinare, un medicament cu totul special pe care il avem la indemana, dar nu stim sa profitam de el. Asadar, sa invatam sa redescoperim efectele minunate ale bulgarilor de nea.

    Doctoriile din bulgari

    Iarna aduce cu ea un minunat mijloc de calire a organismului: zapada. Nu orice zapada este buna pentru sanatate si nu in orice cantitate. Expunerea controlata, folosind anumite proceduri care au ca ingredient zapada, sunt un mijloc extrem de eficient de revigorare si imbunatatire a functiilor vitale. Calirea organismului duce astfel la fortificarea sistemului imunitar.

Zapada este un puternic antiinflamator, calmant al usturimii si al mincarimilor, vasoconstrictor si tonic pentru piele. Folosind zapada in asociere cu miscarea, se regleaza circulatia periferica si ritmul cardiac. Deja celebra la multe popoare, alternanta intre cald si rece tonifica pielea. Iar apa rezultata din topirea zapezii, care e de fapt, apa de ploaie, este indicata pentru intretinerea pielii si a parului. De altfel, terapia cu apa de zapada este ramura a hidroterapiei, metoda naturista care ajuta nu numai la vindecarea unor boli, dar si la prevenirea acestora.



    Zapada face ten frumos

– Pentru tonifierea tenului: puneti intr-un vas doi-trei pumni de zapada pufoasa, afinata. Luati cu degetele putina zapada si folositi-o ca pe o crema, intinzand-o pe toata fata, masand usor. Apoi, frecati pielea fetei cu un bulgare, cu miscari circulare. La urma, ungeti cu o crema puternic hidratanta. Acest procedeu, aplicat vreme de cateva saptamani, va va reintineri tenul, contribuind la elimanarea ridurilor si redandu-i bujorii naturali.
– Pentru curatirea tenului: inmuiati un tampon de vata in zapada topita, calduta si curatati obrazul exact asa cum procedati cand va demachiati. Este cel mai bun agent de curatire.

    Desculti prin nameti

    Sebastien Kneipp, un preot german renumit pentru tratamentele naturiste cu apa, recomanda mersul descult prin roua si zapada ca mijloc de vindecare si revitalizare a intregului corp, dar si ca masura profilactica pentru cei predispusi la bolile sezonului rece. Mersul cu talpile goale prin zapada nu trebuie sa depaseasca 30-40 de secunde, dupa care trebuie sa punem in picioare sosete de lana si sa mergem cateva sute de metri, ruland bine talpa pe sol. Astfel, sangele se pune in miscare, mai bine decat ar face-o alt tip de exercitii.

Picioarele se vor incalzi foarte tare, transmitand caldura si in restul organismului. Senzatia imediata va fi de inviorare si tonus excelent. Putem face asta zilnic, marind progresiv mersul in zapada pana la 3 minute. Bineinteles, metoda nu este recomandata persoanelor care sunt deja bolnave, deoarece ar putea agrava afectiunea. Pentru femei, insa, este un mijloc de prevenire a cistitelor si infectiilor urinare, anexitelor, artritelor si reumatismului. Picioarele nu vor mai fi reci, iar crizele de sciatica vor fi mai rare si mai putin dureroase. Carceii si deranjamentele digestive care apar din cauza frigului vor disparea. Ca sa nu mai spunem ca, joaca prin zapada contribuie serios la modelarea siluetei.

    Frecatul cu zapada, sanatate maxima

    Daca tot ati ajuns in zapada, incercati si sa va frecati mainile puternic cu ea, nu mai mult de 1-2 minute, dupa care puneti manusi calduroase si faceti miscari ale degetelor si incheieturilor. Circulatia la nivelul mainilor va fi mai buna, nu vor degera, iar daca aveti eczeme si infectii dermatologice ale degetelor, acestea se vor vindeca mai rapid.

Daca aveti piele sensibila care se crapa in contact cu frigul, aplicati dupa aceea o crema grasa. Copiii se freaca pe fata cu zapada, in joaca, dar acesta este de fapt un tratament medical cu efecte sigure. Pe vremuri, la tara, copiii erau bagati intr-un namete si frecati cu zapada pe intreg corpul pentru a fi feriti de raceli, pofta de mancare si rezistenta la boli. Dupa aceasta procedura, erau infasurati in ceva gros si pusi sa transpire langa soba incinsa. Si adultii faceau la fel, pentru prevenirea bronsitelor si reumatismului. Tot prin terapia cu zapada se amelioreaza si tulburarile psihice, cum ar fi depresia, astenia, fobiile si atacurile de panica. Joaca in zapada reda buna dispozitie.

    Leac pentru dureri
     Atunci cand ii dureau maseaua sau cand aveau o vanataie, oamenii de la sate puneau o mana de zapada pe locul dureros. Zapada are efecte calmante, antiinflamatoare si chiar anestezice. Dupa 5-10 minute, zapada care deja s-a topit este indepartata si locul trebuie uscat si bine frecat cu o cirpa din fibre naturale. Metoda mai e buna si pentru calmarea mancarimilor si usturimilor pielii, calmarea durerilor in caz de entorsa si contuzii. Toate tratamentele cu zapada nu trebuie aplicate afara, in ger, deoarece exista riscul contactarii unor boli grave.
    Nici celor suferinzi de afectiuni respiratorii nu le sunt indicate. O alta metoda curativa este baia de soare pe zapada. Razele soarelui reflectate in zapada ii dubleaza sau chiar ii tripleaza luminozitatea si actiunea asupra pielii, care astfel se bronzeaza mai repede. Trebuie sa avem grija ca expunerea sa nu fie indelungata, putand aparea arsuri solare. Nici nu trebuie sa ne dezbracam de tot, ci doar sa ne dezgolim mainile, fata si gatul. in acest timp, ochii trebuie protejati cu ochelari de soare adecvati.


Continue reading

Lumea de dincolo este populata, dovezi socante

Aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii răspunde la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi.

De-a lungul timpului, nenumărate persoane au povestit despre experinţele de viaţă de după moarte. Psihologul Mary Joe Rapini a lucrat cu foarte mulți pacienți aflați în stadii terminale de cancer, care i-au povestit mai multe astfel de episoade. Mărturisirile lui Mary Joe apar în cartea medicului Jeffrey Long, „Evidence of the Afterlife: The Science of Near-Death Experiences”, apărută în 2010.



Rapini a pus de multe ori povestirile pacienților săi pe seama tratamentelor medicale puternice, dar în aprilie 2003 a experimentat ea însăși un astfel de episod, în urma unui anevrism.

„Îi vedeam pe medici agitându-se în jurul meu, înfigând tot felul de lucruri în mine, apoi l-au sunat pe soțul meu. Când m-am uitat în sus, am văzut o lumină puternică… Nu era ca orice lumina obisnuita. Era cu totul diferita… Era luminiscenta… Si crestea din ce in ce mai mare. Ma tot uitam mirata la ea intrebandu-ma ce e asta?. Apoi a crescut atat de mare, incat m-a inghitit si m-am trezit in acest tunel, care m-a dus in aceasta frumoasa incapere. Dumnezeu ma tinea in brate, si mi-a spus: Mary Jo, tu nu poti ramane aici! Dar eu voiam sa raman, asa ca am protestat. Nu pot ramane?! De ce?. Si am inceput sa enumar toate motivele pentru care ar fi trebuit sa raman. Si atunci mi-a spus: Ai iubit vreodata in viata ta pe cineva, asa cum te-ai simtit tu iubita aici?. Si am raspuns: Bineinteles ca nu. Este imposibil. Eu sunt om!. Si atunci mi-a spus: Poti mai mult decat atat! Apoi m-am întors…”, a povestit Rapini.



Mary Joe Rapini spune că, după această experiență uluitoare, au existat nopți în care îi apărea în vis acea lumină neobișnuită.

Medicul Jeffrey Long a expus în cartea sa dovezi ale ale existenţei lumii veşnice:

1. Din punct de vedere medical, este imposibil să se trăiască o experienţă lucidă în starea de inconştienţă sau moarte clinică. Persoanele care se află în apropierea morţii sunt de regulă inconştiente şi de multe ori pot fi declarate moarte clinic, în sensul că numai respiră, iar inima lor nu mai bate. În momentul când inima încetează să mai bată, creierul nu mai primeşte nici un pic de sânge. La aproximativ 10-15 secunde după oprirea fluxului sanguin către creier, activitatea cerebrală încetează. Atunci când activitatea cerebrala se opreşte, sinusoida de pe ecranul electroencefalografului devine orizontală. Oamenii care se află în această stare sunt, în general, inconştienţi, iar inconştienţa este definită, prin excelenţă, ca incapacitatea de a mai avea vreo experienţă conştientă organizată. Cu toate acestea, persoane aflate în această stare descriu, atunci când revin la realitate, experienţe perfect organizate trăite într-o stare de luciditate extremă. Medical, acest lucru este inexplicabil.

2. Persoanele care trăiesc o experienţă în apropierea morţii aud şi văd într-o stare decorporalizată (experienţă extracorporală), iar lucrurile percepute de ele se dovedesc de cele mai multe ori corecte. Starea extracorporală reprezintă primul element care apare în majoritatea experienţelor din apropierea morţii. Persoanele care trăiesc astfel de experienţe descriu evenimente pe care nu ar mai fi trebuit să le poată vedea pentru că sunt inconştiente, iar acest fel de evenimente se petrec undeva departe de corpul lor fizic. Acestea îşi văd propriul corp, în starea de inconştienţă sau văd eforturile medicilor de resuscitare a lor, fapte ce au fost certificate ulterior.

3. Experienţele din apropierea morţii se petrec, de regulă, atunci când pacientul se află sub anestezie, situaţie în care conştiinţa nu ar mai trebui să fie activă. În timpul anesteziei generale niciun om nu ar trebui să aibă vreo experienţă lucidă, ca să nu mai vorbim de o stare de conştiinţă superioară stării de veghe.

4. Există persoane oarbe care trăiesc experienţe în apropierea morţii. Ele nu au aceleaşi percepţii vizuale ca şi văzătorii. Nevăzătorii născuţi orbi nu au nicio reprezentare vizuală a lumii în care trăim. Aceşti oamenii înţeleg lumea doar prin percepţiile lor auditive, sau prin cele oferite de simţul atingerii, mirosului şi gustului. Visele lor nu includ niciodată imagini, ci doar celelalte tipuri de percepţii. Totuşi, atunci când o astfel de persoană trăieşte o experienţă în apropierea morţii, s-a constatat că are aceleaşi percepţii puternic vizuale ca şi ceilalţi oameni.

5. Retrospectiva vieţii, din timpul unei experienţe din apropierea morţii, reflectă cu acurateţe evenimentele reale petrecute în viaţa pe care o trăieşte persoana însă, include şi evenimente de mult uitate. Unele persoane revăd doar crâmpeie din viaţa lor, în timp ce altele trăiesc o retrospectivă panoramică a întregii lor vieţi.

6. Practic toate fiinţele întâlnite în timpul unei experienţe din apropierea morţii sunt decedate în momentul producerii acesteia, iar marea majoritate sunt rude, prieteni sau alte cunoştinţe. Când o persoană, care trăieşte o experienţă din apropierea morţii, întâlneşte alţi oameni pe care i-a cunoscut în timpul vieţii sale, aceştia sunt inevitabil decedaţi în momentul producerii experienţei. În halucinaţii sau vise pot fi întâlnite şi persoane care sunt în viaţă, în preajma morţii nu se întâmplă acest lucru. Foarte multe persoane care trăiesc experienţe din apropierea morţii întâlnesc fiinţe care le par familiare, dar pe care nu le recunosc. Ele descoperă mai tarziu identitatea acestora, de pildă prin examinarea unor vechi fotografii de familie. Dar, la o dată ulterioară producerii experienţei din apropierea morţii.

7. Similitudinea izbitoare care există între experienţele din apropierea morţii pe care le trăiesc copiii cu vârste foarte mici şi adulţii, sugerează că aceste experienţe nu au nimic de-a face cu convingerile preexistente ale celor implicaţi. Copiii cu vârste mai mici de şase ani, trăiesc astfel de experienţe care includ aceleaşi elemente regăsite şi la adulţi. Copiii nu au auzit vorbindu-se despre aceste experimente, ei neştiind nimic despre retrospectiva vieţii, despre existenţa tunelului către lumină, despre experienţele extracorporale, etc. Prima dată, în viaţa lor, când iau contact cu aceste elemente este momentul în care se petrece experienţa.

8. Uimitoarele similitudini care există între experienţele din apropierea morţii, ale persoanelor din întreaga lume, reprezintă o altă dovadă fermă că aceste evenimente sunt cât se poate de reale. Există o analogie simplă care ilustrează acest lucru: dacă o persoană din Statele Unite, una din Spania şi una din Mexic merg la Paris, toate văd Turnul Eiffel. Singurele diferenţe între relatările lor ţin de detalii, nu de esenţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oamenii din culturi diferite care trăiesc astfel de experienţe. Există însă, diferenţe între maniera de a descrie aceleaşi evenimente de către anumite populaţii sau altele, dar între ele există asemănări uluitoare.

9. Persoanele care trăiesc experienţe din apropierea morţii sunt transformate, în modul lor de a fi, de experienţa trăită, adeseori pentru totdeauna. După aceste experienţe apar efecte pe termen lung atât naturale, cât şi supranaturale. Între cele naturale se numară diminuarea fricii de moarte şi amplificarea credinţei în lumea de dincolo. Multe dintre aceste persoane devin mai pline de iubire atunci când interacţionează cu semenii lor, ele schimbându-şi profund elemente din personalitate, în primul rând, în sensul ca devin mai bune. Printre efectele supranaturale se numără primirea de diferite, aşa-zise, daruri paranormale. Studiul celor doi autori evidenţiază că 43% dintre cei intervievaţi au rămas cu astfel de puteri neobişnuite în urma experienţei lor, puteri pe care nu le aveau înaintea acesteia. Cele mai uimitoare transformări sunt de obicei cele fizice, îndeosebi vindecările neaşteptate ale unor oameni bolnavi fizic sau psihic.



Concluzionând, fiecare categorie de dovezi, din cele enumerate mai sus, confirmă cu putere existenţa unei vieţi de apoi, dar împreună cele nouă categorii reprezintă o dovadă absolută a existenţei lumii de dincolo, afirmă autorii. La fel de important este şi aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii, care răspunde la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi.
Continue reading

Baile Apor din judetul Covasna, ce se spune despre ele

Băile Apor din județul Covasna sunt unice în Europa. În mofetele din zonă se acumulează gaze, în special sulf. Din această cauză sunt numite și băi uscate. Aici se pot trata afecțiuni dermatologice, cardio-vasculare, reumatice.

În zonă există două izvoare unde apa are un PH cuprins între 1,6 și 2,1, fiind folosită ca apă de gură, ajutând la eliminarea pietrei dentare.

Băile sunt situate pe Muntele Puturosu, denumirea venind de la mirosul sulfului. Tot în această zonă există o groapă a păsărilor. Este numită astfel pentru că păsările și animalele care intră în acel loc, mor din cauza emanației de gaze.

Tot în această zonă, există o grotă cu o concentrație mare de sulf și monoxid de carbon. Sulful depus pe pereții grotei este recoltat și utilizat în producerea prafului de pușcă.

Grota are o lungime de 14 metri, dar accesul este permis numai în primii șapte metri, dincolo de această limită există pericolul sufocării.

Persoanele care vin la tratament au permisiunea să rămână în grotă cel mult 10 minute. Cine intră cu telefoane, ceasuri, aparate foto o face pe propria răspundere, pentru că acestea în câteva minute se oxidează.

Se spune că în această gotă se aud sunetele iadului. Din această cauză grota se mai numește gura iadului. Zgomotul sinistru este datorat gazului care iese din munte și vine în contact cu apa.

În apropierea acestei grote se află cetatea Turia care a fost construită în secolul al X-lea și este considerată ultima redută păgână.

Despre grotă se mai spune că în urmă cu sute de ani, pentru a nu mai fi o povară, bătrânii plecau de acasă. Toți știau unde se duc, dar nimeni nu spunea nimic. Mergeau la grotă. Se dezbrăcau în fața grotei și intrau. Familia apărea ulterior și recupera cadavrul.
Continue reading

Ai grupa de sange RH NEGATIV? Ai puteri nebanuite

Studiile arata ca persoanelor cu RH negativ le lipseste factorul rhesus, o substanta proteica prezenta in globulele rosii. Teoriile arata ca aceste persoane pot proveni dintr-o alta lume.

Altii cred ca sunt ingeri pe pamant, proveniti dintr-o rasa superioara. Un lucru este cert, persoanele cu Rh negativ sunt unice si diferite…..
O persoana cu Rh negativ de grupa 0, poate dona sange oricarei persoane, insa daca au nevoie ei de sange, pot primii numai de la cei cu Rh negativ de grupa 0.

Aceste persoane reprezinta doar 15% din populatie globului si provin mai ales din Europa.

Teoriile arata astfel:

– Cele patru grupe de sange sunt: A, B, AB si O.

– Diferenta dintre fiecare tip depinde de proteinele din sange, insa atunci cand vine vorba de Rh negativ, nu se poate vorbi despre aceste proteine.

Intrebarea este de unde provin aceste persoane?

Daca ne intoarcem cu 35,000 de ani in urma, acest tip de sange este strans legat de anumite triburi.

Europenii au cea mai mare incidenta cu acest tip de sange si doar 3% dintre africani si americani il au. In ceea ce priveste asiaticii ei detin doar un procent de 1%.

Persoanele cu acest tip de sange prezinta urmatoarele carcteristici: au un IQ crescut, au o temperatura a corpului mai scazuta, sunt sensibile la caldura si au ochii caprui.

Acest tip de sange este si mai misterios cand vine vorba de femeile insarcinate. Aceste femei au probleme mari pe timpul sarcinii, deoarece corpul lor ataca pur si simplu fetusul. De aceea le si prescrie un tratament specific.

De ce ar ataca organismul fetusul?

Aici apare o alta teorie, este posibil sa fie influenta unei rase superioare care nu este de pe Pamant.

Ceea ce este si mai ciudat este faptul ca aproape orice persoana care relateaza intalniri cu fiinte superioare are acest Rh negativ. Poate ca in vizitele lor, fiintele superioare au lasat si marci genetice pe pamant.



Pana la urma trebuie sa recunoastem, asa cum o fac multe teorii si inclusiv istoria, ca pamantul a fost vizitat de fiinte de pe alte planete. Oare au avut ei o insemnatate in dezvoltarea umana?
Continue reading

Varza murata poate vindeca multe forme de cancer

Murăturile sunt legumele care trec printr-un proces de fermentaţie acido-lactică în timpul căreia se generează diferite substanţe biologic active, cum ar fi vitamine, acid lactic etc.

Sub influenţa microflorei de fermentaţie acestea capătă valoare nutriţională deosebită, devenind practic alimente funcţionale probiotice.

Alimentele probiotice îmbunătăţesc digestia, stimulează detoxifierea şi întăresc sistemul imunitar.



„Murăturile reprezintă soluţia pe perioada iernii pentru aportul de vitamine hidrosolubile-A,E,K şi minerale din legume. Sunt o sursă importantă de  fibre pe perioada iernii alături de cereale integrale şi fructe.

Sunt utile astfel pentru reglarea tranzitului intestinal. În plus, conţin în urmă fermentaţiei cantităţi crescute de drojdie cu conţinut bogat în vitamine din grupul B”, spune nutriţionistul Ştefan Ionuţ.

Varză murată lupta împotriva cancerului



Se ştie că broccoli, varză şi conopidă sunt alimente excelente care ajută la prevenirea cancerului. Un studiu finlandez a arătat că varza murată are chiar mai multe proprietăţi în lupta împotriva cancerului.

S-a constatat că prin intermediul procesului de fermentaţie, izotiocianatii joacă un rol important în eliminarea substanţelor cancerigene din organism. De asemenea, s-a constatat că glucozinolatii din varză murată ajută la activarea enzimelor antioxidante naturale şi flavonoidele protejează pereţii arterelor de daunele oxidative

S-a dovedit că varza este o sursă excelenţă de vitamina U, care poate ajută la vindecare ulcerului peptic. Sucul de varză crudă s-a dovedit că reprezintă un tratament eficient pentru ulcerul peptic, iar varza murată reprezintă o altă sursă de vitamina U.
Continue reading

Cauze ale congestiei nazale, tratament

Principalele cauze ale congestiei nazale sunt problemele sinusurilor, alergiile, gripa sau răceala. În cazul ultimelor două cauze, din nefericire nu există decât trecerea timpului ca remediu, însă există doar anumite variante prin care bolnavul să poată respira mai bine, iar simptomele să fie mai ușor de suportat.

Iata cateva sfaturi:
-se recomanda utilizarea unui umidificator;
-se recomanda consumul multor lichide ce au menirea de a subtia mucusul si ajuta la prevenire;
-se recomanda evitarea bauturilor alcoolice, deoarece acestea usuca pasajele nazale;
-se recomanda utilizarea unui spray nazal;
-se recomanda evitarea piscinelor ce au in compozitia apei mult clor.
Din fericire, exista cateva medicamente care nu au nevoie de prescriptie medicala si ocupa roluri importante in stoparea simptomelor:
-analgezicele nu reprezinta un ajutor cu adevarat pentru congestia nazala, insa exista anumite tipuri care vor ajuta la ameliorarea durerilor si se recomanda respectarea dozei;
-antihistaminicele nu sunt indicate in toate cazurile, ci doar atunci nasul infundat este declansat de alergeni;
-decongestionantele pot sa reduca inflamatia si pot diminua senzatia nasului infundat si a presiunii sinusurilor. Acestea exista sub forma de pastile si spray-uri nazale si nu trebuie folosite pentru o perioada mai mare de trei zile…

Exista destule solutii care se pot lua acasa pentru ca simptomele congestiei nazale sa fie ameliorate, insa daca acestea dureaza mai mult de zece zile, se recomanda apelarea la serviciile unui specialist.
Continue reading

Punctul pe care il masezi si poate vindeca peste 100 de boli

O legenda japoneza spune ca, odata acolo traia un om fericit care a primit cunostinte de nepretuit de la tatal sau – cunoasterea punctului longevitatii sau punctului celor 100 de boli. In urma sfatului primit in dar de la tatal sau, fiul si-a masat acest punct in fiecare zi si a trait sa vada nasterea si moartea mai multor imparati.

Masarea unor puncte specifice este una dintre cele mai vechi metode de tratament orientale cunoscute, fiind folosita de mii de ani. In ansamblu, corpul uman are 365 de puncte si 12 meridiane principale, acelasi numar cu cel al zilelor si cu cel al lunilor dintr-un an. Efectul acestor masaje speciale se bazeaza pe teoria canalelor si meridianelor care se afla intr-o foarte stransa legatura  cu anumite organe ale organismului uman.

In medicina traditionala chineza, corpul este vazut ca fiind un sistem energetic si, prin urmare, acest masaj poate afecta intr-un mod pozitiv fluxul de energie si activitatea functionala a organelor.



Activarea punctului Zu San Li produce un efect de intinerire si de vindecare, intarziind procesul de imbatranire. In China, acest punct este cunoscut sub numele de “Punctul Longevitatii”, iar in Japonia sub numele de “Punctul Longevitatii”.

Punctul Longevitatii este localizat sub rotula genunchiului. Pentru a-l gasi, acopera-ti genunchiul cu palma corespunzatoare genunchiului pe care-l acoperi (ex. genunchiul drept – palma dreapta). Punctul este situat intre sfarsitul degetului mic si degetul inelar, sub forma unei adancituri intre oase. Acesta este punctul magic Zu San Li.

Acest punct:

• controleaza activitatea organelor care se afla in jumatatea inferioara a corpului;

• controleaza activitatea maduvei spinarii in partile responsabile de functionarea tractului gastrointestinal, organelor genitale, rinichilor si glandelor suprarenale;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” poti creste activitate glandelor suprarenale, cele mai puternice glande care actioneaza ca un sistem de aparare principal al sanatatii tale. Aceste glande sunt cele care secreta adrenalina, hidrocortizon si alti hormoni foarte importanti in sange.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” in fiecare zi, poti normaliza activitatea glandelor suprarenale, glande care indeplinesc urmatoarele functii la nivelul intregului organism:

• Normalizeaza tensiunea arteriala;

• Normalizeaza glucoza, insulina;

• Elimina procesele inflamatorii de la nivelul intregului organism;

• Regleaza activitatea sistemului imunitar;

• Imbunatatesc digestia;

• Vindeca boli ale tractului gastrointestinal;

• Trateaza efectele unui accident vascular cerebral;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” iti vei putea dezvolta increderea in sine, vei elimina stresul si tensiunea si vei gasi armonia interioara.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” se pot vindeca mai multe boli, inclusiv banalul sughit, constipatia, gastrita sau incontinenta.

Se recomanda masarea acestui punct dimineata, inainte de pranz, de noua ori intr-o miscare circulara, in sensul acelor de ceasornic, pentru fiecare picior. Masajul, impreuna cu pregatirea o sa dureze in jur de 10 minute.

Inainte de a incepe masajul ar trebui sa te afli intr-o pozitie confortabila, relaxat. Calmeaza-ti respiratia si concentreaza-te asupra sentimentelor tale. Relaxeaza-te!

Poti masa punctul Zu San Li in fiecare zi, dar cel mai bun efect se obtine in timpul cu Luna Noua.

Opt zile de la inceperea perioadei de Luna Noua maseaza acest punct:

• dimineata, alternativ pe fiecare picior in sensul acelor de ceasornic. Aceasta este cea mai buna perioada pentru a-ti consolida imunitatea, pentru a imbunatati activitatea organelor si pentru a incetini procesul de imbatranire.

• inainte de masa de pranz, alternativ pe fiecare picior, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a-ti imbunatati tonusul general, memoria, activitatea sistemului cardiovascular si activitatea sistemului digestiv.

dupa masa de pranz, simultan pe ambele picioare, in sensul acelor de ceasornic cu scopul de a elimina stresul, nervozitatea, iritabilitatea, durerile de cap si pentru a scapa de tulburarile de somn.



 Seara (nu tarziu), alternativ pe fiecare picior, in sensul invers al acelor de ceasornic, cu scopul de a-ti stimula metabolismul si de a sprijini eliminarea kilogramelor in plus si a tesutului adipos.
Continue reading

Zatul de cafea face minuni, nu il arunca

Obişnuieşti să arunci zaţul de la cafea în fiecare dimineaţă? Păstrează-l, deoarece are nenumărate întrebuinţări, atât pentru înfrumuseţare, cât şi pentru a curăţa diverse obiecte din casă.

Exfoliant pentru piele

Deşi la prima vedere pare ciudat, masarea pielii cu zaţ de cafea este cât se poate de benefică pentru piele. Tot ce trebuie să faci este să amesteci puţin ulei de măsline cu zaţul de cafea, după care îl foloseşti pentru a-ţi masa pielea. Acesta tonifică pielea prin îndepărtarea celulelor moarte şi stimularea producţiei de celule noi. Astfel, vei avea o piele frumoasă şi catifelată, fără a arunca banii pe produse scumpe de înfrumuseţare.

Te scapă de celulită

Celulita este unul dintre cei mai mari inamici ai femeilor, iar eliminarea ei implică, de cele mai multe ori, un program intens de exerciţii fizice, dar şi o alimentaţie sănătoasă. O alternativă mai simplă ar fi să foloseşti zaţul de cafea. Amestecă-l cu un albuş de ou, după care aplică-l pe coapse şi înfăşoară zona cu o folie de plastic. După aproximativ 20 de minute îndepărtează plasticul şi clăteşte zona cu apă. Pentru rezultate bune este recomandat să faci acest tratament de două ori pe săptămână.

Tratament pentru păr

Zaţul de cafea poate fi folosit şi ca mască de păr, pentru persoanele cu părul şaten sau brunet. Astfel, după spălare, aplică pe păr balsamul amestecat cu zaţ de cafea. Astfel, vei avea un păr moale şi mătăsos. Mai mult, după utilizări repetate, părul tău va avea şi un luciu sănătos.

„Odorizant“ pentru frigider şi încălţăminte

Alimentele depozitate în frigider fără a fi puse în cutii ermetice emană diferite mirosuri care dau un amestec neplăcut. Dacă vrei să scapi de această problemă, tot ce trebuie să faci este să pui în frigider un bol cu zaţ de cafea, iar acesta va absorbi, gradual, toate mirosurile neplăcute. Această soluţie poate fi folosită şi în cazul pantofilor urât mirositori. Alternativ, zaţul de cafea mai poate fi folosit pentru a elimina mirosul neplăcut din scrumieră, dar şi de pe mâini după ce cureţi ceapă.

Colorant pentru haine

Prin combinarea zaţului de cafea cu apă fierbinte, poţi obţine o vopsea de culoare maro. O poţi folosi pentru textile, lucrări de artă sau alte întrebuinţări prin casă.
Continue reading

Ce trebuie sa stii despre nevroze

In medicina traditionala acupunctura si plantele medicinale sunt utilizate de milenii pentru tratarea afectiunilor sistemului nervos, inclusv a celor de natura psihogena cum este cazul nevrozelor.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat eficienta acupuncturii in normalizarea activitatii psihicului uman si relaxarea sistemului nervos de tensiunea acumulata prin stres, suprasolicitari mentale sau traume psihice.
Nevroza este un termen utilizat pentru a denumi o serie de manifestari patologice ale sistemului nervos, ce perturba echilibru psihic si genereaza o serie de comportamente nevrotice, ca urmare a unei suprasolicitari sau traume psihice.
Nervrozele isi au originea intr-un conflict psihic produs de evenimente petrecute in trecutul bolnavului si reflecta neadaptarea individului la conditiile de viata din momentul respectiv (mediu social, mediu familial, mediu profesional, imposibilitatea de a raspunde cerintelor impuse de societate, neputinta de a realiza obiective propuse etc.).
Din punct de vedere organic, nevroza genereaza o tensiune psihica cu impact negativ asupra intregului organism (perturba relatiile inter-organice, schimburile metabolice si functiile organice). Bolnavul este constient de deteriorarea starii sale psihice si incearca sa gaseasca solutii pentru restabilirea echilibrului psiho-afectiv.
Formele specifice de nevroza se diferentiza in functie de manifestarile prezente, astfel se disting:
- nevroza anxioasa (sau psihastenia manifesta simptome precum spaima sau stare de neliniste permanenta, insomnii, teama de moarte, senzatie de sufocare, transpiratii, ameteli, tremuraturi cu racirea extremitatilor, crampe abdominale, senzatie de oprire a inimii, teama de boala, teama de lumina)
- nevroza astenica (sau neurastenia, caracterizata de tulburari de somn, oboseala la trezire, insomnii, cefalee, vartej, senzatie de nod in gat, sufocare sau dificultati de respiratie, stare pernamenta de oboseala – astenie si lipsa de energie, tulburari de concentrare si memorare, nevralgii, amorteli si furnicaturi in zona membrelor, stari de iritabilitate, nervozitate, hipersensibilitate emotiva si sensibilitate crescuta la zgomote)
- nevroza isterica (manifestata prin episoade sau crize isterice, declansate in conditii de stres puternic, similare cu cele epileptice. Bolnavul este insa semi-constient, raspunde la stimuli durerosi si isi aminteste episodul isteric, pupilele reactioneaza la stimuli luminosi)
- nevroza viscero-vegetativa (sau nevroza cardiaca, include manifestari cardiace precum palpitatiile, tahicardie, dureri precordiale, respiratie superficiala, astenie, dispnee, balonari abdominale si constipatie)
Continue reading

Un nou tratament a trata eficient boala Alzheimer

Cercetătorii au descoperit, recent, un nou tratament pentru o afecțiune care până acum era considerată irecuperabilă: Alzheimerul. Mai mult decât atât, se pare că acest tratament reuștește să restabilească complet funcţia memoriei.

Ce presupune acest tratament

Pentru a tratat Alzheimerul, o echipă de la Institutul Brain Queensland din Australia propune o tehnică non-invazivă promiţătoare bazată pe un anumit tip de ultrasunete (numite ultrasunete terapeutice concentrate).

Cum este posibil acest lucru? Prin oscilări super rapide, aceste unde sonore sunt în măsură să deschidă canalul de comunicare dintre creier şi sânge, un strat care protejează creierul împotriva bacteriilor.

Refacere completă a funcţiei de memorie

În acest mod se stimulează celulele microgliale, exact acele celule care au rolul de a elimina celulele toxice, responsabile pentru cele mai grave simptome ale Alzheimer-ului.

Tratamentul a fost efectuat până în acest moment pe şoareci şi rezultatele au fost excepționale: acestea au aratăt o refacere completă a funcţiei de memorie în 75% din cazuri.

Tehnica va fi aplicată la anul și pe oameni

Echipa de cercetare şi-a propus un nou studiu pe animale mai mari, de exemplu pe oi, şi speră ca în 2017 să reuşească să aplice această tehnică şi pe oameni.
Continue reading

Boala putin cunoscuta, Hepatita G

Pe langa hepatitele virale foarte cunoscute: A, B, C, D, E sunt si altele noi precum: hepatitele virale G (descoperit pentru prima data in 1995), F, H, I si TTV, care au inceput sa fie cunoscute si studiate de curand.


Generalitati
Virusul hepatic G este o maladie infectioasa acuta sau cronica din grupul infectiilor sangvine si antroponoze, provocata de virusul hepatic G, ce apartine familiei Flaviviridae.

Clinic se manifesta prin intoxicatie generala moderata, dereglari digestive, indeosebi ale functiei ficatului, prin afectarea altor organe si sisteme, fiind insotite de icter al tegumentelor.

Virusul hepatic G, denumit de asemenea virusul GB-C sau HVG, este un virus de tip ARN, asemanator cu virusul hepatic C.

Virusul hepatic G a fost descoperit in momentul in care oamenii manifestau o forma de hepatita in urma transfuziilor, iar cauza ei nu putea fi asociata cu niciunul din virusii hepatici existenti. Acest virus hepatic poate determina o forma acuta usoara de hepatita sau o infectie persistenta la aproximativ 15-30% din adulti. Este inca neclar daca virusul hepatic G cauzeaza hepatita, studiile relevand ca singur, acest virus nu are capacitatea de a cauza afectiuni hepatice.

Virusul hepatic G are o perioada de incubatie similara celei a virusului hepatic C: 3-20 de saptamani.

in majoritatea cazurilor, nu determina simptome asemanatoare celor cauzate de alte forme de hepatite, desi exista posibilitatea ca unii pacienti sa manifeste simptome de tip gripal. De asemenea, rezistenta virusului hepatic G in mediul ambiant la actiunea diferitor factori termici si chimici, este asemanatoare cu a virusului C.

Modalitati de transmitere
Virusul hepatic G este transmis prin tranfuzii de sange, contacte sexuale neprotejate si de la o mama infectata la copilul ei in timpul nasterii. De aceea, riscul de infectare cu virusul hepatic G il au hemofilici, narcomani, alcoolici, pacientii cu imunodeficienta (HIV/SIDA), la bolnavii cu hepatita B sau C.

La o mare parte din bolnavii cu virusul hepatic G, caile de transmitere nu sunt depistate.

Simptome
Marea majoritate a purtatorilor de virus hepatic G sunt asimptomatici.
Tabloul clinic al virusului hepatic G este mai aproape de cel al virusului hepatic C, dar se intalnesc mai rar formele cronice: ciroza si carcinomul hepatic. in cazul virusului hepatic G se pot inregistra forme grave si foarte grave, precum necroza hepatica acuta, anemia aplastica (ca rezultat al aplaziei maduvei osoase).

Diagnostic
Diagnosticul infectiei este deocamdata, doar molecular, prin evidentierea ARN viral.

Tratament
Nu exista tratament specific disponibil impotriva virusului hepatic G, singurul mod de a evita infectarea cu virusul hepatic G este adoptarea unor masuri riguroase de igiena.
Continue reading

Ai prea mult par pe corp? Tratament pentru a scapa de par

Se întâmplă ca la anumite femei să apară prea mult păr pe corp. De obicei, acest lucru se întâmplă pe față, în zona urechilor, pe obraz, mustață sau maxilar. Dacă ai această problemă și nu știi cum să scapi de ea, există un tratament pe care îl poți face în propria locuință. Nu este nici greu de făcut, nici costisitor.

Iată ce ingrediente ai nevoie pentru el, dar și care sunt pașii de preparare:

Ingrediente necesare:

Pentru prepararea tratamentului care te va scăpa de părul de pe față ai nevoie de doar 3 ingrediente:

- o linguriță de turmeric,
- două linguri de făină de năut,
- câteva linguri de lapte.

Pune turmericul și făina de năut într-un bol. Amestecă-le, apoi adaugă lapte, puțin câte puțin, până când ajungi să ai o pastă moale.

Cum se folosește acest tratament

Pasta obținută o aplici pe zonele cu probleme. O lași să acționeze o jumătate de oră. Practic, trebuie să aștepți ca acest mix să se usuce pe față.

Folosește-te de o bucată de tifon și de apă călduță (atenție, apa nu trebuie să fie fierbinte) pentru a da jos de pe față tratamentul cu turmeric.

Nu trebuie să te îngrijorezi dacă vei observa că zona va rămâne roșie. Este normal. Pielea o să-și revină în scurt timp la normal.

Cât timp trebuie urmat

Tratamentul trebuie repetat de 3-4 ori pe săptămână, pe parcursul unei luni. După această perioadă, vei scăpa de problema inestetică.
Continue reading

Ce obiceiuri ne agraveaza acneea


Acneea este una dintre cele mai supărătoare probleme a pielii. Afectează în special tinerii, însă poate apărea şi la adulţi. Descoperă care sunt obiceurile care agravează boala.


Agresarea pielii

Sezonul cald s-a încheiat, însă problemele pielii abia acum încep. Printre acestea se numără și erupțiile acneice, la ordinea zilei în rândul tinerilor care s-au expus la soare, dar și al adulților care se confruntă cu episoade tardive de boală.

„Soarele usucă pielea și aparent îmbunătățește aspectul tenului acneic uniformizând culoarea. În același timp, căldura și lumina intensifică secreția de sebum și acumularea lui la nivelul porilor, cu accentuarea erupției de acnee după sezonul estival“, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Persoanele cu acnee ar face orice să scape de coșuri în scurt timp. Iar de la dorință până la manevrele greșite uneori nu este decât un pas. Agresarea pielii, terapiile naturiste fanteziste, machiajul în exces, toate contribuie la agravarea acneei.

Nu urmezi întocmai tratamentul medicului

„O altă greșeală frecventă este lipsa de perseverență în tratamentul recomandat de specialist, abandonul după câteva zile sau săptămâni fiind adesea întâlnit. Ameliorarea se obține treptat și un tratament corect se întinde pe o perioada lungă de timp. Tratamentele de acnee urmează niște pași care trebuie respectați în toată perioada de risc, adică în pubertate, adolescență. După încheierea acestei perioade, îngrijirea cosmetică antiseboreică ar trebui să fie regulă, așa cum ne obișnuim cu pasta de dinți și cu periuța, adică toată viața“, spune dermatologul.

Specialiștii insistă și asupra folosirii cu discernământ a terapiei cu anticoncepționale. Acestea nu se iau niciodată la întâmplare.

„Nu orice contraceptiv este bun și nu oricui. Administrarea lor se face dupa protocoale de lucru bine stabilite și se ține cont de vârstă, analize și ecografia ovarelor atunci când se alege tratamentul”, accentuează medicul.

Consultul dermatologic este primul gest recomandat pacienților care vor să scape de acnee în cel mai scurt timp. În plus, medicii îi sfătuiesc pe părinți să nu agreseze leziunile de acnee ale copiilor și să nu-i încurajeze să folosească fondul de ten la vârste fragede. În ceea ce privește dieta, sunt de evitat dulciurile în exces și laptele provenit de la animale tratate cu hormoni.
Continue reading

Simptome si tratament pentru leucemie

Denumita si “cancerul sangelui”, leucemia este o afectiune maligna progresiva, manifestata prin proliferarea excesiva si haotica a precursorilor celulelor sangvine.
Celulele sangelui sunt produse de maduva osoasa, in colaborare cu organele tezaur (rinichi, plamani, pancreas-splina, ficat si inima), fiecare indeplinind un rol specific in organism: leucocitele sau celulele albe au rol vital in imunitatea organismului, eritrocitele sau celulele rosii sunt raspunzatoare de transportul oxigenului iar trombocitele au rol in coagularea sangelui si in oprirea sangerarilor cauzate de leziuni.
In cazul leucemiei, focarul cancerului incepe din maduva osoasa, prin dezvoltarea anormala a unei celule hematopoietice, care va produce la randul ei alte celule maligne. Acestea nu isi indeplinesc functiile specifice si au un aspect diferit fata de celulele sanatoase. In timp, numarul celulelor sanatoase din organism scade, fiind inlocuite de celule maligne, sistemul imunitar nu mai poate face fata actiunii factorilor patogeni din mediu iar procesele de oxigenare si coagulare sunt dereglate.
In functie de agesivitatea bolii si de originea celulelor, au fost indentificate mai multe forme de leucemie:
Mieloida cronica (L.M.C) – afecteaza mai ales adultii, simptomele pot fi absente ani de zile.
Acuta mieloida (L.A.M) – cea mai frecventa forma, atat la copii cat si la adulti.
Limfocitara cronica (L.L.C) – afecteaza doar adultii, simptomele pot fi absente ani de zile.
Acuta limfoida (L.A.L) – cea mai comuna forma la copii.
Leucemiile limfoide afecteaza limfocitele, celulele limfoide si functiile sistemul limfatic si imunitar. Cele mieloide afecteaza celulele mieloide – celule care se vor dezvolta in eritrocite, leucocite si trombocite.
Evolutia bolii variaza in functie de tipul ei si de varsta pacientului. In formele acute, celulele anormale se dezvolta din celulele blastice si nu sunt capabile sa isi indeaplineasca functiile. In acest caz, afectiunea este agresiva si are o evolutie rapida. In formele cronice, leucemiile se dezvolta din celule hematopoietice precursoare, iar simptomele se manifesta lent, din cauza faptului ca celule isi pot indeplini partial functiile. Din aceasta cauza afectiunea in sine poate sa nu fie depistata ani de zile.
Simptomele difera si ele in functie de tipul leucemiei, dar si de organismul fiecarui individ in parte. In marea majoritate a cazurilor s-au identificat o serie de simptome comune :
Oboseala cronica
Imunitate scazuta si infectii frecvente
Anemie
Paloare tegumentara
Apetit scazut si greutate sub nivelul optim
Inflamarea ganglionilor limfatici
Splina si ficatul prezinta dimensiuni marite, ceea ce duce la balonari si dureri abdominale
Rezistenta fizica scazuta
Transpiratii abudente – cu preponderenta nocturne
Fragilitate a sistemului osos
Dureri osoase si articulare
Febra si frisoane
Echimoze cutanate
Gingivoragii
Hemoragii anormale

In stadiul in care sunt prezente leziunile cerebrale apar durerile de cap, deficiente oftalmologice, dificultati in mentinerea echilibrului, varsaturi, crize de apoplexie – pierderea constientei pe fondul unor hemoragii cerebrale.
Continue reading

Remediul care te scapa de durerile articulare

Sezonul rece, care se apropie, face ca durerile articulare să își facă simțită prezența.
Articulaţiile sunt zone de legătură ale corpului uman prin care se unesc oasele, iar durerile articulare sunt senzaţii de disconfort, de durere şi de iritaţie şi pot apărea la oricare dintre articulaţiile corpului uman.
Există însă câteva remedii naturale, care reușesc să atenueze și chiar să vindece aceste dureri, uneori insuportabile.
Unul dintre cele mai eficiente tratamente naturiste pentru această problemă, este un preparat bogat în bromelaină, vitamina C, siliciu și magneziu. Acest remediu și-a dovedit randamentul în reducerea durerilor articulare, reușind totodată să întărească tendoanele și ligamentele și să redea sănătatea și elasticitatea oaselor.
Aveți nevoie de:
- o cană de apă
- o cană de ovăz
- o cană de suc de portocale 100% natural
- 2 căni de ananas tăiat cubulețe
- o linguriță de scorțișoară
- o jumatăte de cană de migdale mărunțite
- miere după gust
Mod de preparare:
Se pune apa la fiert și se fierbe ovăzul timp de câteva minute. Se lasă să se răcească puțin, după care se pun în robotul de bucătărie, împreună cu ananasul, migdalele, scorțișoara și sucul de portocale. Pentru un plus de gust, puteți adăuga și puțină miere. Se pasează la turație mică și se completează treptat cu apă, în funcție de consistența dorită.
Aplicați acest amestec pe zonele afectate seara, înainte de culcare, iar în câteva zile veți fi surprinși de rezultate.
Continue reading

Combinatia din plante pentru a trata hepatita

In natura exista o planta care este un adevarat panaceu in bolile de ficat de orice natura, avand o putere curativa extraordinara. Este vorba de rostopasca care, administrata intern, are efect: tonic hepatic; regenerativ hepatic; drenor biliar si hepatic; antiviral; colagog (stimuleaza formarea bilei); coleretic (favorizeaza eliminarea bilei).

Planta actioneaza extrem de eficient in tratamentul hepatitei A si B, cea mai recomandata forma de administrare a sa fiind sub forma de infuzie. In tratamentul hepatitei, cele mai spectaculoase rezultate s-au obtinut prin asocierea plantei cu turita mare si sunatoarea - alte doua plante cu efecte deosebite asupra ficatului. Iata cum se prepara remediul:

1. Se pune cate o lingurita de rostopasca, turita mare si sunatoare cu 250 ml. de apa calduta (la 40 de grade Celsius), intr-o cana, si se lasa la macerat timp de 8-12 ore. Plantele trebuie maruntite bine - transformati-le in pulbere cu ajutorul unei rasnite.

2. Dupa macerare, produsul se filtreaza, urmand ca pulberea de plante ramasa dupa filtrare sa se puna la infuzat in 250 ml. de apa fierbinte, vreme de 15-30 de minute.

3. Infuzia se filtreaza si se lasa sa se racoreasca, astfel incat sa ajunga la o temperatura de 40-60 de grade Celsius, apoi se combina cu maceratul obtinut anterior. Se obtin 500 ml de lichid.

Mod de administrare
Preparatul obtinut se administreaza in reprize, cate 100 ml. (jumatate de pahar), din doua in doua ore (adulti).
La copiii intre 14-18 ani, doza se reduce la doua treimi; la cei intre 12-14 ani, doza se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - doza se reduce la o treime; la cei intre 6-8 ani - doza se reduce la un sfert.
Tratamentul cu infuzie de rostopasca, turita mare si sunatoare dureaza 49 de zile.
Continue reading

Cum putem sa tratam o unghie incarnata

De regula, unghia incarnata este unghia mare de la picior, insa poate fi vorba si despre alta unghie. Simptomele incarnarii unei unghii sunt roseata, inflamarea si chiar si aparitia pungilor cu puroi.

Daca te ocupi de unghie imediat ce problemele apar, ai sanse mari sa scapi de interventia chirurgicala - Iata ce poti face!

Inmoaie-ti picioarele - foloseste apa cu sare de mare pentru a iti inmuia picioarele de 3-4 ori pe zi. Astfel, pielea se va inmuia si va permite unghiei sa creasca.

Spala-ti picioarele cu otet de mere - pune 1/4 cana de otet de mere intr-un lighean cu apa in care iti vei inmuia apoi picioarele. Otetul de mere va preveni aparitia infectiei.

Foloseste ata dentara pentru a face loc unghiei - poti face loc unghiei cu ajutorul ate dentare. Tot ce trebuie sa faci este sa introduci ata pe langa unghie, cat mai aproape de aceasta, iar apoi sa misti ata inainte si inapoi. Astfel, vei crea spatiu intre unghie si piele.

Evita incaltamintea cu toc - incaltarile cu toc pun mai multa presiune pe degetele de la picioare, accentuand durerea si incetinind procesul de vindecare.

Foloseste uleiuri esentiale - uleiul esential de arbore de ceai, dar si cel de lavanda sau rozmarin ajuta in cazul unghiilor incarnate.

In cazul in care niciuna dintre metodele de mai sus nu este eficienta, apeleaza la ajutor de specialitate.
Continue reading

Remedii naturiste in caz de arsuri

Specialiștii ne avertizează că, primul ajutor este indicat doar în cazul arsurilor și al opăririlor minore, când acesta poate fi aplicat pentru a minimaliza durerea și a stimula vindecarea. În situații mai grave, trebuie mers de urgență la spital. Arsurile îți pun viața în pericol, așa că nu e de glumit cu acest aspect.

Tratamentul imediat constă în aplicarea de apă rece timp de 5 - 10 minute, pentru a reduce căldura din țesutul afectat. Arsurile grave necesită asistență medicală urgentă, cu tratament aplicat fără întârziere, mai ales la copii, bebeluși sau bătrâni. Și adulții trebuie să meargă de urgență la spital dacă au o arsură mai mare decât o palmă.

Arsură provenită de la o substanță chimică

Dacă arsura provine de la o substanță chimică, hainele afectate se pot îndepărta, însă dacă sunt lipite de arsură se recomandă să nu le scoți înainte de tratament ca să nu faci mai mult rău. Toate arsurile sunt dureroase și trebuie atinse cât mai puțin.

Nu folosi unguente grase

În cazul arsurilor sau opăririlor, nu trebuie să folosești unguente grase, unt sau alte grăsimi. Acest lucru n-ar face decât să-ți ardă și mai mult pielea și, cu siguranță, nu doriești să se întâmple acest lucru. Răcește întotdeauna zona ca prim tratament.

Mierea

După ce pielea s-a răcit, un tratament naturist excelent este mierea. Aceasta este antiseptică și, în același timp, grăbește vindecarea.

Cremă cu vitamina E

De îndată ce începe procesul de vindecare, o cremă cu vitamina E poate contribui la refacerea elasticității țesutului și la reducerea cicatricelor.

Nu este indicat să se consume lichide calde

Persoanele care suferă de arsuri n-au voie să consume băuturi calde. Acestea trebuie să bea apă rece, cu înghițituri foarte mici. Așa se vor înlocui lichidele pierdute din organism.

Aloe vera

Aloe vera este un grozav prim ajutor în cazul arsurilor sau opăririlor.

Iată ce trebuie să faci: rupe pur și simplu o frunză de aloe vera și împrăștie direct pe arsură gelul gros care iese din ea. Dacă acest lucru este făcut cât mai curând după arsură, este stimulată vindecarea fără cicatrice.

Uleiul de levănțică

Și uleiul de levănțică are proprietăți antiinflamatoare și antianalgezice și stimulează vindecarea țesuturilor. Este folosit ca prim ajutor eficient pentru arsuri încă din primii ani ai secolului trecut. Așa că, acesta se poate utiliza cu încredere.
Continue reading

Frunzele de visin aplicate pe frunte alunga durerea de cap

Pomii fructiferi ne daruiesc nu doar fructe, ci si frunze utile in fitoterapie. Ceaiurile din aceste frunze se pot bea sau se pot aplica local, pe zonele afectate. De exemplu, frunzele de cires, fierte timp de 15 minute, ne ofera un ceai recomandat in boli renale si litiaze.

Frunzele de visin sunt folosite la pregatirea muraturilor si a borsului, dar sunt bune, sub forma de decoct, si in combaterea diareei care apare in toxiinfectia alimentara. Un manunchi de frunze de visin se fierb 16 minute intr-o cana de apa. Gustul nu este tocmai placut, dar efectul este sigur.

Frunzele proaspete de visin aplicate pe frunte alunga durerea de cap.

Frunzele de cires si visin, din care se prepara un decoct prin fierbere timp de 15 minute, au calitati diuretice datorita iodului si potasiului, elemente utile in tratarea afectiunilor cardiace. Sunt astringente datorita taninurilor, proprietate care le face utile in tratarea diareei.

Ceaiul din aceste frunze ajuta si in reumatism, celulita, cistita, edem, retentie urinara. in functie de gravitatea afectiunii, se poate ajunge la 2 litri pe zi de ceai.
Continue reading