Baile Apor din judetul Covasna, ce se spune despre ele
Băile Apor din județul Covasna sunt unice în Europa. În mofetele din zonă se acumulează gaze, în special sulf. Din această cauză sunt numite și băi uscate. Aici se pot trata afecțiuni dermatologice, cardio-vasculare, reumatice.În zonă există două izvoare unde apa are un PH cuprins între 1,6 și 2,1, fiind folosită ca apă de gură, ajutând la eliminarea pietrei dentare.
Băile sunt situate pe Muntele Puturosu, denumirea venind de la mirosul sulfului. Tot în această zonă există o groapă a păsărilor. Este numită astfel pentru că păsările și animalele care intră în acel loc, mor din cauza emanației de gaze.
Tot în această zonă, există o grotă cu o concentrație mare de sulf și monoxid de carbon. Sulful depus pe pereții grotei este recoltat și utilizat în producerea prafului de pușcă.
Grota are o lungime de 14 metri, dar accesul este permis numai în primii șapte metri, dincolo de această limită există pericolul sufocării.
Persoanele care vin la tratament au permisiunea să rămână în grotă cel mult 10 minute. Cine intră cu telefoane, ceasuri, aparate foto o face pe propria răspundere, pentru că acestea în câteva minute se oxidează.
Se spune că în această gotă se aud sunetele iadului. Din această cauză grota se mai numește gura iadului. Zgomotul sinistru este datorat gazului care iese din munte și vine în contact cu apa.
În apropierea acestei grote se află cetatea Turia care a fost construită în secolul al X-lea și este considerată ultima redută păgână.
Despre grotă se mai spune că în urmă cu sute de ani, pentru a nu mai fi o povară, bătrânii plecau de acasă. Toți știau unde se duc, dar nimeni nu spunea nimic. Mergeau la grotă. Se dezbrăcau în fața grotei și intrau. Familia apărea ulterior și recupera cadavrul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu