Organismul are nevoie usturoi pentru a scapa de raceala
Nas înfundat, dureri de cap, stare de slăbiciune generală, roșu în gât - toate sunt numai câteva dintre neplăcerile cu care te poți lupta în timpul unei răceli. Există câteva măsuri pe care le poți lua, astfel încât să scapi mai repede de răceală.Suplimente pentru imunitate
Ca să lupte cu răceala, organismul are nevoie de forță, așa că trebuie să crești imunitatea. Poți lua suplimente alimentare pentru imunitate, dar poți face și o cură cu bobițe de cătină și miere. Și măceșele sunt indicate, datorită conținutului bogat de vitamina C. Tot pentru stimularea imunității sunt recomandate suplimentele naturale care au în compoziție echinacea.
Cercetătorii canadieni de la MacMaster University, Ontario, au analizat rezulatele a 17 studii despre efectele zincului asupra persoanelor diagnosticate cu infecții respiratorii. Oamenii de știință au descoperit că zincul reduce atât durata bolii, cât și din severitatea simptomelor. Îl poți lua din spanac, varză, mazăre, sparanghel și din fructe precum prunele uscate, bananele.
Usturoiul, antibiotic natural
Datorită alicinei, substanţă cu efect antibacterian, usturoiul se numără printre cele mai eficiente remedii naturale împotriva răcelilor de sezon. Îl poți consuma de 2-3 ori pe zi, de la primele simptome.
Ca să fie și gustos, poți întinde pe o felie de pâine un amestec format din doi căţei de usturoi pisaţi, pătrunjel tocat şi o lingură de ulei de măsline.
La fel de bună ca și usturoiul este ceapa, care se remarcă prin proprietăți antibiotice.
Ce nu trebuie să-ți lipsească din dietă
Mănâncă și migdale, semințe de dovleac, de mac, nuci, mere, citricele, pentru că sunt un cocteil de minerale și vitamine. Evită mâncărurile condimentate și pe cele fierbinți, pentru că îți pot irita gâtul!
Inhalaţiile grăbesc vindecarea
Inhalaţiile cu uleiuri esențiale sunt eficiente și grăbesc vindecarea infecțiilor respiratorii. Acestea ajută la:
- desfundarea nasului,
- reducerea secrețiilor nazale,
- calmarea tusei.
Sunt indicate uleiurile esențiale de levănţică, plantă cu proprietăți antiseptice şi antiinflamatoare.
Încearcă și inhalațiile cu ulei esențial din muguri de pin, de rozmarin și de eucalipt.
Cum să procedezi
Pui câte trei-patru picături de ulei esențial într-un vas cu apă fierbinte și stai deasupra vasului un sfert de oră, cu capul acoperit cu un prosop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu