Sfantul Graal un recipient cu puteri miraculoase

Sfantul Graal un recipient cu puteri miraculoase

Potrivit mitologiei creștine, Sfântul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosită de Iisus la Cina Cea De Taină, recipient despre care se spune că ar avea puteri miraculoase.

Există o legendă care vorbește despre Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus și cel care i-a îngropat trupul lipsit de viață, cel care a intrat în posesia Graalului, după ce chiar o apariție a Mântuitorului i l-ar fi înmânat.

Iosif ar fi luat vasul și le-a cerut apostolilor săi să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Credința în Graal și interesul față de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au scăzut în timp.

S-a presupus, de-a lungul timpului, că el ar fi în posesia anumitor grupuri. Cele mai multe suspiciuni le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru că aceștia se aflau la apogeul lor.

Există, în unele biserici, cupe asupra cărora cade bănuiala că ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfânta Maria din Valencia, al cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma în primul secol, și apoi în Huesca, Spania, de Sfântul Laurențiu, în secolul al III-lea.

Potirul din Valencia prezintă unele caracteristici pentru care s-ar califica în poziția de adevărat Graal, originile sale fiind în secolul al IV-lea î.Hr.
s despre SFÂNTUL GRAAL

În același timp, unele izvoare avansează ideea că membrii secreți ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul. Totuși, poate cea mai sumbră suspiciune care planează în jurul acestei idei, născută de la forma latină a termenului San Graal, adică sânge regal, vizează posibila existență a unor urmași ai lui Iisus, urmași pe care i-ar menționa chiar unele scripturi apocrife.

Legendele afirmă că Potirul Sfânt are puteri miraculoase, iar cel care îl posedă devine puternic și apărat de orice rău. Poetul german Volfram von Eschenbach susținea într-o lucrare apărută în secolul al XIII-lea că Sfântul Graal a fost realizat din piatra filosofală, o piatră pură căzută din cer. Hitler făcuse obsesie pentru acest obiect mistic. Căutările au rămas fără rezultat.

Dan Brown lansează în cartea sa, Codul lui da Vinci, că Sfântul Graal înseamnă sânge regal. Conform acestei teorii, Iisus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena și ar fi avut urmași.

Argumentele de care se leagă Dan Brown fac referire la o societate secretă, La Prieure de Sion, din care se spune că a făcut parte și Leonardo da Vinci, societate care este păstrătoarea și ocrotitoarea Sfântului Graal.

Se pare că Leonardo da Vinci ar fi lăsat anumite indicii în opera sa, prin care să sugereze că el știa încă de pe atunci de existența unei soții a lui Iisus.

Ca drept dovadă, în celebra sa frescă Cina Cea De Taină artistul se îndepărtează de ideile Bisericii, care susțin că la această ultimă cină au luat parte 13 persoane, Iisus împreună cu cei 12 apostoli, și pictează în dreapta lui Iisus, pe locul de onoare, o siluetă feminină cu părul roșcat, despre care se crede că ar fi Maria Magdalena.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu