Iaurtul mentine sanatatea intestinelor
Produsele lactate de tipul iaurtului, kefirului, branzei de vaci sunt alimente bogate in microorganisme vii - Lactobacillus si Bifidobacterium - benefice pentru sanatatea noastra. Aceste probiotice pot reduce inflamatia si hipersensibilitatea digestiva cauzata de alergiile alimentare, previne bolile de ficat determinate de o dieta necorespunzatoare, afirma nutritionistul Lygia Alexandrescu,
citata de agerpres.ro. „Un pahar cu iaurt proaspa, fara aport de zahar,
fructe, cereale, seminte sau alte insertii, poate fi consumat pentru
perioade lungi de timp, fie pentru o dieta echilibrata, fie pentru a
trata o diaree rezultata din diverse motive: stres, consum de
antibiotice, infectii“, a explicat specialista.
Persoanele cu intoleranta la lactoza pot consuma iaurt deoarece
lactoza sau zaharul din lapte fermenteaza si se transforma in acid
lactic. Intoleranta la lactoza nu trebuie confundata cu alergia la
lapte. Exista multe persoane alergice la unele proteine din lapte, in
special la caseina si la unele proteine din zer. Cele mai frecvente
simptome ale alergiei la lapte sunt congestia nazala, eruptiile
cutanate, mancarimi ale pileii, greata, crampe, dificultati de
respiratie, balonari sau diaree. Intoleranta la lactoza afecteaza 70%
din populatia globului. Lactoza este forma de carbohidrat prezenta in
mod natural in lapte si produse lactate. Sub actiunea unei enzyme
digestive – numite lactaza – lactoza se transform in alte tipuri de
glucide mai usor de utilizat de corp. In absenta unei cantitati
suficiente de lactaza (cantitatea se diminueaza pe masura inaintarii in
varsta) glucidele din lapte raman in intestine provocand balonare,
crampe, diaree. Persoanele alergice la proteinele din lapte nu pot
consuma nici iaurt, pentru acestea suplimentarea cu probiotice fiind
solutia cea mai simpla.
"Conceptul probiotic consta in aceea ca, daca bacteriile pozitive
sunt introduse in tractul digestiv la momentul la care organismul este
expus la boli sau dupa un tratament puternic cu antibiotice (care
distrug si flora probiotica), dezechilibrul sistemului digestiv poate fi
minim. Spre exemplu flora intestinala are nevoie de sase luni sa se
regenereze dupa un tratament de sapte zile cu antibiotice. In schimb,
probioticele se comporta ca niste antibiotice naturale, care nu perturba
functionarea normala a tractului digestiv, insa pot inactiva agenti
patogeni periculosi cum ar fi: Salmonela, E-coli, stafilococi, etc", a
explicat nutritionistul. Probioticele sunt culturi vii de bacterii care
traiesc in tractul digestiv in deplina armonie cu restul organismului.
In ultimii 10 ani aceste bacterii care nu produc nicio boala au fost
studiate cu mare atentie pentru a li se pune in evidenta rolul pe care-l
joaca in reglarea imunitara (stimuleaza producerea de imunoglobuline),
absorbtia nutrientilor sau tratamentul diareei la copii si adulti.
Echilibrul acestor culturi bacteriene este sensibil si poate fi usor
perturbat de factori cum ar fi: stresul, antibioticele sau
anticonceptionalele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu