Civilizatia misterioasa care a comunicat cu fiinte extraterestre

Civilizatia misterioasa care a comunicat cu fiinte extraterestre


Una dintre cele mai misterioase și enigmatice civilizații care a trăit pe Terra este numită Anasazi. Aceștia se credeau oamenii stelelor și dețineau numeroase secretele ale vieții.

În sud-vestul Statelor Unite ale Americii se află numeroase ruine ale populației Anasazi. Arheologii au descoperit că această civilizație bizară a trăit pe Terra în jurul anului 1500 î. Hr. Interesant este faptul că în traducere cuvântul anasazi semnifică oamenii stelelor sau chiar oamenii străini.

Această civilizație a fost una incredibila din toate punctele de vedere. Populația Anasazi nu deținea mijloace de transport, animale de povară sau de transport, dar cu toate acestea construiau adevărate autostrăzi, care se întindeau pe zeci sau sute de kilometri. Oare de ce?

Drumurile au 10 metri lăţime ,sunt pavate cu dale de piatra foarte rezistenta si acoperă asemeni unei pânze de păianjen o suprafaţă de aproape 100.000 de kilometri pătraţi. Uneori traversează zone stâncoase . In aceste locuri ,bolovanii au fost sparţi si tasaţi ,formând un pat de pietriş pentru şoseaua propriu-zisă .

La prima vedere această atitudine pare greu de înțeles, dar cu siguranță că aceste autostrăzi aveau un scop în cultura Anasazi.

Un alt fapt inexplicabil este construirea orașului San Juan Basin. Conform descoperirilor, acest oraș, magnific din punct de vedere arhitectural, a fost locuit pentru doar 75 de ani. Apoi, brusc, populația l-a părăsit fără să lase nicio urmă. Unde s-au dus acei oameni și de ce?

Nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări, dar cu toate acestea misterele continuă. Un zid imens, supranumit de către arheologi ” Zidul Marelui Şarpe ” a fost ridicat de anasazi pe un deal din Ohio. Acesta are înălţimea de 15 metri ,lăţimea de 3,5 si o lungime de 400 de metri .Văzut din avion ,el seamănă cu un şarpe cu clopoţei unduind spre prada .

Interesant este faptul că zidul nu înconjoară nicio cetate sau niciun oraș, el rămânând deschis în mai multe porțiuni. De aici se poate deduce că zidul șarpelui nu a fost construit pentru apărare sau protecție, ci pentru a fi văzut din cer. Oare acești oameni străvechi comunicau astfel cu o civilizație extraterestră?

De asemenea, s-au descoperit mai multe pictograme în numeroase peșteri de pe teritoriul unde a trăit această civilizație și interesant este faptul că sunt înfăţişate ființe stranii, extraterestre.


Chiar dacă arheologii nu o recunosc în mod public, este limpede că civilizația Anasazi a avut o legătură strânsă cu o civilizație extraterestră și este posibil ca dispariția sa bruscă să se datoreze acestui fapt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu