Care sunt cele mai bune coji de fructe si legume

Care sunt cele mai bune coji de fructe si legume


Deși nu stăm prea mult pe gânduri înainte de a le arunca, cojile de la fructe și de la legume sunt adevărate depozite de vitamine și de minerale pe care le irosim. Descoperă în materialul nostru care sunt cele mai bune coji de fructe și legume și cum putem beneficia de proprietățile lor!

În cojile fructelor şi ale legumelor se ascund adevărate depozite de vitamine şi de minerale. Este foarte important însă ca, înainte de a le folosi, să speli foarte bine fructele şi legumele şi să ţii în apă sărată timp de jumătate de oră, pentru îndepărtarea eficientă a murdăriei.

De asemenea, cojile fructelor şi ale legumelor pot conţine urme de pesticide, care pot fi înlăturate dacă le clăteşti cu apă în care ai adăugat bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie.

Cele mai bune coji de fructe

Cele mai bune coji de fructe și legume: cojile de măr te scapă de insomnie

Cojile de mere sunt un remediu la-ndemână dacă insomniile îţi fac nopţile albe. Ai nevoie de două linguri de coji de mere mărunţite, peste care torni 250 ml de apă clocotită. Lasă la infuzat zece minute şi bea ceaiul cu două ore înainte să te culci.

Pentru gust, poţi îndulci infuzia cu o linguriţă de miere. Somnul vine mai uşor şi dacă îţi pui alături de pat câteva coji proaspete de portocale. Tot infuzia cu coajă de mere îţi face bine dacă ai crampe la stomac. Pentru asta, bea câte trei căni cu ceai de coji de mere pe zi.

Cele mai bune coji de fructe și legume: digestie de nota 10 cu ajutorul cojilor de portocală



Dacă ai digestia lentă, pune o linguriţă de coajă de portocală pisată într-o cană cu apă fierbinte, lasă la infuzat un sfert de oră şi ia acest amestec după masa de prânz.

Coaja de portocală te ajută şi să previi constipaţia. Fierbe cojile de la două portocale timp de o jumătate de oră şi aruncă apa. Apoi, fierbi din nou cojile într-un litru de apă, după care le scoţi şi le laşi la temperatura camerei până a doua zi, dimineaţa, când le iei pe stomacul gol.

Cojile de nuci verzi, remediul ideal împotriva petelor de pe piele și a negilor

Unele pete ale pielii, herpesul și negii dispar dacă se freacă local cu suc proaspăt de coajă de nuci verzi. Se poate face o crestătură direct în nuca verde, iar sucul se aplică pe piele, acolo unde este cazul. Cam toate genurile de negi, petele închise și herpesurile sunt eliminate cu succes cu sucul proaspăt de coji de nuci verzi.

Atât nucile, cât și cojile de nuci verzi conțin un compus cristalin – acid elagic – care ajută semnificativ în tratamentul hipertensiunii, a cancerului epidermic și a paraliziei musculare provocată de șocuri electrice. Animalele de laborator care au fost hrănite cu acid elagic au prezentat cu până la 45% mai puține tumori sau o amânare a declanșării acestora cu până la 10 săptămâni.

Cojile de nucă, dacă sunt folosite pentru conținutul lor de acid elagic, se pun în apă clocotită și se fierb cam o oră. Decoctul obținut se îndulcește și se bea ca ceaiul.

Cele mai bune coji de legume

Cele mai bune coji de fructe și legume: cojile de cartofi ameliorează durerile



Cojile de cartofi sunt bogate în minerale precum potasiul, iar ţie îţi fac bine dacă ai dureri reumatice sau hipertensiune. Spală bine cinci cartofi, până nu mai rămâne nicio urmă de pământ, curăţă-i şi fierbe coaja în jumătate de litru de apă, timp de 20 de minute. Strecoară, lasă să se răcească şi bea acest decoct de două-trei ori pe zi, într-o cură de două luni.

Cojile de cartofi sunt bune şi dacă ai sinuzită. Fierbe cojile de la patru cartofi într-un litru de apă şi fă băi de abur o dată pe zi, timp de trei zile. Dacă ai afte bucale, clăteşte-ţi gura cu decoct de coji de cartofi, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, câte cinci minute.

Masca cu coji de roșii, ideală pentru curățarea tenului



Roșiile au proprietăţi antioxidante și sunt de ajutor când vine vorba de îngrijirea pielii. Folosiţi o mască din cojile de la 8-12 roşii. Lăsaţi-o să acţioneze 10 minute şi apoi spălaţi-vă cu jet de apă caldă. Tenul va fi mai curat şi mai strălucitor, chiar dacă e posibil să capete o uşoară nuanţă de roşu. De asemenea, cojile de la roșii menţin și sănătatea podoabei capilare.

Amestecă cojile de la mai multe roșii cu iaurt și ulei de măsline și aplică masca pe toată lungimea părului. Lasă să acționeze cel mult 20 de minute, apoi clătește cu apă din abundență. Vitamina A din roşii păstrează părul puternic şi strălucitor.

Cele mai bune coji de fructe și legume: cojile de ceapă calmează durerile de cap
În popor, cojile de ceapă erau folosite ca vopsea naturală pentru colorat lâna. Acestea se fierbeau cu oţet, iar în soluţia obţinută se înmuiau ţesăturile pentru a le conferi o culoare roşcată sau maronie.

Ceaiul din coji de ceapă a fost utilizat şi pentru colorarea părului.  Întrebuinţarea lor nu se opreşte însă aici. Infuzia din coji de ceapă are multiple virtuţi terapeutice, având printre altele proprietăţi tonice, diuretice, antimicrobiene şi antispasmotice.

Pentru a calma crampele musculare și pentru a ameliora neplăcutele dureri de cap este bine să apelezi la ceaiul din coji de ceapă. Zilnic se bea un ceai preparat dintr-o linguriţă de coji de ceapă, care se infuzează timp de 10 minute, în 200 ml de apă fierbinte.
Jumătate de pahar se bea la ora 18, restul la ora 21. Tratamentul poate fi de lungă durată, uneori efectul apare la 3 luni după consumul zilnic, iar cura nu se întrerupe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu