Misterioasa planeta X

În anul 1980, au apărut primele informații oficiale despre misterioasa Planetă X. Mai mulți cercetători au indicat faptul că, pe orbita lui Pluton există o misterioasă planetă.
Conform acestora, ea este de 4-5 ori mai mare ca Terra. În anul 1981, oficial, a fost anunțat faptul că a fost descoperită cea de a zecea planetă a sistemului solar. De aici și denumirea X, care reprezintă cifra zece.
În anul 1983, începe un amplu studiu a sistemului solar și mai sunt descoperite patru comete și mai mulți asteroizi. În istorie întâlnim mai multe informații cu privire la misterioasa Planetă X. Sumerienii au fost primii care au susținut existența sa și mai susțineau apariția ei la 3600 de ani.
Babilonienii numeau această planetă Regele Cerului. Hindușii, dar și grecii susțineau existența acestei planete. În Apocalipsa Sfântului Ion se vorbește despre această planetă, numită Hercolobus sau Planeta Roșie, giganta sistemului nostru solar, aducătoare de catastrofe.
Sunt cercetători care susțin că, apariția acestei planete a ejectat pe Pluton și Charon din vechile lor poziții, ca sateliți ai lui Neptun. Planeta X se află în apropierea cometei Halley și îi poate afecta traiectoria. Cometa Halley poate deveni elementul perturbator al sistemului nostru solar.
Indienii Hopis, America de Nord, au propria convingere în ceea ce privește planeta X. EI susțin că aceasta va aduce catastrofe naturale. Apropierea acestei planete poate duce la inversarea polilor. Această teorie este susținută de către savantul Zacharia Sitchin, care susține că o mare parte din populația Terrei va fi afectată.
El a mai afirmat că NASA și marile puteri cunosc acest pericol. Preotul Malachi, care a trăit la Vatican a făcut un anunț, în anul 1997, în care susținea că Vaticanul cunoaște acest pericol și că milioane de oameni vor fi afectați.
Masa și densitatea planetei X afectează toate planetele care se vor afla în apropierea sa. Începând cu anul 1997, Pământul a înregistrat modificări, dar acestea nu se fac publice, pentru a nu crea panică. Sunt specialiști care au admis că electromagnetismul Pământului s-a modificat, s-au înregistrat mai multe seisme puternice, iar activitatea vulcanilor este în creștere.
Mulți ani, ni s-a spus că poluarea industrială este cauza modificărilor climaterice. Admitem că, în parte, poluarea ar fi una din cauze. În tot traseul său, Planeta X a afectat și modificat clima de pe planetele față de care s-a apropiat.

Câmpul magnetic al acestor planete s-a modificat, luminozitatea acestora s-a modificat. În aceste condiții trebuie să admitem că, vor fi anumite influenţe și asupra Pământului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu