Tratamente naturiste cu turmeric pentru cancer

Printre tratamentele naturiste cu turmeric se numără și cel împotriva cancerului, un tratament care s-a dovedit a fi extrem de eficient. Principiul antitumoral din turmeric este curcumina, capabilă să inhibe creșterea multor tipuri de celule tumorale (din ovare, sân, colon, ficat, plămâni, pancreas, stomac, vezică, etc).

Tratamente naturiste cu turmeric pentru cancer


Trebuie să se consume 5 grame de turmeric zilnic (o jumătate de linguriță). Însă, pentru a fi absorbit la nivel intestinal, pulberea de turmeric trebuie să se amestece cu puțin piper negru și ulei extravirgin de măsline. Eficiența sa este amplificată de asemenea dacă se consumă cu ceai verde ori cu suc de lămâie.

Există tratamente naturiste cu turmeric și pentru tuse și astm. În acest sens, ia o linguriță de miere de albine peste care ai presărat puțin turmeric atunci când tusea îți dă bătăi de cap. Repetă acest tratament de 3-4 ori pe zi.

Pentru a preveni declanșarea atacurilor astmatice, ia zilnic o linguriță cu pastă obținută din pulbere de turmeric și miere mai veche de un an. Pentru un efect mai intens, înainte de a o înghiți, ține-o cinci-zece minute sub limbă.
Există tratamente naturiste cu turmeric și pentru răceală

Curcuma reprezintă un ajutor eficient în caz de răceală sau iritații ale gâtului. Se amestecă jumătate de linguriță cu pudră de curcumină cu 30 ml de lapte cald. Acest amestec se consumă o dată sau de două ori pe zi.

Turmericul este una dintre plantele cu efecte benefice în perioada delicată a lunii pentru femei. Cu aproximativ o săptămână înainte de menstruație, doamnele e bine să își administreze o infuzie din turmeric.

Acest tratament va inhiba eliberarea în organismul femeilor a unor substanțe vinovate de apariția crampelor.

Cu toții știm cât de importantă este tenul feței pentru o femeie. Însă, o dată cu vârsta încep să apară petele pigmentare. În anumite cazuri ele pot fi îndepărtate cu ajutorul unor tratamente naturiste cu turmeric.

Se amestecă zeama de la o jumătate de lămâie cu două lingurițe de turmeric până ce se omogenizează. După aceea, compoziția rezultată se aplică pe petele pigmentare de pe față. Se lasă acea soluție să acționeze timp de jumătate de oră, după care vă puteți spăla. Tratamentul se efectuează în fiecare zi, timp de o lună.

De asemenea, se poate face o pastă din turmeric și lapte care se aplică pe toată fața înainte de culcare, inclusiv pe cearcănele de sub ochi. Acest tratament naturist cu turmeric are efecte foarte bune. Dacă ai pete pigmentare și pe mâini sau pe piept poți folosi acest amestec pe toate zonele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu