Acneea e o problemă dermatologică neplăcută şi inestetică,
întâlnită la 80% dintre adolescenți, dar și în rândul adulților. Ea se
datorează, în special, bacteriei numite Propionibacterium Acnes, care
produce inflamaţia şi apariţia coşurilor purulente şi a nodulilor roşii.
Acneea se manifestă prin apariția de coşuri purulente sau puncte negre
pot pe faţă, pe piept, pe spate sau pe umeri, adică în zonele în care se
găsesc cele mai multe glande sebacee.
În acest caz, alegerea produselor cosmetice de îngrijire are un rol
extrem de important, fiind recomandate produse dermatocosmetice speciale
(geluri de curăţare, creme, săpunuri), care reglează producţia de
sebum, având efect antiacneic.
Totodată, există numerose tratamente eficiente pentru coșuri pe care le
poți realiza acasă și care vin în completarea îngrijirii zilnice. Iată
câteva dintre ele!
Tratament cu aspirină și lămâie
Masca cu aspirină și lămâie este recomandată persoanelor care suferă de
acnee, pete sau cicatrici greu de eliminat. Combinația de lămâie și
aspirină are acțiune astringentă și purificatoare, eliminând bacteriile
care provoacă acnee.
Ai nevoie de 3 aspirine și suc proaspăt de lămâie. Se pisează aspirina
și se amestecă energic cu sucul de lămâie. Amestecul se aplică pe tenul
curat, insistând pe zonele cu acnee. Se lasă să acționeze timp de 10
minute, apoi se îndepărtează cu apă călduță.
Tratament cu miere și lămâie
Această mască este ideală pentru curățarea în profunzime a porilor.
Atât mierea, cât și lămâia sunt antibiotice naturale, împreună fiind o
combinație puternică împotriva petelor și a coșurilor.
Ai nevoie de o jumătate de lămâie, 2 lingurițe de miere naturală și un
vas de sticlă sau ceramică. Amestecă ingredientele până când acestea
formează o pastă și aplic-o pe față, masând ușor pielea. Las-o să
acționeze 10 minute și apoi îndepărtează cu apă călduță.
Tratament cu argilă și lămâie
Argila este renumită pentru rezultatele uimitoare pe care le are în
tratarea acneei. Astfel, se amestecă 2 lingurițe de argilă cu suc de
lămâie și se lasă să acționeze. Se îndepărtează cu apă călduță.
O altă variantă este să amesteci argila, sucul de lămâie și o picătură
de ulei esențial de levănțică, bergamotă sau arbore de ceai pentru
prepararea unei alte măști eficiente. Aceste uleiuri esențiale au
acțiune bactericidă, dar și relaxantă.
Tratament cu suc de roșii
Aplică zilnic pe ten suc natural de roșii sau pulpă de tomate și las-o
să se usuce; are efect astringent pentru piele și usucă coșurile. De
asemenea, poți alterna acest procedeu folosind suc de castravete.
Tratament cu frunze de neem
Zdrobește câteva frunze de neem (excelente în tratatea cicatricilor
provocate de acnee) și amestecă-le cu pudră de turmeric până obții o
pastă omogenă. Aplică pasta pe zonele cu probleme și lasă să acționeze
20 de minute.
De asemenea, poți realiza o mască simplă și eficiente din următoarele
ingrediente: 2 linguri de argilă cosmetică, 2-3 picături de ulei
esențial de neem (se găsește la plafar) și suc de lămâie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu