Cristalul fantomă este unul
dintre cele mai rare tipuri de cristale însă deosebit de importante în
lucrul cu aceste obiecte. Cercetând domeniul cristalelor fantomă, am dat
din întâmplare peste o galerie de fotografii cu astfel de cristale
fantomă, deosebit de frumoase, În timpul căutorilor mele supriza a făcut
să primesc cadou un astfel de cristal fantomă, mic de vreo patru
centimetri, deosebit de clar, înăuntrul căruia se vede clar un cristal
holografic.
Prin inelele cristalului holografic putem vedea karma acestuia
Când am privit mult mai atent, am
observat mai multe cristale holografice, la o numărătoare atentă
reieşind că existau în el circa 10 astfel de cristale. Am rămas mut de
uimire şi surprins în faţa perfecţiunii operei naturii. Asemeni inelelor
unui copac, în aceste cristale există replici mai mici ale acestora, cu
vârful identic, conturate mai puternic sau mai slab. Denumirea de
fantomă descrie chiar impresia holografică a acestui tip de formaţiune
internă, deoarece uitându-ne la el, putem vedea propriu-zis un moment al
trecutului geologic, în care cristalul şi-a oprit pentru puţin timp
creşterea pentru ca mai apoi să şi-o reia în ritmul normal. Deşi
deosebit de interesante şi plăcute estetic, rolul lor nu este numai
decorativ sau ca exponat între alte curiozităţi geologice.
Ce beneficii ne poate aduce lucrul cu un cristal fantomă?
Cristalul fantomă este un învăţător
cristalin deosebit, aduce cu el capacitatea oferită omului de a-şi
accesa cunoaşterea vieţilor anterioare şi cunoaşterea dobândită în
aceste vieţi. În privinţa acestui lucru vă putem spune doar că prima
dintre aceste proprietăţi nu serveşte omului în dezvoltarea sa
spirituală prea mult, mai mult punând bariere: cunoaşterea vieţilor
anterioare, deşi sună deosebit de interesant şi incitant, dacă nu vine
pe o cale naturală intuitivă, nu este deosebit de benefică. Odată aflând
cine am fost, unde am trăit şi când, suntem absorbiţi de acele elemente
istorice şi tindem să fim din ce în ce mai fascinaţi de trecut. Dacă
această fascinaţie este superficială şi nu tratează lecţiile de viaţă şi
karma acumulată, putem spune că este inutilă, servind doar orgoliului
nostru.
Pe de altă parte, lucrând dezinteresaţi cu cristalul fantomă, nu pentru a
accesa informaţia privitoare la acele vieţi, ci informaţia acumulată
prin învăţare în existenţele noastre precedente, avem numai de câştigat.
În momentul în care noi experimentăm la maxim momentul şi locul
prezentului, acel Aici şi Acum atât de vital în Noua Energie, avem acces
atât la trecut cât şi la viitor. Asta înseamnă că ne deblocăm memoria
genetică spirituală şi putem beneficia din plin de pe urma acesteia.
Cristalul fantomă are atât de multe întrebuinţări încât ar putea fi
scrisă o carte întreagă numai despre el. Înafara lucrului cu Eurile din
vieţile anterioare, el mai poate ajuta omul în lucrul cu chakrele şi cu
corpurile subtile.
La fel cum omul are o serie de corpuri
subtile, la fel şi acest mineral manifestă straturi cristaline
concentrice. Asemănarea este uimitoare, pentru că observăm că pe măsura
ce cristalul este mai mare, mai înalt, este totodată şi mult mai clar,
la fel cum corpurile subtile ale omului sunt din ce în ce mai rafinate,
mai mari şi mai înalte ca vibraţie, însă toate racordate în acelaşi
sistem, cu aceeaşi axă verticală şi după aceeaşi geometrie sacră. Dacă
ar fi să o luăm în sens invers, al vârstei, putem spune că miezul
cristalului este Spiritul, scânteia divină, care ia forme din ce în ce
mai solide şi mai riguroase, până ajunge să devină trup fizic.
Ce semnifică acele mici cristale pe care cristalul fantomă le conţine?
Cristalul exterior ar fi corpul nostru
material, cele interioare ar fi diversele corpuri subtile, iar cel mai
mic dintre ele, spiritul-sursă. Pe cel exterior îl putem vedea, pipăi şi
simţi, însă pe cel interior îl putem vedea doar. Şi întocmai naturii
cristaline, cu cât cristalul este mai curat şi mai pur, cristalul-sursă
este perfect vizibil, spiritul omului şi puterile acestuia ies în
evidenţă numai în funcţie de curăţenia şi claritatea pe care acesta le
manifestă şi le practică. Într-un om care este tulburat sau întunecat nu
putem vedea frumuseţea interioară şi puterea spiritului său, aşa cum
într-un cristal tulbure sau opac nu putem vedea cristalul interior.
Meditaţia cu acest cristal este deosebit de bună, în special asociată cu
gândirea pozitivă şi cu empatia. Dacă ne punem în locul cristalului, ne
gândim că şi noi avem o construcţie asemănătoare. Având un ax central
bine determinat, cristalul ne învaţă să fim bine centraţi şi coerenţi.
Deşi vârful său tinde spre înalt, la fel ca sufletul şi gândul omului,
rădăcina sa este puternic legată de Pământul din a cărui materie este
format, aşa cum fiecare om ar trebui să se considere.
Limpezimea şi claritatea lui ne învaţă să fim sinceri şi transparenţi cu
ceilalţi, muchiile sale sunt rigide şi precise, dar nu taie, aşa cum
noi ar trebui să fim fermi şi corecţi, dar fără a răni. Dacă aveţi
ocazia să cumpăraţi un astfel de cristal, profitaţi. Este o unealtă
unică şi deosebită pentru cei care lucrează cu cristalele, însă mare
atenţie: cu riscul de a repeta, este pentru cei care lucrează, nu pentru
a fi ţinut bibelou, şi este o simplă unealtă, şi nu va face lucrul în
locul nostru. Dacă nu sunteţi încă pregătiţi să faceţi faţă tuturor
feţelor şi aspectelor voastre, nu vă recomandăm folosirea lui. Dacă sunt
aspecte mai puţin plăcute pe care le negaţi în voi înşivă, dacă există
în voi amintiri şi sentimente pe care le refulaţi, purtarea lui sau
lucrul cu acest tip de cristal nu este recomandată, acesta tinde să
aducă la iveală totul. Alegeţi cu grijă şi practicaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu