Discurile de la Bayan Kara-Ula, civilizatii de 12.000 de ani
In anii ‘30 ai secolului trecut, o ştire făcea înconjurul lumii: undeva la graniţa chinezo-tibetană fuseseră descoperite de către o expediţie arheologică chineza, condusă de profesorul Chi Pu Tei, nişte pietre cilindrice misterioase: erau acoperite de hieroglife necunoscute, care ar fi aparţinut unei civilizaţii de acum 12.000 ani.
Scrierile de pe pietre au fost treptat descifrate, dar totul a trecut sub tăcere, încât nimeni nu mai recunoaştea existenţa lor, iar cei implicaţi în descoperirea şi cercetarea lor au dispărut fără urmă.
Expediţia chineză avusese drept obiectiv iniţial studierea grotelor artificiale din lanţul muntos Bayan Kara-Ula, aflat la graniţa dintre China şi Tibet. Întâmplarea a făcut să fie astfel descoperite nişte morminte care conţineau scheletele unor hominizi dintr-o rasă necunoscută: niciuna dintre fosile nu depăşea înălţimea de 1,38 metri, iar oasele extrem de subţiri susţineau cranii disproporţionat de mari. Ipoteza iniţială a cercetătorilor – că era vorba despre nişte primate ciudate, cel mai probabil nişte gorile de munte dintr-o specie nedescoperita – a fost spulberată, ele fiind găsite înmormântate precum oamenii!
Primele menţiuni ce făceau referire la o ciudată rasă de oameni scunzi (nu aveau mai mult de 70-100 de centimetri) au apărut în secolul al XIV-lea: Sir John Mandeville, un aventurier englez, descria în jurnalul său întalnirea cu asemenea fiinte. Se pare că acele fiinţe ar fi trăit în Asia, în apropierea Chinei- puţin cunoscuta la ora aceea de majoritatea europenilor. Mandeville a fost şocat de aspectul fiinţelor, total diferit faţă de normele general acceptate ale vremii: dimensiuni extrem de reduse, asemănătoare unor copii, capul uriaş şi o durată de viaţă de numai câţiva ani. Însemnărilor lui John Mandeville nu le-a fost acordată importanţă, căci relatarile despre ţări îndepartate în care trăiau fiinţe fantastice, nu erau puţine la acea vreme.
Abia în 1958, profesorul Tum Um Nui, unul dintre cercetatorii chinezi care se ocupa cu studierea înscrisurilor neobişnuite, a anunţat decriptarea unui mesaj şocant de pe discurile de piatră. Deşi oficialitaţile chineze ii interzic anunţarea decriptării, acesta va publica traducerea textelor. Este vorba despre povestea unei nave venite din spaţiu, care s-ar fi prabuşit în munţii Himalaya. Supravieţuitorii accidentului se autodenumeau Dropa şi au ajuns să convetuiască paşnic cu triburile locale. Fosilele din peşterile din Bayan Kara-Ula nu ar fi fost altceva decat urmaşii ipoteticei rase.
În 1995 autoritaţile chineze au confirmat descoperirea unui trib necunoscut din care făceau parte circa 120 de indivizi, în regiunea Sichuan la cateva sute de kilometri distanţă de masivul Bayan Kara-Ula.Niciunul dintre membrii tribului nu depăşea înălţimea de 115 centimetri. Accesul strainilor în zonă a fost complet interzis.
Dropa au coborat din nori cu navele lor.
Pana la rasaritul soarelui, in zece randuri barbatii, femeile si copii din Kham s-au ascuns in pesteri. Apoi ei au inteles semnele si au vazut ca Dropa veneau de data asta cu intentii pasnice.”
Discul Dropa, tradus de Dr.Tsum Um Nui
Singura mostenire lasata populatiei Bayan Kara Ula de clanul Dropa – ajuns aici in urma naufragiului navei lor – a fost legenda legata de exterminarea rapida si salbatica a acestora. In conformitate cu traditia locala mostenita prin viu grai, locuitorii zonei dezgustati de corpurile nearmonios proportionate ale umanoizilor Dropa au inceput o persecutie impotriva acestor „vizitatori din cer”. Confruntandu-se cu acest atac, micutii Dropa, cu capetele lor sub forma de bulb si ochii bulbucati au fost aproape exterminati in jurul anilor 10.000 i.C.
Deplasandu-ne cu 12 secole in viitor, vom vedea ca aceasta incredibila istorie a Dropa este inca vie. Aceasta neobisnuita legenda poate ca nu ar fi traversat niciodata frontierele regiunii muntoase desertificate Bayan Kara Ula – aflata la granita dintre China si Tibet – daca nu ar fi existat expeditia profesorului Chi Pu Tei de la Universitatea Beijing din 1938.
Chi Pu Tei impreuna cu studentul sau studiau un sistem de pesteri interconectate intr-una din cele mai inospitaliere zone din lume, situata la aproape de 650km de cea mai apropiata asezare umana. Se spune ca profesorul a gasit in aceste pesteri ceva ce depasea cu mult asteptarile sale si ceea ce ara pregatit sa studieze, anume un mormant suprasaturat cu schelete ale unor fiinte de dimensiuni mici – avand inaltimi sub 1,20 m – inmormantate impreuna cu multe discuri de piatra, precum si niste picturi foarte distincte pe peretii pesterii. Aceste corpuri fragile aveau capete neobisnuit de mari si nu corespundeau nici unei specii intalnite pana atunci de Chi Pu Tei. Cand s-a avansat ipoteza ca ramasitele ar putea apartine unei specii de primate inca necunoscute, Chi Pu Tei a raspuns: “Unde s-a mai vazut ca unele maimute sa ingroape alte maimute? 716 discuri identificate au fost duse la Universitatea Beijing, iar cateva au fost date Uniunii Sovietice.
Discurile aveau diametre de cca. 30 cm, 85 mm grosime, avand fiecare cioplita cate o deschidere centrala, fie de forma circulara, fie dreptunghiulara. Mai important este faptul ca majoritatea aveau o pereche de ghinturi minuscule de forma spiralata, gravate cu caractere stranii, pornind din exteriorul discului, de la margini spre centru.
In 1958 un cercetator pe nume Tsum Um Nui a pornit un studiu mai detaliat al acestor misterioase discuri din piatra. In 1962 dupa ce petrece cateva luni dedicate studiului acestora cu ajutorul unei lentile, Dr. Tsum reuseste sa descifreze mesajele codificate in aceste pietre. Ele vorbesc despre o istorie necunoscuta, anume despre aterizarea fortata a navelor umanoizilor Dropa si despre uciderea acestora in cele din urma de catre populatia locala. Dr. Tsum prezinta aceste descoperiri colegilor sai in cursul aceluiasi an.
In ciuda acestei miraculoase descoperiri, controversatele revelatii ale Dr. Tsum i-au determinat in scurt timp pe oficialii Universitatii Beijing sa interzica in mod absolut mentionarea acestui subiect. Cativa ani mai tarziu – cand ziarele au fost prelucrate pentru public – lucrarea doctorului Tsum a fost in intregime ridiculizata si caricaturizata de catre colegii sai.
Alte informatii despre discuri nu mai intalnim pana in 1974, cand inginerul austriac Ernst Wegener fotogrfiaza 2 dintre discurile expuse in Muzeul Bampo din orasul Xi’an. A recunoscut imediat ghinturile spiralate caracteristice si deschiderile centrale, despre care nu auzise decat din zvonuri.
Cu o asemenea istorie fascinanta, ce s-a intamplat pana la urma cu discurile Dropa? Dovada concreta a existentei lor sunt doar fotografiile lui Wegener.
In mod curios, identitatea multor persoane implicate in aceasta poveste nu poate fi verificata. In arhivele Universitatii Beijing nu exista inregistrarea nici unei expeditii in Bayan Kara Ula; de asemenea nu exista nici un cercetator pe nume Tsum Um Nui. Lipsa dovezilor, la care se adauga faptul ca o buna parte din arheologia controversata a Chinei trece printr-un proces similar de eliminare, ii face pe unii sa creada, ca asemenea discuri nici nu au existat vreodata. Ascunderea altor cazuri, precum piramidele chinezesti si mumiile caucaziene vechi de 4.000 de ani gasite in desertul Takla Makán, sunt o dovada a faptului, ca astfel de strategii au atins extreme greu de imaginat.
Din moment ce presupusa istorie gravata pe aceste discuri este atat de apropiata de traditia orala transmisa de-a lungul generatiilor in regiunea Bayan Kara Ula, apare in mod firesc intrebarea: cum a putut oare aparea printre niste bastinasi atat de simpli o poveste atat de complexa cu o nava spatiala care s-a prabusit din cer acum 12.000 de ani, daca aceasta istorie nu este intr-adevar reala? Lucruri precum statura scunda a umanoizilor Dropa, forma lor ciudata, totul culminand cu genocidul final, sunt elemente constante, care se regasesc atat in istoria descoperita in mormantul Dropa de catre Chi Pu Tei, cat si in legenda antica povestita de bastinasii din partea locului.
Dar in lipsa unor dovezi palpabile, povestea ramane greu de acceptat. Este posibil ca o buna parte din vestigiile legate de Dropa sa fi fost interpretate eronat, fie intamplator, fie in mod deliberat. Noua nu ne ramane decat sa ne intrebam, daca nu cumva discurile din piatra si legendele antice locale ascund unele adevaruri chiar mai profunde?
