Se afișează postările cu eticheta Valeriana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valeriana. Afișați toate postările

Ce putem trata cu valeriana

Insomnia nu este singura problemă de sănătate pe care o poți alunga cu ajutorul leacurile cu valeriană. Datorită faptului că nu au efecte secundare pot fi folosite fără teamă și pentru alungarea altor neplăceri, atâta timp cât nu se face abuz.

Orice afecțiune care are nevozitatea sau stresul printre factorii declanșatori poate fi prevenită și tratată cu ajutorul remediilor cu valeriană, îndeosebi a infuziei din rădăcină de valeriană. De pildă, cardiacilor și celor care suferă de boli de inimă apărute pe fond nervos, ca urmare a epuizării, a nervozității, anxietății li se recomandă tratamente naturiste cu valeriană. De asemenea, femeile ajunse la vârsta  menopauzei pot lua valeriană pentru a combate efectele schimbărilor hormonale ivite în această etapă a vieții.
De ce este utilă valeriana în caz de insomnie

Acidul izovalerianic este substanța din compoziția valerianei căreia i se datorează eficacitatea în combatarea insomniei. Aceasta are efect sedative asupra sistemului nervos central. Nu trebuie folosită pe termen lung, nu mai mult de 3-4 săptămâni la rând, pentru că poate să aibă chiar efectul contrar, dând agitație, palpitații. În timpul curei, se bea o cană de infuzie de valeriană pe zi, pe parcursul unei ore înainte de culcare. Nu se pune mai mult de o linguriță de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită.
Anxietatea și stresul

Uleiul volatil şi acidul izovalerianic pe care le conține valeriana calmează și alungă nervozitatea, agitația, anxitatea. Este nevoie de 3 capsule cu extract de valeriană pe zi pentru ca toate acestea să dispară. Se mai pot folosi zilnic în același scop o cană de ceai de valeriană, făcut dintr-o linguriță de plantă și 250 ml de apă, sau 30 de picături de tinctură de valeriană luate cu puțină apă.

Contraindicații

Remediile cu valeriană trebuie evitate de:

- cei care suferă de boli de ficat

- persoanele care iau somnifere,

- femeile gravide și de cele care alăptează.
Crampele stomacale

Cu infuzie sau cu tinctură de valeriană se pot alunga și crampele de stomac, durerile digestive, cum sunt acelea cauzate de sindrom de colon iritabil. Pentru ceai, se pune la infuzat o linguriță de plantă la 150 ml de apă clocotită. Cei care prefer să ia tinctură de valeriană, au nevoie de 20 de picături de 3-4 ori pe zi.
Continue reading

Ce plante ne relaxeaza

Ce au în comun levănțica, sunătoarea, valeriana și passiflora? Ceaiurile din aceste plante, la fel ca și alte remedii, ne pot aduce alinare atunci când ne acaparează stările tensionate specifice perioadelor de stres.
1.    Sunătoarea

Această plantă este renumită pentru proprietățile antidepresive și calmante. Potrivit Agenției Europene a Medicamentului, sunătoarea poate fi folosită în caz de epuizare fizică ocazională, contra stresului,  depresiei ușoare, anxietății, nervozității și pentru redobândirea echilibrului emoțional. Se poate adminstra sub formă de infuzie (1 lingură de plantă la 200 ml de apă clocotită) sau capsule (1 comprimat de 3 ori pe zi, înainte de mese).
2.    Levănțica

Ne îmbie cu mirosul ei plăcut și, în același timp, levănțica ne aduce relaxarea dacă suntem stresați. Una dintre cele mai cunoscute indicații ale plantei este tratarea insomniilor apărute pe fond de stres, fiind eficientă pentru scăderea excitabilității nervoase. Levănțica este un bun tonic cardiac, fiind indicată și în anxietate și în hipertensiune survenită în perioadele care ne suprasolicităm psihic. Pentru combaterea simptomelor ce apar în stres, este indicată infuzia preparată din 2 linguriţe de flori de levănţică la 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 15 minute şi se beau 2 căni pe zi, dintre care una seara, înainte de culcare.
3.    Hameiul

Pentru reducerea excitabilității nervoase, se obțin rezultate bune cu ajutorul hameiului, care are efecte neurosedative și antispastice. Pentru acțiunea calmantă, se recomandă infuzia obținută dintr-o lingură și jumătate de conuri de hamei la 200 ml de apă fierbinte. Se bea de-a lungul unei zile, în 3 reprize.
4.    Roinița

Plantă cu acțiune antispastică, sedativă și cicatrizantă, roinița este indicată și pentru scăderea stărilor de neliniște și de agitație care însoțesc stresul. Este recomandată sub formă de infuzie, care se obține dintr-o linguriță de frunze la 200 ml de apă clocotită. Se beau 2 căni pe zi.
5.    Valeriana

Recunoscută pentru efectele sale anxiolitice (contra anxietății), valeriana este foarte utilă și în tulburările de somn cauzate de stres, grație acțiunii sedative. De asemenea, mai este indicată în caz de hipertensiune survenită pe fondul stresului, în nervozitate, depresie și nevralgii. Infuzia de valeriană, obținută dintr-o lingură de plantă la 200 ml de apă clocatită, se bea seara, pentru a favoriza somnul.
6.    Passiflora

Un alt aliat natural al celor care se confruntă cu stresul este passiflora, cunoscută și ca floarea-pasiunii. Planta are acțiune sedativă, anxiolitică, anticonvulsiviantă și analgezică. De asemenea, reduce astenia, agresivitatea, excitabilitatea, tulburările digestive apărute pe fond de stres și aduce somnul. Este de ajutor infuzie, pe care o obții dintr-o lingură de plantă uscată la 1 cană cu apă fiartă (se lasă la infuzat 10 minute). Se bea, de preferat, seara, înainte de culcare.

BINE DE ȘTIUT

Lăptișorul de matcă este un excelent remediu contra stresului. Se poate administra sub formă de capsule gelatinoase, pură sau fiole.
7.    Păducelul

Valorificat mai ales pentru virtuțile cardiotonice, hipotensive și pentru reducerea palpitațiilor, păducelul poate avea efecte pozitive și în unele simptome care însoțesc stresul: senzația de nod în gât sau dificultăți respiratorii. Prepară o infuzie dintr-o linguriță de flori cu frunze sau fructe la 200 ml de apă fierbinte (durata de infuzare: un sfert de oră). Se bea pe parcursul unei zile.

SFATUL SPECIALISTULUI

Dr. Cristina Pavel, specialist în medicină de familie, apifitoterapie, acupunctură, Centrul de Sănătate și Viață, Armonia, București

În fitoterapie există un capitol întreg cu plante despre care s-a demonstrat că au proprietăţi generale adaptogene antistres.Aceste plante provin din diferite zone de pe glob, fiind folosite în locurile lor de origine din cele mai vechi timpuri şi au un renume foarte bun, de panaceu. Cea mai cunoscută specie este ginseng-ul chinezesc. Mai există însă încă 2tipuri de ginseng, coreean şi siberian, la care s-au demonstrat proprietăţi antistres. Aromaterapia cu ulei de scorţişoară, coriandru, levănţică, eucalipt sau roiniţă este profund şi rapid armonizatoare, aşa că putem recurge la ea, cu condiţia să avem uleiuri volatile de bună calitate. 
Continue reading

Valeriana ne intareste inima

Valeriana este una dintre plantele des intalnite in flora spontana a Romaniei si utilizate in medicina populara de secole intregi. Valeriana reprezinta o resursa medicinala extraordinara, avand in vedere numeroasele efecte benefice asupra organismului. Cel mai frecvent, aceasta planta este utilizata in cazul bolilor sistemului nervos si ale aparatului cardiovascular.

Valeriana (odoleanul) este un bine­cunoscut remediu pentru intarirea inimii. In combinatie cu frunzele de mur, ceaiul devine un adevarat elixir al vietii. Prepararea: Amestecati 20 g de rada­cina de valeriana cu 40 g de frunze de mur si opariti o lingura de amestec de plante cu 1/2 l de apa clocotita. Lasati sa se patrunda o jumatate de ora si strecurati, apoi, ceaiul. Utilizarea: Beti cate o ceasca de ceai, dimineata si seara.
Continue reading

Proprietățile rădăcinei de valeriană

Valeriana, numită popular odolean sau gușa porumbelului, este printre cele mai bune somnifere din lume, iar efectele sale terapeutice foarte puternice sunt recunoscute chiar și de cei mai înverșunați adversari ai medicinei naturiste. 
Valeriana este una dintre cele mai eficiente plante de leac, însă remediile pe bază de rădăcină de valeriană se adresează cu precădere persoanelor care suferă de tulburări emoționale, stres fizic și emoțional, precum și bolile fizice asociate lor.
Valeriana este antidepresivul pe care natura l-a pus la îndemâna omului. Rădăcinile de valeriană mai au, de asemenea, efecte benefice asupra funcționării inimii, dar și acțiune antispastică.
Ceaiul de valeriană este alternativa naturistă la medicamentele recomandate în nevroze, palpitații ale atacurilor de panică, insomnii, tulburări de menopauză, dureri stomacale pe sistem nervos. Fiind un foarte bun sedativ și tranchilizant, nu trebuie, totuși, să se utilizeze ceaiul de valeriană pe perioadă nelimitată de timp, ci doar într-un tratament bine gândit.
Iată, așadar, care sunt principalele proprietăți ale ceaiului de valeriană!
Proprietățile rădăcinei de valeriană - insomnie
Nenu­mărate teste cli­nice, făcute pe paci­enţi de toate vârstele şi care su­fereau de diferite tipuri de tulburări de somn, arată eficienţa valerianei ca se­da­tiv şi somnifer. Ad­mi­nistrarea de extract de va­le­riană înlătură dificul­tatea de a adormi, micşorează sem­nificativ procentul de treziri nocturne, favori­zea­ză apariţia fazei de somn profund fără vise (etapa cea mai odihnitoare a som­nului). Cu alte cuvinte, vale­riana ajută la mărirea pe­rioadei de somn şi - foarte im­por­tant - îmbunătăţeşte calitatea acestuia.
Se fac tratamente de câte 6 săptămâni și se administrează în fiecare searî, înainte de culcare, câte 2 capsule cu extract de valeriană. Efectele se văd după 3 săptămâni de tratament.
Proprietățile rădăcinei de valeriană - stări de panică și anxietate
Stările de panică sunt o consecință directă a tulburărilor emoționale de tipul anxietății sau depresiei. Rezul­tatele cele mai evidente apar după 4 săptămâni de tratament, care va consta în administrarea a 1-2 capsule de valeriană de 3 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de două luni, cu 14-21 de zile de pauză.
De asemenea, în tratamentul stărilor de anxietate și atacuri de panică cu ceai de valeriană, efectele se resimt imediat și ajută inclusiv la eliminarea stării de stress, depresiei și neliniștii, dar și în stările de isterie sau alte disfuncții nervoase.
Proprietățile rădăcinei de valeriană - stări nevrotice
Valeriana este un medicament natural împotriva stărilor nervoase, care nu are efecte secundare nedorite și nici nu dă dependență. Se folosește pe perioada determinată de timp, sau atunci când aveți nevoie de un somnifer sau în perioadele de solicitare maximă.
Doza zilnică recomandată este de 1 până la 3 căni pe zi de 1 linguriță de rădăcină de valeriană la 250 ml apă clocotită. Nu ar trebui băut ceaiul înainte de a începe ceva care necesită concentrare mare. Din cauza gustului amar, ceaiul de valeriană s-a dovedit a fi un bun tratament natural atunci când vreți să renunțați la fumat. Ceaiul de valeriană ajută la tratarea dependenței de nicotină, se bea câte o gură de fiecare dată când simțiți nevoia de a fuma și o cană seara la culcare.
Proprietățile rădăcinei de valeriană - calmant natural al inimii
Cu ajutorul valerianei se tratează în mod special tulburările cardiace care apar pe fond de stres şi de an­xietate.
Un studiu realizat în China, în anul 2003, arată că tra­tamentul cu valeriană are efecte benefice pentru 88% din pacienţii cu anghină pectorală. Crizele dureroase de anghină pectorală au scăzut în intensitate şi s-au ră­rit în urma administrării valerianei, la fel ca şi senti­men­tul subiec­tiv de panică din timpul crizei. Se admi­nistrează de trei ori pe zi, 1-2 capsule cu extract de valeriană, în cure de 40 de zile, cu 7-10 zile de pauză.
Un alt efect benefic pe care îl are ceaiul de valeriană, este faptul că ajută la liniștirea durerilor de cap, durerilor menstruale, crampe stomacale, afecțiuni respiratorii și scăderea tensiunii arteriale.
Proprietățile rădăcinei de valeriană - cum se consumă și indicații privind combinația cu alte medicamente
În timpul curelor cu valeriană nu se iau alte medicamente sedative sau antihistaminice. Tratamentul cu valeriană nu ar trebui asociat cu consumul de alcool sau droguri. De asemenea, cei care suferă de afecțiuni ale ficatului ar trebui să consulte un medic  înainte de a începe un tratament cu valeriană.
Condusul este interzis pe timpul tratamentului cu valeriană, iar cei care știu că vor urma o intervenție chirurgicală nu ar trebui să consume valeriană înainte de operație.
Continue reading

Leacurile blânde din plante sunt ideale pentru echilibrul emoțional și normalizarea stării de spirit în perioadele agitate ale vieții.

Farmacia naturii ne pune la dispoziție următoarele plante cu efecte dovedite antistres: roinița, valeriana, talpa-gâștei, hameiul, păducelul sau teiul.

Angelica - Una dintre plantele cu proprietăți calmante este angelica. Remediile te ajută să îți limpezești gândurile și să te poți concentra mai bine. Este recomandată și celor care se confruntă cu stări depresive.

Ceaiul se prepară dintr-o lingură de plantă mărunțită, la 250 de ml de apă fierbinte. Lași la infuzat un sfert de oră, după care îl bei cu înghițituri mici.

Rozmarin - Un leac important care combate stările de anxietate preovocate de perioadele stresante sau de anumite probleme și temeri este rozmarinul. Acesta este înzestrat cu propretăți calmante.

Peste două lingurițe de plantă mărunțită torni o cană cu apă fierbinte. După primul clocot, iei de pe aragaz și lași la infuzat, 10 minute. Bei remediul de două ori pe zi, până la dispariția simtomelor.

Teiul - Un alt remediu la care poți apela este ceaiul de tei. Cunoscut de pe vremea bunicilor pentru puternicele sale efecte de calmare, este ușor de preparat și dă repede rezultate.

Pui la fiert câteva flori de tei uscate, în 300 ml de apă. Lași să dea de câteva ori în clocot, apoi îl iei de pe foc. Îl bei călduț. Este eficient și împotriva insomniilor, de aceea îl poți bea seara, înainte de culcare.

Roinița - ajută la îmbunătățirea stării de spirit, are efect sedativ și antidepresiv și constituie o sursă naturală de vitamina C.

Valeriana - este renumită pentru proprietatea de a relaxa sistemul nervos central, ajută la o adormire rapidă și la un somn profund în timpul nopții.

Talpa-gâștei - susține activitatea sistemului nervos, stabilizează emoțiile reducând neliniștea, teama, nervozitatea, are acțiune analgezică și antispasmolitică.

Păducelul - contribuie la scăderea tensiunii arteriale și a palpitațiilor, protejează sistemul cardiovascular în situații de stres, este dovedit ca tonic cardiac, susține circulația sangvină la nivelul creierului.

Hameiul - ajută la dobândirea unui somn odihnitor, are acțiune calmantă, analgezică și constituie o bună sursă de vitamine din grupul B și E.
Continue reading

Suferi adesea de insomnie sau ai in somn agitat? Inainte de a apela la medicamente, incearca puterea de vindecare a plantelor. Iata cateva plante care au efectul unui somnifer:

Roinita

Ceaiul de roinita este recomandat pentru persoanele care au probleme cu somnul din cauza stresului. Lasati la infuzat timp de zece minute trei-patru lingurite cu planta. Beti dupa-amiaza, pentru a va relaxa, si seara, inainte de culcare. Acest remediu nu este indicat persoanelor care au probleme cu tiroida.

Salvie

Puteti apela la ajutorul salviei in serile in care simtiti ca sunteti mai agitati si va faceti griji ca nu veti putea inchide ochii. Se poate folosi sub forma de infuzie combinata (doua-trei cani pe zi), de tinctura (30 de picaturi de trei ori pe zi, diluate in putina apa), de pulbere uscata (o lingurita rasa de trei ori pe zi, pe stomacul gol; se tine sub limba timp de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa sau cu ceai. Pulberea nu se pastreaza mai mult de 7 zile).

Hamei

Din conurile de hamei se poate face si un ceai foarte bun. Lasati la infuzat 15 minute, intr-un vas acoperit, doua lingurite cu planta in 150 ml de apa fierbinte. Beti dupa-amiaza si seara, inainte de a merge la culcare. Infuzia nu este recomandata copiilor si femeilor insarcinate.

Sunatoare

Una dintre plantele care nu dau gres in calmare si aducerea somnului este sunatoarea. Se poate face ceai, dar se poate folosi si sub forma de pulbere, care se tine sub limba, ori tinctura (se iau 30 de picaturi diluate in apa, seara). Are efect de calmare, antidepresiv si somnifer.

Valeriana

Valeriana actioneaza atat asupra sistemului nervos, cat si asupra celui cardiac ca un calmant puternic si astfel indeparteaza teama si stresul. Cea mai buna varianta este tinctura, ce se dilueaza in putina apa si se ia inainte de culcare. Pentru ceai este nevoie de doar o lingurita cu radacina de valeriana maruntita, ce se infuzeaza 15 minute in 150 ml de apa fierbinte.

Ceapa

O cina alcatuita dintr-o salata usoara, din legume proaspete, fara ulei, dar cu multa ceapa, va va ajuta sa ganditi pozitiv si sa va vina somnul mai repede, deoarece aceasta din urma este recunoscuta pentru efectul de calmare, fiind recomandata in special persoanelor bolnave de nervi sau in caz de atac de panica.

Floarea pasiunii

Daca va confruntati cu atacuri de panica, puteti apela la floarea pasiunii. Lasati la infuzat timp de zece minute doua lingurite cu floarea pasiunii in 150 ml apa fierbinte si beti trei cani pe zi, pana cand va recapatati linistea si somnul. Nu este recomandat gravidelor si copiilor!

Levantica

Parfumul florilor de levantica are efect relaxant si face somnul usor. Lasati la infuzat timp de cinci minute o lingurita cu flori de levantica in 150 ml de apa fierbinte. Puteti bea o ceasca dupa-amiaza si una inainte de culcare. De asemenea, pentru a va relaxa inainte de culcare faceti o baie fierbinte in care adaugati cateva picaturi de esenta de levantica.

Tei

Ceaiul de tei are proprietatea de somnifer natural. O infuzie obtinuta din una-doua lingurite cu planta la o cana cu apa fierbinte va va aduce relaxarea de care aveti nevoie. Este recomandat sa fie baut caldut, cu o lingura cu miere, o cana dupa-amiaza si una seara.

Mac

Macul are efect de sedativ si poate fi somniferul de care aveti nevoie. Pentru a va bucura de efectul lui linistitor, puneti o lingurita cu seminte de mac crude intr-o cana cu apa clocotita. Beti o cana cu patru-cinci ore inainte de culcare si inca una inainte de a va baga in pat.
Continue reading