Sofranul si sofranelul sunt diferite

Sofranul si sofranelul sunt diferite

De primul stim cu totii ca este "cel mai scump condiment din lume" si nu neaparat datorita raritatii, precum ati putea crede, ci datorita faptului ca de la întreaga planta se folosesc numai stigmate, acele "firisoare" rosii, extrem de usoare, ceea ce necesita peste 200.000 de plante pentru un kilogram.

Sofranul (Crocus sativus ), cultivat înca de pe vremea civilizatiei minoice (Creta antica), este astazi plantat în scopuri comerciale în special în tarile din jurul Mediterranei (Spania, Italia, Grecia), Iran si Kasmir, pentru ca are nevoie de o clima calda si conditii specifice. Planta este micuta, nu depaseste cu totul 30 de cm, si seamana cu brândusa noastra de munte (Crocus vernus sau C. heuffelianus) cu care împarte, de altfel genul botanic, fara ca aceasta din urma sa aiba, însa, aceleasi veleitati culinare

Nu tot sofranul este la fel. Calitatea lui difera în functie de regiune si modalitatea de culegere, iar standardele comerciale internationale le diferentiaza prin masurarea nivelului de crocina (culoare), picrocrocina (gust) si safranal (intensitatea aromei).

Sofranelul (Carthamus tinctorius), pe de alta parte, este o Asteraceae, fiind înrudit de la distanta cu mai multe specii de maracini, aspect care se si reflecta în morfologia plantei: creste pâna la 1,5 m în înaltime, cu frunze dintate si spinoase si flori globulare, de obicei galbene, uneori portocalii sau rosii. La rândul sau, sofranelul, numit si sofranas sau sofran fals (în alte limbi sallflower, beni, chimichanga sau cartamina, din vechiul cuvând grecesc karthamus) are o istorie foarte veche, fiind cunoscut si cultivat pentru uleiul extras din seminte, dar si pentru colorantul obtinut din petale, înca din vremea Egiptului antic.

Sofranelul poate creste bine mersi în clima noastra si se face o faca ditamai planta, cu radacina adânca si ramificata. Petalele sale au fost folosite în mod traditional la coloratul textilelor în galben, dar si ca substitut culinar pentru sofran, care era folosit si la noi de secole, cel putin în bucatariile familiilor bogate, care îsi permiteau un astfel de articol de import.