Remediu contra cancerului si bolilor de inima
Consumul de nuci ar putea reduce drastic riscul de atac de cord si cancer. De asemenea, creste speranta de viata,
scriu cei de la The Telegraph. Studiul, realizat de Imperial College
London, arata ca oamenii care consuma cel putin 20 de grame de nuci
zilnic au sanse mai mici de a dezvolta boli grave.
Nucile reduc riscul de a avea o boala de inima cu aproape 30%, pe
cel de cancer cu aproape 15%, iar pe cel de moarte prematura cu aproape
22%. Consumul de nuci este ascoiat cu o scadere de 40% a riscului de
diabet. O alta descoperire a studiului este ca nucile reduc la jumatate
riscul de a muri din cauza unei boli respiratorii.
Subiectii studiului au mancat o varietate de oleaginoase precum
nuci, alune, migdale, alune de padure, caju, fistic, nuci pecan, nuci
braziliene si arahide.Toate aceste alimente protejeaza organismul de
boli de inima si reduc riscul de moarte prematura. S-a descoperit ca
arahidele reduc in special riscul unui atac de cord, iar nucile reduc
riscul aparitiei cancerului.
Unul dintre co-autorii studiului, Dagfinn Aune, de la Imperial
College London a declarat: „Nucile si alunele sunt bogate in fibre,
magneziu si grasimi polisaturate- nutrienti benefici pentru reducerea
riscului de boli cardiovasculare si reducerea nivelului de colesterol.
Unele nuci, in special cele pecan, sunt pline de antioxidanti care
lupta impotriva stresului si reduc riscul de cancer“.
Chiar daca aceste fructe sunt bogate in grasimi, ele pot reduce
obezitatea, sugereaza cercetatorii. Datele provin din analiza a 29 de
studii anterioare la care au participat mai mult de 800.000 de
participanti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu