Verbina te relaxeaza si alunga durerile de cap

Verbina te relaxeaza si alunga durerile de cap

Se mai numește și „iarba sacră“, pentru că verbina este de mare ajutor în sănătate. Alungă durerile de cap, chiar și migrenele, te scapă de insomnii și anxietate și are efecte pozitive în caz de intoxicații.
O poți recunoaște ușor, după florile liliachii. Nu este pretențioasă și o întâlnești pe locurile virane. Fitoterapeuții spun că această plantă poate calma durerile de stomac, nevralgiile, migrenele, stimulează secreția laptelui matern, reduce tensiunea arterială, calmează entorsele și poate să combată chiar celulita.
Așa se face ceaiul din verbină!
Îi spunem ceai, dar este vorba despre infuzie, amestecul lichid care se lasă deoparte, cu un capac deasupra, ca să se întrepătrundă aromele și să-i crească proprietățile terapeutice, și despre decoct, ceaiul care se fierbe, pentru același efect. Infuzia se prepară dintr-o linguriță de plantă uscată la 250 ml apă (o cană) și se lasă trei minute la infuzat. Pentru decoctul din această plantă, ai nevoie de 20 g de verbină uscată, care se fierbe zece minute într-un litru de apă.
Decoctul cicatrizează rănile
Dacă folosești extern ceaiul de verbină, de exemplu la spălături ale leziunilor, să știi că are efect cicatrizant. Dacă faci gargară cu el, amestecul combate inflamațiile mucoasei bucale. Mai mult, cataplasmele cu verbină sunt eficiente și în combaterea durerilor de articulații.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu