Cat de sanatoase sunt cerealele integrale
Considerate alimente complete, cerealele integrale sunt acele boabe cărora nu li s-a îndepărtat învelișul exterior. E bine să le incluzi în meniul zilnic, pentru că sunt surse importante de fibre și substanțe nutritive, ajutânddigestia să funcționeze eficient.Pe rafturile magazinelor întâlnim cereale rafinate și integrale. În vreme ce primele sunt sărăcite de substanțele benefice și, în plus, au zahăr adăugat, cele integrale au o mulțime de beneficii. Învelișul exterior al bobului cerealelor integrale, mai precis tărâța, este compus din fibre, acizi graşi Omega-3, vitamine și minerale.
Endospermul, partea principală, este bogat în amidon, iar germenul, a treia și cea mai mică parte a cerealelor conține acid folic, vitaminele B1 și E, fosfor și magneziu. Cerealele rafinate, care au rămas fără înveliș exterior și germen, au, într-adevăr, o textură mai uşoară şi apetisantă și un termen de valabilitate mai mare, însă nu mai conțin substanțe nutritive și fibre.
Orzul, bogat în antioxidanţi
Dintre toate cerealele integrale, orzul conține cel mai puțin amidon. Substanţele nutritive din compoziţia lui susțin nervii şi mușchi şi previn cancerul.
Clorofila din conţinutul orzului combate efectele cancerigen al tutunului, grăbeşte vindecarea rănilor, stimulează refacerea țesuturilor și inhibă dezvoltarea bacteriilor. Poţi înlocui făina de grâu cu cea de orz integral, în special când ai probleme serioase cu constipaţia. Orzul este ideal pentru micul dejun.
Orez brun previne diabetul zaharat
Studiile arată că orezul brun scade riscul de apariţie a diabetului zaharat, comparativ cu cel alb. Dacă incluzi în meniul tău cel puțin 2 porții de orez brun pe săptămână, riscul de a dezvolta diabet zaharat scade considerabil, desigur, dacă ai o dietă echilibrată. Orezul brun este o sursă valoroasă de minerale precum seleniul și manganul.
Secara fortifică organismul
Secara are în compoziție substanțe care întăresc sistemul imunitar: săruri minerale (fier, calciu, fosfor, magneziu, potasiu), proteine, aminoacizi esențiali, vitamina A, cele din complexul B, C, E, K și fibre.
Toate aceste component au acțiune depurativă, antiinflamatoare, remineralizantă, emolientă și laxativă. Secara este un aliat și în afecțiunile cardiovasculare, în caz de hipertensiune arterială, ateroscleroză, fiind benefică și în combaterea afecțiunilor renale.
Ovăzul protejează digestia
Bogat în fibre solubile, ovăzul ajută sistemul digestiv să funcționeze normal. De asemenea, conține proteine, grăsimi bune și minerale, inclusiv calciu, magneziu, fier și vitamine din grupul B.
Are indice glicemic scăzut, reglând nivelul de zahăr din sânge, prevind apariția diabetului. De asemenea, în compoziția acestuia se găsește un antioxidant care luptă împotriva radicalilor liberi și reduce riscul de apariție a bolilor cardiovasculare.
Atenție!
Nu orice fel de pâine, paste sau fulgi de culoare mai închisă conțin cereale integrale. Adesea, culoarea este rezultatul adaosului de coloranți în preparatul respectiv. Pentru a fi sigur că alegi produse din cereale integrale, citeşte eticheta!
Hrișca ajută la slăbit
Dacă ai carențe de minerale, este bine să incluzi această cereală în dieta zilnică, deoarece este o sursă importantă de magneziu, fier și cupru. În plus, conține acizi grași Omega-3, complexul de vitamine B și alte substanțe nutritive valoroase care pot detoxifica organismul, protejând ficatul. Reduce colesterolul „rău“ și este de ajutor în cura de slăbire.
Știai că…
… fiind sursă importantă de proteine, calciu, potasiu, acizi grași esențiali, aminoacizi și fibre solubile, quinoa ține sub control pofta de mâncare? De aceea, este un aliat în curele de slăbire.
SFATUL SPECIALISTULUI
Dr. Adrian Copcea, medic specialist nutriţionist-diabetolog, Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
„Cerealele induc senzaţia de saţietate rapid şi inhibă pofta de dulciuri. În plus, acestea reglează tranzitul intestinal, previn îngrăşarea şi alungă oboseala. Sunt ideale pentru micul dejun. Este indicat un consum în cantităţi mici, în general sub 30 gde cereale integrale, cu lapte, sucuri naturale sau asociate cu fructe uscate ori cu seminţe. În cazul diabeticilor, se recomandă cerealele simple, fără adaosuri, pentru a nu influența nivelul glicemiei.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu