Sistemul Solar este dominat de specii extraterestre

Sistemul Solar este dominat de specii extraterestre

În doar trei ani, între 1969 şi 1972, 12 oameni, toţi americani, au pus piciorul pe Lună. De atunci, timp de 38 de ani, niciun pământean nu a mai ajuns acolo. Motivul? Simplu, ni s-a interzis să ne mai vizităm satelitul. Îi „deranjăm” pe cei care sunt acolo de foarte multă vreme şi le încurcam planurile pe care le desfăşoară cu noi, cu planeta noastră, cu sistemul nostru solar. Chiar sunt alte fiinţe acolo?

Astronomul rus Evgheni Arsiukin şi matematicianul ufolog Vladimir Ajaja, în filmul documentar difuzat pe canalul rusesc de televiziune RTR, susţin acest lucru cu toată fermitatea, aducând în sprijinul afirmaţiei lor dovezi concrete. Cotidianul Pravda a publicat şi el o serie de destăinuiri şi fotografii despre clădirile aflate pe partea nevăzută a Lunii, despre entităţile extraterestre care sunt acolo şi despre maşinile lor ciudate, enigmaticele OZN-uri, care ne dau atâta bătaie de cap.

Dar există aşa ceva acolo sau sunt doar fabulaţii? Americanii care au ajuns pe Lună spun ceva în acest sens? Au văzut ei ceva, atunci când au ajuns acolo? În mod bizar, filmele făcute pe Lună de unele echipaje au… dispărut din arhive, ca şi cum am vorbi despre nişte banale înregistrări video făcute undeva, aiurea. Treptat însă, anumite lucruri, ţinute secrete timp de trei-patru decenii, au început să transpire. Pe timpul misiunii Apollo 11, de la 20 iulie 1969, în legăturile radio dintre Neil Arm-strong, Buzz Aldrin şi Centrul de control au fost două minute de tăcere, justificate iniţial de NAŞA prin apariţia unei supraîncălziri a aparaturii, apoi prin faptul că pulsul lui Armstrong ajunsese la 140 de bătăi pe minut, fapt pentru care „i s-a transmis o frază codificată”.

După 40 de ani, s-a aflat că totuşi, în cele două minute, intre Luna şi Pământ s-au purtat discuţii aprinse. Lui Neil i-a crescut, într-adevăr, pulsul brusc, deoarece acesta a văzut ceva ce i-a tăiat respiraţia şi l-a făcut să strige la colegul său. Iată o parte a convorbirilor: „Armstrong: Ce a fost asta? Ce dracu a fost asta? Asta e tot ce vreau să ştiu! Controlul misiunii: Ce se întâmplă acolo? (întreruperi, paraziţi) Apollo 11, mă auzi? Ce se întâmplă? Apollo 11: Chestiile alea sunt imense, domnule!… Enorme… Oh, Doamne! Nu-mi vine să cred!

Repet, mai sunt şi alte nave spaţiale aici…, aliniate pe marginea cealaltă a craterului! Ei sunt pe Lună şi ne privesc acum! Armstrong & Aldrin: Astea sunt lucruri gigantice. Nu, nu, nu este o iluzie optică. Nimeni nu va crede asta! Houston: Ce… ce…ce…? Ce naiba se întâmplă? Ce s-a întâmplat cu voi? Armstrong & Aldrin: Ei sunt aici, sub suprafaţă. Houston: Ce e acolo? (paraziţi, emisie întreruptă, interferenţe) Controlul cheamă Apollo 11. Armstrong & Aldrin: Am văzut nişte vizitatori.

Ei au fost aici pentru un timp, observând instrumentele. Houston: Neclar! Repetaţi ultima informaţie! Armstrong & Aldrin: Spun că aici sunt şi alte nave spaţiale. Sunt aliniate pe marginea cealaltă a craterului! Houston: Repetaţi, repetaţi comunicarea! Armstrong & Aldrin: Am conectat transmisia automată. Îmi tremură rău mâinile şi nu mai pot face nimic. Încercam să filmăm. Dar, dacă aceste camere nu vor înregistra nimic, cine ne va crede? Houston: Aţi înregistrat ceva pe film?

Armstrong & Aldrin: Nu avem niciun film la noi. Am făcut trei fotografii. Farfuriile zburătoare sau ce-or fi ne-au stricat filmul. Houston: Aici controlul. Unde sunteţi acum? Ce-i cu gălăgia asta de-spre OZN-uri? Terminat Armstrong & Aldrin: Au aterizat aici. Sunt aici şi ne privesc. Se uită la noi. Houston: Oglinzile, oglinzile le-aţi instalat? Armstrong & Aldrin: Da sunt puse unde trebuie. Dar oricine a venit cu navele alea spaţiale, cu siguranţă mâine poate veni să ni le demonteze. Terminat”. Să mai spunem, în final, ca această discuţie a fost recepţionată atât de ruşi, care urmăreau îndeaproape misiunea, cât şi de diverşi radioamatori de pe glob şi că, într-un interviu, Armstrong a declarat că, înainte de plecare, au fost avertizaţi ca pe Lună vor întâlni ceva.

Bob Dean: „Nu suntem singuri băieţi, iar noi nu am fost niciodată singuri. Suntem membri ai unui univers infinit umplut cu viaţă inteligentă infinită. Am avut o interdependenţă intimă cu mai multe inteligenţe extraterestre avansate acum cel puţin 10.000 de ani. Dovezi incontestabile că cel puţin unul, poate două din aceste diferite grupuri au avut o participare în ingineria genomului uman, acum peste 100.000 de ani în urmă. Această dovadă este literalmente copleşitoare.

Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi conştienţi de celebrul Brookings raport. NAŞA a dat un raport/studiu la Institutul Brookings pe la sfârşitul anilor 50 în care temă de baza era aceasta: Ce trebuie să facem dacă noi, în viitor, ar trebui să întâmpinăm inteligenţe extraterestre avansate? Concluzia că rezultat al acestui studiu ar fi de a păstra gura închisă şi să nu spună maselor de oameni, deoarece sociologic, teologic, ştiinţific, ar fi un mare dezastru… Deci, ei au publicat acest studiu şi a devenit pur şi simplu o politică naţională. Este unul dintre principalele motive pentru care capacul a fost ţinut în jos atât de strâns pe acest lucru atât de mult timp.”

„În anii ’70, astronomi şi băieţi din NAŞA au descoperit că unele lucruri anormale se întâmplă în inelele lui Saturn. Lucrurile s-au întâmplat, dar ei nu ştiu ce au fost.

Ei nu ştiu cum să explice. Deci, ce au făcut, au pus împreună un program de multe milioane de dolari dolari, numit Voyager şi au trimis la inelele lui Saturn în 1980. Atunci când Voyager a ajuns la inelele lui Saturn, a început să facă fotografii. Fotografiile au fost trimise înapoi la NAŞA, şi au fost uimiţi – literalmente uluiţi…