O calatorie pe Luna in doar 2 minute cu acest tren spatial

O calatorie pe Luna in doar 2 minute cu acest tren spatial

Omenirea se confruntă cu multe probleme, de la sărăcie, la războaie, catastrofe naturale. Cu toate acestea au fost înregistrate progrese mari în știință. Ne referim la descoperirea bosonului Higgs, a undelor gravitaționale, sau explorarea planetei Marte cu ajutorul roverelor și a vehiculelor spațiale.

Care este nivelul nostru de dezvoltare comparativ cu alte civilizații extraterestre?

Kardashev a realizat o scară cu ajutorul căreia este stabilit nivelul de dezvoltare al unei civilizații, prin cantitatea de energie pe care o poate utiliza. Energia de care dispune o civilizație depinde de cât de răspândită este aceasta, populează o planetă, o galaxie sau întreg Universul.

Kardashev a realizat această ierarhie în funcție de energie și tehnologie.

O civilizație de tip zero obține energia și materiile prime din lemn, cărbune, petrol. Orice rachetă utilizată de o astfel de civilizație folosește propulsia chimică.

Omenirea este o civilizație de tip zero.

O civilizație de tip unu folosește toate resursele de energie de pe planeta sa. Se spune că, omenirea va atinge acest nivel peste 200 de ani.

O civilizație de tip doi utilizează toată energia stelei sale. Civilizațiile de tipul 3 sunt galactice, poate utiliza toată energia dintr-o galaxie.

O civilizație de tipul patru utilizează toată energia din Univers, iar o civilizație de tipul cinci utilizează formele de energie din multivers. O astfel de civilizație poate călători dintr-un Univers în alt Univers. Nu știm cât de repede poate avansa omenirea pe scara lui Kardashev, dar încercări sunt, unele dintre ele fiind spectaculoase.

Charles Bombardier, cercetător canadian, a prezentat un concept al unui tren spațial, numit Solar Expess. Acesta ar putea transporta pasagerii în sistemul nostru solar.

Trenul s-ar putea deplasa cu o viteză de 1% din viteza luminii, adică cu o viteză de 3000 km/s.

În aceste condiții, durata unei călătorii până la planeta Marte ar dura mai puțin de două zile. Cele mai costisitoare etape sunt accelerarea și decelerarea. Energia necesară este una imensă.

Solar Express ar fi format din șase cilindri, fiecare cu o lungime de 50 de metri. Pentru lansarea în spațiul cosmic se propune folosirea unei rachete booster. Solar Express ar putea utiliza panouri solare uriașe pentru a putea capta energie solară.

Apa captată de la comete ar putea fi transportată către alte stații. Odată pus în mișcare, trenul nu se va mai putea opri. În schimb, navele spațiale mai mici s-ar alătura atunci când acesta se rotește în jurul unei planete, pentru a permite pasagerilor să coboare.

Pe hârtie, Solar Express oferă performanțe uimitoare. O călătorie până la Lună, ar dura 2,13 minute, iar pentru a ajunge la Neptun ar fi necesare 18 zile.

Sonda spațială Voyager 2 a ajuns pe Neptun după 12 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu