Gigi Becali pierde multi bani din cauza unei legi
Lucrurile încep să ia o întorsătură nedorită petru Gigi Becali. Steaua nu are rezultatele aşteptate în campionat şi în Europa League, iar latifundiarul din Pipera a mai primit o lovitură teribilă. O lege dată de unul dintre duşmani îi va aduce pierderi financiare uriaşe „Războinicului Luminii”.La iniţiativa lui Răzvan Burleanu – cel cu care şeful vicecampioanei se află la cuţite – Federaţia Română de Fotbal a propus Comitetutului Executiv aprobarea unei reguli care obligă cluburile să redirecţioneze 10% din sumele obţinute de pe urma transferurilor către copii şi juniori. Legea a trecut, iar Becali va fi cel mai păgubit, având în vedere că gruparea sa vinde cel mai bine din Liga I.
De exemplu, în această vară, Steaua a încasat peste 12 milioane de euro din vânzarea a trei jucători. Varela a plecat la PAOK Salonic pentru 1,5 milioane, Chipciu a fost cedat la Anderlecht în schimbul a 3,5 milioane, iar Stanciu, pentru 7,8 milioane de euro, a ajuns tot la echipa din Bruxelles. Astfel, la un simplu calcul, dintr-un total de 12,8 milioane de euro, Gigi ar trebui să investească 1.280.000 de euro în centrul de copii şi juniori. Nemulţumit de ceea ce s-a întâmplat în Comitetul Executiv, patronul Stelei a anunţat că este gata să atace noua regulă în instanţă.
Trădat de omul de încredere
Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, Gigi Becali a mai primit o lovitură. Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, membru în Comitetul Executiv, a votat pentru legea lui Burleanu şi a ignorat astfel dorinţa şefului său.
„Ordinul meu a fost să voteze împotrivă, cum să voteze Argăseală pentru? Dacă a votat pentru, ce să îi fac, să îi tai mâna? Eu i-am spus aşa: <>”, a declarat latifundiarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu