Relatia dintre materie si gandire

Relatia dintre materie si gandire

La sfârșitul secolului al XVII-lea, Newton și Decartes introduceau modele prin care indivizii erau separați unii de alții, spiritul era separat de corp. Corpul era considerat o mașină chimică cu două motoare, creierul și inima. Cei doi au introdus ideile reducționiste.

Biofizicienii aduc o nouă perspectivă pe plan medical. Sute de ani ne-am concentrat asupra realității mecanice, abandonând conceptul de energie și câmp în biologie.

În prezent, este recunoscut faptul că, sufletul este un câmp energetic. Cu ajutorul unui procedeu nou, numit magneto-encefalografie, o sondă care este plasată lângă cap, se poate citi câmpul activității nervoase.

Conform specialiștilor, între corp, spirit și câmpul energetic există o interconexiune. Gândirea, care posedă o energie psihică, merge până acolo încât poate crea corpul.

Mentalul, intenția și credința sunt trei factori capabili de a influența boala și de a vindeca corpul. În momentul în care gândim pozitiv, celule produc substanțe chimice care acționează asupra părților bolnave.

Este de necrezut, dar statisticile arată că, un sfert dintre bolnavii care au gândit pozitiv s-au vindecat de bolile pe care le-au avut.
Așa a apărut o nouă ramură a științei, noetica, fondată de psihologul Spearman, care se ocupă cu relația dintre gândire și realitate.

Cel mai cunoscut mod de a influența realitatea cu ajutorul gândirii se referă la sugestia telepatică. Gândirea unui individ poate modifica în mod telepatic gândirea și activitatea altor persoane.

Gândurile emise telepatic în mentalul colectiv crează un nor informațional din care se pot alimenta persoanele compatibile.
În anul 1978, la o prestigioasă universitate americană, un profesor a făcut un experiment inedit. A încercat să demonstreze că omul, cu gândirea sa, poate influența funcționarea unui robot sau a unui calculator.

Experimentul a durat 20 de ani și au fost utilizați subiecți din diferite medii sociale, femei și bărbați. Unii dintre acești subiecți, în special femeile, aveau capacitatea de a influența materia cu ajutorul gândirii. Alte experimente au demonstrat că, gândirea poate influența anumite reacții chimice din corpul uman, diviziunea celulelor sau creșterea plantelor.

Noetica a demonstrat că, plantele, obiectele, oamenii sunt uniți printr-un câmp energetic cuantic, sunt într-o continuă conexiune, influenţându-se reciproc.

În anul 1973, Edgar Mitchell, astronaut al misiunii Apollo 14, a fondat în SUA, Institutul Național pentru Științe Noetice. Acest institut avea ca obiect de studiu potențialul uman, capacitățile parapsihologice, vindecarea spontană, viziunile la distanță, telepatia, visul lucid, conștiința după moartea fizică.

În 11 septembrie 2001, înainte cu patru ore de a se produce tragedia, aparatura cu care se făceau măsurătorile a început să aibă un comportament deviant, aleatoriu.



Este un fenomen greu de explicat, a spus Mitchell. În decembrie 2004, înainte cu o zi să se producă devastatorul tsunami din Asia de Sud, unde au murit 250000 de persoane, aparatura institutului a început să funcționeze aleatoriu. Sunt poate coincidențe sau poate că nu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu