Istoria lumii incepe în Romania
Descoperire misterioasă a serviciului american de informaţii în Munţii Bucegi. Sub platoul montan s-ar afla o imensă poartă de piatră. Iar înaintea acestei porţi ar fi un baraj energetic, unde orice obiect aruncat se transformă în praf fin.
Triunghiul de aur al Daciei, dar şi comori îngropate de-a lungul istoriei de diverşi domnitori sunt alte lucruri ce se pot afla sub munţii Bucegi. Cercetările specialiştilor nu au adus însă până acum rezultate.
Legende transmise de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie. Multe mistere, care i-au uluit şi pe specialişti. Toate legate de Munţii Bucegi, iar unele atât de adevărate încât ridică mari semne de întrebare.
O legendă susţine că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri subterane atât de lungi încât ating şi sute de kilometri. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţa naturii. Iar asemenea tuneluri ar exista şi în Bucegi.
Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creştete ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău. Acesta este supranumit “triunghiul de aur” al Daciei datorită energiilor impresionat de mari care se presupune că se regăsesc în cele trei puncte.
De-a lungul vremii s-a descoperit că pe crestele Bucegilor se înregistrează un nivel foarte mare de radiaţii. Nu se ştie cu exactitate de unde provin aceste radiaţii sau ce le provoacă iar cercetările sporadice de până acum nu au reuşit să demonstreze nimic.
Primele cercetări cu privire la Munţii Bucegi s-au efectuat abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiţei, într-o zonă cunoscută sub numele de “şapte izvoare”. Aici s-a făcut o analiză a apei şi spre stupoarea cercetătorilor s-a constatat că apa din acest izvor are zero bacterii. Acest fapt este unic în lume. Alte cercetări au fost realizate în anii 80.
Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, comori îngropate, acumulate de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este vorba despre un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale (dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur).
De asemenea, Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră (legendele locale amintesc şi despre o poartă spre altă lume), înaintea acestei porţi un baraj energetic, iar orice obiect aruncat spre el se transformă în praf fin. Scepticii consideră că totul este exagerat, dar susţinătorii teoriei afirmă că istoria lumii începe în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu