Vaticanul recunoaste existenta extraterestrilor pe Terra

Vaticanul recunoaste existenta extraterestrilor pe Terra

Furtuna mediatică de primăvară stârnită de declaraţiile părintelui iezuit Jose Gabriel Funes, directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului de la Castel Gandolfo, a trezit viul interes al publicului de pe toate continentele faţă de atitudinea Bisericii Catolice în controversata chestiune a existenţei unor fiinţe raţionale în afara Pământului.Iată, aşadar, câteva pasaje semnificative din interviul semnat de Francesco M. Valiante şi apărut în „L’Osservatore Romano” pe 14 mai 2008, sub titlul „Extraterestrul este fratele meu”:

    Rep.:       În Geneză se vorbeşte despre Pământ, despre animale, despre bărbat şi despre femeie. Asta exclude posibilitatea existenţei altor lumi şi fiinţe în Univers?

    J.G.F.:   După părerea mea, această posibilitate există. Astronomii ştiu că Universul e alcătuit din o sută de miliarde de galaxii, fiecare fiind compusă din o sută de milioane de stele. Multe dintre acestea –  sau aproape toate – ar putea avea planete. Cum am putea exclude faptul că viaţa s-a dezvoltat şi în alte părţi? O ramură a astronomiei, astrobiologia, studiază tocmai acest aspect şi a făcut multe progrese în ultimii ani. Examinând spectrele luminii ce vine de la stele şi planete, curând vor putea fi individualizate elementele atmosferei acestora – aşa-numitele biomarcări – şi atunci se va şti dacă sunt condiţii pentru naşterea şi dezvoltarea vieţii. De altfel, teoretic vorbind, forme de viaţă ar putea exista chiar şi fără oxigen sau hidrogen.

    Rep.:      Vă referiţi inclusiv la fiinţe asemănătoare nouă sau mai evoluate?

    J.G.F.:  E posibil. Deocamdată nu avem nici o dovadă. Dar cu siguranţă, într-un Univers atât de mare, această ipoteză nu poate fi exclusă.

    Rep.:      Asta n-ar fi o problemă pentru credinţa noastră?

    J.G.F.:  Cred că nu. Aşa cum există o multitudine de creaturi pe Pământ, tot aşa ar putea fi şi alte fiinţe, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Asta nu contravine credinţei noastre, pentru că nu putem limita libertatea creatoare a lui Dumnezeu. Referindu-ne la Sfântul Francesco, dacă privim creaturile terestre drept «frate» şi «soră», de ce n-am putea vorbi şi despre un «frate extraterestru»? Ar face şi el parte din Creaţie.

Aceste răspunsuri au fost calificate de mass-media drept „surprinzătoare“, afirmându-se chiar că „Vaticanul a şocat lumea“. Ori Funes nu făcea decât să repete ceea ce declarase la 12 iunie 2000 „în Corriere della Sera”, pe când era unul dintre cei mai tineri participanţi (36 de ani) la un congres internaţional despre „discurile galactice“ organizat de Observatorul Specola Vaticana la Universitatea Pontificală Gregoriană: „Într-o galaxie tipică, la o îngrămădire de circa o sută de miliarde de stele, ar putea exista o multitudine de planete gemene cu Pământul, cu fiinţe ca noi. Dacă, aşa cum cred, ele există, pot fi considerate fraţii noştri întru Creaţie. “

O idee împărtăşită de franciscanul Gino Concetti, dominicanul Raimondo Spiazzi sau monseniorul James Schianchi, profesor de morală la Institutul de Știinţe Religioase din Parma, care a declarat la 23 aprilie 1999, într-o conferinţă ţinută la Centrul de Studii Galileo, că „nu este nici o incompatibilitate între doctrina creştină şi eventuala existenţă a unor inteligenţe extraterestre“. Iar colegul de Observator al lui Funes, Guy Consolmagno, a publicat în 2005 o broşură de 50 de pagini intitulată „Viaţa inteligentă în Univers”.



Exponenţi marcanţi ai Bisericii Catolice susţinuseră acest punct de vedere încă din Evul Mediu. „Nu există nici o stea de pe care am fi îndreptăţiţi să excludem existenţa unor fiinţe, chiar diferite de noi“, spunea cardinalul Nikolaus Krebs, zis Nicolaus de Cusa (1401-1464). Totuşi, în 1600, Giordano Bruno, fost preot catolic, a fost ars pe rug, printre altele, pentru că susţinuse acelaşi lucru, fapt care l-a determinat pe Ioan-Paul al II-lea să-şi exprime „profundă durere“ în anul 2000, la împlinirea a patru veacuri de la această crimă a Inchiziţiei.



Astronomul iezuit Angelo Secchi, predecesor în 1850 al lui Funes ca director al primului Observator al Vaticanului, scria: „E absurd să considerăm lumile care ne înconjoară drept nişte imense pustiuri nelocuite şi să căutăm înţelesul Universului în mica noastră lume locuită”. La începutul secolului al XX-lea, teologul Joseph Pohle afirmă şi el: „Pare întrutotul conform cu scopul ultim al lumii ca pe corpurile cereşti să existe fiinţe care să-i înfăţişeze lui Dumnezeu frumuseţile lumilor lor, aşa cum face omul pentru lumea lui mai mică.“

Mai aproape de vremea noastră, Padre Pio, canonizat în 2002, a replicat astfel la întrebarea despre existenţa unor creaturi ale lui Dumnezeu pe alte planete: „Şi ce, ai vrea să nu fie, ca atotputernicia lui Dumnezeu să se limiteze la mică planetă Pământ? Ai vrea să nu existe alte creaturi care să-l iubească pe Domnul?“ Sunt gânduri formulate şi de monseniorul Corrado Balducci, membru al Curiei Papale într-o discuţie dintr-o pauză a lucrărilor celui de-al 7-lea Simpozion Mondial consacrat obiectelor zburătoare neidentificate şi fenomenelor conexe (San Marino, mai 1999) şi apoi de la tribuna simpozionului. Le-am regăsit într-un text care îi reproduce conferinţa din 16 septembrie 2006, ţinută la un alt congres ufologic (Riposto, Sicilia).

Dată fiind natura manifestării la care participăm, dialogul nostru nu putea să omită chestiunea OZN-urilor. Un argument invocat atunci de interlocutorul meu a fost şi el reluat în conferinţa din 2006. După ce se referă la observaţiile unor persoane calificate, el continuă astfel:„În ceea ce priveşte existenţa a ceva adevărat în fenomenul OZN, trebuie să adaug o altă consideraţie, pe care am lăsat-o ultima pentru a-i sublinia importanţa. Este vorba despre faptul că o incredulitate generalizată, sistematică şi totală ar sfârşi prin a slăbi şi, încet, încet, a distruge valoarea mărturiei umane în sine, cu consecinţe foarte grave şi imprevizibile, pentru că ea se află nu doar la temelia vieţii individuale şi sociale, ci şi a celei religioase.

Mărturia este într-adevăr un mod fundamental de comunicare, cerând îndeosebi încrederea în autorul ei. (…) Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla la nivel practic, în viaţă individuală şi socială de fiecare zi, dacă valoarea mărturiei ar slăbi, având drept consecinţă diminuarea şi dispariţia încrederii în ceea ce ne mărturisesc ceilalţi, lucru uneori indispensabil pentru a trăi normal.“ (Monsignor Corrado Balducci, La chiesa di fronte al problema degli UFO, în UFO Notiziario, Anno XLI, N. 68 Nuova Serie, Dicembre 2006 – Gennaio 2007)Teologul consideră că existenţa altor planete locuite este posibilă, întrucât atotputernicia şi înţelepciunea luiDumnezeu nu au limite, verosimilă, între noi şi îngeri trebuind să existe alte fiinţe inteligente, probabilă, şi alte fiinţe fiind capabile să-l cunoască pe Dumnezeu şi să-l glorifice, fapt ce reprezintă scopul ultim al Creaţiei şi, în sfârşit, dezirabilă, pentru că locuitorii altor lumi ar putea să ne protejeze şi să ne ajute, având în vedere diminuarea religiozităţii şi problemele ecologice cu care ne confruntăm.

Mărturia umană, căreia monseniorul Balducci îi acordă o atât de mare importanţă, este însoţită uneori de „mărturia “unor aparate care nu pot fi învinuite de subiectivism. Rămânând în aria Vaticanului, pe internet circulă imaginea unui OZN ce ar fi apărut deasupra Bazilicii Sfântul Petru la 2 aprilie 2005, ziua morţii lui Ioan Paul al II-lea. Legenda precizează că obiectul ar fi fost filmat de o echipă a unui canal TV românesc…)

E firesc să ne întrebăm cum se explică preocuparea unor reprezentanţi de seamă ai Bisericii Catolice pentru astfel de chestiuni, ce par să n-aibă o legătură evidentă cu credinţa creştină? Să ne întoarcem la interviul dat de Jose Gabriel Funes publicației „L’Osservatore Romano”:

    Rep.:       Interesul Bisericii pentru studierea Universului poate fi explicat prin faptul că astronomia este singura ştiinţă care are de-a face cu infinitul şi deci cu Dumnezeu?

    J.G.F.:  Pentru a fi precişi, Universul nu e infinit. E foarte mare, dar e finit, pentru că are o vârstă: circa patrusprezece miliarde de ani, potrivit cunoştinţelor noastre cele mai recente. Și dacă are o vârstă, înseamnă că are o limită şi în spaţiu. Universul s-a născut într-un moment determinat şi de atunci se extinde continuu.

    Rep.:     Din ce s-a născut?

    J.G.F.: După părerea mea, Big Bang-ul rămâne cea mai bună explicaţie de care dispunem până acum a originii Universului, din punct de vedere ştiinţific.

Un astronom pontifical care acceptă teoria modernă a originii Universului, considerând că ea „nu e în contradicţie cu credinţa“! Şi nu se opreşte aici. Reporterul aduce în discuţie un nou subiect fierbinte:

    Rep.:      Anul viitor se va celebra bicentenarul naşterii lui Darwin şi Biserica se va confrunta din nou cu evoluţionismul. Poate contribui astronomia la această confruntare?

    J.G.F.: Ca astronom, pot să spun că din observarea stelelor şi a galaxiilor reiese un clar proces evolutiv. E un dat ştiinţific. Nici aici nu văd o contradicţie între ceea ce putem învăţa de la evoluţie – cu condiţia să nu devină o ideologie absolută – şi credinţa noastră în Dumnezeu.

Şi în această privinţă, Funes a fost precedat de alţi reprezentanţi ai Vaticanului. În 2005, cardinalul Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, a declarat că teoria evoluţiei şi Vechiul Testament sunt „perfect compatibile “dacă Biblia este citită aşa cum se cuvine. De altfel, în 2009 s-a organizat o conferinţă pentru a se marca 150 de ani de la apariţia lucrării lui Charles Darwin „Despre originea speciilor”. Organizatorii – Consiliul condus de Poupard, Universitatea Notre Dame şi şase universităţi pontificale – cred că evenimentul a contribuit la adâncirea dialogului dintre ştiinţă şi Biserică, întrucât a venit vremea ca Biserica să privească evoluţia dintr-o perspectivă mai largă. Un dialog la care s-a referit şi Jose Gabriel Funes:

    „Credinţa şi ştiinţa nu sunt ireconciliabile. A spus-o Ioan Paul al II-lea şi a repetat-o Benedict al XVI-lea: credinţa şi raţiunea sunt cele două aripi cu care se înalță spiritul uman. Nu există o contradicţie între ceea ce ştim datorită credinţei şi ceea ce învăţăm datorită ştiinţei. Pot fi tensiuni sau conflicte, dar nu trebuie să ne fie frică de ele. Biserica nu trebuie să se teamă de ştiinţă şi de descoperirile ei. “

„Extratereștrii nu sunt demonici”, spun oamenii de știință ai Vaticanului
„Fenomenul contactelor cu civilizaţiile extraterestre este real şi compatibil cu teologia, în înţelesul Bisericii Catolice”, afirmă în mai multe interviuri din cadrul mai multor emisiuni ale televiziunilor italiene Monsignorul Corrado Balducci. Surprinzătoare această afirmaţie dacă luăm în considerare faptul că el a fost exorcist oficial pentru Roma, diplomat în nunciatura papală de la Washington şi prieten al Papei Ioan Paul al II-lea.

Dacă ne aducem aminte de istoria exorcizărilor în masă ale Vaticanului ce punea în seama lui Lucifer şi a acoliţilor lui tot ceea ce nu era benefic pentru viaţă şi cunoaşterea creştinilor, afirmaţiile lui Balducci ni se par cu atât mai nedumeritoare şi bulversante pentru o anumită atitudine conservatoare a instituţiei Bisericii Catolice. Astăzi se ştie că Vaticanul urmăreşte îndeaproape fenomenul OZN şi că este foarte probabil să strângă informaţii de pe întregul mapamond prin intermediul S.I.V. (Servizzio Informazioni del Vaticano).Acest teolog a subliniat, nu o dată, că întâlnirile cu „vizitatorii din stele” nu au caracter demonic, nu sunt datorate unor deficienţe de natură psihică şi nu reprezintă cazuri de posedare de către entităţi malefice, ba mai mult, aceste întâlniri merită să fie studiate cu mare atenţie.

Monsignorul Balducci mai atrage atenţia asupra necesităţii facerii unei distincţii între contactele cu extratereştrii şi posedările demonice, sugerând chiar ideea evoluţiei spirituale a acestor civilizaţii extraterestre mai avansate decât cea a umanităţii.

Putem oare să luăm afirmaţiile Monsignorului Balducci drept poziţia oficială din vremurile noastre a unei instituţii milenare precum cea a Vaticanului? Mai ales dacă ele au fost făcute în spaţiul unor emisiuni difuzate la televiziunea naţională italiană?

O altă persoană din cadrul Vaticanului care a „aruncat” astfel de idei este şi iezuitul Guy Consolmagno, doctor în ştiinţe, absolvent al MIT şi astronom la Observatorul Vaticanului din Arizona. El afirmă în spaţiul publicistic al „Harper’s Magazine” cum că „în Biblie există, indiscutabil, fiinţe inteligente nonumane”,

Putem spune că cea mai şocantă afirmaţie a acestui om de ştiinţă iezuit este: „Și poate nu este atât de exagerat să vedem a doua Persoană a Trinităţii nu doar ca Fiul Omului, ci şi ca Fiul altor rase” şi continuă cu „Toate creaturile acestui univers au fost create şi iubite de acelaşi Dumnezeu care ne-a creat şi iubit şi pe noi… Merită deci să-i numim străini?”.

Iar ca un corolar al îndrăznelii sale: „Dumnezeu este mai mare decât toate universurile paralele ce ar putea exista dincolo de Universul nostru”; „El este capabil să-şi concentreze întregul Său efort, întreaga energie şi iubire asupra fiecărui mărunt individ pe această măruntă planetă a noastră. Şi sunt încredinţat că, în aceeaşi măsură, şi asupra altor indivizi de pe oricare altă planetă”.



Ştiind din istorie puterea de adaptare a doctrinelor şi dogmelor creştine aflate sub oblăduirea Vaticanului, am putea crede că Biserica Catolică urmăreşte prin aceste declaraţii să aibă la îndemână un mănunchi de “antecedente” în eventualitatea în care se va dezvălui oficial la nivel planetar existenţa unor contacte reale şi efective între guvernele marilor puteri şi extratereştri.