Cum ne imbunatatim memoria cu plante

Cum ne imbunatatim memoria cu plante

Atât memoria, cât și concentrarea, pot fi afectate de stres, oboseală și de starea generală de sănătate proastă. Alocarea de timp pentru relaxare, exercițiile fizice și o dietă bogată în substanțe nutritive contribuie la diminuarea problemei, iar tratamentele din plante te pot ajuta să te simți mai revigorat și mai activ. Iată câteva remedii naturiste care te pot ajuta să-ți îmbunătățești memoria!

Practic, toate acestea îți vor îmbunătății capacitatea de concentrare, dar și memoria.

Ginseng și ginko biloba

Ginsengul și ginko biloba sunt două plante recunoscute pentru faptul că îmbunătățesc memoria și puterea de concentrare, fiind utilizate mai ales în China și în Extremul Orient. Și studiile moderne au confirmat reputația acestora în fortificarea memoriei, mai ales în cazul ginko bilobei. Atât ginko, cât și ginsengul sunt disponibile în farmacii ca remedii gata preparate, de consumat conform recomandărilor de specialitate.

Gotu Kola

Mai există o plantă renumită pentru îmbunătățirea memoriei și a puterii de concentrare. Este vorba despre Gotu Kola, o plantă folosită în India în aceste scopuri încă din cele mai vechi timpuri. Este disponibilă în farmacii sub formă de tinctură sau tablete, dar trebuie luate doar la recomandarea unui specialist.

Ceai de lămâiță și rozmarin

Există și numeroase ceaiuri din plante care s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătățirea concentrării.

Ceaiul de lămâiță poate fi preparat atât din frunze proaspete, cât și din plantă uscată. Este vorba despre o licoare de culoare auriu-deschis care te ajută să te înviorezi. Uleiul esențial al acestei plante este utilizat în industria parfumurilor pentru mirosul său revigorant. Iată cum trebuie să-l folosești dacă vrei să ai o memorie mai bună: toarnă o cană de apă clocotită peste câteva frunze proaspete sau peste 5 grame de plantă uscată. Lasă-l 10 minute la infuzat înainte de a-l consuma.

Ceaiul de rozmarin. Acesta se prepară astfel: o crenguță proaspătă sau o linguriță de plantă uscată la o cană de apă fierbinte. Lasă câteva minute la infuzat, apoi îl poți bea.

Ulei de busuioc și mentă

Există și uleiuri esențiale care ajută la concentrare. Iată câteva dintre ele: de busuioc, mentă, rozmarin, lămâie, eucalipt și lemn de cendru. Folosește unul dintre aceste uleiuri pentru a stropi o cârpă curată. Cu aceasta, freacă pulsul de la încheietura mâinii și tâmplele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu