Cum functioneaza gandirea

Cum functioneaza gandirea

Young a identificat 18 scheme disfuncţionale, pe care le-a grupat în cinci categorii, pornind de la categoriile de nevoi pe care le manifestă un individ în dezvoltare.


Separare şi respingere


Constă în expectanţa că nu vor fi satisfăcute nevoile de securitate, îngrijire, acceptare, respect. Este compus din 5 scheme :

Schemele din acest domeniu sunt rezultatul unui mediu familial prea detaşat sau al unuia prea imprevizibil şi abuziv. Nevoile de securitate, stabilitate şi empatie nu sunt îndeplinite pentru individul în dezvoltare. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1. Abandon/instabilitate.


2. Neîncredere / abuz – convingerea ca într-un final tot vom fi înşelaţi, că ceilalţi ne mint, că ne fac să suferim în mod intenţionat.


3. Privaţiune emoţională – covingerea că ceilalţi nu ne oferă dragostea necesară.


4. Deficienţă/ruşine – sentimentul că suntem fără valoare, răi, nedoriţi.


5. Izolare socială/ înstrăinare – senzaţia că suntem izolaţi de restul lumii, că suntem diferiţi şi nu putem face parte dintr-un grup.


Slabă autonomie şi performanţe


Se referă la propria capacitate de a supravieţui şi funcţiona independent. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:


1. Dependenţă/incompetenţă.


2. Vulnerabilitate în faţa pericolelor potenţiale.


3. Protecţionism/personalitate atrofiată – reflectă nevoia de a avea o relaţie de apropiere şi o implicaţie emoţională exagerată cu una dintre personale apropiate (deseori părinţi).


4. Eşec – autoblamarea, convingerea că nu este capabil să facă ceva bine.


Limite defectuase


Reflectă incapacitatea sau stabilirea cu deficienţă a limtelor interne, a responsabilităţilor faţă de altul. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:


1. Revendicarea drepturilor personale/dominanţa – convingerea că sunem superiori altor oameni, revendicăm drepturi şi privilegii speciale.


2. Lipsa de autocontrol şi autodisciplină (toleranţă scăzută la frustrare) - dificultatea de a fi controlat, disciplinat, insuficient control al impuslurilor. Această schemă este urmare a lipsei de disciplină sau a unui model coerent de urmat în familie.


Dependenţa de ceilalţi


Aceasta presupune focalizarea excesivă pe satisfacerea doriţelor, nevoilor altora în detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe şi nevoi. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:


1. Subjugarea – supunerea excesivă controlului celorlalţi pentru a evita furia, părăsirea, alte represalii. Are 2 forme: subjugarea nevoilor şi subljugarea emoţiilor.


2. Sacrificiul de sine – concentrarea excesivă asupra satisfacerii voluntare a nevilor zilnice ale celorlalţi pentru a evita sentimentul de a „fi egoist”.


3. Indezirabilitatea socială/nevoia de aprobare – căutarea exagerată a aprobării, recunoaşterii, atenţiei celorlalţi.


Hipervigilenţă şi inhibiţie


1. Negativismul/pasivitatea – accentuarea aspectelor negative ale vieţii (durere, moarte, pierdere, dezamăgiri, conflicte, vină), în timp ce evenimentele pozitive sunt minimalizate.


2. Inhibiţia emoţională/autocontrolul exagerat – inhibarea acţiunilor, sentimentelor, comunicării spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi.


3. Standardele nerealiste/exigenţa – convingerea că trebuie să atingem nişte standarde interiorizate foarte înalte de comportament şi performanţa cu scopul de a evita critica.


4. Pedepsirea – convingerea că oamenii ar trebui aspru criticaţi pentru greselile lor. Implică tendinţa de a fi furios, intolerant cu ceilalţi şi cu noi înşine.

Atunci când gândirea este una dezadaptativă... vorbim despre scheme disfuncţionale.


„Schemele nu sunt structuri fixe. Sunt configuraţii flexibile care reflectă regularităţile experienţei, oferind umplerea automată a informaţiilor lipsă, efectuând generalizări despre trecut, dar şi modificându-se permanent, adaptându-se pentru a reflecta starea de lucruri prezentă. Schemele sunt stări interpretative flexibile care reflectă amestecul de experienţă trecută şi circumstanţe prezente.“

Un psiholog te poate ajuta să-ţi reglezi toate aceste probleme emoţionale. Demersul psihoterapeutic necesită o frecvenţă de minimum o şedinţă /săptămână şi o cură psiholterapeutică de minimum 12 sedinţe pentru a se putea produce o schimbare benefică, de transformare a clientului (acesta fiind şi motivul pentru care decideţi să mergeţi la psihololg). 1, 2 sau 5 sedinţe se numesc consultaţii; nicidecum cură sau un demers psihoterapeutic.


Psihoterapeutul NU:


•    este „şeful” tău,

•    îţi spune ce să faci,

•    va lua decizii în locul tău,

•    este responsabil pentru deciziile si actiunile tale,

•    te face dependent de el, de opinia lui,

•    îţi judecă credinţele, valorile,

•    este o „cârjă” pentru tine, ci un ghid, un însoţitor pentru o bucată din drumul tău.


Succesul psihoterapiei depinde de:


•    respectul reciproc,

•    respectarea regulilor – punctualitate, frecvenţa şedinţelor, cadrul terapeutic

•    personalitatea psihoterapeutului,

•    pregătirea profesională a psihoterapeutului/consilierului psiholog,

•    motivaţia clientului pentru schimbare,

•    implicarea activă a clientului în demersul psihoterapeutic/de consiliere psihologică,

•    sinceritatea şi capacitatea de autodezvăluire a clientului,

•    compatibilitatea celor doi actori implicaţi în demersul terapeutic (client – psihoterapeut).