Cristalele sunt incarcate cu energie de la soare si luna

Cristalele sunt incarcate cu energie de la soare si luna

Cristalele au fost prețuite în multe culturi antice și au rămas la fel de apreciate până astăzi, pentru calitățile lor mistice și științifice.

Cristalele au utilizări practice la fabricarea tranzistoarelor, a laserelor și computerelor, în vreme ce vracii nativi americani și adepții New Age cred că ar avea și miraculoase puteri curative.

Vechii greci prețuiau cristalele de cuarț pentru frumusețea lor și considerau că au puteri supranaturale. Ei credeau că mineralul de cuarț, cu structura lui cristalină, era de fapt o apă atât de înghețată, încât nu avea să devină niciodată lichidă și de aceea i-au spus krystallos, care înseamnă rece ca gheața.



Atomii și moleculele din cristale sunt întotdeauna dispuși în șiruri ordonate. Aceste modele repetate conferă cristalelor strălucirea specifică și formele deosebite.

Unele cristale produc, atunci când sunt comprimate, la extremități, sarcini electrice, iar altele produc sarcini similare care sunt încălzite. Ambele proprietăți sunt evidente la cuarț și fac mineralul util la fabricarea sonarului și în radio, la amplificarea curentului electric.



De asemenea, fac posibilă convertirea, în bateriile solare, a luminii Soarelui în energie electrică. Cristalele de litiu sunt utilizate în fabricarea bateriilor de acumulatori.

Marcel Joseph Vogel s-a născut în San Francisco, în anul 1917. A fost readus la viață după ce fusese declarat mort, la vârsta de șase ani, în urma unei pneumonii. Atunci, a trăit o experiență în apropierea morții, care l-a determinat să caute adevăratele sensuri ale vieții.

Începând de atunci, în fiecare zi, a participat la slujbe bisericești, încercând să afle scopul existenței. La 12 ani, răspunsul a venit prin intermediul unei voci care i-a spus că va deveni un chimist al fosforescenței.

După ce a absolvit studii de specialitate, s-a dedicat cercetării cristalelor. El a ajuns la concluzia că structura cristalelor se modifică în stadiile de creștere ale cristalelor.

Încă din Egiptul antic cristalelor li s-au atribuit proprietăți vindecătoare și abilitatea de a elimina energiile negative din corp. Se credea că ele au capacități de a memora imagini și gânduri, servind ca păstrătoare ale cunoștințelor din trecut.

Printre alte atribute ale lor se numără proprietatea de a înmagazina și elibera lumina, de a percepe impresii de la oamenii care sunt capabili să programeze cristale pentru anumite funcții, de a emite frecvențe și de a se energiza de la razele de Soare și de la Lună.

Despre cuarț se spunea că ar atrage energia pozitivă și se presupunea că mici baghete având la capete montate cristale ar fi putut localiza în corp durerea sau boala.

Unii specialiști pretind că locuitorii legendarului continent Atlantida foloseau cristalele pentru a produce energie psihică și a stabili comunicații interstelare.

Unii cred că o sursă de energie foarte puternică, declanșată de un cristal, ar fi dus la distrugerea Atlantidei. Procesul de activare implică ținerea cristalului în mâna stângă. Acest act este menit să stimuleze procesele intuitive și creative din emisfera cerebrală dreaptă.

Procesele odată declanșate, presupusul vortex de energie din cristale începe să interacționeze cu câmpul electromagnetic al individului și să amplifice câmpul energetic din jurul acestuia.



Când câmpul energetic a fost activat, individul trebuie să înceapă să sufle în cristal cu intenția de a fi capabil să vindece trupurile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu