Larimar este o piatra magica din Atlantida

Larimar este o piatra magica din Atlantida

Larimar este o piatră fabuloasă. A fost numită piatra bleu a Atlantidei. Istoria ei a fost prezentată de celebrul medium american, Edgar Cayce, 1877-1945.

Cayce a declarat că, atlanţii dispuneau de o piatră magică, fabuloasă, precizând și locul unde va fi descoperită, Insula Hispaniola. După 29 de ani de la moartea sa, această piatră a fost descoperită.

Larimar este o piatră bleu cu proprietăți curative excepționale și cu puteri energetice foarte mari.

Cayce a lansat ipoteza că atlanţii, cei care au supraviețuit dezastrului, au populat teritoriul Egiptului și regiunile precolumbiene ale Americii.

Conform viziunilor pe care le-a avut Cayce, atlanţii erau împărțiți în două grupări. Prima se numea fiii legii lui Un și cea de a doua, fiii lui Belial. În ceea ce privește existența acestei pietre, el a susținut că va fi descoperită în Insula Hispaniola, care aparținea de continentul Atlantida.

Această insulă există și nu a fost o fabulație a lui Cayce, este vorba despre teritoriul ocupat de Republica Dominicană și Haiti.

În anul 1974, a fost descoperită în Republica Dominicană o pectolită bleu vulcanică. Pectolita bleu face parte din familia cuarțului silicat. Ca duritate este plasată pe locul cinci, de pe scara Mohs, care are zece poziții.

Piatra a fost descoperită într-un lanț muntos care este situat la granița dintre Haiti și Republica Dominicană.

Piatra a fost cunoscută de lumea științifică în anul 1974, când doi turiști au descoperit-o. Băștinașii din zonă erau familiarizați cu această piatră și considerau că ea provine din mare, motiv pentru care au numit-o piatra bleu.

În anul 1916, preotul Fortes de Loren cere aprobarea ministrului Republicii Dominicane de a exploata o mină pe care o descoperise și conținea pietre bleu.

Preotul nu a primit aprobarea și întâmplarea a fost uitată. Mulți ani mai târziu, mina este descoperită de un medic spaniol. El dă numele de Larimar acestei pietre, de la numele fiicei sale, Larisa și mar, adică mare.

Această piatră este prețioasă și pentru faptul că se găsește numai în această mină din Republica Dominicană, fiind unică.


Insula Hispaniola, așa cum a numit-o Cayce, este de origine vulcanică și s-a format acum 100 de milioane de ani. Fenomenul vulcanic a favorizat asocierea unor elemente chimice și miracolul s-a produs. Este o asociere rară între siliciu, oxigen, sodiu și calciu.

În geologie aceste pietre se numesc pectolite sau roci secundare. Culoarea bleu care o face unică este datorată substituirii cobaltului de către calciu.

Piatra este folosită în tratamente ale unor boli care au cauze emoționale. Tratamentul aduce un echilibru în organism, prin inducerea unei energii pozitive.

Piatra se așează pe chakra de la gât, timp de câteva minute. Ea curăță organismul și elimină blocajele energetice.

După fiecare tratament, piatra se curăță sub un jet de apă rece. În acest mod, energiile solare o dinamizează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu