Cum au aparut uriasii, istoria ascunsa
Giganţii, oamenii cu statură uriaşă, sunt prezenţi în mitologia fiecărui popor. Aceşti humanoizi au aprins imaginaţia oamenilor de-a lungul secolelor şi continuă să fie prezentaţi şi astăzi ca o realitate ascunsă a unei lumi de mult apuse. Oamenii de ştiinţă sunt însă sceptici.
Cu siguranţă, poveştile cu giganţi
încântă. Oameni uriaşi, precum Goliath, Ymir sau Polyphemus au trezit
mereu imaginaţia. Aceşti uriaşi populează poveştile fiecărui popor dar
şi vechile mitologii. Pe toate cele şase continente locuite de om,
uriaşii au străbătut pământul şi îndeosebi au săvârşit fapte
reprobabile, incendiind sate, mâncând oameni sau în alte cazuri au adus
bunăstare şi au fost veneraţi.
Toate acestea însă numai în poveşti.
Existenţa lor nu este confirmată de niciun specialist şi nu există nicio
dovadă incontestabilă privind existenţa acesto oameni uriaşi. Chiar şi
aşa giganţii îşi au încă susţinătorii lor, fiind elaborată o adevărată
teorie a conspiraţie, cu descoperiri de schelete gigantice, ţinute la
secrete, dar şi cu imagini publicate în mediul virtual cu aşa zice
rămăşiţe de uriaşe care însă nu sunt recunoscute de comunitatea
ştiinţifică. În secolul al XXI lea, epopeea giganţilor încă stârneşte
controverse.
Uriaşii populează cultura tradiţională a lumii
Din cele mai vechi timpuri mitologia diferitelor popoare a lăsat
mărturii privind existenţa unor oameni cu o statură impresionată şi de
10 ori mai înalţi decât un om obişnuit.
Erau numiţi giganţi sau uriaşi. Numele
lor sunt păstrate, inclusiv în Vechiul Testament. Cei mai cunoscuţi sunt
Anakim, Gog şi Magog, Goliath, Nephilim sau Nimrod. Totodată uriaşi
cunoscuţi sunt prezenţi în cultura veche celtică şi sunt cunoscuţi drept
Cormoran,Corb sau Eriu. Mitologia greacă la rândul său este plină de
giganţi. Sute de uriaşi sunt consemnaţi, dintre care poate cei mai
cunoscuţi sunt ciclopii Polyphem şi Epimetheus. Mitologia hindusă dar şi
cea nordică sau amerindiană îşi are şi ea uriaşii săi. În majoritatea
cazurilor uriaşii sunt o pacoste pentru umanitate.
Ei atacă satele, terorizează
comunităţile şi sunt în unele cazuri chiar o pedeapsă divină. Şi în
România poveştile cu uriaşii abundă. Mai mult decât atât credinţele
populare consemnează numeroase legende privind existenţa uriaşilor. De
exemplu în nordul judeţului Botoşani, la Ibăneşti şi Hilişeu Horia este o
abundenţă de mărturii cu privire la existenţa uriaşilor. Aproape nu
există loc, care să nu amintească de o faptă sau de un mormânt de uriaş.
Cum au apărut uriaşii
Din mitologie aflăm că uriaşii au apărut
în special prin voinţă divină. În cazul poveştilor celtice cu uriaşi,
originea lor este nespecificată. Doar în cazul lui Eriu se spune că este
de fapt la orgine o zeiţă. În rest inclusiv la români, giganţii se pare
au existat dintotdeauna. În Biblie, mai precis în Vechiul Testament,
în Geneză se precizează că uriaşii ar fi apărut din încrucişarea fiilor
lui Dumnezeu cu pământenii. „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi,
mai cu seamă de când Fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele
oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii”. Legendele greceşti
arată deasemenea o orgine divină a uriaşilor, Polyphem de exemplu s-a
născut din zeul Poseidon.
Uriaşii mâncători de oameni, patagonezii şi giganţii primordiali
Miturile despre uriaşi au persistat până
în lumea contemporană. Mai mult decât atât astăzi se caută explicaţii
ştiinţifice, iar o întreagă comunitate, mai mult pseudo-ştiinţifică
susţine că există şi dovezi privind existenţa acestor oameni cu staturi
impresionante. Mediul virtual este împânzit cu imagini ale unor schelete
uriaşe descoperite. Mitologia contemporană atestă descoperirea unor
uriaşi cu părul roşu în peşterile din Lovelock situate în deşetul Nevada
pe teritoriul Statelor Unite. Se spune că aceste schelete au fost
descoperite în 1911 şi că în special craniile au ar fi fost păstrate o
vreme în muzeul Humbolt din Winnemucca.
Despre aceşti uriaşi ”cu părul roşu” din Nevada vorbesc legendele
ameridienilor din tribul Paiute care îi numeau Numa Ticutta. Bătrânii
tribului Paiute spuneau, după cum a cules legendele Ione Allen, că
aceşti uriaşi, aveau părul roşu şi că mâncau oameni. De altfel Numa
Ticutta în graiul Paiute înseamnă mâncători de oameni. Totodată se
presupune că în toată America au fost descoperite urme ale unor uriaşi.
Rămăşiţele lor nu se află astăzi însă la niciun muzeu şi nu există nicio
documentare ştiinţifică oficială despre aceste schelete sau cranii. Mai
mult decât atât un raport al descoperirilor de la peşterile din
Lovelock este publicat, dar nici urmă de uriaşi, doar de comunităţi
paleolitice şi mai târziu neolitice. O altă ”rasă” celebră de uriaşi
este considerată cea a patagonezilor, despre care se spune că au fost
văzuţi de Magellan în călătoria sa în Patagonia. Unul dintre
marinarii care l-au însoţit a descris o întâlnire cu un uriaş din
Patagonia, care dansa pe o insulă. ”Era atât de înalt încât abia îi
ajungeam pânş la mijloc”, scria uluit Antonio Pigafetta, geograful din
cadrul expediţiei lui Magellan. Aceeaşi patagonezi vor fi menţionaţi şi
în jurnalul de călătorie al celebrului călător şi corsar britanic
Francisc Drake, dar şi de James Cook, care ar fi încercat să prindă un
uriaş, sau de John Byron. Totodată în lumea virtuală au apărut sute de
informaţii referitoare la aşa zise schelete de uriaşi descoperite în
SUA, Munţii Caucaz, Munţii Altai, Deşertul Sahara sau chiar la Roşia
Montană.
Lumea ştiinţifică tace în privinţa uriaşilor
Toate aceste descoperiri epocale, sunt
însă doar pe internet. Nicio lucrare ştiinţifică sau rapoarte de
descoperiri nu confirmă existenţa unor oase de giganţi. Existenţa
giganţilor în forma spectaculoasă în care este prezentată în mediul
virtual nu este confirmată de oamenii de ştiinţă. Rapoartele privind
descoperirile de la Lovelock în Nevada arată o comunitate, dar nu de
uriaşi ci de nativi aflaţi pe diferite trepte ale civilizaţie, iar
muzeul Humboldt nu are cranii uriaşe. Toate aceste „descoperiri” în
special de morminte ale giganţilor nu apar în lucrările ştiinţifice de
specialitate şi nici nu sunt confirmate de oamenii de ştiinţă. Cât
despre patagonezi, aceştia se vor dovedi de fapt nişte giganţi ceva mai
scunzi decât un baschetbalist din NBA.
Cine sunt adevăraţii ”giganţi”
Prezenţa aşa-zişilor giganţi este
documentată în lumea ştiinţifică dar într-un mod mai puţin bombastic şi
diferit. Giganţii nu sunt neapărat oameni foarte înalţi cu mai mult
specii de hominizi înrudite cu omul actual. Astfel se vorbeşte de
Gigantopithecus descoperit în 1935 de antropologul Ralph von
Koenigswald. Mai precis acesta a descoperit rămăşiţele sale într-o
farmacie din China. Gigantopithecus era mai mult o primată, o specie
uriaşă de maimuţă care a trăit în zona Asiei.
De această specie s-a ocupat şi Grover
Krantz, un antropolog american de renume mondial,cunoscut pentru
încercarea sa de a dovedi existenţa primatelor uriaşe de genul Yeti sau
Sassquatch. De altfel existenţa acestui Gigantopithecus a fost
confirmată de studii scrise şi de numeroase descoperiri arheologice în
peşterile din Liucheng sau site-urile de la Hubei şi Guangxi, toate din
China. Au fost descoperite în special, cranii, mandibule sau oase ale
braţelor. Resturi osteologice ale acestei specii au fost descoperite şi
în Vietnam dar şi în alte zone ale Asiei de sud-est. Grover Krantz în
special preciza că Gigantopithecus măsura aproximativ 3 metri înălţime
şi semăna cu un urangutan. O altă specie de ”uriaş” documentată
ştiinţific, este Meganthropus.
Nu se ştiu foarte multe despre el, dar se crede că a fost un tip
hominid uriaş, aşa cum arată Franz Weidenreich un renumit antropolog şi
anatomist german. Rămăşiţele acestei specii au fost descoperite şi
cercetate în zona Sangiran din Indonezia. Mai precis este vorba de un
fragment de craniu şi o mandibulă.
Descoperirea a fost realizată de
antropologul von Koenigswal în 1941, iar cercetările au fost continuate
de Franz Weidenreich, care s-a arătat impresionat de dimensiunile
mandibulei. ”Uriaşul din Java era mult mai mare decât orice gorilă”,
preciza Weidenreich. Mai mult decât atât acesta preciza că are de două
ori dimensiunea gorilei. De altfel se presupune că avea în jur de 2,5
metri şi aproape 400 de kilograme.
Modul în care au dispărut aceşti uriaşi,
ierbivori în mare parte, este legat, arată specialiştii menţionaţi de
schimbările climatice care au survenit de-a lungul timpului. Totodată
referitor la patagonezi şi înălţimea lor, s-au pronunţat specialiştii
care au efectuat săpături arheologice în zonă, dar şi antropologii.
Băştinaşii din tribul Aonikenk din cadrul populaţiilor Tehuelche,
corespund cel mai bine descrierii călătorilor străini. Mai precis prin
săpături arheologice s-a descoperit că înaintaşii acestora din secolele
al XVI-XVII lea aveau statură faţă de europeni.
Mai precis erau ”giganţi” de aproximativ 1,85 metri cu exemplare care
ajungeau până la 1,90-1,95. În timp ce media de înălţime la europenii
din aceea perioadă era de 1,65 metri. Poate de aceea şi adânca impresie
pe care le-au creat-o. Totodată de-a lungul istoriei au existat indivizi
cu mult mai înalţi decât media populaţiei, ceea ce i-a propulsat
imediat în rândul uriaşilor. Un bun exemplu este Goliath-ul biblic dar
mai ales Bartlmä Bon, un individ misterios care a fost prezent în
turnirul de la Viena din 1560, ca însoţitor al nepotului arhiducelui
Ferdinand al II lea. Se spune că măsura 2,6 metri. Ceea ce s-a întâmplat
cu acesta după turnir rămâne un mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu