Încă din cele mai vechi timpuri,
oamenii au fost interesați să afle cu un ceas mai devreme când vine
sfârșitul. Și nu despre sfârșitul lumii este vorba, ci despre sfârșitul
vieții – nici măcar al vieții lor, ci al celor dragi, de care știu că se
vor despărți pentru totdeauna. Semnele se arată atât celor care vor
pleca într-o altă lume, cât și celor care rămân. Trebuie doar să știm să
le citim și să ne folosim judicios de informațiile primite.
Există multe cărți care tratează acest
subiect, de asemenea, articole publicate în reviste de știință sau de
paranormal, ca și mărturii care circulă din om în om, oralitatea jucând
încă un rol important în acest domeniu.
Jurnalista americană Patricia Pearson a
scris o carte întreagă despre ce se întâmplă cu muribunzii în ultimele
72 de ore de viață – „Cum să deschizi ușa Raiului. Povestiri despre
Viață, Moarte și ce urmează după”. Psihiatrul Raymond Moody a făcut și
el o cercetare pe care a dat-o publicității. S-au făcut sondaje de
opinie, statistici, rechizitorii, toate cu același scop: să se afle ce
se întâmplă în orele care preced extincția omului.
Iată și câteva concluzii la care au
ajuns aceste studii, cercetări, sondaje ș.a. – concluzii care se
potrivesc cu o serie e mărturii strânse chiar pe teritoriul României:
1. Cu 72 de ore înainte, cei care sunt pe patul de moarte primesc semne de la cei dragi, stinși de pe lume.
Preoteasa M.C., în vârstă de 92 de ani, a
povestit, cu 3 zile înainte de a muri, cum părintele, soțul său
decedat, se așezase pe marginea patului și îi spusese că trebuie să
pregătească rochia de culoarea viorelelor, pentru că vor pleca într-o
călătorie.
C.I.,
ciobăniță din Carpații Meridionali, povesțește că bunicul său i-a spus,
într-o dimineață de joi, că dacă sâmbătă va mai fi acasă, atunci va
veni la ea în vizită, dar să nu se sperie, căci e posibil și ca el să nu
poată veni. Sâmbătă la prânz, bătrânul și-a dat duhul, cu puțină vreme
înainte ca nepoata să intre în sat, ca să-l ia la ea.
De obicei, în ultimele 72 de ore de
viață muribunzii vorbesc foarte mult despre o călătorie pe care o vor
face curând. Cel mai adesea, cer să le fie pregătite hainele și
încălțările sau să le fie cumpărate bilete pentru drum. De multe ori,
călătoriile la care fac referire sunt irealizabile, fie pentru că starea
de sănătate a muribunzilor este foarte precară, fie pentru că
persoanele pe care le amintesc în cererile lor și despre care spun că îi
vor însoți sunt moarte demult.
2. Înainte de moarte, rude sau prieteni decedați vin să îi ajute pe muribunzi să facă Marea Trecere
Conform statisticilor, chiar și persoane
aflate în comă își pot reveni în ultimul ceas de viață, devenind
conștiente și, în același timp, „stând de vorbă” cu persoane demult
decedate. Dacă le întrebi despre lucruri din realitatea imediată, îți
vor răspunde coerent, deși, pe de altă parte, sunt absolut neverosimile
dialogurile pe care le poartă cu persoane care nu se află acolo. Astfel
de reacții sunt mai evidente la muribunzii care au avut de traversat o
boală grea și istovitoare, care le-a sleit puterile.
Este clasic printre cei care studiază
acest fenomen cazul unei femei bolnave de cancer, care, pe patul de
moarte, vorbește cu tatăl ei – mort – și, totodată, spune că vede o altă
rudă, care decedase de curând, și despre a cărei moarte ea nu aflase
nimic (căci i se ascunsese adevărul). Cei doi îi spuneau să se
pregătească, pentru că vor pleca împreună într-o călătorie lungă.
3. Tunelul și lumina albă
Despre tunelul la capătul căruia te
așteaptă – și te absoarbe – o lumină albă au adus mărturie chiar cei
care „s-au întors din morți”, cei care și-au revenit din moartea
clinică. Tunelul poate fi alb, cenușiu sau oranj, însă culoarea luminii
de la capătul lui este mereu aceeași: albă, strălucitoare. În unele
cazuri, tunelul este posibil să nu existe, iar lumina albă să se reverse
de la marginea orizontului, inundând rapid spațiul către cel care se
află la pragul dintre lumi.
Mărturiile celor care și-au revenit din
moartea clinică sunt copleșitoare, ei vorbesc despre o stare de liniște
și de beatitudine pe care o dă această lumină, despre calm și căldură și
sentimentul de siguranță, din care le vine greu să se smulgă.
4. Mesaje de pe pragul dintre lumi
Adesea, imediat ce au trecut pragul
dintre lumi, cei decedați comunică foarte puternic cu o persoană (o
rudă) care nu s-a aflat lângă ei în momentul decesului, dar de care îi
lega o emoție puternică. Soți, copii sau nepoți, aflați departe de
rudele lor care au „făcut pasul”, primesc la ceasul respectiv un semn.
Poate fi un semn fizic: o pană care cade din cer, o frunză adusă de
vânt, poate un zgomot puternic sau, dacă asta se întîmplă în timpul
nopții, un vis cu semnificații multiple, în care moartea este
reprezentată printr-o metaforă. Rudele acelea se trezesc atunci cu un
frison rece, se uită la ceas, sunt cuprinse de neliniște, dar de cele
mai multe ori cad din nou într-un somn adânc. Mai târziu, află că la
ceasul respectiv persoana iubită a plecat din viață.
5. Mesaje de dincolo de moarte
În cele 40 de zile în care sufletul,
conform tradiției creștine, mai rămâne pe pământ, familia și prietenii
celor decedați continuă să primească semne de la ei.
Tot băcița C.I. povestea că, după moartea bunicului, la prima slujbă de
pomenire, după 7 zile, s-a discutat să se facă o colivă mare, pentru cel
răposat. Dar rudelor le-a apărut ca prin vis cel decedat, care lea-a
spus: „mai faceți o colivă, că suntem tare mulți”, cerându-i astfel ca o
dată cu el să îi pomenească și pe ceilalți morți din familie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu