Se afișează postările cu eticheta sunet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sunet. Afișați toate postările

CĂRĂRILE SPIRITELOR

Colonne du Nord sau menhirul din Locmariaquer, Franța, dominând peisajul de șes, magnific prin cei 20 de metri înălțime a fost, fără îndoială, cel mai mare și mai impunător monument din această clasă.

Dimensiunile și prelucrarea menhirului sunt, desigur, o taină în sine, acesta având o secțiune elipsoidală cu diametrele de doi și respectiv patru metri, iar greutatea totală este de 350 tone.

Motivele poziționării menhirului nu au fost elucidate, la fel ca și destinația acestuia, teoriile contrazicându-se reciproc și mergând de la simbolul fecundității, forma de phalllus, ceas solar, punct de orientare pentru corăbii, piatră de hotar și până la obiect cu semnificație de cult.

După unii cercetători menhirul a fost unul dintre cele mai misterioase puncte de contact, a fost poate unul dintre conductorii cu rol de releu prin care ultrasunetele, undele electromagnetice sau magnetice erau captate și transmise mai departe într-o rețea energetică sau poate utilizate local în scopuri medicale, poate pentru anumite forme de comunicare.

Energiile puternice captate din subsolul amplasamentului și confruntate într-un moment anume cu o descărcare electrică de o forță și o intensitate ieșite din comun au condus, se pare, la spargerea menhirului în patru părți.

Numai înfruntarea energiilor subterane imense cu altele la fel de mari provenite din ionizarea atmosferică putea să constituie cauza unui asemenea fenomen distructiv.

Cota de probabilitate ca menhirele să fie lovite de trăsnet este foarte mare, însă constructorii cunoșteau că structura și conductibilitatea lor pot proteja și evita un asemenea eveniment.

Este neîndoielnic că în acest caz roca metamorfică din care a fost construit menhirul a prezentat anumite neregularități interne sau impurități care nu puteau fi constatate din exterior.

Aceste construcții sunt amplasate pe liniile Ley, numite și linii drepte ale locurilor sfinte. Unele dintre acestea, cum sunt cele de pe platoul de la Nazca, au o lungime de peste 30 de kilometri, altele sunt mai scurte și se numesc cărările spiritelor.



Specialiștii consideră că aceste linii fac legătura cu liniile de forță magnetică, electromagnetică sau cu alte forme ale energiei terestre.

Studiind poziția mai multor menhire care sunt situate în apropierea complexului Stonehenge s-a ajuns la concluzia că între acestea și ciclurile de revoluție ale Soarelui, ale Lunii și ale altor corpuri cerești există o legătură. Specialiștii susțin că este imposibil ca poziționarea acestor megaliți să fie întâmplătoare.

Acești megaliți sunt un soi de sonde care extrag energia terestră pe care vechile civilizații au utilizat-o în diverse scopuri, fie medicale sau erau o punte cu Universul și lumea de dincolo.

Continue reading

Civilizatii misterioase ne transmit mesaje criptate

În anul 2015, Edward Snowden a dat un interviu unui canal de televiziune și a vorbit despre mesajele pe care alte civilizații le-au transmis omenirii. Snowden susținea că mesajele care ne sunt transmise sunt criptate și de aici, intervine neînțelegerea și ignoranța noastră cu privire la existența extratereștrilor.

În 26 noiembrie 1976, la postul de televiziune britanic, Southem ITV s-a petrecut o situație cel puțin ciudată. La orele 17, în timpul știrilor, peste vocea prezentatorului s-a suprapus o altă voce, timp de cinci minute.

Cinci emițătoare au fost deturnate în același timp. Mesajul cuprindea următorul text. Vă vorbește Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar. Timp de mai mulți ani, unii dintre voi ne-ați văzut pe cer sub forma unor lumini. Am venit să vă avertizăm despre destinul rasei și a lumii voastre.



Această trezire este necesară pentru a putea să participați la Marea Trezire Spirituală ce va avea loc atunci când planeta voastră va trece prin era Vărsătorului. Toate armele voastre distrugătoare trebuie suprimate…

Nimeni nu a putut să explice cum a fost posibil ca un semnal atât de puternic să deturneze semnalul postului de televiziune. Cazul a făcut multă vâlvă, dar nu s-a putut da o explicație.

Piatra Inga poate fi tot un mesaj criptat de la o civilizație necunoscută. Ea a fost descoperită în Brazilia și are o lungime de 24 de metri. Pe suprafața ei sunt peste 450 de sculpturi care aparent par abstracte.

Sculpturile reprezintă fețe de personaje misterioase, cifre, constelații, șiruri de cupe care reprezintă scurgerea timpului. Piatra are o vechime de peste 6000 de ani și este de origine selenară.

Pe această piatră este reprezentată și o hartă care a fost decriptată de specialiști. Ea reprezintă Antarctica fără gheață, Europa unită cu Africa, un misterios continent Atlantis.

Este interesant faptul că reprezentările de pe această piatră seamănă izbitor cu inscripțiile descoperite pe o bucată de metal la Roswell, în anul 1947, când s-a prăbușit un OZN.





În anul 2004, robotul spațial Opportunity a ajuns pe Marte. Un an mai târziu, senzorii robotului detectează un semnal misterios. După mai multe analize, NASA a declarat că semnalul nu era unul natural. Din păcate, robotul era prea departe de sursa semnalului.

Specialiștii de la NASA au construit foarte sonda spațială Curiosity, cu scopul de a detecta sursa semnalului. În anul 2012, sonda a fost lansată. S-a aflat că semnalul provenea de la o sondă spațială necunoscută, conținând sunete și imagini.



De fapt, sonda conținea un disc, iar acest disc reprezenta răspunsul la mesajul lui Voyager 1 din anul 1977. S-a spus că a fost primul contact extraterestru din istoria omenirii.
Continue reading

Cum ne putem conecta cu ingerul pazitor


Ingerul tau pazitor este singurul care va fi cu tine toata viata, iar pentru asta ai mare nevoie sa te conectezi cu acesta.

Cuvantul „inger” inseamna mesager. Mesajele sunt transmise de catre Dumnezeu, „Creatorul” sau „Divinitatea”, prin intermediul ingerilor.

Cand va conectati cu Ingerul Pazitor inchideti ochii! Astfel vei elimina orice maniera de a fi distras.

Potrivit secretele.com, exista patru moduri prin care se incepe experienta si conectarea cu Ingerul Pazitor:

– ingerii apar de multe ori ca un sentiment, atat fizic, cat si emotional – un semn fizic ar putea fi senzatia de „piele de gaina” iar emotional, unii oameni simt un sentiment coplesitor de iubire;

– ingerilor le place sa se conecteze cu tine prin sunet; un zumzet in ureche poate fi un semn comun prin care ingerii incearca sa se conecteze cu tine;

– parfumul este un alt semn ca ingerii iti sunt prin apropiere; daca te confrunti cu un miros neasteptat de frumos si nu iti poti da seama de unde vine, atunci poate un inger ti-a improspatat ziua;

– gustul neasteptat de dulce in gura poate fi un indiciu al unei prezente angelice; gustul de nectar dulce in gura este un semn minunat ca vibratia energetica este sporita.





Practica meditatia in mod regulat deoarece este foarte eficienta in relatia ta cu ingerul pazitor.
Continue reading

Legatura dintre constructiile antice si sunet

După ani de cercetări, specialiștii au ajuns la concluzia că există o legătură strânsă între vechile construcții, piramide, temple și sunet. Acestea au o acustică deosebită. Nu este întâmplător faptul că, în aceste locuri se desfășurau ritualuri, incantații, profeții.

Vibrațiile din interiorul piramidelor și al templelor au o frecvență de 110 Hr., situație care antrenează activitatea cortexului prefrontal care duce la stări emoționale, transă sau activități creative.

Se spune că mayașii aveau capacitatea de a impresiona pietrele. Piramidele și celelalte structuri din piatră construite de mayași au o acustică excepțională. În toate structurile antice au fost descoperite vase de lut neacoperite care aveau rolul de a amplifica sunetul.

În vechile catedrale, mănăstiri sau temple, în pereții acestora erau introduse vase de lut în scopul creșterii acusticii. Vasele au fost descoperite numai în pereții de la răsărit ai construcțiilor.

Vechile civilizații cunoșteau o tehnică deosebită, pe care lumea modernă a descoperit-o în secolul al XIX-lea. Această tehnică de construcție a fost preluată și de masoni, care utilizează pentru sporirea acusticii amfore.
Conform specialiștilor, aceste vase de lut pot amplifica sunetul de trei ori. Una dintre caracteristicile vechilor catedrale este acustica. Structurile din piatră descoperite în Irlanda, Turcia sau Malta prezintă o acustică excepțională.

Se spune că sunetul prin vibrațiile lui ne ajută să pătrundem dincolo de realitate, printr-o stare de liniște și echilibru interior.
Cuvintele rostite în astfel de locații, catedrale, temple, mănăstiri produc vibrații cu o frecvență ridicată, care fac ca fraza rostită, cuvântul rostit, să ne inducă o anumită stare.

Se produce o dezactivare a centrului de vorbire, în același timp se crează un decalaj temporar între partea stângă a creierului și cea dreaptă.

Cercetătorii de la Universitatea Princeton au descoperit că această tehnică de construcție cu ajutorul vaselor de lut, crează o acustică și în încăperile care se află în subteranul acestor edificii.

Cercetătorii susțin că pereții subterani tăiați în calcar cântă. Această descoperire a fost conexată cu o altă descoperire realizată în anul 1969, de către astronauții misiunii Apollo 10 care au survolat solul lunar. Aceștia au înregistrat sunete ciudate pe care Luna le emitea.

Era un fel de muzică bizară care se putea auzi de la o altitudine de 1500 de metri față de Lună. Sunetele erau produse de Lună ca și cum aceasta ar fi fost un amplificator uriaș. Ce a generat acest fenomen straniu? Poate faptul că Luna este goală în interior, sau poate nu.
Continue reading

Legatura dintre chakra sunet si culoare

Există șapte note și șapte chakra. Există o legătură între corpul uman și notele muzicale? Este o simplă coincidență? Specialiștii susțin că organismul uman are rezonanță fizică și psihică și intră în conexiune cu sunetele.
O vioară, un violoncel, în funcție de coarda pe care o atingem are un sunet. La fel stau lucrurile și cu organismul uman. Fenomenul se numește rezonanță fizică și acționează și asupra corpului uman.
Un ceas de mici dimensiuni emite sunete ascuțite, în timp ce un ceas de dimensiuni mari emite sunete grave. Cu cât materia este mai densă, cu atât sunetele sunt mai grave.
Chakra este o structură rezonantă. Corpul subtil și fiecare chakra sunt în legătură cu mediul și universul. În meditația indiană există o meditație numită Sapta Swara, care înseamnă meditația celor șapte note. Fiecare chakra corespunde unei note muzicale.
Un alt studiu al specialiștilor a vizat rezonanța corpului atunci când pronunţăm vocale. Vocalele a, o și e, pronunțate prelung, fac să rezoneze parte de jos a corpului uman. Vocala i, pronunțată prelungit, produce rezonanța părții de sus a corpului.
Sunetul este produs de coardele vocale și iese prin gură. Amplificarea sunetului îl realizează corpul uman. Atunci când cântăm, corpul nostru devine un instrument care vibrează. Cercetătorii spun că sunt organe și zone ale corpului care vibrează, cântă. Coloana vertebrală a unui cântăreţ vibrează pe tot parcursul cântecului.
Calitatea cântecului depinde de rezonanța corpului uman. Timbrul vocal, culoarea sunetului, depind de modul cum rezonează corpul uman. Indienii folosesc un cântec, numit mantras, care ajută la curățenia corpului și a mentalului. Indienii susțin că boala apare într-o zonă a corpului uman, pentru că zona își pierde rezonanța cu natura și universul.
Universul este sonor și intră în conexiune cu fiecare dintre noi. El a creat sunetul primordial. Boala apare atunci când organismul are o pierdere de frecvență care duce la ruperea conexiunii dintre corpul uman și univers.

Fiecare chaka rezonează nu numai cu sunetul ci și cu culorile. Inima rezonează la verde, gâtul la bleu, al treilea ochi la bleu-violet, plexul solar la galben, iar albul este sinteza tuturor.
Continue reading