Se afișează postările cu eticheta planeta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta planeta. Afișați toate postările

Anunnaki sau cei care au coborat din cer, au creat oamenii

Una dintre speciile extraterestre care a ajutat omul în evoluția sa este Anunnaki. Aceştia sunt descriși cu lux de amănunte de textele sumeriene, motiv pentru care am ales să vă prezentăm mai multe aspecte despre activitatea extraterestră în vremurile străvechi.

1. Cea mai populară semnificație a cuvântului Anunnaki în sumeriană sanifică „cei care au coborât din cer”. Este limpede că Annunaki au venit din îndepărtatul universului cu un scop precis.

2. Adam în ebraică înseamnă om, Adamu în sumeriană semnifică primul om, cel creat de Anunnaki pentru munca în mină.

3. Anunnaki au venit de pe Nibiru, care se pare că ajunge în punctul cel mai apropiat de Terra o dată la 3600 de ani. Interesul extratereştrilor au fost minele de aur și pentru că nu avea cine să le exploateze atunci l-au creat pe Adamu.

4. Potrivit unor tăblițe descoperite recent, Anunnaki erau copiii sau creația a doi zei supremi, frate și soră, Anu și Ki.

5. Interesant este că Anunnaki apar în povestea creației babiloniană Enuma Elish, dar și în epopeea lui Ghilgamesh, atunci când este relatat Potopul.
6. Există patru zei primari: Anu, Enlil, Enki și Ninhursag în tradiția sumeriană.



7. Anu este considerat zeul suprem. Tatăl și stăpânul întregului Univers. Dumnezeul care știe tot ce se petrece. Restul sunt doar creația sa.

8. Interesant este că Anu era reprezentat în cosmologia sumeriană precum o cupolă care acoperă întreaga planetă. Să fie vorba despre energie pură sau altceva?

9. Un alt fapt bizar descoperit în mitologia sumeriană este că Anunnaki sunt confundați cu cei mai tineri zei din Univers, Igigi.

10. Cu toate acestea Igigi au fost folosiți precum sclavi de Anunnaki, chiar înainte ca omul să fie creat.

11. Se crede că Anunnaki stă la baza creației oamenilor de pe Terra. Cel puțin așa credeau sumerienii, mai mult de atât, se pare că există dovezi clare că Anunnaki a acționat în planul creației pe mai multe continente de pe glob.

12. Planeta Nibiru este cunoscută ca fiind a XII-a planeta a Sistemul Solar şi i se mai spune şi Planeta cu 50 de nume, tocmai fiindcă se regăseşte în foarte multe tradiţii cum ar fi cele sumeriene, akkadiene, babiloniene, mesopotamiene, indiene, chineze şi ale altor popoare.

13. Lângă Bagdad s-a găsit o bibliotecă cu plăcute din lut. Interesant este faptul că pe una dintre aceste plăcuţe se regăseşte reprezentat un “Zeu Soare” care coboară pe pământ iar pe fundal se poate observa Sistem solar unde, între Marte şi Jupiter, se poate observa această planetă.

14. La data de 16 ian. 2012, telescopul din Antarctica a reperat prezența unui punct foarte luminos în spaţiu, destul de departe de planeta Pluto, dar care are o traiectorie extrem de ciudată, care le-a atras atenţia fiind similară cu cea cunoscută de oameni ce o are Nibiru.

15. Încrucişând genele extraterestre cu cele ale omului primitiv, Anunnaki ar fi creat o rasă hibrid, mai avansată, care ar fi putut să le asculte ordinele. Berossus, un preot sumerian, a menţionat, potrivit tăbliţelor cu inscripţii sumeriene, că zeii i-ar fi învăţat pe oameni cum să depăşească pragul de animal, învăţându-i despre matematică, medicină şi astronomie, punând bazele marii civilizaţii sumeriene.

16. Nibiru apare si in reprezentări grafice din vechiul Egipt, precum si la evrei sub forma unui disc înaripat. Astăzi ne poate uimi faptul ca orbita sa eliptica are forma unor aripi deschise.

17. Majoritatea popoarelor din antichitate asociau venirea acestei planete in galaxie si apropierea ei de Terra cu schimbarea unei epoci si mari catastrofe naturale.

18. Enki era atât savant, cât şi inginer. La comanda lui, mlaştinile de pe partea de nord a malului Golfului Persic au fost secate, în locul lor fiind construite şanţuri şi sisteme de irigaţii, iar cursurile fluviilor Tigru şi Eufrat au fost unite printr-un sistem de canale.

19. „Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră…” aşa a decis Adunarea generală Anunnaki.

20. Caduceul, şerpii încolăciţi, străvechi simbol sumerian, reprezintă, de fapt, moleculele de ADN
Continue reading

Proxima b, planeta asemanatoare Pamantului

Anul acesta, în august, a fost descoperită încă o planetă asemănătoare Pământului, care a fost botezată Proxima b.

Planeta se află la doar patru ani lumină de Terra și orbitează cunoscuta stea Proxima Centauri, aflându-se în zona considerată de unii ”locuibilă”.

Asta în ciuda faptului că distanța dintre Proxima b și steaua ei este de douăzeci de dori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Astfel, planeta poate efectua o rotație completă pe orbita din jurul Proxima Centauri în doar 11,2 zile.

O echipă de oameni de știință de la CNRS (Marseille Astrophysics Laboratory) crede că Proxima b ar putea găzdui viață, datorită faptului că are apă pe toată suprafața.

Studiul a fost publicat în Astrophysical Journal Letters, iar cercetătorii explică faptul că planeta ar putea fi acoperită de un ocean cu o adâncime de 200 de kilometri.

În mod normal, din cauza distanței mici dintre planetă și steaua pe care o orbiteză, căldura ar fi o problemă, dar în acest caz, nu avem de-a face cu o stea la fel de puternică precum Soarele, astfel că temperaturile de pe Proxima b ar trebui să fie asemănătoare celor de pe Pământ.

Din păcate, pericolul radiațiilor rămâne, dar Bastien Brugger, principalul autor, e optimist. Acesta a declarat pentru The Independent că Proxima b e una dintre cele mai remarcabile candidate pentru susținerea vieții.

În plus, un alt aspect interesant e distanța mică față de Pământ. Până în acest moment, Proxima b e cea mai apropiată planetă de sistemul nostru solar, iar posibilitatea de a susține forme de viață extraterestre nu are cum să nu entuziasmeze comunitatea științifică.

O altă planetă asemănătoare Pământului ar fi Kepler-62f, care s-ar afla în constelația Lira și ar putea dispune de un ocean vast, îndeplinind condițiile necesare pentru a susține viața. Spre deosebire de Proxima b, Kepler-62f este situată la nu mai puțin de 1.200 de ani lumină de Terra.
Continue reading

Extraterestrii ne apara de meteoriti

Sa nu ignoram efectele produse de explozia meteoritului de la Celiabinsk, Rusia, pe 15 februarie 2013. Intamplarea beneficiaza de numeroase explicatii, unele mai credibile decât altele.

Dintre acestea, interventia unui obiect zburator neidentificat, pare astazi mult mai veridica decat in anii cenzurii radicale, cu privire la contactul cu extraterestrii. Sunt surprinse cateva imagini, care se gasesc si pe youtube, in care se poate observa cum un OZN vine din spatele meteoritului, trece prin el, il depaseste, după care survine explozia.

Conform explicatiilor oamenilor de stiinta, meteoritul a explodat inainte de a atinge Pamantul, altfel ar fi provocat un dezastru planetar. Rusii s-au mai aflat in aceasta situatie extrema, in 30 iunie 1908, cand un alt meteorit s-a prabusit la Tunguska .

“10.000 de tone zbuaând cu o viteză de 50.000 km/h  ar fi produs efecte catastrofale generale la un eventual impact cu planeta noastră…” a spus reputatul ufolog si matematician Dan Farcas. Renumitul expert rus Ghenadi Belimov, sustine ca meteoritul care a explodat deasupra Munţilor Urali, in zona oraşului Celiabinsk, a fost doborât de un OZN.

Armata rusa, de altfel extrem de bine pregatita tehnologic, pentru a face fata provocarilor cosmice, a fost surprinsa de prabusirea acestui meteorit:  ”Cred că noi oamenii de pe Pământ şi cei din Rusia, in special, am avut inca o dată mare noroc“, a spus Ghenadi Belimov, dupa impact.

Si expertii occidentali, cred ca extraterestrii ne-au oferit sprijinul lor, prin tehnologii specifice aplicate la momentul oportun, pentru a nu surveni o catastrofă planetară ce ar fi pus capăt actualei civilizaţii umane.

Forţele ne-pământene au provocat explozia meteoritului in aşa fel încât pagubele să fie minime: de la o potenţiala distrugere a civilizaţiei umane, au rezultat doar geamuri sparte şi cateva sute de raniti.” a declarat Peter Hoon, profesor de paleoastronautica de la Universitatea Rochester

Explozia meteoritului a fost monitorizata de o staţie din Alaska care a captat infrasunetele produse, specialiştii considerand ca dezintegrarea meteoritului s-a produs în maxim 32,5 secunde, la o altitudine de 10-15 km de Pamant. In ianuarie 2012, Iuri Lavbin, om de ştiinţă din Siberia, sustine teoria conform căreia Terra a  mai fost salvata de impactul cu o cometă, asteroid, de catre o nava extraterestra,la inceputulul secolului XX, care a precedat fenomenul Tunguska.

Dar aceste evenimente nu sunt singurele care au nascut teorii despre interventia protectoare a unor civilizatii extraterestre. In cazurile Cernobal şi Fukushima, cand au avut loc evenimente dramatice la uzinele nuclear-electrice din acele locuri, au fost filmate OZN-uri ce au avut rolul de a reduce foarte mult efectele negative ale acelor accidente.
Continue reading

O civilizatie veche, unica, a existat pe planeta noastra

S-a pus întrebarea dacă a putut controla câmpul magnetic al Pământului și s-a autodistrus?

Cercetătorii susțin tot mai mult ipoteza existenței unei civilizații primordiale, care este responsabilă cu similitudinile și paralelele în domeniul cultural, al religiilor, al limbilor pe care le vorbim.

Aceleași obiceiuri, cutume, arheologie între civilizații care în aparență nu au intrat în contact. Similitudini în culturile din India, cea mayașă, cele europene.

Charles Berlitz, autorul cărții Al Optulea Continent, Leagănul Tuturor Civilizațiilor, susține că o civilizație primordială a fost diseminată în întreaga lume. Civilizația megalitică a Maltei seamănă izbitor de mult cu cea incașă. Construcții asemănătoare cu cele de la Stonehenge, Anglia, sunt întâlnite în America de Nord.

Paleontologul Manson Valentine a studiat vestigiile unei civilizații misterioase care au fost descoperite în zona numită Triunghiul Bermudelor. El a fost printre primii cercetători care a observat similitudini între civilizațiile care au populat America Centrală, Malta, China, Mongolia și Egipt. În toate aceste zone exista o religie monoteistă, solară, a pietrei drepte. Toate piramidele de pe suprafața globului au o legătură directă cu Soarele.

Printre obiectele de cult de la Tartaria a fost descoperită și crucea solară. Cultura Tartaria s-a dezvoltat în mileniul V î.Hr., în actualul județ Alba, pe malul stâng al Mureșului. Religia practicată era una solară, evidențiată de simboluri sacre care dăinuie până în prezent, atât în formă imagistică, dar și ca forme de ritual rămase în tradiția românească.

Simbolurile solare de la Tartaria au fost puse în corelare cu simbolurile sumeriene care aveau să apară, mai târziu, după o mie de ani.

Crucea soarelui apare mai târziu pe scuturile dacilor de pe Columna lui Traian. Același tip de cruce a fost descoperitĂ pe un sigiliu sumerian.

În lunca Timișului a fost descoperit un sanctuar numit Casa Cerbului. Comunitatea își venera un zeu solar. Sanctuarul este compartimentat în două camere. În prima cameră, a fost descoperit un soclu pe care erau așezate două statuete care făceau corp comun, dar aveau două capete, unul de taur, celălalt de femeie cu fața acoperită de o mască rituală.

Sanctuarul este unul solar, dat fiind existența mai multor simboluri. Această alăturare dintre taur și femeie simbolizează forța creatoare, fecunditatea. La creștinii ortodocși, crucea cu raze este semnul Învierii, e crucea dătătoare de viață.
Continue reading

Cei de la Nasa au descoperit al doilea pamant

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat joi (23 iulie) că telescopul Kepler a descoperit o planetă locuibilă. Este o planetă supranumită deja ”al doilea Pământ”, pentru că ar avea condiţii de viaţă similare celor de pe Terra.

Se împlineşte astfel visul de mii de ani al pasionaţilor de astronomie. De la lansarea telescopului Kepler, în 2009, au fost descoperite 10.228 de planete.

Însă planeta recent depistată ar fi exact ca un al doilea Pământ pe care omenirea s-ar putea muta înainte de sfârşitul Terrei. Proiectul a costat 700 de milioane de dolari.

Presa de specialitate se așteaptă ca savanții să anunțe că au descoperit cu ajutorul lui Kepler mai multe lumi asemănătoare Terrei, ba chiar o planetă-geamănă Pământului din perspectiva apropierii de steaua în jurul căreia orbitează.

În luna aprilie a anului trecut, astronomii au descoperit cea mai apropiată planetă ca aspect general de Terra, căreia i-au spus Kepler-186f.

Planeta se află la 500 de ani lumină de Pământ și orbitează o stea roșie pitică în constelația Cygnus.

La începutul acestei săptămâni, miliardarul rus Yuri Milner și celebrul fizician Stephen Hawking au anunțat inaugurarea unui proiect de 100 mil. dolari pentru a descoperi semnele unei civilizații extraterestre în spațiul cosmic.
Continue reading

Pe planeta Titan exista viata


Enigmatica Lună a lui Saturn, aflată la 800 de milioane de mile (aproximativ 1.287 de milioane de kilometri – n.a.) de Pământ, ar putea fi locul unde existăviață extraterestră, potrivit South China Morning Post.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Universitatea Cornwell din Statele Unite. ”Dacă se va confirma că există viață acolo, ea ar trebui să fie foarte diferită de cea pe care o știm”, conform oamenilor de știință americani. La prima vedere, Titan, Luna lui Saturn nu pare a fi genul de lume care ar putea găzdui viață extraterestră.

Temperatura medie a acestei îndepărtatelumi extraterestre este de 290 de grade Fahrenheit (aproximativ 178 de grade Celsius). Dar Titan este singurul loc (în afara Pământului) din sistemul solar, unde știm că există lichide precum lacuri, râuri și mări, dar acestea sunt pline cu metan și etan (prea toxice pentru orice formă de viață pământeană, care să supraviețuiască acolo).
Viața extraterestră de pe Titan, total diferită decât cea pământeană

În schimb, apa de pe această planetă ar putea fi înghețată. Dar, ce ar fi ca pe Titan să existe o altă formă de viață? Ce ar fi dacă ar exista viețuitoare care ar trăi fără să aibă nevoie de apă, ceva nemaivăzut aici pe Pământ? Potrivit noului studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Cornell, există o șansă ca viața extraterestră să poată exista pe Titan.



Aceasta deoarece, atunci când razele Soarelui ajung în atmosfera planetei galbene se produce cianură de hidrogen (HCN), o moleculă despre care cercetătorii cred că a fost vitală în apariția vieții sau în reacțiile care au condus la formarea ei, pe planeta noastră.

Echipa de astronomi de la Universitatea Cornell a analizat datele colectate de misiunea sondei spațiale Cassini a agenției americane NASA. Nouadescoperire oferă oamenilor de știință și mai multe motive pentru o observare mai atentă a lui Titan, Luna lui Saturn, în vederea căutării vieții extraterestre.



Echipa de astronomi americani speră să continue cercetarea Lunii lui Saturn și investigarea unei posibile vieți la suprafața planetei. ”Oamenii de știință cred că există apă lichidă sub suprafața înghețată de pe Titan, dar într-un ocean subteran. Există multe speculații privind existența unor astfel de oceane subterane în întregulsistem solar, fapt care ar putea susține viața, potrivit Science Alert.
Continue reading