Anunnaki sau cei care au coborat din cer, au creat oamenii

Anunnaki sau cei care au coborat din cer, au creat oamenii

Una dintre speciile extraterestre care a ajutat omul în evoluția sa este Anunnaki. Aceştia sunt descriși cu lux de amănunte de textele sumeriene, motiv pentru care am ales să vă prezentăm mai multe aspecte despre activitatea extraterestră în vremurile străvechi.

1. Cea mai populară semnificație a cuvântului Anunnaki în sumeriană sanifică „cei care au coborât din cer”. Este limpede că Annunaki au venit din îndepărtatul universului cu un scop precis.

2. Adam în ebraică înseamnă om, Adamu în sumeriană semnifică primul om, cel creat de Anunnaki pentru munca în mină.

3. Anunnaki au venit de pe Nibiru, care se pare că ajunge în punctul cel mai apropiat de Terra o dată la 3600 de ani. Interesul extratereştrilor au fost minele de aur și pentru că nu avea cine să le exploateze atunci l-au creat pe Adamu.

4. Potrivit unor tăblițe descoperite recent, Anunnaki erau copiii sau creația a doi zei supremi, frate și soră, Anu și Ki.

5. Interesant este că Anunnaki apar în povestea creației babiloniană Enuma Elish, dar și în epopeea lui Ghilgamesh, atunci când este relatat Potopul.
6. Există patru zei primari: Anu, Enlil, Enki și Ninhursag în tradiția sumeriană.



7. Anu este considerat zeul suprem. Tatăl și stăpânul întregului Univers. Dumnezeul care știe tot ce se petrece. Restul sunt doar creația sa.

8. Interesant este că Anu era reprezentat în cosmologia sumeriană precum o cupolă care acoperă întreaga planetă. Să fie vorba despre energie pură sau altceva?

9. Un alt fapt bizar descoperit în mitologia sumeriană este că Anunnaki sunt confundați cu cei mai tineri zei din Univers, Igigi.

10. Cu toate acestea Igigi au fost folosiți precum sclavi de Anunnaki, chiar înainte ca omul să fie creat.

11. Se crede că Anunnaki stă la baza creației oamenilor de pe Terra. Cel puțin așa credeau sumerienii, mai mult de atât, se pare că există dovezi clare că Anunnaki a acționat în planul creației pe mai multe continente de pe glob.

12. Planeta Nibiru este cunoscută ca fiind a XII-a planeta a Sistemul Solar şi i se mai spune şi Planeta cu 50 de nume, tocmai fiindcă se regăseşte în foarte multe tradiţii cum ar fi cele sumeriene, akkadiene, babiloniene, mesopotamiene, indiene, chineze şi ale altor popoare.

13. Lângă Bagdad s-a găsit o bibliotecă cu plăcute din lut. Interesant este faptul că pe una dintre aceste plăcuţe se regăseşte reprezentat un “Zeu Soare” care coboară pe pământ iar pe fundal se poate observa Sistem solar unde, între Marte şi Jupiter, se poate observa această planetă.

14. La data de 16 ian. 2012, telescopul din Antarctica a reperat prezența unui punct foarte luminos în spaţiu, destul de departe de planeta Pluto, dar care are o traiectorie extrem de ciudată, care le-a atras atenţia fiind similară cu cea cunoscută de oameni ce o are Nibiru.

15. Încrucişând genele extraterestre cu cele ale omului primitiv, Anunnaki ar fi creat o rasă hibrid, mai avansată, care ar fi putut să le asculte ordinele. Berossus, un preot sumerian, a menţionat, potrivit tăbliţelor cu inscripţii sumeriene, că zeii i-ar fi învăţat pe oameni cum să depăşească pragul de animal, învăţându-i despre matematică, medicină şi astronomie, punând bazele marii civilizaţii sumeriene.

16. Nibiru apare si in reprezentări grafice din vechiul Egipt, precum si la evrei sub forma unui disc înaripat. Astăzi ne poate uimi faptul ca orbita sa eliptica are forma unor aripi deschise.

17. Majoritatea popoarelor din antichitate asociau venirea acestei planete in galaxie si apropierea ei de Terra cu schimbarea unei epoci si mari catastrofe naturale.

18. Enki era atât savant, cât şi inginer. La comanda lui, mlaştinile de pe partea de nord a malului Golfului Persic au fost secate, în locul lor fiind construite şanţuri şi sisteme de irigaţii, iar cursurile fluviilor Tigru şi Eufrat au fost unite printr-un sistem de canale.

19. „Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră…” aşa a decis Adunarea generală Anunnaki.

20. Caduceul, şerpii încolăciţi, străvechi simbol sumerian, reprezintă, de fapt, moleculele de ADN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu