Realitatea este un matrix din care nu putem sa evadam

Realitatea este un matrix din care nu putem sa evadam

Ultimele cercetari confirma faptul ca toate galaxiile din Univers sunt aranjate intr-o vasta matrice geometrica ce continua in intregul Cosmos!
Aceasta informatie a circulat in mod tacit in comunitatea astronomica, timp de aproape o decada si, totusi, nu exista mai mult de 30 de referinte despre ea, in intregul internet. Aceasta este mai mult decat o confirmare gen arma de fum a tot ce noi deja am comunicat. Anumite formatiuni din lanuri ne dau diagrame excelente pentru acest nou model. David Wilcock este reincarnarea profetului adormit, marele Edgar Cayce.
Luna urmatoare, mult asteptata reluare a seriei Matrix va fi in sali si, inca o data, va intoarce constienta publica spre ideea ca ceea ce gandim ca este real nu ar trebui sa fie luat de bun.

Momentul este chiar propice, pentru cei ce au ochi sa vada si urechi sa auda, si sunt putine dubii ca fortele politice puternice sunt capabile de a manipula opinia publica spre punctul in care masele incep sa tipe in mod public si triumfator ca negrul este de fapt alb, ca razboiul de fapt reprezinta pacea, ca ignoranta este buna si libertatea este sclavie.
In acest articol vom revela noi informatii care, daca am fi trait cu adevarat intr-o lume libera a informatiei care circula, ar trebui sa fie vazute ca un punct de cotitura, care in final reveleaza adevarata natura si structura a Universului nostru. Si totusi, experienta ne-a aratat ca se da foarte putina atentie acestor informatii propulsatoare.
De ce? Toate elementele de parapsihologie si metafizica ale Cutiei Pandorei incep repede sa iasa la iveala, sugerand ca Universul ar putea fi un produs al unui Proiect Inteligent, al unei Fiintei Supreme cu proprietati holografice si/sau fractale – de la nivelul de quantum, pana la nivelul universal.
CE ESTE MATERIA?
Pentru a intelege marea noastra noua descoperire, trebuie sa incepem cu putin. Cei mai multi dintre noi iau existenta lumii fizice ca atare. Totusi, ceea ce noi stim despre materia fizica nu s-a schimbat prea mult in ultimii 100 de ani.
In ciuda unui numar imens de nepotriviri care au fost dovedite, persoanele obisnuite probabil ca inca va vor spune ca materia este facuta din molecule, care, la randul lor, sunt alcatuite din atomi, care sunt alcatuiti din micute particule ce se invartesc un jurul unui nucleu, la fel ca un sistem planetar in miniatura, umplut cu 99,999% spatiu gol. Acesta este cunoscut sub numele de modelul atomic Rutherford, in stiinta fizicii cuantice si, dupa cum spunea dr. Milo Wolff, in explorarea fizicii unui univers necunoscut.
Indiferent ce s-a stabilit in legatura cu electronii calatori in jurul nucleului, la fel ca si planetele, a fost o adevarata greseala! Daca ati invatat o asemenea idee, indepartati-va de ea imediat: toate experimentele facute pentru a dovedi o structura centrala a electronului au fost negative. (Wolff, 1990)
Spre deosebire de dr. Wolff, oamenii de stiinta moderni va vor spune ca atomii sunt alcatuiti din undicule (particule unda), care sunt ceva ce actioneaza ca o particula, atunci cand cercetatorii o masoara ca pe o particula – si actioneaza ca o unda, atunci cand cercetatorii o masoara ca pe o unda. Aceasta pare sa fie plauzibil in ecuatiile matematice, dar este imposibil sa creezi astfel un model fizic functional. Cand sedeti pe scaun, nu trebuie sa credeti ca este un scaun, pentru a sta comfortabil in el.
Aproape toate modelele noastre stiintifice conventionale sunt enigme inconsistente si totusi, acestea nu sunt aproape niciodata discutate in mass-media tiparita. Ca rezultat, puteti examina mediul inconjurator chiar acum, in timp ce cititi aceste cuvinte, si puteti cu usurinta sa il luati de bun, deoarece stitit la ce va uitati.
Lemn. Metal. Plastic. Sticla. Tesaturi. Spuma. Cunosc aceste lucruri, stiu cum sunt facute. Erau aici ieri si vor fi aici maine: doar sunt moarte, inerte, lucruri lipsite de viata.
Problema materiei este ca nicio teorie aparuta, nici macar nu incepe sa rezolve toate paradoxurile ridicate de fizica cuantica. Stiinta actuala nu stie ce este cu adevarat materia. Nu putem intelege aceasta suficient.
Cei mai multi oameni cred ca noi stim raspunsurile, dar niciun model actual nu a fost capabil sa rezolve acest puzzle. Din fericire, suficient de multi oameni bine educati din punct de vedere universitar au scris despre aceste probleme si au incercat sa le rezolve pe internet, care stim ca este scurtatura pentru modelele conventionale.
Cu bogatia de cercetari care anterior au fost suprimate si care acum sunt disponibile pe internet, putem construi un vast model superior al cosmosului, care rezolva paradoxurile si raspunde criticilor. Aceasta necesita o mare cantitate de timp si de grija, ca sa spunem asa, iar rezultatele le puteti gasi in seria mea de carti Convergenta, care se gaseste gratis on line.
Daca dorim sa cuprindem adevarata natura a materiei, trebuie sa intelegem ca membrilor societatilor secrete, precum Ordinul Masonic, li se cere sa jure ca vor ascunde pentru totdeauna si niciodata nu vor revela secretele Ordinului si ca, pentru o Loja Masonica Regala, crima si tradarea nu sunt exceptate. (Duncan, 1986, Still, 1990).
Unul dintre ultimele secrete masonice este ca geometria e cheia ascunsa pentru a descuia misterele Universului: Dumnezeu geomatrizeaza (Lawlor, 1985)
G-ul din logo-ul masonic simbolizeaza geometria, dar si pe Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului. Deasupra lui G este un compas si sub G este un teu de tamplarie, acestea fiind principalele instrumente prin care un studiu al geometriei sacre in quantum si/sau astrofizica, cea mai mica sau cea mai mare, nu vor fi aduse niciodata la suprafata, in ochii publicului. Rev CG Finney a scris, in anii 1800, ca membrii Ordinului Masonic sunt mandri ca ei detin controlul mass-media scrise in SUA, al guvernului, al sistemului militar si al justitiei, la cele mai inalte niveluri. (Finney, 1867)
In final, multi oameni incep sa inteleaga cat de mult este controlata mass-media din SUA, in special cei care nu sunt americani si cei care folosesc activ internetul pentru mai mult decat sa trimita emailuri sau mesaje instant.
Monumentele lui Marte, a lui Richard Hoagland (1990) demonstreaza cum o piramida simpla cu patru fete, numita tetraedru, va determina zonele energetice cele mai active pe planeta, cand este dimensionata ca sa intre perfect intr-o sfera planetara. Cele mai evidente semne ale acestei activitati sunt Marea Pata Rosie de pe Jupiter si Marea Pata Intunecata de pe Neptun, pozitionate geometric.
Lucrarea Antigravitatia si Reteaua planetara, a lui David Hatcher Childress, ne arata ca tetraedrul este doar una dintre cele cinci forme geometrice, cunoscute colectiv sub numele de Solidele platonice, care afecteaza structura si comportamentul Pamantului. Dupa cum am scris in al doilea volum al meu al Convergentei – Stiinta Unicitatii, alte planete din Sistemul Solar arata, de asemenea, semnele acestor campuri.
In timp, vom avea date mult mai bune ca sa demonstram efectele acestor retele. Figura 3 arata octava Solidelor platonice, care ilustreaza teoria antica indiana, despre cum corespund spectrului culorilor curcubeului si al notelor intr-o pur diatonica scara majora.
Heliofizicienii au descoperit ca Soarele are un camp magnetic octopolar. Un asemenea camp ne arata toate punctele de coordonate pentru un octoedru, care se prezinta ca doua piramide egiptene conectate baza-la-baza. Exista patru astfel de puncte pe ecuatorul Soarelui, despre care se stie ca emit dusuri de particule de incarcare energetica, la fel ca un aspersor care se invarte incet.
De patru ori in fiecare luna, Pamantul trece printr-o alta unda a acestor particule, care sunt, de asemenea, incarcate pozitiv sau negativ. In cazul in care conectati punctele energetice aflate pe ecuatorul Soarelui, cu Polul sau Nord si Polul sau Sud, octoedrul devine evident si putem vedea ca din toate punctele sale iese energie.
Daca scrierile antice sunt corecte, atunci geometria sacra trebuie sa fie ultima solutie a problemelor si a paradoxurilor din fizica cuantica – stiinta materiei.
Dupa cum am documentat in al treilea volum al Convergentei, Cosmosul Divin, modelul lui Rod Johnson se refera la fiecare paradox al fizicii cuantice si furnizeaza o solutie geometrica la atat de indelung asteptatele mistere ale derivatiei constantei lui Planck, constanta structurii fine, slaba/puternica ratie a fortei, originea si structura valentei electronului, misterul incarcarii polaritatii etc.
Calea efectiva de a explica de ce aceste puncte stresante geometrice ies la iveala, este vibratia. Cercetatori credibili, cum ar fi dr. Hans Jenny si dr. Buckminster Fuller, ne-au aratat ca toate cele cinci dintre geometriile Solidului platonic vor aparea in mod natural, atunci cand vibrati o sfera fluida la o anumita frecventa pura a sunetului.
Cu cat frecventa este mai mare, cu atat va deveni geometrie mai complexa. Daca reduceti frecventa, geometria originala va iesi la iveala iarasi, in exact acelasi mod. De aceea, dupa cum un fulg de nea cristalizeaza la un moment dat din activitatea apei, un anumit ton al sunetului pur creeaza propriul tip de cristal, in orice substanta fluida.
Nu spunem ca exista obiecte literar geometric cristaline in interiorul acestor planete, sau in realitatea cuantica: mai degraba, geometria este forma cea mai simpla in care vibratia poate fi vazuta in orice mediu natural, cum ar fi un lichid. Liniile formelor geometrice definesc zone cu un grad mai scazut al presiunii, decat al celor ce le inconjoara, si aceste presiuni mai inalte ies in mod natural afara prin aceste zone, dupa cum putem vedea in punctele de pe ecutorul Soarelui, sau in Marea Pata Rosie a lui Jupiter.
Fluidul, in cazul Universului, este o energie medie non-fizica, pe care o numim Eter. Seria noastra de Convergente, in special al treilea volum, ne da dovezi definitive ale existentei sale si ale proprietatilor fluidice.
In geometria vibratiei, toate pierderile materiale sunt prinse in curgerea curentilor de presiune, care se aduna in punctele si liniile formei geometrice. Aceasta este similar cu modul in care fierul umple si subliniaza liniile de camp ale unui magnet, facand astfel vizibila geometria campului magnetic.
Un alt mod de a arata acest efect este prin imprastierea nisipului peste o toba si apoi prin lovirea pe mijloc a acestei tobe: nisipul va forma gramajoare departate geometric, langa capul tobei. Cateodata sunt vizibile si linii.
MANDALA UNIVERSALA
Acum, haideti sa gandim in stil mare – cu adevarat mare! Imaginati-va ca galaxia este ca un fir de nisip in Univers. Imaginati-va ca Universul insusi este umplut cu o sursa de energie, care este vibratorie, si are anumite calitati, care sunt similare unui fluid.
In modelul pe care-l propunem, curentii de presiune din Univers vor face ca aceste galaxii sa alunece natural intr-un aliniament cu marginile matrixului unui sablon geometric si, ca rezultat, va arata mai mult ca o mandala indiana antica.
Stim ca galaxiile se aduna impreuna in ciorchini largi, cunoscute sub numele de superciorchini, si ca adesea pot fi gasite sub o forma sferica. Fiecare superciorchine poate contine in interior, miliarde de galaxii.
In mod natural, o persoana obisnuita presupune ca acesti superciorchini sunt imprastiati aleatoriu in Univers – consecinta unui exploziv Big Bang, unde nimic a explodat pentru a deveni Cosmosul pe care-l stim acum. Haideti sa aruncam o privire la observatiile stiintifice si la harta superciorchinilor pe care au aratat-o dr. E. Battaner si dr. E. Florido. In ziarul intitulat Universul Carton de Oua, ei au scris:
Distributia superciorchinilor in vecinatatea superciorchinilor locali prezinta o foarte remarcabila periodicitate, pe care unele dintre retele trebuie sa-si potriveasca structura observata la scara larga. A fost sugerata o tabla de sah tridimensionala.
Existenta acestei retele este cu adevarat o provocare pentru modelele teoretice sugerate; in acest caz, totusi, identificarea adevaratului octoedru este atat de clar si reteaua este atat de evident bine definita, astfel incat o inspectie directa este cinstita. (E. Battaner, E. Florido, 1998)
Un desen care valoreaza cu adevarat mai mult decat mii de cuvinte si rezultatele evidente ale acestei descoperiri spaniole ne furnizeaza una dintre cele mai fantastice si de netagaduit confirmari pentru Convergenta noastra – modelul Cosmosului Divin. In opinia noastra, aceasta este la fel de importanta ca si descoperirea lui Nicolaus Copernic, ca Soarele se afla in centrul Sistemului Solar.
Totusi, indata ce stim ce sa cautam, o cautare Google despre Octoedrul Battaner ne aduce imediat 15 indicii din intreaga lume de informatii on-line, care ar fi putut sa acopere aceasta descoperire fantastica! Chiar si mai interesant: aceasta informatie a circulat de aproape 10 ani! De ce, atunci, este atat de total si complet ascunsa? Ar putea fi faptul ca aceste descoperiri merg prea aproape de secrete masonice despre natura Creatiei?
Cu ajutorul publicitatii pe internet, aceste structuri geometrice evidente in Universul nostru vor deveni in curand o alta piesa a cunoasterii comune pentru modelele astrofizice noi, pe care ajutam sa le aducem pe scena omenirii.
Intrebarile generate de aceasta descoperire au fost efectiv inchise prin simple referinte la plictisitoarea si ciudata idee ca ele sunt cauzate de filamentele magnetice ale Universului. Sa consideram urmatorul text din Caltech, intitulat Structura la scara larga si campurile magnetice:
Reteaua de filament, daca este magnetica la origine, trebuie sa fie subiectul unor restrictii magnetice. Cea mai simpla potrivire a gratarului cu aceste restrictii este reteaua carton de oua, formata de incheieturile octoedrului la varfurile lor.
Acest univers carton de oua ar avea o cantitate mai mare de materie printre muchiile octoedrului, care ar fi locurile superciorchinilor. In afara filamentelor ar fi viduri largi, lipsite de campuri magnetice.
Aceste speculatii teoretice sunt compatibile cu observatiile prezente ale structurii scalare largi, asa cum este desenata de distributia superciorchinilor. Sunt usor de identificat cel putin patru dintre aceste gigantice octoedre in termeni reali, care alcatuiesc suportul observational pentru universul carton de oua.
Doua din ele, acelea care sunt cele mai apropiate si de aceea identificate cel mai ambiguu, sunt reproduse in Figura 22 [aceasta este imaginea pe care o vedem in Figura 7]. Aproape cei mai importanti superciorchini in Catalogul Einasto si altii (1997), la fel ca si aproape cele mai importante viduri in Catalogul Einasto si altii (1994) pot fi localizate in structura octoedrica (Caltech, editia 2003).
Daca cititi cu atentie paragraful de mai sus, veti observa ca Caltech spune ca cel putin patru dintre octoedre pot fi vazute cu usurinta. Nimeni nu poate schimba acest fapt: este pur si simplu o alta piesa de date care trebuie sa fie incorporata intr-o cosmologie a Universului, adecvata.
Este important sa-ti dai seama ca aceasta structura tabla de sah merge atat de departe in functie, cat de capabile sunt instrumentele noastre sa masoare. Intregul Univers de superciorchini galactici pare a fi aranjat intr-un matrix gigantic de numere nesfarsite de octoedre, care se potrivesc perfect impreuna, ca un nesfarsit carton de oua, stivuite cel putin pe trei randuri. Singura problema cu acest articol este ca nu exista nicio cale de-a modela un octoedru, cu campurile magnetice conventionale din laborator.
Putem, totusi, sa-l configuram cu usurinta, folosind dinamica fluidelor. Aceasta aduce insa in discutie notiunile suprimate, ca exista ceva asemanator cu un fluid, non-fizic mediu eteric in Univers, sursa a intregii materii fizice, despre care seria Convergente discuta foarte detaliat.
O DIAGRAMA CONVENABILA A UNIVERSULUI
Deja stim ca fondul energetic de microunde cosmice al Universului este sferic si ca toti superciorchinii sunt intr-o zona plata, ca o prajitura, in mijlocul acestei sfere. De aceea matrix, cand este privita de la varf in jos, ar trebui sa arate ca un cerc cu un sablon de diamante in el, similare cu o floare de lotus.
Invariabil, oamenii ar intampina dificultati ca sa vizualizeze acest lucru, astfel incat ne-am dat seama ca ar trebui sa facem o diagrama. Indata ce o vizualizare corecta a aparut in ochii mintii, ii ia in jur de 30 secunde ca sa-si dea seama ca imaginea deja este stiuta, ca fiind cea din mediul unui lan de grau viu.
Ceea ce vedem intr-o formatiune de pe camp, este o vedere simplificata a structurii Universului, privita de la varf in jos. Forma de diamant a octoedrului poate fi vazuta conectand fiecare triunghi, catre triunghiurile de jos , pe masura ce ne mutam de la partea exterioara a cercului, catre centrul sau.
Este adevarat ca, daca ar fi sa construim aceasta diagrama pe hartie, ar fi cel mai bine sa o redam in intregime prin linii drepte. Totusi, o diagrama cu linii drepte ar fi probabil mai greu de vazut intr-un mediu asemanator lanului de grau.
De aceea, este chiar satisfacator ca, in final, sa descoperim structura Universului, doar ca sa ne dam seama ca solutia deja exista acolo pentru noi, pusa, aparent, de o inteligenta non-umana, cu aproape trei ani mai devreme!
UNIVERSUL ESTE UN FRACTAL
In Reteaua octoedrului de fractali a structurii scalei largi, dr. Battaner sugereaza ca geometria matrixului octoedrului este fractal, insemnand ca are asemanari proprii la toate nivelurile. Octoedrele mai mari sunt facute din octoedre mai mici, care, la randul lor, sunt facute de octoedre chiar si mai mici – si asa mai departe, la infinit. Aceasta este in conformitate cu invatatura antica Precum sus, asemena si jos, ideea potrivit careia Creatorul este reflectat in toate lucrurile.
Totusi, pana acum o luna, nu stiam daca toate octoedrele mai mici din matrix se asambleaza cu adevarat intr-un singur, vast octoedru. Exista o formatiune enigmatica pe camp, aparuta in West Kennett Long Barrow la 4 august 1999, care sugereaza ca acesta este intr-adevar modul in care functioneaza Universul.
Pe 3/3/3, dr. David Whitehouse a publicat un articol, in BBC – Stiri on line, ce pare sa confirme acest concept de fractal al Universului. Articolul discuta munca dr-lui Max Tegmark, privind proba anizotropica a undelor a lui Wilkinson, care a fost lansata in 2001.

Aceasta dovada este proiectata sa masoare schimbarile minore de temperatura in radiatia fondului undelor cosmice din Univers, care este considerat a fi ecoul Big-Bang-ului, radiatia originara din care Universul a fost creat. Ceea ce urmeaza este un citat din acest articol.

Dr. Tegmark si colegii sai prezinta Fondul Undelor Cosmice ca pe o sfera: Intregul Univers observabil este in interiorul acestei sfere, iar noi suntem in centrul ei. In aceasta, echipa a gasit ceva neprevazut si de neexplicat in simetria fondului undelor cosmice. Pentru a produce cea mai buna imagine de pana acum, a fondului undelor cosmice, dr. Tegmark a indepartat toate sursele de contaminare, radiatiile de fond si a lasat doar fondul cosmic, in sine.
Variatiile previzibile in intensitatea fondului undelor cosmice s-au dovedit a fi foarte greu de detectat, asfel incat au putut fi vazute doar in 1992. El a adaugat: Am gasit ceva foarte bizar: exista niste structuri suplimentare si de neexplicat in fondul undelor cosmice. Ne asteptam ca fondul de microunde sa fie cu adevarat izotropic si sa nu aiba vreo directie preferata in spatiu, dar nu aceasta a fost situatia.
Privind la simetria fondului undelor cosmice si masurand componentele sale (numite tehnic octopol si quadropol), cercetatorii au scos la iveala un sablon curios. Ei se asteptau sa nu vada niciun sablon si, in final, au observat ca nimic nu era intamplator.
Componentele octopol si quadropol sunt aranjate pe o linie dreapta ce traverseaza cerul, de-a lungul unui ecuator cosmic. Aceasta este ciudat. Nu credem ca se datoreaza contaminarii fondului, a spus dr. Tegmark. Aceasta ne-ar putea spune ceva despre forma spatiului, la o scara mai mare. Nu ne asteptam la aceasta si inca nu putem explica.
S-ar putea sa insemne ca fondul undelor cosmice este mai concentrat in unele directii, decat in altele. Unele teorii despre structura Universului prezic aceasta, dar evidentele observationale care sa le demonstreze ar fi o descoperire majora. (Whitehouse, 2003)
SUMAR SI CONCLUZII

Aici sunt sase puncte-cheie, care nu sunt articulate foarte clar in citatul de mai sus:

1. O formatiune octopolara pe suprafata unei sfere ne da toate coordonatele de-a juca conectarea punctelor.
2. Aceasta descoperire confirma sugestiile Bataner si altii, precum ca structura octoedrului ar continua, ca un fractal, in intregul Univers de superciorchini.
3. Campul magnetic al Soarelui este, de asemenea, o combinatie a formatiunilor quadropolare si octopolare. Aceasta ne indica o conexiune fractalica/holografica dintre Soare si Univers: aceeasi structura de baza, la diferite niveluri de marime.
4. Cercetarile japoneze, ruse si franceze in fizica microciorchinilor au demonstrat ca atomii au tendinta naturala de-a se grupa impreuna intr-un Solid platonic cu o structura cristalina, cum ar fi octoedrul. Formand acesti ciorchini, ei isi pierd orice individualitate diferentiata si toti norii lor de electroni se indreapta spre un nucleu central. Aceasta invinge total modelul particulei atomice. (Sectiunea 3.4, Cosmosul Divin)
5. Norii de electroni M = 2 si L = 2, o structura orbitala de baza in aproape toti atomii, infatiseaza, de asemenea, coordonatele octoedrului (Figura 2.2, Cosmosul Divin)
6. Cercetarile lui Ray Tom arata ca toate nivelurile diferite de marimi de care discutam sunt interconectate cu precizie de factorul de expansiune armonica 34560. (Sectiunea 7.8, Cosmosul Divin)
Dovada pe care am prezentat-o in acest articol sugereaza ca structura Universului este derminata precis de vibratie, la toate nivelurile de marime. Daca frecventa vibratiei creste, atunci geometria insasi devine mult mai complexa.
Daca geometria atomilor si a moleculelor asa-numitei materii fizice se schimba, atunci ce se intampla cu materia?
Trebuie sa facem un salt dincolo de limitele gandirii stiintei conventionale si sa ne imaginam posibilitatile. Se pare ca Iisus a venit aici ca sa ne arate ce ar trebui sa fim toti capabili sa facem in viitor: Precum eu fac aceste lucruri, tot asa ar trebui si voi sa le faceti, si chiar lucruri mai marete, pentru ca eu ma duc in Tatal meu. (Biblia, Ioan 14:12)
Unele idei ale lumii noastre, ca un matrix bazat pe reguli – in care unele dintre aceste reguli, precum ar fi gravitatia, pot fi incalcate – s-ar putea, pana la urma, sa nu fie atat de departate de realitate.

Continue reading

piramide egiptene

Un copil are o teorie zguduitoare despre Dumnezeu si Biblie

Un copil are o teorie zguduitoare despre Dumnezeu si Biblie

Un băiat de doar 13 ani a inventat un dispozitiv de producere a energiei libere, inspirat din opera lui Tesla! Totul funcţionează real şi costă doar 15 dolari!) în care vorbeam despre un băieţel de doar 13 ani, care a inventat un dispozitiv de energie liberă, şi totul doar pentru 15 dolari?

Geniul care s-a inspirat din opera lui Tesla se numeşte Max Loughan, are doar 13 ani şi îi place să inventeze lucruri. De fapt, el spune că în scurta sa viaţă de până acum şi-a propus să schimbe lumea cu invențiile sale. Și el chiar poate să o facă. “Ştiu că am apărut pe această planetă cu un anumit scop; şi, din acest motiv, trebuie să inventez, să aduc viitorul în prezent”, a declarat Max.

Ei bine, într-un scurt interviu postat pe YouTube, băieţelul este întrebat ce este Dumnezeu şi ce crede despre acest concept religios şi filozofic. Răspunsul băiatului de 13 ani a fost următorul:



* Mulţi oameni cred că Dumnezeu este un tip, care stă pe un nor, şi care controlează Universul, creând viaţa. Dar definiţia mea despre Dumnezeu nu este aceasta. Eu nu cred că Dumnezeu este o persoană sau o entitate. Dumnezeu este o altă formă de energie sau, de fapt, Dumnezeu este energie.

* Dacă te uiţi la Biblie sau la alte surse religioase (…) găsim aici o mulţime de teorii şi fapte care ar putea să-şi aibă corespondenţa în fizica cuantică şi în astrofizică. Poate că Biblia nu prezintă neapărat întâmplări care au avut loc pe Pământ, ci prezintă povestiri despre cum Universul s-a format.

* Aşadar, Dumnezeu nu este un tip care ne urmăreşte, ci doar o formă de energie care se află peste tot, inclusiv în noi.

https://www.youtube.com/watch?v=xZ0rJx9l4qE

Continue reading

univers

Fizica cuantica spune ca moartea ar putea fi o iluzie

În privinţa morţii şi a vieţii veşnice există multe teorii divergente. Până nu demult, știința nu aducea nicio dovadă a unei continuități după distrugerea trupului.

Totuși, Robert Lanza, doctor în medicină la Universitatea Wake Forest, specialist în cercetarea celulelor stem şi autorul teoriei biocentrismului, spune că moartea este doar o iluzie, pentru că întreaga realitate este doar un construct mental al stării noastre de conştienţă şi că nu ar putea exista dacă nu ar fi percepută de noi. Lanza şi-a expus pe larg ideile într-o carte, intitulată „Biocentrism: How Life and Consciousness are the Keys to Understanding the True Nature of the Universe”.

Teoria este susţinută şi de experimente ştiinţifice, spune Lanza, dar a fost anticipată şi de textele unor filosofi celebri, precum Descartes, Kant şi Schopenhauer, care au scris despre universul subiectiv, ca simplă percepţie a simţurilor noastre.

Biocentrismul merge şi mai departe şi susţine că nici spaţiul sau timpul nu sunt reale, ci instrumente de percepţie create de mintea noastră şi care nu pot exista singure, în afara acestei percepţii. Lanza invocă în acest sens şi o cugetare a lui Albert Einstein, care spusese la moartea unui prieten, fizician: ”Oamenii ca noi ştiu că distincţia între trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie extrem de puternică. ”

Biocentrismul, cunoscut si sub numele de „teoria totului”, consideră că viaţa este cea care creează Universul, nu invers. Viaţa este cauza, nu un simplu efect al unor procese chimice. Toate obiectele, dar şi spaţiul şi timpul, sunt forme ale percepţiei umane.

Lanza încearcă să explice teoria prin exemple concrete. De exemplu, cerul este albastru pentru că aşa îl percep ochii noştri, dar celulele noastre ar putea fi modificate astfel încât să vedem toate obiectele albastre ca având culoarea roşie.

Totodată, la tropice noi simţim că este foarte cald şi umezeală, dar pentru un animal care trăieşte acolo temperatura poate fi percepută ca fiind chiar destul de scăzută. Iar exemplele de acest fel pot continua: realitatea este rezultatul percepţiei noastre. Un experiment ştiinţific susţine la rândul său teoria biocentrismului, spune Lanza.

Cercetătorii privesc o particulă care trece prin două fante dintr-o barieră. Asemeni unui glonte, particula va trece printr-un orificiu sau prin altul. Dar, dacă cercetătorii nu se uită la particulă, ea se va comporta ca o undă şi va trece prin ambele orificii în acelaşi timp. Prin urmare, explică Lanza, comportamentul particulei s-a schimbat prin simpla ei observare. Aceasta este dualitatea undă/particulă.

Ce argumente aduce Lanza

În afară de faptul că spațiul, timpul și perceperea mediului înconjurător sunt relative, conservarea energiei este o axiomă fundamentală a ştiinţei. Prin urmare, energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, doar transformată, conform primei legi a termodinamicii. Potrivit lui Lanza, conştienţa unui om este conservată la moarte sub forma unei energii de 20 de waţi, chiar dacă trupul este distrus, potrivit Huffington Post.

Fiecare om îşi creează propria lui sferă de realitate, prin urmare această energie nu are unde să dispară. După cum spunea şi fizicianul John Archibald Wheeler, “niciun fenomen nu este real în lipsa unui observator”. Această energie nu dispare la moartea noastră, ci “călătoreşte” dintr-o lume în alta, făcând astfel “nemuritoare” esenţa fiecărui om.

De asemenea, Lanza crede în teoria multiversului, conform căreia există un număr infinit de universuri paralele, care alcătuiesc realitatea fizică. Astfel, tot ce se poate întâmpla se va întâmpla într-unul din aceste universuri.

Toate aceste lumi există simultan, indiferent ce se întâmplă în unele din ele, prin urmare moartea unui om va fi reală într-un univers, nu şi în altul. Iar energia care formează conştiinţa va rămâne asemenea unei baterii care alimentează un proiector: dacă proiectorul este oprit (omul moare) nu înseamnă că bateria (energia-conştienţa) dispare sau nu mai este bună. Ea poate fi folosită pentru a alimenta un alt proiector.

În plus, dacă ar fi să abordăm și latura emoțională, omul va trăi şi după moarte, prin modul în care a influenţat viaţa rudelor şi prietenilor cu care a interacţionat. Potrivit fizicii cuantice, orice acţiune determină prăbuşirea unor universuri cuantice posibile, pentru că trecutul şi viitorul există doar prin prisma unor posibilităţi. Această teorie este susținută și de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow.

Astfel, fiecare om determină prin acţiunile sale un viitor, un univers, care va fi cu atât mai mare şi mai complex cu cât va interacţiona cu mai mulţi oameni. De aceea, chiar şi după moartea lui, universul astfel creat va exista pentru prieteni, omul devenind un fel de păpuşar-fantomă care a determinat existenţa unei lumi.

Continue reading

viata vesnica

Lumile paralele exista si interactioneaza intre ele

Una dintre cele mai spectaculoase teorii, propuse de fizica cuantică, este cea a lumilor paralele. În acestea există viață identică cu în a noastră, doar că destinul a acţionat diferit în fiecare lume paralelă, motiv pentru care lucrurile sunt așezate altfel.

Această teorie nu este una nouă, pentru că s-a vorbit pentru prima dată de lumi paralele încă din 1957 de o serie de fizicieni moderniști. În acele vremuri nu se cunoșteau secretele fizicii cuantice și din această cauză teoria a fost dată uitării.

Prezentul însă aduce noi dezvăluiri despre realitatea în care trăim și tot ceea ce există dincolo de ea. Conform fizicianului Howard Wiseman, de la Universitatea Griffith din Brisbane, Australia, există un număr extrem de mare, care poate să tindă spre infinit, de lumi paralele. Interesant este că acestea interacţionează între ele la nivel cuantic și astfel se stabilește o legătură certă între lumile paralele.

Cu toate acestea, este posibil ca într-o altă lume dinozaurii încă să existe pe Terra, sau Australia să fi fost colonizată de portughezi. Prin acest exemplu, fizicianul încearcă să explică faptul că în aceste lumi paralele este posibil ca viața să existe la fel ca în a noastră, doar că destinul a acţionat altfel și din această cauză totul pare și este diferit.

Cu toate acestea, se mai spune că există o forță universală de respingere între lumile paralele și din acest motiv ele nu se pot suprapune. Această forță este comparabilă cu forța de respingere magnetică.

Acesta ar fi motivul principal pentru care, cel puțin deocamdată, oamenii din această lume nu pot interacționa cu cei aflați într-una paralelă. Cu toate acestea, evoluția și înțelegerea pe deplin a fizicii cuantice, într-un viitor apropiat, pot genera noi teorii și în același timp releva noi aspecte ale lumilor paralele.

Continue reading

Secretele lumilor paralele

Timpul poate mergem inapoi?

Timpul s-ar putea derula dinspre viitor spre trecut, lucrurile pot exista simultan în multiple stări, iar vechea dilemă a copacului care se prăbușește într-o pădure ar putea să nu fie legată doar de prezența unui martor care să-l audă căzând ci și, cumva, de a ști dinainte dacă va fi sau nu văzut, conform unui nou studiu publicat de revista Nature Physics, informează site-ul secondnexus.com.

În general cu toții suntem de acord că trecutul este cel ce influențează prezentul care la rândul său influențează viitorul. Probabil că aproape nicio persoană care nu suferă de afecțiuni psihice sau nu este sub influența drogurilor nu ar putea susține că evenimentele viitoare le pot influența pe cele din trecut. Și totuși acest lucru ar putea să se schimbe în lumea plină de paradoxuri a fizicii cuantice.

Pentru un om obișnuit, înțelegerea lumii observabile, dominată de fizica newtoniană, clasică, ține de „bunul simț”. Timpul se scurge dinspre trecut spre viitor, lucrurile nu pot exista decât într-un singur loc într-un anumit timp, iar dacă un copac cade într-o pădure fără ca nimeni să-l observe va produce un sunet. Niște fizicieni de la Universitatea Națională din Australia (ANU) nu sunt însă de acord că lucrurile sunt atât de simple.

Noul studiu publicat în Nature Physics „demonstrează că totul ține de măsurarea directă”, susține profesorul asociat Andrew Truscott de la Research School of Physics and Engineering din cadrul ANU. „La nivel cuantic, realitatea nu există dacă nu este observată direct”, a adăugat el.

Această concluzie aparent absurdă derivă din rezultatele a două experimente, dintre care unul mai vechi, un „clasic” pentru fizica cuantică și unul care a fost încheiat cu succes în urmă cu doar câteva săptămâni.

Experimentul clasic:

Oamenii de știință au observat de mult timp comportamentul ciudat al particulelor de lumină, fotonii, în cadrul așa-numitului Experiment al celor două fante. Atunci când lumina a fost proiectată asupra unui ecran în care se află două fante înguste, fotonii s-au comportat într-un mod neprevăzut, de-a dreptul schizoid. Experimentul implică o configurație simplă, un „tun” care trage cu particule de lumină (fotoni), unul câte unul prin două fante mici dintr-un ecran — un laser care produce lumina. Lumina este atenuată în așa fel încât să emită doar câte un singur foton. Acești fotoni trec prin cele două fante, existând și o cameră care înregistrează tiparul din spatele ansamblului celor două fante. De vreme ce fotonii trec unul câte unul, unii printr-o fantă, alții prin cealaltă, ar trebui ca ei să lase o urmă cu două dungi pe perete, dar nu se-ntâmplă acest lucru. În schimb aceștia creează în mod misterios mai multe dungi, dincolo de locurile de pe perete corespunzătoare fantelor de trecere. Acesta ar fi rezultatul așteptat atunci când o rază constantă de lumină s-ar răspândi pe perete ca o undă. Rezultatul care se obține ar fi posibil numai dacă particula ar trece prin ambele fante în același timp, cu alte cuvinte, particula este în două locuri deodată în același timp. Atunci când sunt puși senzori în jurul fantelor pentru a urmări fotonii, acest tipar de undă dispare. Dacă excludem senzorii din experiment, patternul de undă revine. Acest lucru sugerează că putem schimba modul în care se comportă realitatea pur și simplu prin observarea directă. Cu alte cuvinte realitatea însăși nu ar fi reală. Celebrul fizician austriac Anton Zeilinger consideră că răspunsul modern la această întrebare este că drumul fotonului nu este un element al realității. Acest experiment poate fi replicat și cu electroni și cu orice alt tip de particulă.

Acest principiu se află în centrul fizicii cuantice. O particulă așa cum este fotonul se comportă ca și când ar avea mai multe stări indefinite, în suspensie. Ea nu are proprietăți fizice și este definită în schimb de un set de probabilități conform cărora ar putea exista într-una sau alta din respectivele stări. Aceste probabilități nu sunt doar rezultatul unor teorii bombastice din fizica modernă ci se află la baza noțiunilor noastre moderne de chimie și fac posibile tehnologii precum microprocesoarele și reacțiile nucleare. Modernitatea nu ar fi existat așa cum o cunoaștem fără aceste proprietăți bizare ale particulelor.

Aici intervine cea de-a doua ciudățenie: Atunci când fizicienii observă un foton în mod direct, în cadrul unui experiment, însuși faptul că este observat îl face să cadă într-una dintre cele două stări posibile ale sale — fie particulă, fie undă. Orice ar face oamenii de știință, ori de câte ori observă în mod direct un foton este ca și când chiar fotonul „ar decide” cum să fie văzut. Astfel, se crede că actul de a observa aduce fotonul din tărâmul cuantic al probabilităților în cel real. Acest principiu este explicat de celebra paradigmă a pisicii lui Schrödinger unde o pisică ipotetică, pusă într-o cutie închisă alături de niște otravă, nu este nici vie, nici moartă, până când deschidem cutia și operăm o observație directă asupra sa.

Cel de-al doilea experiment:

Această concluzie bizară conform căreia actul de observație directă definește realitate (realitatea nu există în afara observației) circulă de mult timp în rândul fizicienilor, fiind susținută și de un experiment propus de americanul John Wheeler încă din 1978, experiment despre care se credea că nu va putea fi niciodată pus în practică. Din acest motiv a primit numele de „Experimentul cognitiv al alegerii întârziate” (cognitiv pentru că nu putea fi pus în practică). Acest experiment își propunea să răspundă la o întrebare aparent simplă: Când mai exact un foton alege să se comporte ca o particulă sau ca o undă? Atunci când este tras, înainte de a trece prin fantă sau poate după ce a trecut de fantă?

John Wheeler a propus în experimentul său cognitiv introducerea unui al doilea ecran, dar doar după ce fotonul a trecut deja de primul ecran. Introducerea acestui al doilea ecran ar fi o decizie aleatoare în cadrul experimentului — uneori se introduce al doilea ecran, alteori nu. De asemenea, atunci când este introdus în experiment, acest al doilea ecran este conceput să producă același timp de interferență ca și primul ecran. Astfel, teoretic, un om de știință ar fi putut urmări în ce stare se află fotonul după ce a trecut de primul ecran și dacă rămâne în aceeași stare și după ce trece de al doilea.

Dificultatea tehnică a fost că nimeni nu a reușit să introducă în experiment cel de-al doilea ecran la timp, imediat după ce fotonul a trecut de primul ecran și înainte de a ajunge la perete. Această problemă părea insurmontabilă până acum câteva săptămâni. Echipa de fizicieni australieni a transformat acest experiment de gândire într-unul cât se poate de concret, de laborator, cu ajutorul unei instalații de lasere. Subiectul lor de experiment nu a fost însă un foton ci un atom de heliu, care deși este mult mai masiv decât un foton, ar trebui, din punct de vedere teoretic, să aibă același comportament în cadrul experimentului — și anume să existe într-o stare indefinită și apoi, odată observat, să se comporte fie ca o particulă fie ca o undă. Laserele au fost folosite pe post de grilaje, unul în fața celuilalt, iar cel de-al doilea laser era pornit aleator, în cadrul experimentului.

Rezultatul acestui experiment este chiar mai ciudat decât se așteptau fizicienii specializați în domeniul cuantic: De fiecare dată când cele două grilaje laser erau pornite, atomii de heliu s-au comportat mereu ca unde. De fiecare dată când al doilea grilaj laser nu era introdus în sistem, atomul de heliu a trecut prin sistem sub formă de particulă. Ceea ce este fascinant, sau de-a dreptul înfricoșător, este că decizia privind prezența celui de-al doilea grilaj laser în sistem a fost cu totul aleatoare și din punctul de vedere al atomului de heliu care tocmai a trecut de primul grilaj, nici măcar nu s-a întâmplat încă !

Cu alte cuvinte, este ca și cum atomul de heliu ar fi putut vedea în viitor și ar fi știut dacă va exista cel de-al doilea grilaj laser chiar în timpul în care trecea prin primul astfel de grilaj. Ori cu alte cuvinte, eventuala prezență în viitor a celui de-al doilea grilaj pare să determine starea din prezent a atomului de heliu care trece prin primul grilaj laser ! Dacă atomul de heliu apare ca particulă sau ca undă este determinat cu precizie de ceva ce încă nu s-a întâmplat, ci urmează să se întâmple în viitor. Pe scurt, viitorul determină prezentul!

Cum este acest lucru posibil? Cum este posibil ca un eveniment viitor — activarea celui de-al doilea grilaj din sistem — să determine starea din trecut a atomului de heliu? Timpul ar trebui să se scurgă înapoi.

Profesorul Andrew Truscott ne oferă explicația: ‘Atomii nu au parcurs distanța dintre punctele A și B. Abia când au fost măsurați, la sfârșitul drumului, a devenit reală una dintre cele două stări posibile, de particulă sau de undă”. Dacă ar fi să credem că acești atomi chiar au ales o anumită cale, sau căi, atunci trebuie să acceptăm că o măsurătoare viitoare determină trecutul acestor atomi, a mai adăugat el.

Ideea că viitorul afectează trecutul are implicații profunde care transcend lumea fizicii cuantice. O astfel de idee pune sub semnul întrebării, spre exemplu, conceptul de liber arbitru. Acest experiment, care va fi fără îndoială repetat, precum și implicațiile sale vor ridica mai multe întrebări decât vor oferi răspunsuri.

Continue reading

universe