Top locuri bantuite din Bucuresti
Pe strada Mântuleasa, la numărul 33, a locuit Mircea Eliade. Din 1948 această casă nu a mai fost locuită şi a fost numită “Casa sângelui negru”.
Umbla zvonul că fantoma lui Eliade nu a părăsit niciodată casa, alte legende spun că tocmai casa bântuită l-a inspirat pe acesta să scrie nuvelele sale fantastice. Circulă vorba că de la poarta de la intrare se aude un susur dubios, iar în unele dimineţi rămân pete întunecate, ca de sânge, în locul de unde provine sunetul. Vecinii confirmă că locul este bântuit de o fantomă, numită “Bocănitoarea”, care a fost o prostituată, ucisă acolo în secolul 19.
Anca, fantoma din Casa Poporului
Paznicii de noapte de la Casa Poporului, în prezent numită Palatul Parlamentului, povestesc despre fantome care ar fi apărut în urmă cu zece ani şi care colindă noaptea coridoarele măreţe, fluierând, rupând sigilii şi declanşând sistemele de alarmă. Una dintre aceste fantome a fost botezată ”Anca” şi ar apărea ca o tânără într-o rochie de vară, cerând în permanenţă ajutorul paznicilor.
Misterul de la muzeul Foișorului de Foc
Mulţi dintre vizitatorii muzeului Foişorul de Foc au raportat senzaţii de durere şi apăsare în piept, combinate cu o frică inexplicabilă. Şi aici există o legendă. Se spune că o femeie a căzut pe scă¬rile turnului şi a murit în timp ce că¬uta dovada infidelităţii soţului ei, care era paznic de noapte la Foişor.
Fantoma ei mai bântuie locul, iar, în unele nopţi, un fel de foc viu iese pe ferestrele Foişorului, plutind deasupra Bucureştiului. Pe lângă toate acestea, se mai spune că în fiecare zi de 9 a lunii în curs, la ora 11.30 noaptea, când un pompier ar fi murit acolo prin combustie spontană, locul este străbătut de lumini stranii.
Clădirea UNATC, bântuită de fantoma actorului Octavian Cotescu
Despre clădirea UNATC “I. L. Caragiale”, actuala facultate de teatru şi cinematografie, se spune că ar fi bântuită de fantoma actorului Octavian Cotescu, care închide şi deschide uşi şi ferestre şi bântuie vechiul lift care acum este stricat. Clădirea mai găzduieşte şi fantoma unei fete tinere, îmbrăcată în alb, care apare în baia studentelor de la etajul trei.
Orfelinatul bântuit de pe Strada Franceză
Istoria nescrisă a Centrului Vechi şi-a rezervat şi un „capitol‟ şi pentru „sufletele chinuite‟ din întunecatele cotloane ale caselor de pe Strada Franceză. Un astfel de loc bântuit se află chiar la numerele 13 şi 14. Cunoscătorii locului vorbesc despre nici mai mult, nici mai puţin de 203 de spirite de copii care ar bântui această casă.
Legenda spune că aici a fost un orfelinat unde erau aduşi copii ai străzii, de patronul casei, Stavrache Hagi-Orman, un om de o răutate pură. Copiii erau ţinuţi nemâncaţi până la epuizare, iar gazda se desfăta cu ţipetele lor de foame. Mulţi dintre cei care trec pe lângă această casă cu obloanele trase de zeci de ani, povestesc cum, după miezul nopţii, încă se mai aud vocile ascuţite ale micuţilor care strigă „Vrem apă! Apă!‟
Teatrul de Vară din Parcul Bazilescu
Parcul a purtat pe vremuri numele lui Nicolae Bălcescu şi se află în partea de Nord-Vest a Capitalei în cartierul Bucureştii Noi. De la o suprafaţă de 120 de hectare cât avea la inaugurare, în prezent acesta a ajuns să aibă doar 13 hectare. În interiorul parcului a fost ridicat un Teatru de Vară care în prezent, din motive mai puţin cunoscute, zace în paragină.
Cu toate că locul este abandonat, amatorii de paranormal susţin că noaptea s-ar auzi dintre coloanele clădirii sunete stridente şi tusea uscată a unui bărbat, care ar face pielea de găina pâna şi celor cu nervi de oţel. Pe internet circulă zvonul că teatrul ar fi bântuit chiar de stafia juristului Bazilescu, cel care a donat terenul pe care a fost ridicat parcul. În prezent există o pagină dedicată acestui loc unde se caută persoane interesate de o expediţie către acest loc pentru a găsi dovezi cu privire la aceste zvonuri.
Școala Centrală
Școala Centrală, înfiinţată în 1851, a funcţionat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri, între care şi Pensionatul Domnesc de Fete. Iniţial, instituţia a fost dedicată educaţiei, de multe ori cazonă, a tinerelor aparţinând elitei bucureştene. Se spune că acestea erau închise în clădire şi trebuiau să suporte severitatea cadrelor didactite.
De aici şi majoritatea relatărilor despre evenimente stranii, legende şi unele experienţe personale care au umplut internetul de-al lungul timpului. Poveştile sunt halucinante: uşi care se deschid şi se închid singure, mirosuri ciudate, zgomote stranii, zone reci şi levitaţia unor obiecte. Una dintre istorisiri face referire la internatul instituţiei despre care se spune că ar fi şi el ar fi bântuit: „Era noapte şi am auzit că cineva forţa uşa.
Crezând ca e un hoţ m-am îndreptat înspre uşa însă nu am zărit nimic ieşit din comun. Când să mă întorc în pat am zărit cu colţul ochiului o umbră…”, se arată într-una dintre relatări. Se mai spune că Școala Centrală este împânzită de camere secrete dar şi de incinte dezafectate cu uşile parcă zidite în grabă. Nici subsolul clădirii nu este ferit de speculaţii macabre. Dincolo de sunetele ciudate care s-ar auzit de sub clădire se spune că subsolul ar reprezenta de fapt capătul unui tunel.
Balta Vrăjitoarelor
Balta, de câţiva zeci de metri pătraţi, este situată undeva în Pădurea Boldu-Creţeasca, în Nord-Estul Capitalei la ieşirea spre Ștefăneşti . Poveştile stranii despre acest loc par ca încep din secolul XV, pentru că acolo se zice că a murit decapitat Vlad Tepeş, trădat de boierii din Țara Românească.
De-al lungul timpului relatările ciudate s-au ţinut lanţ iar multe dintre acestea sunt uluitoare. Se spune ca după cutremurul din 1977 mai multe basculante cu moloz au fost descarcăte în baltă, cu scopul de a o astupa. În câteva săptămâni resturile de beton şi cărămidă din clădirile maturate de seism au fost inghiţite de apă, nemaigăsindu-se nimic.
De altfel, bătrânii de prin partea locului vorbesc că de multe ori femeile însărcinate care nu-şi doreau copilul se duceau la baltă, se scăldau, şi scăpau de sarcină. Până şi animalele ar fi speriate de acest loc: n-ar exista nicio broască sau vreo vietate care să trăiască în baltă iar animalele nu beau apă de acolo. Dincolo de speculaţii şi legende, pe malul bălţii, vrăjitoarele din Capitala dar si din localitatile limitrofe se strang în fiecare an de Sânziene, Sf. Gheorghe şi Sf. Andrei pentru a-şi practica ritualurile magice. Ele spun că din generaţie în generaţie şi-au tras puterea de la această baltă, reprezentând practic o iniţiere în artele oculte.
orfelinat
Hotelul Cişmigiu
În Centrul Bucureştiului, la Universitate, la o aruncătură de băţ de beraria Gambrinus, construită de I.L.Caragiale, a fost ridicat Hotel Palace care s-a numit mai târziu Hotel Cişmigiu. Imobilul a fost construit la începutul perioadei interbelice, perioada de glorie a Capitalei, astfel că a ocupat rapid un loc în fruntea modernismului românesc. În 1948 este confiscat de comunişti şi exploatat la maximum datorită localizării ultra-centrale. Din aceasta cauză îmbunătăţirile şi reparaţiile necesare au fost amânate până în 1970, când grandiosul Hotel Cişmigiu a fost închis definitiv.
Dupa căderea comunismului, în 1990, hotelul a ajuns în proprietatea Academiei de Teatru şi Film şi a fost transformat în cămin pentru studenţi. De aici începe povestea cu stafii a locului Într-o zi de iarnă, într-un week-end, când mai toţi studenţii erau plecaţi, o tânără moare în clădire în urma unui accident tragic. În faţa liftului, ea nu a văzut din cauza întunericului că în spatele uşilor deschise era hău şi nicidecum o cabină.
A călcat în gol şi s-a prabuşit în puţul liftului. A murit după mult timp de agonie şi ţipete disperate. Trei ore a strigat după ajutor, zăcând într-o baltă de sânge, ca în cele din urmă să-şi dea duhul. De atunci s-au ţinut lanţ apariţiile misteriose şi zgomotele inexplicabile, spun amatorii de paranormal, pe holurile şi-n garsonierele Hotelului Cişmigiu. De altfel, şi în versurile piesei omonime a formaţiei Vama Veche se face referire la moartea tinerei.
Mănăstirea Chiajna
Viaţa mănăstirii începe undeva în secolul XVIII, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti. Zidurie groase, care o făceau impunătoare în comparaţie cu alte edificii similare, i-ar adus însă ghinion, pentru că turcii ar fi confundat-o cu o cetate şi ar fi asaltat-o. Mai mult, unele izvoare istorice ar arata că între zidurile acesteia a murit, măcinat de ciumă, însuşi Mitropolitul Țării Românesti, Cozma.
Oamenii locului ar avea şi o explicaţie pentru trecutul negru al mănăstirii: pământul împreună cu lăcaşul nu au apucat să fie sfinţite niciodată. Tocmai din aceste cauze mănăstirea ar fi fost abandonată iar clopotul aruncat în Dâmboviţa. Cu toate acestea, amatorii de paranormal susţin ca el încă se mai aude bătând în nopţile cu lună plină, lucru demonstrat, se pare, şi de câteva înregistrări audio cărora li s-a pierdut urma.
Mai mult, se spune că pe unul din zidurile de lângă intrare se poate zări chipul unei domniţe frumoase. Mulţi spun că ar fi vorba despre fiica Doamnei Chiajna, Ancuţa, ucisa din ordinul mamei sale, căreia îi încălcase porunca, măritându-se cu alesul inimii ei. Pe lângă toate acestea în zona ar mai fi avut loc câteva crime şi numeroase dispariţii misterioase. Mai mult, mănăstirea Chiajna a facut subiectul şi unui scurt-metraj realizat de câţiva studenţi la Facultatea de Regie.
