Se afișează postările cu eticheta clor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clor. Afișați toate postările

Avertisment despre usturoiul din China

Dacă hainele din China sunt impregnate cu formaldehidă şi tot soiul de alte chimicale ca să nu-şi piardă culoarea nici după sute de spălări, de ce n-ar fi şi usturoiul „beneficiarul” unor tratamente care-l fac un depozit de toxine, nu?

Că şi producătorii de medicamente au target-uri şi doar n-o să stea cu leacurile pe stoc, este?

Nelipsit de pe rafturile supermarketurilor, usturoiul chinezesc începe să acapareze şi pieţele, iar ritmul în care o face nu miroase deloc bine.

Deloc pretenţios, usturoiul poate fi cultivat inclusiv în ghiveci, pe balcon, însă asiguraţi-vă că bulbii provin de la cultivatori autorizaţi ori de la ţărani care încă mai cred că agricultura nu înseamnă doar recolte supradimensionate cu rezistenţă crescută la dăunători.

Nelipsit din bucătăria oricărei gospodine, usturoiul devine un aliat preţios în sezonul rece, mai ales că este considerat un antibiotic natural de nădejde.

Însă cât de natural poate fi usturoiul chinezesc care are un miros ce aduce mai degrabă a mucegai decât a usturoi?

Usturoiul importat din China nu este nici pe departe un aliment sănătos, scrie spiegel.de, citat de csid.ro. E valabil şi pentru alte alimente, cum ar fi orezul făcut din plastic, formulele de lapte cu chimicale toxice şi mâncarea de animale care vă poate îmbolnăvi patrupedul.

Tărâmul relelor

China este, se pare, tărâmul tuturor relelor, iar asta se întâmplă din cauză că fermierii stropesc recoltele cu substanţe interzise în alte ţări. De asemenea, pământul în care cresc acestea conţine metale grele precum arsenic şi cadmiu. Aşadar, nu e de mirare că gustul usturoiului chinezesc împrumută din „calităţile” solului în care creşte.

După recoltare, usturoiul este dat prin clor (da, aţi auzit bine, clor). Chinezii se pare că au o obsesie pentru albirea alimentelor (în special usturoiul, făina, zahărul, sarea şi orezul) cu dioxid de clor sau peroxid de benzoil, pentru a le face mai „atractive” şi mai „sănătoase” în ochii consumatorilor.

Hormoni care stopează procesul de încolţire

Pentru ca usturoiul să nu încolţească şi pentru a tine la distanţă insectele, mai ales că va fi depozitat pe perioade lungi, sunt folosiţi inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Apoi, usturoiul este adus în magazinele din toată lumea, proces care poate dura până la o lună, din cauza transportului cu vaporul din China.

Fiindcă producătorii ştiu că regulile de trecere a vămii sunt destul de stricte în privinţa conţinutului de chimicale, chinezii elimină cu orice preţ rădăcinile usturoiului, pentru a îndepărta orice urmă de pământ infestat.

Lipsa „mustăţilor” usturoiului trădează toxicitatea

Aşadar, data viitoare când cumperi usturoi din magazine, verifică dacă usturoiul are acele „mustăţi” şi ţine minte că lipsa lor indică un conţinut ridicat de substanţe toxice. Desigur, şi toxinele din usturoi pot fi depistate cu o simplă analiză de rutină, dacă există … voinţă. Însă nimeni nu pare să fie interesat momentan să facă un pas în faţă legat de problema privind toxicitatea usturoiului chinezesc.

Derspiegel.de scrie că peste 80% din cantitatea de usturoi care se găseşte în toate magazinele din lume provine din China.
Continue reading

Piscinele si strandurile sunt focare de infectie

Cu cat sunt mai aglomerate piscinele si strandurile, cu atat sunt mai periculoase pentru sanatatea ta. Pentru multi dintre noi piscina reprezinta o metoda ideala de a scapa de canicula, dar medicii dermatologi avertizeaza ca apa din bazine, sezlongurile, toboganele cu apa si zona cu nisip destinata copiilor pot deveni adevarate focare de infectie.

Potrivit specialistilor, micozele, conjunctivitele si tulburarile digestive sunt cel mai des intalnite afectiuni cu care te poti alege dupa o zi petrecuta la piscina sau la strand. "Piscinele ar trebui sa aiba un loc special unde sa ne spalam pe picioare inainte de a intra in bazin, mai ales daca stim ca avem vreo ciuperca sau micoze la nivelul unghiilor. Esential, pentru a ne proteja pielea, este sa ne spalam la dusuri, cu sapun, imediat ce am iesit din bazin", recomanda prof. dr. Anca Zbranca, medic dermatolog.

Expertii recomanda sa nu stam desculti, mai ales pe marginea piscinei. In plus, este indicat sa nu imprumutam incaltaminte de la alte persoane, iar dupa plecarea de la strand, sa folosim spray-uri antimicotice, pentru a evita aparitia ciupercilor, mai sustin acestia.

Evitati epilatul inainte de strand
Medicul recomanda persoanelor care au leziuni la nivelul pielii sa evite apa din bazin, deoarece in acest caz microbii patrund mult mai usor. "Desi apa este tratata cu clor si alte substante dezinfectante, persoanele care au si mici zgarieturi sunt predispuse infectiilor. in plus, intre epilat, indiferent de forma pe care o alegem, si mersul la strand trebuie sa treaca cel putin o zi, deoarece la nivelul pielii se produc «microfisuri» prin care patrund microbi", subliniaza prof. dr. Anca Zbranca.

Medicii mai spun ca trebuie sa evitam contactul ochilor sau urechilor cu apa, pentru a preveni aparitia afectiunilor la nivelul acestora. Astfel, dupa ce am iesit din bazin, trebuie sa ne spalam si apoi sa ne stergem cu un prosop curat, de preferat nu cel pe care stam pe sezlong.

Medicii atentioneaza si asupra pericolului ingerarii apei din bazin deoarece riscul aparitiei afectiunilor digestive este destul de ridicat.

Unii microbi rezista la dezinfectantii din apa
Potrivit specialistilor, atat clorul, cat si substantele dezinfectante reduc riscul aparitiei unei boli, dar nu fac miracole. Astfel, medicii avertizeaza ca exista si germeni extrem de rezistenti, cum ar fi Cryptosporidium, care pot supravietui zile in sir chiar si intr-o piscina curatata corect.

Un alt exemplu este Pseudomonas aeruginosa, germenul care provoaca cel mai des dermatite, acele iritatii neplacute pe care le resimtim uneori la cateva zile dupa ce am mers la strand. Si acesta este foarte rezistent la clor, motiv pentru care se recomanda folosirea sapunului dupa ce am iesit din bazin.
Continue reading