Se afișează postările cu eticheta OMUL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta OMUL. Afișați toate postările

Sistemul solar apartine omului


Galaxia noastră, Calea Lactee, are o formă lenticulară cu un diametru de 100000 de ani lumină și o grosime în centru de 16000 de ani lumină.

Oamenii de știință apreciază vechimea acesteia la circa 12 miliarde de ani. În comparație cu alte galaxii, Calea Lactee este așadar relativ tânără.

Numărul stelelor care o compun este de 400 miliarde. Dacă se iau în calcul și planetele componente, numărul total al corpurilor astrale se poate cifra la peste 4000 de milioane.

Pentru a avea o imagine corectă referitoare la mărimea galaxiei noastre în raport cu întreg universul, ar trebui să mai adăugăm că numărul total al stelelor din univers este apreciat la 100 milioane biliarde, deci cosmosul ar poseda un număr de 1000 miliarde de galaxii de mărimea Căii Lactee.

În ceea ce privește evoluția și destinul Soarelui, acesta va trece în următoarele cinci miliarde de ani, datorită reacțiilor termonucleare de transformare a hidrogenului în helium și a acestuia în carbon, într-un uriaș roșu care va deveni tot mai fierbinte pe măsura desfășurării reacțiilor respective.


Din cauza creșterii permanente a masei, acesta va sfârși prin a atrage și incorpora planetele vecine în masa sa și apoi se va transforma într-o pitică albă. Se pare că și alte planete evoluează după aceeași schemă.

Conform calculelor realizate de specialiști, în galaxia noastră ar putea exista viață pe 100 de milioane de sisteme astrale. Directorul NASA, James Fletcher, a declarat că sistemul solar ne aparține în totalitate și că nu există forme de viață pe planetele apropiate Pământului.

Sunt specialiști care nu sunt de acord cu aceste afirmații. Ei susțin că ființele vii pot evolua în condiții variate de mediu. Omul poate trăi la -50 de grade Celsius, la presiune atmosferică extrem de redusă.

Dacă suntem singuri în sistemul solar, de unde vin extratereștrii și celebrele OZN-uri?

Dacă aceștia nu populează sistemul nostru solar și vin de undeva din alte galaxii, rezultă că tehnica de care dispun este una excepțională, ne referim în primul rând la distanțele colosale pe care le au de parcurs pentru a vizita Pământul
Continue reading

Sfaturi oferite de Iisus Hristos pentru a schimba lumea

Indiferent de religia pe care o ai sau nu, exista un adevar fundamental in spatele acestor invataturi, un adevar care ne indreapta catre acelasi loc. Urmatoarele CINCI sfaturi pline de intelepciune, in cazul in care viata noastra ar fi traita in concordanta cu acestea, ar putea schimba lumea.

1. “Adevarat va spun: De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare in imparatia cerurilor. Si cel ce primeste un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste.” – Matei 18:3-5



2. “Adevar va graiesc: Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, dar si muntelui acestuia de-i veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare!, asa va fi. Si pe toate cate le veti cere rugandu-va cu credinta, le veti primi.” – Matei 21:21-22



3. “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Fiindca cel cel va vrea sa-si scape viata, O va pierde; dar cel ce-si va pierde viata pentru mine o va afla. Pentru ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, dar sufletul si-l va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” – Matei 16:24-27



4. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati; caci cu judecata cu care judecati, cu aceea veti fi judecati; si cu masura cu care masurati, cu aceea vi se va masura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tau, dar barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum ii vei zice fratelui tau: lasa-ma sa-ti scot paiul din ochi!, si iata ca’n ochiul tau este barna? Fatarnicule, scoate mai intai barna din ochiul tau si numai atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.” – Matei 6:1-5

5. “Ati auzit ca s-a spus: sa-l tii pe aproapele tau si sa-l urasti pe vrasmasul tau; dar Eu va spun: Sa tineti pe vrasmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc…” – Matei 5:43-45
Continue reading

Ce se mananca de Craciun in 37, istoria Bucurestiului

“Am găsit, într-un vechi ” carnet de bal ” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale , negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa , băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine , numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun , se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.

Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacîmuri de argint sterling englezeşti , se servea alune sărate şi ţuică de Văleni . Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun . Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu  mastică de Chios – începeau să umple masa.

Ouă umplute , cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre , unele poate şi cu anşoa , decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni , mezeluri, neapărat salam de Sibiu , ghiudem , babic , kaizer , trei-patru feluri de brânzeturi , caşcavaluri , Camembert .  Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată !  Măsline naturale marinate , nu din cele negre . Se aduceau sticlele de ţuică , neapărat de Văleni şi Piteşti .

Apoi venea marea salată de beuf , făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania , nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră , de pe Lizeanu .

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic .

Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.

Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.

Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese .

Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar . Se servea un vin alb sec , Fetească .

Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană , de la Braşov .

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale ,cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni . La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui !

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc , curcan şi vânat , cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte , murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec , Băbească şi Pietroasele .

Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !

Cine voia, comanda o cafea , făcută neapărat din cafea braziliană de la ” Armeanul „. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută !

Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri , călătorii şi vacanţe . Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON , iar domnii invitau doamnele la DANS !

Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile , toate odată , ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le !  Portocale, mandarine, banane, ananaşi,

mere, pere şi un… pepene !

Urmau cozonacii , imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao . Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !

Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi , mereu două . Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria !

Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote ! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion!



Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe) , semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…”
Continue reading

Puterea numarului 33 si catedrala sagrada

Lucrările la catedrala Sagrada Familia, Barcelona, au început în anul 1882, dar nici în ziua de astăzi nu este finalizată. Se preconizează că lucrările vor fi finalizate în anul 2030.

Celebrul Antonio Gaudi a dedicat aproape 50 de ani din viața sa acestei construcții. El a murit în anul 1926, călcat de un tramvai. El a lăsat cu limbă de moarte ca schițele sale să fie respectate întocmai.

După moartea lui, biserica catolică a refuzat să sponsorizeze construcția acestei catedrale. Aceasta s-a înălțat numai din donații publice.



Catedrala este un puzzle de dimensiuni gigantice. Catedrala are trei fațade, cea a Nașterii, a Pasiunii și a Gloriei.

Pe una dintre fațade se poate observa pătratul magic format după cum urmează
1, 14, 14, 4
11, 7, 6, 9,
8,10,10,5
13,2,3,15

Chiar și pe ușile masive există acest pătrat magic. Rezultatul adunării este 33 pe coloană, rând, diagonală. Numerele care ies în evidență sunt 14, 10 și 33.

Numărul 33 este format din cifra 3 iterata în majoritatea religiilor, creștinism, budhism, hinduism. La creștini este Tatăl, Fiul, Sfântul Duh.

Iisus a fost răstignit la 33 de ani, în anul 33. Se spune că la vârsta de 33 de ani omul atinge perfecțiunea fizică și psihică.
Coloana vertebrală are 33 de vertebre.

33 reprezintă cel mai înalt rang din consiliul suprem al lojelor masonice.

33 este format din adunarea lui 11 și 22, două numere cu puteri deosebite.



În Biblie, numărul 11 este al Antihristului, el urmează pe 10 care înseamnă cele zece porunci.

Pe una dintre fețele catedralei există două statui care ne pun pe gânduri. Ne referim la statuia lui George Washington, cunoscut mason, și pe cea a lui Baphomet, zeitate satanică, adulată de masoni.

Pe o altă ușă este încrustat textul, Și ce este adevărul? Aceasta a fost întrebarea pe care i-a adresat-o Pilat din Pont lui Iisus. Iisus a răspuns, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.
Continue reading

Tablitele sumeriene sustin ca omul a fost creat de extraterestri

Un text antic care a generat multiple controverse în lumea ştiinţifică datorită prezenţei în cuprinsul său a unor indicii şi informaţii impresionant de avansate, ce depăşesc cu mult cadrul îngust în care istoricii convenţionali vor să le integreze, este cel al tăbliţelor sumeriene. Aceste tăbliţe din piatră au fost descoperite în anul 1840 în partea sudică a Irakului, în zona Golfului Persic, acolo unde a existat civilizația antică a Sumerului, care era cândva cunoscută ca Mesopotamia.

Se estimează că la origine au fost cam 50.000 asemenea tăbliţe, însă au mai putut fi salvate doar aproximativ 5.000. Prin informaţiile consemnate pe aceste tăbliţe, sumerienii ne-au transmis o versiune uimitoare a istoriei străvechi a omenirii, surprinzător de bogată în detalii, ce include atât crearea Pământului, cât şi a omului. Textele tăbliţelor ne relateaza despre războaiele atroce şi devastatoare ce s-au desfăşurat între diferite grupuri de „zei” pentru posesia şi controlul resurselor Pământului, războaie care în cele din urmă au condus la distrugerea civilizaţiei sumeriene.

Traducerea textelor a fost realizată în cea mai mare măsură de către savantul Zecharia Sitchin, un arheolog reputat care a cercetat siturile arheologice şi textele sumeriene timp de câteva decenii. Cărţile sale sunt inteligent prezentate, realizate pe baza unor cercetări meticuloase, conţinând informaţii foarte valoroase şi extrem de bine documentate. Un aspect foarte semnificativ referitor la opera lui Zecharia Sitchin este acela că deşi aspectele prezentate de el încă de la prima sa carte, în 1975, au fost destul de controversate, nimeni nu a venit până acum cu un argument valid care să îi contrazică interpretările şi concluziile desprinse din respectivele texte.

Practic vorbind, nimeni nu a reuşit să aducă argumente credibile împotriva faptului că evenimentele descrise de sumerieni ar fi plauzibile. Sitchin însuşi a afirmat întotdeauna că povestirea creaţiei prezentată în cărţile sale „Cronicile Pământului” sau „A douăsprezecea planetă” nu îi aparţine de fapt, ci este chiar relatarea sumerienilor, iar dacă cineva are vreo problemă cu această expunere de evenimente, atunci argumentele lor trebuie adresate sumerienilor înşişi, nu lui. Sitchin spune că tot ceea ce a făcut a fost să ne prezinte o traducere cât mai exactă a respectivelor texte.

Conform traducerilor realizate de către Zecharia Sitchin, aceste texte spun că „zeii din cer” (numiţi anunaki, cunoscuţi şi ca nefilimi) au coborât pe Pământ acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak. Aceşti anunaki aveau cam 4 – 5 metri înălţime şi o durată a vieţii de peste 10.000 de ani tereştri, ceea ce i-a făcut ulterior pe oameni să îi considere nemuritori. Ei veneau de pe o planetă numită Nibiru, care se apropia ciclic de Pământ, la o perioadă ce a fost estimată la 3.600 de ani. Scopul venirii lor era acela de a extrage aur din zăcămintele de pe Pământ, acest aur fiindu-le necesar pentru a salva atmosfera planetei lor. Conducătorul acestor anunaki se numea Enki, numit ulterior Iahve, semnificaţie care ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra textului biblic faţă de înţelegerea comună a lui Dumnezeu.

Exploatările se realizau în Africa de Sud, însă condiţiile muncii erau foarte dificile. După 150.000 de ani de muncă, o parte din anunaki s-au revoltat şi atunci s-a luat decizia creării unor muncitori prin realizarea unor transformări (termenul cel mai apropiat prin care putem înţelege aceasta ar fi acela de „mutaţii genetice”) asupra oamenilor primitivi care existau pe Pământ la vremea aceea şi care în acel stadiu erau incapabili să înţeleagă şi să execute muncile de care aveau nevoie anunaki. Folosind limbajul ştiinţific actual, putem spune că naraţiunea sumeriană se referă la faptul că s-ar fi urmărit în acest scop crearea unor hibrizi între oamenii primitivi şi anunaki, folosind material genetic de la ambele rase.

Evolution Pentru a putea aprecia dacă aceste informaţii au vreo şansă să fie plauzibile, este util să facem acum câteva observaţii. Conform antropologiei moderne, se consideră că saltul evolutiv de la Homo erectus la Homo sapiens s-a produs aproximativ în urmă cu 200.000 de ani. Acest salt este însă extrem de dificil de explicat – dacă nu chiar imposibil – prin mecanismele evolutive naturale, pentru că raportat la dinamica evolutivă anterioară, această trecere s-a produs foarte brusc, efectiv „sărindu-se” parcă peste mai multe milioane de ani de evoluţie naturală. Pentru a avea o imagine de ansamblu, să menţionăm că antropologia actuală plasează strămoşii omului în urmă cu 25 de milioane de ani. Trecerea la maimuţele primate se consideră că s-a produs acum 14 milioane de ani. Apoi, prima specie umanoidă a apărut în urmă cu 11 milioane de ani.

După încă 9 milioane de ani au apărut australopitecii, deci acum 2 milioane de ani, care au început să folosească unele unelte primitive din piatră. Apoi, conform fosilelor descoperite, Homo erectus şi-a făcut apariţia în urmă cu 1 milion de ani. Antropologii au identificat faptul că în perioada aproximativă cuprinsă între 230.000 şi 29.000 de ani a existat omul de Neanderthal. Putem observa faptul că deşi sunt aproximativ 2 milioane de ani între australopiteci şi omul de Neanderthal, uneltele lor (mai exact un fel de pietre mai ascuţite) sunt practic identice, ceea ce indică o diferenţă evolutivă destul de mică. Şi totuşi, iată că brusc, acum 200.000 de ani, deci cumva contemporan cu omul de Neanderthal, apare (evoluând dintr-o dată din Homo erectus) Homo sapiens, care era în principiu identic cu noi din punct de vedere al aspectului şi al înzestrării genetice. Acest salt uriaş este uimitor, cu atât mai mult cu cât era situat în Era Glaciară.

Tocmai de aceea, ipoteza de creare a lui Homo sapiens prin mecanisme de mutaţii genetice, aşa cum o indică scrierile sumeriene, este în mod evident extrem de plauzibilă. Dealtfel, puţini dintre antropologii convenţionali s-au încumetat să prezinte această mare discontinuitate ce a existat în evoluţia omului. În plus, dacă evoluţia speciilor este un proces continuu – după cum susţine Teoria lui Darwin – atunci ar fi trebuit să avem prezentă şi „veriga lipsă”, care să existe în continuare pe Pământ, adică „oamenii-maimuţă”. Totuşi, se constată că această verigă lipseşte cu desăvârşire, diferenţa dintre oamenii celor mai primitive triburi şi maimuţele cele mai evoluate fiind mult prea mare. Concluzia la care ajung astăzi din ce în ce mai mulţi antropologi este aceea că saltul care a dus la apariţia lui Homo sapiens nu a fost unul spontan, natural, ci unul indus în mod artificial.

Este interesant să menţionăm că există anumite consemnări care spun că în drumul lor, civilizaţiile străvechi care călătoreau printre stele realizau adeseori speciilor umanoide inferioare procedee ce pot fi asimilate cu mutaţiile genetice, accelerându-le astfel evoluţia cu milioane de ani, această practică fiind cunoscută ca „semănarea stelelor”. Se afirmă că încă din vremuri extrem de îndepărtate (cu mult înainte de apariţia lui Homo sapiens), planeta noastră a fost vizitată de multe civilizaţii extraterestre, această planetă fiind văzută ca o veritabilă „stea roditoare”. De altfel, aşa cum vom vedea şi în continuare, au rămas unele texte străvechi conform cărora pe Pământ au existat în trecutul îndepărtat teribile războaie între diferite rase extraterestre, pe care oamenii i-au numit ulterior „zei”.

Este de asemenea semnificativ să notăm faptul că în mai multe zone de pe glob – cum ar fi în Africa de  Sud, în America Centrală sau în America de Sud – au fost descoperite mine de extragere a aurului extrem de vechi, datând dintr-o perioadă situată acum 100.000 ani. Aceste descoperiri au fost puse în evidenţă de Corporaţia minieră Anglo-Americană în anii ’70, dar datorită contradicţiei evidente cu versiunea istorică oficială, ele sunt în general trecute sub tăcere. Totuşi, acest fapt vine să confirme şi să explice în felul acesta  răspândirea timpurie a lui Homo sapiens pe tot cuprinsul planetei.

Revenind acum la textele sumeriene, acestea afirmă că au fost realizate mai multe tentative de creare a unor hibrizi între anunaki şi oamenii primitivi, dar aceşti hibrizi nu se puteau reproduce. Crearea unei fiinţe capabilă de reproducere şi care a avut chiar – din câte se pare – un nivel evolutiv mult mai ridicat decât au dorit iniţial anunaki, a fost posibilă doar prin intervenţia unei alte rase extraterestre, ce provenea din sistemul stelar al lui Sirius. Se menţionează că aceste fiinţe de pe Sirius aveau o înfăţişare ce poate fi asemănată ca fiind pe jumătate om şi pe jumătate delfin.

Textele sumeriene spun că primul embrion a fost purtat chiar de zeiţa-soţie a lui Enki, pe nume Ninki. Primul om creat a fost de sex masculuin şi a fost numit Adapa (Adam). Se menţionează că îndrăgindu-l foarte mult, Enki a dorit chiar să îl adopte. La scurt timp după crearea lui Adapa a fost creată şi o fiinţă umană de sex feminin, Eva, ce a fost creată pornind chiar de la o „coastă” a lui Adam, putând înţelege că de fapt este vorba despre folosirea materialului genetic al lui Adam.

Textele sumeriene mai menţionează de asemenea că Enki folosea un fel de sceptru cu puteri miraculoase, numit „cheia vieţii” sau „ank”, simbolizat ca un fel de cruce. Este interesant şi totodată semnificativ că acest simbol a fost ulterior preluat de tradiţia egipteană. Este de altfel important să remarcăm faptul că între scrierile antice sumeriene (mesopotamiene), vedice, egiptene şi chiar greceşti există asemănări frapante, ceea ce denotă ca fiind foarte probabil faptul că la originea lor ele au descris exact aceleaşi evenimente.

Isis Tăbliţele sumeriene spun că mult mai târziu, după ce deja oamenii se înmulţiseră, Enki a mai avut un fiu, a cărei mamă a fost chiar o femeie muritoare, pe nume Ishtar. Ulterior Ishtar avea să fie cunoscută ca Inona sau zeiţa Isis. Descrierea sumeriană relatează că Ishtar era o femeie foarte frumoasă şi inteligentă, ce a intrat în graţiile lui Enki, care i-a dăruit şi ei „cheia vieţii”, transformând-o astfel în zeiţă. Din rodul iubirii lor s-a născut apoi un fiu, pe care tradiţia egipteană îl descrie cu numele Toth, iar în Biblie el este menţionat ca Enoh. În Vechiul Testament din Biblie există o relatare semnificativă care spune că Enoh a fost luat în zbor de către două fiinţe, pe un „nor”, şi dus în „cer”, unde l-a întâlnit pe „Domnul”, care l-a învăţat multe taine pe care să le dea apoi oamenilor pe Pământ.

Conform „Cărţii Egiptene a morţilor”, precum şi a „Imnului către Ramses I”, Toth s-a născut pe o insulă mare înconjurată de ape. Această insulă s-a scufundat printr-un mare cataclism, însă înainte de aceasta Toth a condus o parte din populaţie pe teritoriul actualului Egipt, punând bazele civilizaţiei care avea să se dezvolte acolo. Din această descriere se poate deduce că tărâmul care s-a scufundat era de fapt Atlantida.

Pentru a păstra peste milenii cunoaşterea pe care o deţineau, oamenii care s-au salvat au construit anumite depozite secrete, care să adăpostească aceste cunoştinţe şi care să poată rezista cataclismelor naturale viitoare. În acest scop ei au construit atât anumite complexe megalitice, cât şi anumite lăcaşuri subterane. În aceste depozite ei au plasat atât unele texte esenţiale, cât şi dispozitive foarte avansate tehnologic.

Este important să amintim că există mai multe atestări ale unor vestigii ce au aparţinut altor civilizaţii, mult mai avansate decât civilizaţia umană actuală. În aceste atestări se spune că există de exemplu săli cu dispozitive ce pot activa holograme tridimensionale ce prezintă istoria sintetică a principalelor evenimente ce au avut loc pe Pământ în ultimele zeci de mii de ani. Există de asemenea mărturii despre existenţa unor cavităţi uriaşe în interiorul anumitor munţi. Un asemenea exemplu este Muntele Shasta din California de Nord (SUA), despre care există informaţii conform cărora acest munte adăposteşte un mare oraş ce a aparţinut civilizaţiei lemuriene. În acest context, putem spune că nu este întâmplător că în acea zonă sunt semnalate adeseori OZN-uri ce survolează crestele muntelui.

Cealaltă civilizaţie care a ajutat la crearea omului, cea din sistemul stelei Sirius, a reprezentat o ghidare spirituală foarte înaltă, fiind cunoscută şi considerată ulterior de mai multe tradiţii ca fiind focarul spiritual originar din care toate tradiţiile spirituale ale omenirii au izvorât. Acest focar spiritual originar a fost denumit iniţial în tradiţia sumeriană „Thula”, dar denumirea s-a păstrat în diverse forme cum ar fi „Tolan” sau „Astlan” în tradiţia Maya.

Apare ca fiind evident faptul că aceste izvoare de informaţii au avut o puternică influenţă asupra versiunilor ulterioare ale consemnărilor istorice, putând înţelege într-un cu totul alt context chiar anumite pasaje biblice. Putem remarca, de asemenea, faptul că informaţiile prezentate de străvechile scrieri sumeriene sunt deosebit de plauzibile nu doar în ceea ce priveşte Pământul şi datele corelate cu istoria omenirii, ci chiar referitor la o serie întreagă de date ştiinţifice privind aspecte ale sistemului nostru solar.

Foarte obiectiv vorbind, din analiza informaţiilor prezentate în textele sumeriene se desprinde în mod evident concluzia că sumerienii erau în posesia unor cunoştinţe ştiinţifice şi astronomice realmente avansate. De exemplu, prin astronomia modernă noi am descoperit planeta Uranus în anul 1781, planeta Neptun în 1846, iar Pluto în 1930. Abia de curând, în august 2005, savanţii de la Institutul Tehnologic din Pasadena, California, au confirmat în mod absolut existenţa unei a zecea planete în sistemul nostru solar. Detalii despre a zecea planetă se pot studia pe site-ul NASA la adresa: http://www.nasa.gov/vision/universe/solarsystem/newplanet-072905.html .

Şi totuşi, sumerienii ştiau despre toate acestea acum 6.000 de ani! Mai mult decât atât, ei spuneau că în sistemul nostru solar nu sunt doar zece planete şi nici măcar unsprezece, ci douăsprezece! În plus, sumerienii aveau date corecte despre dimensiunile relative ale planetelor, despre excentricităţile şi mişcările lor rotaţionale, precum şi despre centura de asteroizi. Ei bine, dacă textele lor ar fi false, cum explicăm toate aceste cunoştinţe atât de avansate?

Schelete de uriaşi În legătură cu textele sumeriene este de asemenea semnificativ să remarcăm faptul că în conținutul lor se menționează că anunaki aveau o înălţime de 4-5 metri, iar asemenea schelete chiar au fost găsite în număr mare pe toată planeta în urma descoperirilor arheologice. Datorită cenzurii extrem de stricte ce este impusă adevăratei istorii a omenirii, aceste aspecte au rămas totuşi până acum foarte secrete. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că şi Romania este împânzită de schelete de uriași.

În anul 1926 celebrul arheolog român Vasile Pârvan a descoperit scheletele a aproape 80 de uriaşi de aproximativ 5 metri fiecare, îngropate într-o zonă situată undeva la 10 km sud-vest de Bucureşti. Această descoperire extraordinară a fost însă trecută sub tăcere de către autorităţi, iar după numai un an, atât Vasile Pârvan cât şi asistentul său mor în condiţii cel puţin dubioase. La Cetățeni, în anul 2005, s-au mai găsit două schelete gigantice; sub mănăstirea Negru Vodă (Pantelimon, Lebăda) alte 20 de schelete; în anul 1985 la Scăieni (județul Buzău) încă două schelete, iar lista poate continua. În toate aceste cazuri autoritățile au impus să se păstreze tăcerea.
Continue reading

Cu ajutorul unor energii miraculoase ne vindecam de boli


Vindecarea astrala este mai mult decat ceea ce putem intelege in mod normal. Acest sistem de vindecare nu implica nicio proiectie astrala si are o veche origine in care se face o transmutatie transcedentala, din astral catre aici, in acele locuri predestinate, unde nu se poate explica ce se petrece, insa oamenii prefera sa nu-si explice dar se fac sanatosi din senin.
Persoanele care se afla in suferinta sunt duse intr-o zona, numita adesea “spatiu energetic”, unde se deschide o poarta de vibratie supraenergizata. Asemenea inductii suprasaturate fluidic si substantial ard carnea fara sa doara, sedand organele bolnavului, si nu se pot intalni in practica decat pe timpul exorcismelor, cand sunt arse pur si simplu entitatile malefice.
Prin intermediul canalului astral al omului, entitatile ceresti pot face inductii uriase si ii pot salva de efectele bolilor cele mai grave. De aceea, acest sistem care transcende toate barierele timpului, poate fi considerat a fi intr-o activitate eterna. Omul este dus acolo si asezat direct pe pamant sau piatra, ori sta in picioare. Aceasta este un fel de vindecare automata, si oricine intra in acea zona energetica, in acea poarta de vibratie activa, poate primi/lua/capata energia specifica acelui loc, devenind continuu stralucitor.
Vindecarea astrala a fost cunoscuta si folosita in fiecare cultura si societate de-a lungul timpului, mai ales in vechime. Acest fenomen a facut ca multe locuri sa capete notorietate religioasa, si multi oameni, prin practicarea metodei sa faca o conexiune cu imensa putere a asezarilor de vindecare spirituala.
Prin pasajul timpului, tot mai multe energii s-au adunat in jurul acestor asezari, unde vindecarile miraculoase s-au inmultit. In India sunt doua astfel de locuri, doua temple: cel al lui Shiva si acela a lui Shakti, iar multe alte localitati au luat o forma sau alta religioasa. Celebra este de multa vreme poarta Bermudelor, indeosebi, insa misterioasele sale transmutatii se fac pentru alte dimensiuni. Mai putem da ca exemplu unele zone de la Polul Nord si de la Polul Sud, unde timpul devine netimp si se petrec intamplari deosebite. De asemenea, sunt unele temple, biserici, moschei, locuri de pelerinaj unde au loc fenomenele de vindecare astrala.
Principiul de baza al functionarii vindecarii astrale este acela ca, intr-o scurta perioada de contact cu aceste energii, are loc cresterea si micsorarea concomitenta, intensa a energiilor din interiorul corpului omenesc si din straturile exterioare ale biocampului, din canalul de legatura cu astralul. Ca rezultat, toxinele adunate sunt eliminate prin ardere energetica violenta si rapida, avand loc o cura fortata de vindecare. Corpul fizic se aprinde, emana energii in imediata apropiere, elimina prin transmutatie energiile statice, si nimic nu doare – niciun organ, nici mintea, nici simturile. Sunt suficiente doar cateva minute, si prin expuneri repetate se ajunge la vindecarea intregului organism. Aceste energii au fost reglate, se pare, de cei care au deschis acele porti de energii si de vibratie incat sa asigure un contact normal, pe o mai mare durata de timp, deoarece zona activa a lor este foarte mare.
Efectele vindecarii sunt naturale, energiile reusind repede sa imbunatateasca conditia mintii, sufletului si corpului fizic. Se cunosc cazurile multor vindecatori care, activand resorturile energetice doar de ei cunoscute, au reusit sa faca adevarate minuni in vindecarea generala.
Nu exista religie sau conceptie religioasa in metoda de vindecare astrala; aceasta se bazeaza pe o condensare masiva de energii si fluide astrale, obtinuta prin transformarea energiei primare, de catre resorturi si entitati astrale, care pastreaza acele locuri supraenergizate, si cu vibratii mari, pentru anumite misiuni doar de ei stiute.
Pentru acei care simt energiile si fluidele astrale si variatiille lor vibratorii, ei constientizeaza usor ca intepaturile din degete, arsurile din palme, furnicaturile pielii, presiunea exercitata asupra capului, la nivelul ochilor, greutatea marita din trup, ameliorarea durerilor fizice constituie manifestarea benefica a energiilor astrale vindecatoare. Acestea sunt doar cateva exemple ale vindecarii astrale, fara restrictii, fara temple, fara biserici, fara moschei, fara proceduri, reguli si regulamente. Divinitatea omniprezenta si omnipotenta este manifesta in toate, ea este iubirea neconditionata, care aduce pacea si fericirea in vietile noastre iar pe cei bolnavi ii vindeca.
Continue reading

Cântărește 1400 grame și are mai multe conexiuni decât numărul de stele cunoscut. Are peste 100 de milioane de neuroni. Creierul este un microunivers. Transformă lumina în imagini, sunetul în limbaj, limbajului dă sens. După moarte, creierul continuă să transmită semnale timp de 37 de ore.
Care sunt cauzele pentru care nu folosim creierul la parametri maximi? Cercetătorii susțin că nu suntem pregătiți pentru o astfel de performanță. Poate că nu suntem programați pentru așa ceva.
Utilizăm mai puțin de 10% din capacitatea creierului. Creierul are două părți și fiecare procesează lumea în mod diferit.
Emisfera stângă este verbală, crează, interpretează limbajul. În jurul urechii sunt mici aglomerări de neuroni care fac posibil acest lucru. Dacă se produc leziuni în această parte, omul nu mai poate vorbi, nu mai poate înțelege limbajul.
Partea stângă percepe lumea în mod logic. Partea dreaptă nu percepe lumea în mod logic. Este zona paradoxurilor. Corpul calos care este un fascicol de fibre nervoase și se află între cele două emisfere, face ca cele două părți să funcționeze normal și să se coordoneze.
Cu cât există mai multe conexiuni în corpul calos, cu atât comunicare între cele două emisfere este mai eficientă. Omul poate gândi simultan atât cognitiv, cât și intuitiv, simultan, grație celor două emisfere.
Pe măsură ce viața noastră devine tot mai complexă, activitatea creierului trebuie stimulată. S-au făcut teste cu ajutorul sunetelor și s-a constatat că aceste modifică în sens pozitiv activitatea creierului.
Sunetele modifică starea de conștiință, duce la creșterea creativității și a inteligenței. Cele mai influente sunete care acționează asupra creierului sunt sunetul apei curgătoare, sunetul focului care arde, râsul.
Există și reversul medaliei. Sunetele puternice pot ucide o persoană. Zgomotul acționează ca o armă letală asupra creierului. Primele simptome sunt greața, amețeala, pierderea vederii, dezorientarea.
Un zgomot de peste 210 decibeli ucide, distruge creierul și organele interne.
Încă din anul 1980, Laboratorul National Lawrence Livermore, SUA , a realizat un dispozitiv numit bomba pentru creier.
Dispozitivul produce microunde capabile de a incapacita mințile adversarilor. De mai bine de 25 de ani, microundele sunt folosite și în spionaj. Fenomenul se numește Disoluție Electronică a Memoriei.
Memoria este distorsionată iar percepția timpului distrusă.


Continue reading