Tablitele sumeriene sustin ca omul a fost creat de extraterestri
Un text antic care a generat multiple controverse în lumea ştiinţifică datorită prezenţei în cuprinsul său a unor indicii şi informaţii impresionant de avansate, ce depăşesc cu mult cadrul îngust în care istoricii convenţionali vor să le integreze, este cel al tăbliţelor sumeriene. Aceste tăbliţe din piatră au fost descoperite în anul 1840 în partea sudică a Irakului, în zona Golfului Persic, acolo unde a existat civilizația antică a Sumerului, care era cândva cunoscută ca Mesopotamia.
Se estimează că la origine au fost cam 50.000 asemenea tăbliţe, însă au mai putut fi salvate doar aproximativ 5.000. Prin informaţiile consemnate pe aceste tăbliţe, sumerienii ne-au transmis o versiune uimitoare a istoriei străvechi a omenirii, surprinzător de bogată în detalii, ce include atât crearea Pământului, cât şi a omului. Textele tăbliţelor ne relateaza despre războaiele atroce şi devastatoare ce s-au desfăşurat între diferite grupuri de „zei” pentru posesia şi controlul resurselor Pământului, războaie care în cele din urmă au condus la distrugerea civilizaţiei sumeriene.
Traducerea textelor a fost realizată în cea mai mare măsură de către savantul Zecharia Sitchin, un arheolog reputat care a cercetat siturile arheologice şi textele sumeriene timp de câteva decenii. Cărţile sale sunt inteligent prezentate, realizate pe baza unor cercetări meticuloase, conţinând informaţii foarte valoroase şi extrem de bine documentate. Un aspect foarte semnificativ referitor la opera lui Zecharia Sitchin este acela că deşi aspectele prezentate de el încă de la prima sa carte, în 1975, au fost destul de controversate, nimeni nu a venit până acum cu un argument valid care să îi contrazică interpretările şi concluziile desprinse din respectivele texte.
Practic vorbind, nimeni nu a reuşit să aducă argumente credibile împotriva faptului că evenimentele descrise de sumerieni ar fi plauzibile. Sitchin însuşi a afirmat întotdeauna că povestirea creaţiei prezentată în cărţile sale „Cronicile Pământului” sau „A douăsprezecea planetă” nu îi aparţine de fapt, ci este chiar relatarea sumerienilor, iar dacă cineva are vreo problemă cu această expunere de evenimente, atunci argumentele lor trebuie adresate sumerienilor înşişi, nu lui. Sitchin spune că tot ceea ce a făcut a fost să ne prezinte o traducere cât mai exactă a respectivelor texte.
Conform traducerilor realizate de către Zecharia Sitchin, aceste texte spun că „zeii din cer” (numiţi anunaki, cunoscuţi şi ca nefilimi) au coborât pe Pământ acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak. Aceşti anunaki aveau cam 4 – 5 metri înălţime şi o durată a vieţii de peste 10.000 de ani tereştri, ceea ce i-a făcut ulterior pe oameni să îi considere nemuritori. Ei veneau de pe o planetă numită Nibiru, care se apropia ciclic de Pământ, la o perioadă ce a fost estimată la 3.600 de ani. Scopul venirii lor era acela de a extrage aur din zăcămintele de pe Pământ, acest aur fiindu-le necesar pentru a salva atmosfera planetei lor. Conducătorul acestor anunaki se numea Enki, numit ulterior Iahve, semnificaţie care ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra textului biblic faţă de înţelegerea comună a lui Dumnezeu.
Exploatările se realizau în Africa de Sud, însă condiţiile muncii erau foarte dificile. După 150.000 de ani de muncă, o parte din anunaki s-au revoltat şi atunci s-a luat decizia creării unor muncitori prin realizarea unor transformări (termenul cel mai apropiat prin care putem înţelege aceasta ar fi acela de „mutaţii genetice”) asupra oamenilor primitivi care existau pe Pământ la vremea aceea şi care în acel stadiu erau incapabili să înţeleagă şi să execute muncile de care aveau nevoie anunaki. Folosind limbajul ştiinţific actual, putem spune că naraţiunea sumeriană se referă la faptul că s-ar fi urmărit în acest scop crearea unor hibrizi între oamenii primitivi şi anunaki, folosind material genetic de la ambele rase.
Evolution Pentru a putea aprecia dacă aceste informaţii au vreo şansă să fie plauzibile, este util să facem acum câteva observaţii. Conform antropologiei moderne, se consideră că saltul evolutiv de la Homo erectus la Homo sapiens s-a produs aproximativ în urmă cu 200.000 de ani. Acest salt este însă extrem de dificil de explicat – dacă nu chiar imposibil – prin mecanismele evolutive naturale, pentru că raportat la dinamica evolutivă anterioară, această trecere s-a produs foarte brusc, efectiv „sărindu-se” parcă peste mai multe milioane de ani de evoluţie naturală. Pentru a avea o imagine de ansamblu, să menţionăm că antropologia actuală plasează strămoşii omului în urmă cu 25 de milioane de ani. Trecerea la maimuţele primate se consideră că s-a produs acum 14 milioane de ani. Apoi, prima specie umanoidă a apărut în urmă cu 11 milioane de ani.
După încă 9 milioane de ani au apărut australopitecii, deci acum 2 milioane de ani, care au început să folosească unele unelte primitive din piatră. Apoi, conform fosilelor descoperite, Homo erectus şi-a făcut apariţia în urmă cu 1 milion de ani. Antropologii au identificat faptul că în perioada aproximativă cuprinsă între 230.000 şi 29.000 de ani a existat omul de Neanderthal. Putem observa faptul că deşi sunt aproximativ 2 milioane de ani între australopiteci şi omul de Neanderthal, uneltele lor (mai exact un fel de pietre mai ascuţite) sunt practic identice, ceea ce indică o diferenţă evolutivă destul de mică. Şi totuşi, iată că brusc, acum 200.000 de ani, deci cumva contemporan cu omul de Neanderthal, apare (evoluând dintr-o dată din Homo erectus) Homo sapiens, care era în principiu identic cu noi din punct de vedere al aspectului şi al înzestrării genetice. Acest salt uriaş este uimitor, cu atât mai mult cu cât era situat în Era Glaciară.
Tocmai de aceea, ipoteza de creare a lui Homo sapiens prin mecanisme de mutaţii genetice, aşa cum o indică scrierile sumeriene, este în mod evident extrem de plauzibilă. Dealtfel, puţini dintre antropologii convenţionali s-au încumetat să prezinte această mare discontinuitate ce a existat în evoluţia omului. În plus, dacă evoluţia speciilor este un proces continuu – după cum susţine Teoria lui Darwin – atunci ar fi trebuit să avem prezentă şi „veriga lipsă”, care să existe în continuare pe Pământ, adică „oamenii-maimuţă”. Totuşi, se constată că această verigă lipseşte cu desăvârşire, diferenţa dintre oamenii celor mai primitive triburi şi maimuţele cele mai evoluate fiind mult prea mare. Concluzia la care ajung astăzi din ce în ce mai mulţi antropologi este aceea că saltul care a dus la apariţia lui Homo sapiens nu a fost unul spontan, natural, ci unul indus în mod artificial.
Este interesant să menţionăm că există anumite consemnări care spun că în drumul lor, civilizaţiile străvechi care călătoreau printre stele realizau adeseori speciilor umanoide inferioare procedee ce pot fi asimilate cu mutaţiile genetice, accelerându-le astfel evoluţia cu milioane de ani, această practică fiind cunoscută ca „semănarea stelelor”. Se afirmă că încă din vremuri extrem de îndepărtate (cu mult înainte de apariţia lui Homo sapiens), planeta noastră a fost vizitată de multe civilizaţii extraterestre, această planetă fiind văzută ca o veritabilă „stea roditoare”. De altfel, aşa cum vom vedea şi în continuare, au rămas unele texte străvechi conform cărora pe Pământ au existat în trecutul îndepărtat teribile războaie între diferite rase extraterestre, pe care oamenii i-au numit ulterior „zei”.
Este de asemenea semnificativ să notăm faptul că în mai multe zone de pe glob – cum ar fi în Africa de Sud, în America Centrală sau în America de Sud – au fost descoperite mine de extragere a aurului extrem de vechi, datând dintr-o perioadă situată acum 100.000 ani. Aceste descoperiri au fost puse în evidenţă de Corporaţia minieră Anglo-Americană în anii ’70, dar datorită contradicţiei evidente cu versiunea istorică oficială, ele sunt în general trecute sub tăcere. Totuşi, acest fapt vine să confirme şi să explice în felul acesta răspândirea timpurie a lui Homo sapiens pe tot cuprinsul planetei.
Revenind acum la textele sumeriene, acestea afirmă că au fost realizate mai multe tentative de creare a unor hibrizi între anunaki şi oamenii primitivi, dar aceşti hibrizi nu se puteau reproduce. Crearea unei fiinţe capabilă de reproducere şi care a avut chiar – din câte se pare – un nivel evolutiv mult mai ridicat decât au dorit iniţial anunaki, a fost posibilă doar prin intervenţia unei alte rase extraterestre, ce provenea din sistemul stelar al lui Sirius. Se menţionează că aceste fiinţe de pe Sirius aveau o înfăţişare ce poate fi asemănată ca fiind pe jumătate om şi pe jumătate delfin.
Textele sumeriene spun că primul embrion a fost purtat chiar de zeiţa-soţie a lui Enki, pe nume Ninki. Primul om creat a fost de sex masculuin şi a fost numit Adapa (Adam). Se menţionează că îndrăgindu-l foarte mult, Enki a dorit chiar să îl adopte. La scurt timp după crearea lui Adapa a fost creată şi o fiinţă umană de sex feminin, Eva, ce a fost creată pornind chiar de la o „coastă” a lui Adam, putând înţelege că de fapt este vorba despre folosirea materialului genetic al lui Adam.
Textele sumeriene mai menţionează de asemenea că Enki folosea un fel de sceptru cu puteri miraculoase, numit „cheia vieţii” sau „ank”, simbolizat ca un fel de cruce. Este interesant şi totodată semnificativ că acest simbol a fost ulterior preluat de tradiţia egipteană. Este de altfel important să remarcăm faptul că între scrierile antice sumeriene (mesopotamiene), vedice, egiptene şi chiar greceşti există asemănări frapante, ceea ce denotă ca fiind foarte probabil faptul că la originea lor ele au descris exact aceleaşi evenimente.
Isis Tăbliţele sumeriene spun că mult mai târziu, după ce deja oamenii se înmulţiseră, Enki a mai avut un fiu, a cărei mamă a fost chiar o femeie muritoare, pe nume Ishtar. Ulterior Ishtar avea să fie cunoscută ca Inona sau zeiţa Isis. Descrierea sumeriană relatează că Ishtar era o femeie foarte frumoasă şi inteligentă, ce a intrat în graţiile lui Enki, care i-a dăruit şi ei „cheia vieţii”, transformând-o astfel în zeiţă. Din rodul iubirii lor s-a născut apoi un fiu, pe care tradiţia egipteană îl descrie cu numele Toth, iar în Biblie el este menţionat ca Enoh. În Vechiul Testament din Biblie există o relatare semnificativă care spune că Enoh a fost luat în zbor de către două fiinţe, pe un „nor”, şi dus în „cer”, unde l-a întâlnit pe „Domnul”, care l-a învăţat multe taine pe care să le dea apoi oamenilor pe Pământ.
Conform „Cărţii Egiptene a morţilor”, precum şi a „Imnului către Ramses I”, Toth s-a născut pe o insulă mare înconjurată de ape. Această insulă s-a scufundat printr-un mare cataclism, însă înainte de aceasta Toth a condus o parte din populaţie pe teritoriul actualului Egipt, punând bazele civilizaţiei care avea să se dezvolte acolo. Din această descriere se poate deduce că tărâmul care s-a scufundat era de fapt Atlantida.
Pentru a păstra peste milenii cunoaşterea pe care o deţineau, oamenii care s-au salvat au construit anumite depozite secrete, care să adăpostească aceste cunoştinţe şi care să poată rezista cataclismelor naturale viitoare. În acest scop ei au construit atât anumite complexe megalitice, cât şi anumite lăcaşuri subterane. În aceste depozite ei au plasat atât unele texte esenţiale, cât şi dispozitive foarte avansate tehnologic.
Este important să amintim că există mai multe atestări ale unor vestigii ce au aparţinut altor civilizaţii, mult mai avansate decât civilizaţia umană actuală. În aceste atestări se spune că există de exemplu săli cu dispozitive ce pot activa holograme tridimensionale ce prezintă istoria sintetică a principalelor evenimente ce au avut loc pe Pământ în ultimele zeci de mii de ani. Există de asemenea mărturii despre existenţa unor cavităţi uriaşe în interiorul anumitor munţi. Un asemenea exemplu este Muntele Shasta din California de Nord (SUA), despre care există informaţii conform cărora acest munte adăposteşte un mare oraş ce a aparţinut civilizaţiei lemuriene. În acest context, putem spune că nu este întâmplător că în acea zonă sunt semnalate adeseori OZN-uri ce survolează crestele muntelui.
Cealaltă civilizaţie care a ajutat la crearea omului, cea din sistemul stelei Sirius, a reprezentat o ghidare spirituală foarte înaltă, fiind cunoscută şi considerată ulterior de mai multe tradiţii ca fiind focarul spiritual originar din care toate tradiţiile spirituale ale omenirii au izvorât. Acest focar spiritual originar a fost denumit iniţial în tradiţia sumeriană „Thula”, dar denumirea s-a păstrat în diverse forme cum ar fi „Tolan” sau „Astlan” în tradiţia Maya.
Apare ca fiind evident faptul că aceste izvoare de informaţii au avut o puternică influenţă asupra versiunilor ulterioare ale consemnărilor istorice, putând înţelege într-un cu totul alt context chiar anumite pasaje biblice. Putem remarca, de asemenea, faptul că informaţiile prezentate de străvechile scrieri sumeriene sunt deosebit de plauzibile nu doar în ceea ce priveşte Pământul şi datele corelate cu istoria omenirii, ci chiar referitor la o serie întreagă de date ştiinţifice privind aspecte ale sistemului nostru solar.
Foarte obiectiv vorbind, din analiza informaţiilor prezentate în textele sumeriene se desprinde în mod evident concluzia că sumerienii erau în posesia unor cunoştinţe ştiinţifice şi astronomice realmente avansate. De exemplu, prin astronomia modernă noi am descoperit planeta Uranus în anul 1781, planeta Neptun în 1846, iar Pluto în 1930. Abia de curând, în august 2005, savanţii de la Institutul Tehnologic din Pasadena, California, au confirmat în mod absolut existenţa unei a zecea planete în sistemul nostru solar. Detalii despre a zecea planetă se pot studia pe site-ul NASA la adresa: http://www.nasa.gov/vision/universe/solarsystem/newplanet-072905.html .
Şi totuşi, sumerienii ştiau despre toate acestea acum 6.000 de ani! Mai mult decât atât, ei spuneau că în sistemul nostru solar nu sunt doar zece planete şi nici măcar unsprezece, ci douăsprezece! În plus, sumerienii aveau date corecte despre dimensiunile relative ale planetelor, despre excentricităţile şi mişcările lor rotaţionale, precum şi despre centura de asteroizi. Ei bine, dacă textele lor ar fi false, cum explicăm toate aceste cunoştinţe atât de avansate?
Schelete de uriaşi În legătură cu textele sumeriene este de asemenea semnificativ să remarcăm faptul că în conținutul lor se menționează că anunaki aveau o înălţime de 4-5 metri, iar asemenea schelete chiar au fost găsite în număr mare pe toată planeta în urma descoperirilor arheologice. Datorită cenzurii extrem de stricte ce este impusă adevăratei istorii a omenirii, aceste aspecte au rămas totuşi până acum foarte secrete. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că şi Romania este împânzită de schelete de uriași.
În anul 1926 celebrul arheolog român Vasile Pârvan a descoperit scheletele a aproape 80 de uriaşi de aproximativ 5 metri fiecare, îngropate într-o zonă situată undeva la 10 km sud-vest de Bucureşti. Această descoperire extraordinară a fost însă trecută sub tăcere de către autorităţi, iar după numai un an, atât Vasile Pârvan cât şi asistentul său mor în condiţii cel puţin dubioase. La Cetățeni, în anul 2005, s-au mai găsit două schelete gigantice; sub mănăstirea Negru Vodă (Pantelimon, Lebăda) alte 20 de schelete; în anul 1985 la Scăieni (județul Buzău) încă două schelete, iar lista poate continua. În toate aceste cazuri autoritățile au impus să se păstreze tăcerea.
