Se afișează postările cu eticheta AGARTHA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta AGARTHA. Afișați toate postările

Lumea in care traiesc oamenii alesi

Slănic Prahova este una din perlele României. Stațiunea include Muntele de Sare, unic în lume. Se spune că, în vremuri imemoriale, acest spațiu a fost locuit de o sectă bizară, ai cărei membrii se ocupau cu alchimia și care ar fi aflat de capacitățile paranormale ale acestui centru energetic extrem de puternic.

Creaturile semănau cu niște pitici, se îmbrăcau în mantii roșii și se hrăneau exclusiv cu preparate din ierburi și struguri.
Își construiau colibe similare cu igluurile eschimoșilor, învelite într-o plantă cățărătoare asemănătoare cu fasolea. Membrii sectei deveniseră experți în teleportare. Au dispărut în mod misterios ca urmare a acestui fenomen.

În anii 80, cercetătorul Scipio Dumitrașcu și Hermes Mihalcea, expert în fenomene paranormale, explorau salina de la Slănic. Dintr-o dată, Scipio Dumitrașcu a simțit că își pierde pământul de sub picioare și a căzut printr-o crăpătură din podeaua peșterii.

Hermes Mihalcea, care a fost martor la ceea ce s-a întâmplat, a raportat incidentul și imediat în zonă a sosit o echipă condusă de colonelul Grișa Koniacov, detașat al KGB-ului în România.

Cu toate că s-a controlat toată zona, Scipio Dumitrașcu nu a fost găsit. După câteva săptămâni, Scipio Dumitrașcu a fost văzut în București de unde a fost preluat de miliție.

Dumitrașcu a povestit autorităților o poveste cel puțin bizară. El a povestit că a alunecat printr-o deschizătură, s-a rostogolit în prăpastie într-o beznă totală. A văzut o scânteie, după care a fost în imponderabilitate. A ajuns pe o câmpie plină cu verdeață. Soarele părea mai mic, roșu-arămiu.

Făpturi care păreau că seamănă cu oamenii l-au preluat și l-au dus într-o zonă unde erau munți. Orizontul nu se vedea. S-a trezit în București, fără să știe cum a ajuns.

După revoluția din 89, jurnaliștii de la revista Flying Saucer au venit în România unde au discutat cu Scipio Dumitrașcu despre aventura sa. Jurnaliștii au publicat un articol în care susțineau că românul a călătorit în interiorul Pământului, acolo unde există o altă civilizație.

Articolul a fost preluat de revista Nexus care a redeschis subiectul referitor la faptul că interiorul Pământului este gol și este populat de o civilizație misterioasă.

În susținerea acestei ipoteze, oamenii de știință au adus ca probă faptul că undele seismice, în interiorul pământului, nu au o traiectorie dreaptă. Ele au forma unor curbe, care ocolesc cavități care se află în interiorul pământului.

Faptul că Sahara, deșertul Gobi, zone întregi din Australia sunt devastate demonstrează că în urma unui cataclism mondial, oamenii s-au retras în cavernele din interiorul pământului.

S-a presupus că cei care s-au refugiat în interiorul pământului sunt atlanți, supraviețuitori ai catastrofei.
Halley susținea că interiorul pământului este format din patru sfere concentrice. Există o civilizație în interiorul pământului care se numește Agartha.
Continue reading

Porti spre Agartha, cavernele din Huashan

În sanscrită, Agartha înseamnă insesizabil. Alți etimologi consideră că provine de la agartha care înseamnă cufăr subteran. Toate vechile texte conțin legende și povestiri despre acest misterios loc. Agartha este asimilată cu originea științei universale.

În cartea sa Animale, Oameni și Dumnezeu scriitorul Ossendowski relatează călătoria sa în Tibet și discuțiile pe care le-a avut cu lama Gelong.

Acesta i-a spus că în interiorul Pământului, în lume subterană, sunt 800 de milioane de locuitori, conduși de regele Brahytma, regele lumii.

Brahytma poate călători astral, poate ajunge în alte universuri, el se poate transforma în apă, aer și foc. În cartea sa, Ossendowski prezintă un vechi text tibetan, pe care i l-a dat lama Gelong și în care se vorbește despre criza mondială prin care va trece omenirea, prin faptul că un popor necunoscut va conduce planeta.

În următorii o sută de ani, vor rămâne pe suprafața globului trei mari regate, puteri, după un război devastator care va dura 18 ani.

Poporul din Agartha va ieși din subteran și va ajuta la reconstrucția omenirii. Aceeași legendă o întâlnim și în Mongolia, unde Brahytma este considerat ca fiind veșnic, el întruchipează inteligența cosmică și lumina spirituală.

Rene Guemon, cercetător francez, susține că reprezentanții Noii Ordini Mondiale au legături cu misterioasa lume subterană.
Harold Beckette, un personaj ocult apropiat lui Hitler, spunea că, omenirea evoluează după legi ciclice, într-o spirală ascendentă și descendentă. Era convins că forțe din interiorul Pământului vor salva omenirea.



În anul 2010, în Huashan, China, au fost descoperite 38 de caverne. Una dintre săli are 12600 de matri pătrați și pare a fi un adevărat palat. Cavernele au fost descoperite de un fermier chinez.

Cavernele sunt legate între ele prin tuneluri de lungimi considerabile. Arheologii chinezi nu au stabilit perioada în care au fost construite și în ce scop.

Cavernele au fost construite pe un fluviu interior care străbate zona muntoasă. În interiorul cavernelor nu au fost găsite urme de foc sau resturi de hrană.

Cele 36 de caverne sunt susținute de coloane de piatră. Când primii cercetători au intrat în caverne au fost surprinși de existența a milioane de lilieci.

În unele caverne au fost construite bazine care sunt pline cu apă, în permanență. Pe pereții interiori sunt inscripționate hieroglife care nu au putut fi descifrate.

Cercetătorii au ajuns la un consens. E aproape imposibil ca aceste grote să fie create de oameni. Dat fiind lungimea și înălțimea acestora, vorbim despre o muncă titanică realizată în zeci sau sute de ani.



 Aceste grote se află la 30 de grade latitudine nordică, pe aceleași coordonate cu Triunghiul Bermudelor, piramidele din Egipt, Marea Moartă și deșertul Sahara.
Continue reading

In interiorul planetei traiesc supravietuitorii din Atlantida


În hărțile tibetane Kanjur și Tanjur este considerată o zonă pentru regatul ascuns, denumită Shambala. În credința tibetană, la mare adâncime sub scoarța terestră trăiesc supraviețuitorii celor două continente scufundate în Atlantic și Pacific.

Shambala mai poartă denumirea și de Agartha, adică lumea subterană, în care se spune că ar fi depozitate și conservate vechile taine ale științelor oculte.

Este descrisă cu lux de amănunte în lucrarea lui Saint Yves d Alveydre ca ramificându-se în lungi galerii, sub toate oceanele și continentele.

Agartha, ținutul de negăsit de occidentali, este acoperit, se zice, de o mare cupolă. În alte prezentări Agarha devine un fel de sanctuar bibliotecă, situat sub Himalaia, în care înțelepții studiază limbile sacre pentru a ajunge la o limbă universală, Vattan.

În urma cataclismului planetar, ultimii reprezentanți ai avansatei civilizații de atunci, edificată pe teritoriul ocupat de podișul Gobi, s-au refugiat într-un imens sistem de caverne săpat în interiorul lanțului de munți Himalaia.
Acolo ei s-au separat în două grupe, fiecare stabilindu-și un centru spiritual și material propriu. În Agartha se află cetatea binelui, a contemplării și neamestecului în evoluția lumii.

În Shambala se află cetatea puterii care își concentrează eforturile pentru dirijarea și grăbirea omenirii pe drumul spre apocalipsa finală.

Misterioasa țară se întinde peste tot sub scoarța terestră, dar conform vechilor scrieri, Shambala era mărginită la nord de Siberia, la sud de Tibet și India, la est China și la vest de Hotan, ceea ce înseamnă că este localizată undeva în deșertul Gobi.

Pentru a ajunge în acest regat subteran există patru căi de acces, una pe teritoriul Rusiei, alta în India, o a trei în Tibetul oriental și ultima în Borneo.

Shambala este condusă de o ierarhie restrânsă de ființe superioare, cunoscute sub numele de Mahatma, în sanscrită, Marile Spirite. Aceste ființe cu puteri paranormale, și-au terminat evoluția pe Pământ, dar și-au asumat misiunea de a veghea asupra umanității în scopul facilitării progresului ei spiritual.

Oamenii din Shambala se ivesc din când în când și contactează pe cei mai elevați pământeni din punct de vedere spiritual și le dăruiesc obiecte, yante, care le permit acestora rezonanța instantanee cu Shambala.

Cei patru maeștri ai Shambalei corespund celor patru elemente, apă, foc, aer și pământ, iar cel de al cincilea se află în centrul Muntelui Sacru și reprezintă eterul.

Shambala nu este doar centrul budist de înțelepciune ocultă. Ea reprezintă ciclul cosmic al perioadei viitoare.
Tradiția tibetană consideră că Shambala constituie izvorul viu al celor mai înalte inițieri. Regele Lumii nu are genealogie, originea lui fiind non-umană, fiind prototipul omului, făcut fiind asemenea Fiului lui Dumnezeu, întrucât, prin legea pe care o exprimă, este pentru această lume Cuvântul divin.

Cei antici îl numeau Marele Primitor al Luminii Eterne. Shambala este un regat foarteînţelept organizat și guvernat, în care milioane de oameni trăiesc în prosperitate, pace și fericire.

În vârf domnește o trinitate de ființe , Brahatma, Mahatma și Mahayana, însemnând autoritatea, puterea și organizarea.

Shambala trebuie să fie pentru noi toți un ideal spiritual și un mod exemplar de organizare, de guvernământ și de viață colectivă.
Continue reading

Shambala este un imperiu format din 800 de milioane de locuitori


Cercetătorul Rene Guenon susține în ultima sa carte ipoteza conform căreia, în urma unui cataclism planetar o civilizație avansată dezvoltată pe teritoriul ocupat de Podișul Gobi, s-a refugiat într-un imens sistem de caverne săpat în profunzimile lanțului himalaian. Acolo ei s-au separat în două grupuri.

Agartha, Cetatea Binelui, este locuită de cei care nu se amestecă în evoluția lumii și Shambala, Cetatea Puterii, o formează cei care se implică în evoluția omenirii. În Shambala trăiește Regele Lumii.

Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimiși ai Imperiului celest la spiritul munților.

Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicată pe hărțile tibetane, Kanjur și Tanjur.

Spațiile subterane din acea zonă sunt locuite de urmașii civilizațiilor dispărute în Atlantic și Pacific, Atlantida și Mu.

Legendele mongole susțin că Shambala este un imperiu format din 800 de milioane de locuitori. Capitala este înconjurată de orașe populate de savanți și mari preoți. Palatul regelui este înconjurat de palatele inițiaților care dețin forțele vizibile și invizibile. Regatul se întinde de-a lungul tuturor coridoarelor subpământene.


Perșii numeau acest imens imperiu Ariana și îl considerau țara de origine a arienilor.  În legendele și tradițiile referitoare la imperiul subpământean se vorbește că pe pământ va urma un al treilea război mondial care va fi însoțit de cutremure, o fisură la poli și alte catastrofe naturale, în urma cărora jumătate din populația globului va dispărea.

După acest război, supraviețuitorii se vor uni cu rasele din interiorul Pământului. Conform vechilor scrieri, Shambala este mărginită la nord de Siberia, la sud de Tibet și India, la est de China și la vest de Hotan.

Pentru a ajunge în acest ținut secret există patru porți de acces, Rusia, Tibet, India și Borneo.

În vechile hărți tibetane apare Shambala sau Regatul ascuns. Exploratorul Nicolas Roerich a afirmat că a aflat de la un preot lama că sub Potala, palatul lui Dalai Lama, există o grotă cu un lac despre care numai inițiații știu.

De acolo pornesc mai multe coridoare care duc la Shambala.  Alte legende susțin că orașul stelar a fost mutat în Tibet, cu 1800 de ani înainte de nașterea lui Christos. Cercetătorul italian Giuseppe Tucci susține că a studiat documente vechi tibetane în care se menționează că Shambala este condusă de ființe inteligente din cosmos.


Aceste ființe au ajuns pe Terra cu 3 milioane de ani în urmă, având misiunea de a accelera evoluția planetei și a viitoarei specii umane.
Continue reading

Indienii spun ca in interiorul Pamantului există o civilizatie veche

Indienii aborigeni din Amazonia sunt convinşi că în interiorul Pământului există o civilizație veche de mii de ani.
Indienii Macuxi susțin că acum o sută de ani au avut privilegiul de a vizita această civilizație. Călătoria a durat 15 zile și s-a produs în anul 1907. Creaturi gigant i-au întâmpinat. Aveau peste 3-4 metri înălțime.
Ei susțin că sunt paznicii intrării secrete care duce la această civilizație. Trei zile au coborât scări, după care au dat de un platou luminat de lanterne gigantice.
După patru cinci zile de mers, au observat că au pierdut din greutate, lucru care i-a făcut să se deplaseze mai ușor. După alte zile de mers, au ajuns într-o cavitate în care se aflau patru obiecte strălucitoare, precum soarele.
În interiorul acestor cavități cresc pomi care produc multe fructe. Există o zonă mare de vegetație, unde s-au înfruptat cu banane și mango. Indigenii susțin că există și zone care sunt periculoase și pe care le-au evitat. Ei descriu că în aceste zone este un flux periculos.

În afară de fructe, care aveau dimensiuni foarte mari, ei au mai mâncat și pește. Indienii țin secret intrarea în interiorul pământului, pentru că, în caz contrar, giganții se vor răzbuna. Aceeași teorie o susțin și preoții lamas din Tibet dar și populația dintr-o anumită zonă a Mongoliei.
Este interesant faptul că aceste legende se regăsesc la mai multe populații din diferite colțuri ale lumii. Cercetătorii nu au rămas indiferenți la aceste legende și au încercat să aducă probe pro sau contra acestei ipoteze. Sunt specialiști în seismologie care susțin că este viabilă această ipoteză, dat fiind faptul că undele seismice nu respectă o traiectorie dreaptă, ci una curbată. Undele înconjură o uriașă cavitate care se află în interiorul planetei.
Crusta terestră are o grosime de 35 de kilometri. Din păcate, forările nu au depășit adâncimea de 15 kilometri. O fotografie surprinsă de un satelit german, în anul 2015, prezintă o imensă gaură în calota glaciară care ar putea dezlega acest mister.
Cercetătorii germani au descoperit în arhivele Celui de al Treilea Reich o hartă care pune multe semne de întrebare. Harta reprezintă la cei doi poli două intrări. Una dintre ele se numește Drumul spre Agartha.  Alături de hartă a mai fost descoperită o scrisoare scrisă de Karl Unger, un ofițer care a fost la bordul submarinului nazist U Boot 209 și care a făcut o călătorie spre interiorul Pământului, în Antarctica.
El precizează coordonatele acestei intrări. Această scrisoare a suscitat interesul mai multor specialiști germani care vor să organizeze o expediție în Antarctica, urmând aceste coordonate. Cercetătorii ruși au anunțat că vor trimite o echipă în Siberia, care va avea ca obiectiv cercetarea găurilor gigant descoperite în anul 2015.

Forma pe care o au aceste găuri ridică semne de întrebare. Ele par a fi niște tuneluri, pereții sunt foarte netezi și nu putea să se formeze în urma coliziunii unui meteorit. Se pare că o parte a lumii științifice este interesată de această ipoteză.
Continue reading