Stimuleaza fluxuri energetice aurul monoatomic?
În anul 2002, un satelit geostaționar american care avea la bază tehnologia bionică și a undelor de formă, face o descoperire care va bulversa lumea științifică, politică și religioasă.Într-o anumită zonă a munților Bucegi a fost reperată o structură aparte. Spațiul identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.
În al doilea rând, avea forma unui tunel regulat care cotea brusc spre interiorul muntelui. Traseul tunelului era perfect plan.
Cel de al treilea element care a pus pe gânduri echipa Pentagonului a fost faptul că scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul lui și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva.
Erau baraje energetice artificiale. Primul era plan ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau o hemisferă, care se afla în celălalt capăt al tunelului, aproape de centrul muntelui. Ansamblul tunel-hemisferă se află pe verticală ce corespunde stâncilor de pe creasta numită Babele. Verticala ieșea la aproximativ 40 de metri între Babele și Sfinx.
Forarea zidului energetic a fost periculoasă și trei dintre militarii care au efectuat această lucrare au murit.
Descoperirea din Bucegi seamănă foarte bine cu un subteran descoperit lângă Bagdad. Și acolo au fost descoperite bariere energetice la intrarea în subteran.
În toate aceste eforturi de a străpunge barierele energetice au fost implicați, pe lângă specialiști români, angajați ai Pentagonului și ai CIA.
De această descoperire s-a arătat interesat și Vaticanul care a trimis o scrisoare autorităților române în care îi îndemna la cumpătare. Ceea ce s-a descoperit nu trebuia difuzat pe niciun canal media.
Americanii, Vaticanul și masoneria au fost preocupați de conținutul unei amfore descoperite în acest spațiu. Amfora conținea aur monoatomic. Această pulbere stimulează anumite fluxuri energetice la nivel celular și neuronal. Ea poate provoca un proces de întinerire.
Un om poate să trăiască în același corp fizic o perioadă lungă de timp. Poate că în acest mod putem explica longevitatea unor personaje cunoscute.
Un eșantion din pulbere a fost analizat și s-a constatat că atomii de aur sunt dispuși într-o rețea plană, dar ei sunt combinați cu atomi ai unui element necunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu