Accidente vasculare cerebrale cauzate de bauturile energizante
Cercetatorii de la Universitatea din Alabama, Birmingham (SUA) au prezentat primul studiu de caz al unui pacient s-a confruntat cu un accident vascular cerebral hemoragic, adica sangerarea creierului, dupa ce a consumat o bautura energizanta.Intr-un articol publicat in “Revista Americana de Medicina de Urgenta”, s-a prezentat cazul unui barbat in varsta de 57 de ani, care a dezvoltat o hemoragie intracraniana in decurs de 15 minute dupa ce a consumat o bautura energizanta. Pacientul s-a prezentat la o unitate spitaliceasca de urgenta si a fost transferat la o clinica de neurologie, prezentand simptome de modificari senzoriale (furnicaturi si amorteala) in bratul drept si la picior, impreuna cu ataxie (mers nesigur). O scanare cu computer-tomograf a relevat o mica hemoragie in apropierea talamusului stang.
Anand Venkatraman, medic rezident si autor principal al studiului, a constatat ca bautura energizanta continea un nivel ridicat de cafeina, impreuna cu o varietate de alte ingrediente, dintre care multe sunt asociate cu cresteri ale tensiunii arteriale. Unul dintre ingrediente este structural similar cu amfetaminele, iar cateva din ingrediente sunt cunoscute pentru a stimula sistemul nervos simpatic. “Pentru un pacient care are riscuri pentru boli vasculare, aceasta crestere a tensiunii arteriale ar putea fi potential periculoasa, putand afecta un vas de sange deja slabit, pana la punctul in care se rupe”, a spus dr. Venkatraman.
Ingrediente din bauturile energizante care sunt suspectate de a influenta sistemul nervos simpatic includ clorhidratul de β-feniletilamina, iohimbina si extractul de ceai verde. “Aceste ingrediente sunt suplimente si, ca atare, nu sunt reglementate de catre autoritati in aceeasi masura in care sunt medicamentele”, a spus Venkatraman. “Nu avem informatii despre dozare pentru unele dintre aceste suplimente. Nu stim cat reprezinta prea mult, de exemplu, pentru oamenii cu diferite grade de risc. Consumatorii trebuie sa fie constienti de ingredientele din bauturile pe care le aleg sa le utilizeze”.
In cazul acesta particular, pacientul a avut o istorie a tensiunii arteriale crescute si avea risc crescut de boli vasculare. “Eu nu sunt impotriva bauturilor energizante”, a spus Venkatraman. “De fapt, chiar si eu le folosesc ocazional. Dar, eu indemn oamenii sa citeasca eticheta si sa fie informati. Nu va asumati riscuri inutile cu sanatatea dumneavoastra”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu