Ploile paranormale si gaurile de vierme

Ploile paranormale si gaurile de vierme

La începutul lunii ianuarie, un bărbat din Sevilia era să fie omorât de o bucată de gheață, de peste 4 kilograme care a căzut peste mașina pe care o conducea. Incidentul s-a pus pe seama faptului că un avion ejectase reziduri într-o zonă interzisă.

După câteva zile, un alt incident s-a produs în Spania. O bătrână de 70 de ani care se afla în fața casei sale a fost rănită de o bucată de gheață căzută din senin. În zece zile, s-au înregistrat pe teritoriul Spaniei aproape o mie de astfel de cazuri.

Cotidianul El Pais relata că specialiștii în meteorologie exclud vreo legătură între acest fenomen și cel de grindină. Teoria conform căreia o mini-cometă ar fi cauza a fost exclusă pentru că fenomenul s-a manifestat pe o suprafață mare a Spaniei. Mai mult, aceste bucăți de gheață nu au căzut toate în același moment, ci la interval de câteva zile.

Autorul articolului din El Pais a făcut investigații cu privire la acest fenomen și a descoperit cazuri similare care s-au produs în China și Brazilia. În China, o bucată de gheață cu o greutate de 220 de kilograme a omorât un pieton.

În istoria umanității au fost înregistrate ploi de noroi, de pietre, de pești, de broaște. Un alt fenomen poartă numele de ploaia cu păr de înger. Fenomenul s-a înregistrat și în Evul Mediu, dar și acum câțiva ani, în California. Ploaia este formată dintr-o materie galbenă cu aparență fibroasă.

În unele regiuni ale globului s-au înregistrat ploi de sânge sau cu bucăți de carne. Un fenomen greu de explicat din punct de vedere științific.

Aceste fenomene au fost numite ploi paranormale. Ideea centrală a teoriilor care a încercat să explice aceste fenomene este aceea că aceste obiecte nu cad pur și simplu de nicăieri. Ele au dispărut de undeva, pentru a apare în altă parte, mai precis în atmosferă, de unde, sub efectul gravitației, cad pe pământ.

Există teoria conform căreia obiectele se dematerializează, dispar, ca ulterior, să se materializeze. O altă teorie este cea legată de existența găurilor de vierme care fac legătura între două puncte.

Găurile de vierme au fost anticipate de Einstein care le numea și tuneluri. Se spune că pentru a ajunge de pe Pământ pe Alpha Centauri ne-ar trebui câteva sute de ani cu cele mai puternice rachete. Printr-o gaură de vierme, numită și scurtătură, am putea ajunge în doi ani.

Dacă aceste găuri de vierme există la nivelul Universului, putem să deducem că ele există și la nivel planetar. Să ne imaginăm o gaură de vierme care se produce deasupra unei bălți. Ea absoarbe ca un aspirator boaștele din lac. Celălalt capăt al tunelului se găsește în alt colț al planetei, unde broaștele vor cădea sub forma unei ploi.

Dacă această teorie va fi demonstrată științific, atunci vom putea explica dispariții sau apariții misterioase de oameni și obiecte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu