Creatii extraterestre ce ascund multe mistere
Numeroase monumente antice ascund mistere greu de elucidat, privind construcția lor, dar și anumite detalii astronomice uimitoare pentru acele vremuri.Dintre acestea enumerăm Marea Piramidă din Gizeh, monumentele de la Teotihuacan sau desenele de la Nazca.
Potrivit mai multor arheologi și oameni de știință, Pământul a fost vizitat în trecut, de către extratereștrii, care aveau cunoștințe superioare oamenilor și care au schimbat cursul istoriei umane.
Există multe întrebări, teorii și cercetări cu privire la acest subiect. Mulți oameni sunt curioși să dezlege aceste mistere. Vă prezentăm o listă a unor mistere pământești, care se presupune că au avut o contribuție extraterestră.
Desenele de la Nazca
Mai multe desene au fost trasate pe platoul înalt din deșertul Nazca, Peru, și se întind pe 80 kilometri, uimind lumea științifică. Acestea cuprind linii simple, forme geometrice, desene ale unor animale, păsări și oameni, iar unele au diametrul de 180 de metri.
Uriașele desene pot fi vizualizate doar din aer și nu există nicio dovadă că oamenii din Nazca ar fi inventat aparate de zbor să le poată privi.
Piramidele din Gizeh
Vechi teorii susțin că vizitatori de pe alte planete au ajutat oamenii să construiască minunile arhitecturale, precum Marea Piramidă din Gizeh.
Nu numai că aceasta este o realizare incredibilă, pentru acele vremuri, dar cum a fost construită exact la intersecția unei paralele cu un meridian al Pământului?
Teotihuacan
Teoreticienii au subliniat faptul că unele monumente antice demonstrează o cunoaștere aprofundată a cunoștințelor astronomice, care depășeau cultura din acea vreme. Piramida Soarelui, Teotihuacan din Mexic, se află în centrul unui complex de piramide, fiecare dintre ele aliniate cu o planetă din sistemul solar.
Sarcofagul lui Pacal
În sudul Mexicului, Pacal cel Mare a domnit în orașul mayaș Palenque, în secolul al VII-lea. El a fost îngropat în interiorul unei piramide numite Templul cu inscripții. Capacul sculptat al sarcofagului său a devenit o lucrare clasică a civilizației mayașe.
Puma Punku
Este o zonă muntoasă din Bolivia, unde se găsesc niște ruine din piatră formate din blocuri uriașe de rocă, sculptate. Asemenea monumente executate cu atâta precizie, ar fi fost aproape imposibil de realizat fără instrumente și tehnologii avansate.
Pietrele de la Puma Punku sunt formate din granit și diorit și sunt extrem de grele. Una dintre ele cântărește 800 de tone.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu