Realitatea din jurul nostru este una falsa

Realitatea din jurul nostru este una falsa

Traducerea unui mini-documentar excepţional, marca “NaturalNews”, în care se prezintă cum este manipulată societatea în ziua de astăzi. Foarte adevărat!
Există un război în realitate, iar câmpul de bătălie este conştiinţa voastră. Aproape orice vedeţi în societate şi provenind din surse oficiale este fabricat; totul e pentru ca să se formeze nişte “adevăruri” în mintea voastră, când, de fapt, nu e vorba de niciun adevăr, nu se bazează pe vreo realitate. Se urmăreşte să se creeze un sistem de control, o închisoare pentru minte, oferindu-ţi o iluzie a faptului că sunteţi liber, că puteţi gândi liber, că trăiţi într-o democraţie, când de fapt întreg sistemul din jurul tău e fabricat, pentru a te “forţa” să iei anumite decizii, anumite acţiuni. De exemplu, vi se bagă în cap că în lume circulă anumite virusuri, împotriva cărora vă puteţi proteja doar cu vaccinurile marilor corporaţii.
Poveştile oficiale sunt făcute într-un aparent limbaj al adevărului, dar, ele nu prezintă decât o distorsiune a adevărului. Ele sunt acceptate de către oameni ca reprezentând “realitatea”, întrucât “combustibilul” din spatele lor îl reprezintă consensul social, acceptarea socială. Fie că vorbim de vaccinuri, de rolul banilor sau de alimentele modificate genetic – toate se bazează pe mituri acceptate în general de societate. Desigur că există şi contestatari, care văd şi altă parte a adevărului, dar aceştia sunt automat catalogaţi ca fiind “nebuni”, “idioţi”, “antisociali”,”antisistem”, “paranoici”, “conspiraţionişti”.
Dacă vă întrebaţi cum de se întâmplă acest lucru, totul porneşte de la ideea că suntem o societate deconectată. Aproape nimic din credinţele şi adevărurile pe care le ştiţi nu vin de la voi înşivă; aproape orice care credeţi că e adevărat vi s-a spus de către altcineva. Când vedeţi ştirile de la televizor, de la CNN, de exemplu, credeţi că ceea ce vi se spune este adevărul şi transformaţi acest “adevăr” într-o credinţă. Credeţi că tot ceea ce vi se spune reprezintă adevărul, deşi n-aţi văzut lucrul acesta cu ochii voştri. Aşa că depindeţi de altcineva ca să vi se spună ce este real. Vi s-a spus, de exemplu, că atacurile teroriste 9/11 de la New York au fost organizate de Osama bin Laden. Dar de unde ştiţi că ăsta e adevărul? L-aţi văzut personal pe bin Laden organizând aceste atentate?

Dar v-aţi întrebat vreodată dacă acel “altcineva” vă minte? Dacă vă deformează informaţiile? Dacă ascunde adevărul? Şi poate că ăsta e sistemul în care, de fapt, noi trăim. Mass-media, instituţiile oficiale, o parte din universităţi, marile corporaţii – toate sunt angajate în a spune minciuni şi a denatura adevărurile. Ele au caracteristica “autorităţii”, aşa că tind să fie crezute de oameni. Aceste instituţii (guvern, mass-media, universităţi) creează această construcţie artificială în minţile voastre, lucru pe care l-am putea numi “Matrix”. Şi voi trăiţi în acest Matrix, din punct de vedere psihologic… şi credeţi că el e real. Voi chiar credeţi că tot ceea ce se spune la CNN, de exemplu, chiar aşa se întâmplă în lume (şi-am să spun nu numai de CNN, ci şi de instrumentul rusesc corespunzător, Russia Today, pentru a nu avea impresia falsă că, prin acest articol s-ar face o “propagandă rusească” – toţi ne manipulează: ruşii, chinezii, americanii, europenii, arabii etc. – fără excepţie). Dar mulţi nu ne dăm seama că totul e doar un teatru.
Toate ideile propagandei guvernamentale ale tuturor ţărilor din lume vă intră în minte, şi, ce e mai trist, e faptul că voi le acceptaţi fără să mai raţionaţi, fără să mai judecaţi critic. Ei se bazează pe lucrul acesta, ştiind că minţile voastre au fost născute să accepte “adevărurile” oferite de autorităţi; în plus e vorba şi de “consensul social”. Adică, dacă foarte mulţi oameni cred în ceva, iar voi gândiţi altceva decât restul grupului, atunci voi vă puteţi schimba credinţa, chiar dacă această se află în contradicţie directă cu propria judecată. De exemplu, vedeţi un gard vopsit albastru, dar toţi din grup vă spun că el e roşu, până la urmă s-ar putea să credeţi şi dvs. că e albastru, deşi mintea vă spune altceva, gândindu-vă că nu toată lumea se poate înşela. Astfel funcţionează Matrixul în societate; mass-media, sistemul educaţional şi guvernele trebuie doar să convingă o masă critică a populaţiei, pentru ca până la urmă şi ceilalţi oameni să accepte minciunile oficiale.
Judecata, raţionamentul e duşmanul principal al oricărui sistem totalitar sau pseudodemocratic, şi asta pentru că judecata nu mai lasă ca manipularea socială să funcţioneze. Dacă o persoană va avea o judecată economică, geopolitică sau justiţiară, acest lucru reprezintă o ameninţare la adresa sistemului guvernamental de manipulare, care domină societăţile de astăzi. De aceea, în alegeri nu se mai folosesc argumente raţionale, ci se utilizează “exploatarea emoţională” pentru a îndrepta populaţia spre o direcţie emoţională specifică. Astfel, un candidat la preşedinţia unei ţări poate folosi mai degrabă tehnici de manipulare emoţională decât utilizând raţionamente logice.
Aşadar, ce este, de fapt, realitatea? Aceasta este “adevărul consensual” promovat de instituţiile oficiale (mass-media, guverne, sistem educaţional etc.). Realitatea este ceea ce EI spun că este şi nu trebuie să fie validă, şi nici măcar nu trebuie să fie adevărată, putând fi opusul adevărului. E mai degrabă o “realitate consensuală”, şi asta pentru că, prin manipulare, foarte mulţi oameni o cred. De exemplu, să ne referim la vaccinurile contra gripei; multe din ele sunt inutile şi nu ajută deloc. Dar, propaganda a creat o “realitatea consensuală”, prin care e “oficial” stabilit faptul că vaccinurile contra gripei sunt eficiente, deşi acest lucru n-are nimic de-a face cu realitatea propriu-zisă. Iar oricine îndrăzneşte să pună la îndoială acest lucru, este ridiculizat, pus la zid; şi nu pentru că s-ar înşela, ci pentru că ar “sparge” consensul societăţii…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu