Planeta Nibiru se afla la 32 de miliarde de kilometri de Terra

Planeta Nibiru se afla la 32 de miliarde de kilometri de Terra

Carlos Munoz Ferrada a fost printre primii astrologi care a vorbit despre planeta Nibiru și consecințele acesteia față de planeta Pământ. Ferranda a murit în anul 2001, dar ceea ce a declarat despre misterioasa apariție a planetei Nibiru și influențele asupra planetei noastre încep să se concretizeze în realitatea pe care o trăim.

În anul 1940, Ferrada făcea declarații despre un misterios obiect celestru care se apropie de Pământ. El susținea că are o orbită eliptică, precum o cometă, că se apropie de Pământ cu o forță cosmică deosebită și că nu respectă legile fizicii.

El mai susținea că misteriosul obiect se află între Soare și Soarele Negru, situat la 32 miliarde de kilometri. Planeta va penetra sistemul nostru solar și va putea fi văzut cu ochiul liber. Apropierea sa va provoca o schimbare geografică și umană. 10% din populația globului va supraviețui.

Ceea ce a declarat Ferrada, în anul 1940, a fost considerată ca fiind o șarlatanie. Realitatea demonstrează contrariul.
Sumerienii, mayașii, au texte cu privire la acest fenomen care va fi devastator pentru omenire. Soarele Negru va trece în fața Soarelui și Pământul va fi cuprins de tenebre.



În Biblie există texte care fac referire la Soarele Negru care timp de trei zile va aduce pe Pământ dezastrul. În anul 1938, când avea 29 de ani, Ferrada a surprins lumea susținând că un mare cutremur se va produce în Chili. În ianuarie 1939, în Chile s-a produs un cutremur care s-a soldat cu 30000 de morți.

Mult mai târziu, în zilele noastre, oamenii de știință au declarat că planeta X are consecințe asupra câmpului gravitațional, asupra magnetismului, a climei. Ferrada a avu dreptate.

Sunt cercetători care susțin că dezastrul poate fi unul egal cu cel care s-a produs în momentul în care Atlantida s-a scufundat. Între timp, au fost confirmate anumite anomalii pe care planeta noastră le-a suferit.

Cu mai bine de 30 ani, cercetătorii au recunoscut că planeta X există. I-au dat numele de Nibiru. În spatele Soarelui a fost descoperită o gaură neagră, un monstru colosal, cum a fost numit de specialiști, care este un soare negru. Planeta X se află între această gaură neagră și Soare.

În mai 2016, Observatorul Soho, NASA, a descoperit un cub negru în apropierea Soarelui. În iulie 2016, au fost date publicității primele fotografii cu o imaginea neagră în mijlocului Soarelui.

Și de această dată, NASA ne asigură că nu este un pericol și nu poate fi vorba despre fenomenul de soare negru. Ne întrebăm, după câți ani NASA a recunoscut existența planetei X în sistemul nostru solar?

Nici în 2016, NASA nu recunoaşte că această planetă are influențe asupra Pământului. Dacă Nibiru nu are influențe asupra planetei noastre, cum explicăm deplasarea polilor magnetici?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu