In anii urmatori civilizatia din interiorul Terrei se va arata

In anii urmatori civilizatia din interiorul Terrei se va arata

Unul dintre cei mai renumiți oameni de știință americani, David Wilcock, susține că nu este departe timpul în care civilizația din interiorul planetei se va face cunoscută întregii omeniri.

Intr-un interviu televizat, specialistul american David Wilcock a șocat opinia publică cu teoriile sale cu privire la civilizația avansată, care trăiește de mii de ani în interiorul planetei.

Explicația sa este una simplă, care conturează ideea că orice planetă apoasă, la formare, păstrează numeroase zone tubulare în interiorul scoarței. Acolo există numeroase bacterii care produc numeroase procese chimice și astfel se crează lumina artificială. Aceasta înseamnă că în interiorul planetei se pot dezvolta numeroase forme de viața și trăi pentru perioade lungi de timp, fiind ferite de pericolul din exterior.

Specialistul american susține că în urmă cu zeci de mii de ani, o civilizație necunoscută nouă s-a retras în interiorul planetei. Pentru că viața acolo este lipsită de orice pericol, această civilizație s-a dezvoltat extrem de mult și a ajuns la un apogeu al cunoașterii.

Este posibil chiar că civilizația atlanților să se fi retras în interiorul planetei atunci când continentul lor s-a scufundat din motive încă necunoscute.

Această teorie nu este străină credinței anticilor, care erau convinși că în interiorul planetei noastre se află mai muși oameni avansați din toate punctele de vedere. Mai mult de atât, această lume subterană are numeroase intrări, bine ascunse de ochii curioșilor.



Mai mult de atât, Wilcock crede că guvernele unor țări cunosc foarte bine această problemă, dar refuză să facă publice orice tip de informații din considerente politice sau chiar economice. Însă această minciună nu va ma continua pentru mult timp pentru că nu este departe timpul când acești oameni din subteran se vor face cunoscuți.

Totul depinde de nivelul nostru de înţelegere și percepție. Acesta este următorul pas important pe care omenirea îl va face cu privire la dezvoltarea spirituală. Este posibil ca acest eveniment să se petreacă în anii care urmează și în acest fel o altă parte din adevăr la ieşi la lumină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu